Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 394/CM
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți, și, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Constanța,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 748/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, că intimatul pârât Ministerul Justiției Bad epus la dosar întâmpinare și că recurenții reclamanți au depus la dosar note scrise. Totodată, arată că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Recurenții reclamanți, și au declarat recurs la data de 18.09.2008 împotriva sentinței civile nr. 748 din
13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Reclamanții, și - judecători la Tribunalul Constanța, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței obligarea pârâților la calcularea și la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, neacordat pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, actualizat cu rata inflației, precum și la acordarea aceluiași spor pentru viitor.
Reclamanții au solicitat, totodată, ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate, iar mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi să fie cuprinse în carnetele de muncă de către Curtea de Apel Constanța.
În considerente s-a arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de personal ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Au fost invocate dispozițiile articolului unic din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, dispozițiile art. 15 alin. 1 din nr.OG 5/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2006 și dispozițiile nr.OG 19/2006.
Au fost apreciate ca relevante în speță și dispozițiile art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000 prevăd, la rândul său, acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ideea asigurării unui tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate.
S-a menționat că potrivit art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, "judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și a nu permite consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament".
Potrivit art. 99 lit. "d" din Legea nr. 303/2004, republicată, referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Pentru a fi într-un caz de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit; subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească și să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Astfel, au susținut reclamanții, pe de o parte judecătorii militari, precum și membrii, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizație, iar judecătorii civili (care controlează jurisdicțional inclusiv actele ) nu beneficiază de un asemenea spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor constituie abatere disciplinară.
Acest fapt, s-a conchis, determină incidența unui tratament discriminatoriu, care are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate, a dreptului.
S-a relevat faptul că în conformitate cu prevederile art. 14 din, ratificată de România conform Legii nr. 30/1994, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protecție este aplicabil și în dreptul român.
În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, în vigoare de la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.
S-a apreciat, astfel, de către reclamanți, că în acest caz operează o discriminare de natură salarială în sensul dat de art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/200, republicată, judecătorii fiind îndreptățiți, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de acest act normativ.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
Pârâtul a arătat că nu pot fi reținute susținerile reclamanților, întrucât în cauză nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate personalului din justiție.
Acest drept, a susținut pârâtul, nu face obiectul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006 consacră expres la art. 1 că,Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".
S-a mai susținut că dreptul la acordarea acestui spor nu este în mod evident unul apărat și garantat de Constituție, iar prevederile legale invocate în cuprinsul acțiunii, prin care acest spor este recunoscut diferitelor categorii de salariați, nu sunt aplicabile magistraților; mai mult, sporul nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori al cuantumului.
Pârâtul a relevat dispozițiile care reflectă condițiile de acordare a acestui spor personalului ce beneficiază de acesta și cele cuprinse în Legea nr. 303/2004, arătând că în acest caz nu este vorba de persoane aflate în situații comparabile. Legiuitorul a avut astfel în vedere,informațiile clasificate", astfel cum sunt reglementate acestea prin Legea nr. 182/2002.
S-a menționat, totodată, că magistrații constituie o categorie aparte de personal în sistemul bugetar, cu un statut specific reglementat prin Legea nr. 303/2004, cu drepturi și îndatoriri distincte, iar conținutul concret al atribuțiilor lor de serviciu, diferit față de cele ale altor categorii profesionale, face să nu poată fi reținută o situație comparabilă cu alte categorii de personal bugetar.
Au fost deopotrivă invocate, în susținerea acestui punct de vedere, considerentele cuprinse în decizia nr. XXIII pronunțată de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 31/2005 și în care s-a reținut că lipsa beneficiului dreptului de către magistrați (prima de concediu) comparativ cu alte categorii profesionale nu este discriminatorie pentru magistrați, tocmai pentru că stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu încalcă principiul egalității în fața legii.
Prin precizările aduse cererii formulate, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată, pentru pretențiile născute în perioada 10.10.2004-1.11.2006, pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București, având în vedere că între 1.11.2003-1.11.2006 a îndeplinit funcția de judecător la Tribunalul București (fila 50).
Prin sentința civilă nr. 748/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța.
S-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea de Apel București și Tribunalul București, pentru pretențiile vizând perioada 1.11.2003-1.11.2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Reclamanții, având calitatea de judecători la Tribunalul Constanța, au solicitat prin acțiunea înregistrată la 10.10.2007, acordarea retroactivă pe trei ani anteriori promovării cererii de chemare în judecată, precum și pentru viitor, a
drepturilor recunoscute prin acte normative speciale cu titlu de spor de confidențialitate.
Aceste pretenții s-au raportat la existența unei situații de discriminare, relevată în considerarea dispozițiilor cuprinse în legi speciale și care conferă altor categorii de personal bugetar dreptul la un asemenea spor.
În analiza temeiniciei acestor susțineri, s-a reținut însă punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că existența, în acte normative speciale, a unor drepturi acordate altor categorii profesionale nu implică o discriminare față de celelalte categorii pentru care legiuitorul nu a prevăzut un asemenea drept.
Stabilirea unor sporuri pentru personalul anume menționat în OG nr. 19/2006 modificată și completată prin Legea nr. 444/2006 (intrată în vigoare la 10.12.2006), în art. 231alin. 3 din nr.OG 137/2000 (text intrat în vigoare la 23.07.2006) și respectiv în nr.OG 6/2007 (intrată în vigoare la 1.02.2007) nu constituie o discriminare față de alte categorii de salariați bugetari și nu exprimă implicit, astfel cum au susținut reclamanții, intenția legiuitorului de a acorda acest drept tuturor persoanelor care își desfășoară activitatea în instituții publice.
Dimpotrivă, actele normative enunțate nu conferă automat tuturor salariaților din respectivul domeniu de activitate un drept la sporul de confidențialitate, prin simplul fapt al apartenenței lor la categoria de personal beneficiară, după cum nu stabilesc unitar modalitatea de determinare a persoanelor îndreptățite și cuantumul acestui spor.
Astfel, art. 3 alin. 1 din nr.OG 19/2006, modificată și completată prin Legea nr. 444/2006 prevede că acest spor este acordat pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut și se referă la cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Articolul 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 stabilește că " Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat".
Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006, care modifică textul art. 3 în sensul că "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15%
din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate" se aplică doar personalului militar și funcționarilor public cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Articolul 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2006 stabilește, la rândul său, că "Persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate".
În fine, textul art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilește că " Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului".
Nu poate fi susținută nici ipoteza existenței unei situații similare și comparabile între magistrații civili și cei militari, câtă vreme Legea nr. 54/1993 îi asimilează pe cei din urmă militarilor activi, cu toate drepturile și obligațiile decurgând din această calitate, inclusiv sub aspectul drepturilor de natură salarială.
În fine, nu are relevanță nici împrejurarea că, potrivit regulilor de competență jurisdicțională, judecătorii analizează, în aplicarea legii, legalitatea actelor emise de alte instituții în cadrul cărora se aplică sporul menționat. Ceea ce are relevanță este inexistența unei situații comparabile pentru cele două categorii de personal (judecătorii și respectiv, salariații din sistemul bugetar care beneficiază în anumite condiții de sporul de confidențialitate), în sensul că deși personalul din fiecare din cele două categorii are obligația respectării secretului de serviciu, sporul de confidențialitate se acordă nu în considerarea acestei obligații generale, ci în cazurile speciale, anume reglementate de lege.
Conform art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 modificată, sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În acord cu textul sus citat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit, în soluțiile sale, că există discriminare, dacă față de persoane aflate în situații comparabile, se instituie un tratament diferit și nejustificat de un scop legitim și obiectiv.
Ori, existența discriminării, care presupune raportarea cazului la persoane/categorii de persoane aflate în situații similare ori comparabile, nu poate fi redusă la exprimarea distinctă a voinței legiuitorului în ce privește salarizarea.
Acordarea sporului de confidențialitate unei categorii de personal, expres prevăzută de actul normativ special, nu poate fi interpretată în sensul contrar, negat de însuși puterea legiuitoare, anume, că există o voință de acordare cu caracter general a aceluiași spor.
Împrejurarea că judecătorul este obligat, potrivit art. 91 din Legea nr. 303/2004, să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, nu implică, în absența unui text de lege neechivoc, acordarea sporului de confidențialitate și nici invocarea unei discriminări față de alte categorii de personal.
În esență, este pus în discuție atributul exclusiv al legiuitorului de a statua, în acord cu interesele și obiectivele urmărite, prin acte normative distincte, cadrul de reglementare a drepturilor de natură salarială a personalului din cadrul instituțiilor publice.
Reclamanții nu au luat în considerare faptul că dispozițiile speciale la care s-au raportat au în vedere protecția "informațiilor clasificate", astfel cum sunt definite și reglementate acestea prin Legea nr. 182/2002. Ori, față de clasificarea dată de art. 15 din Legea nr. 182/2002, judecătorii, ca de altfel și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, nu sunt incluși în categoria persoanelor care au acces la informații clasificate, aceștia având doar obligația de a păstra secretul de serviciu.
În raport de toate aceste considerente, constatând că în cauză pentru magistrați nu este prevăzută acordarea unui asemenea spor decât în acord cu cerințele impuse prin Legea nr. 182/2002 și în baza atribuirii certificatului ori avizului de securitate, iar plata unor asemenea drepturi altor categorii profesionale nu generează discriminare, a fost respinsă acțiunea sub aspectul acestor pretenții atât în ce privește plata lor cu titlu retroactiv, cât și pe viitor.
În raport de soluționarea dată capetelor de cerere principale, au fost respinse ca nefondate și cele accesorii, referitoare la plata actualizată a drepturilor, la menționarea lor în carnetele de muncă și la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Cu privire la obiectul cauzei;
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Așadar, acțiunea întemeiată pe prevederile nr.OG 137/2000 poate avea ca obiect:
- o cerere de despăgubiri
- o cerere pentru înlăturarea situației discriminatorii și restabilirea situației anterioare.
Cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din situația discriminatorie este o cerere întemeiată pe răspunderea delictuală, fapta ilicită constând în fapta care determină situația discriminatorie, faptă calificată ca faptă ilicită de prevederile nr.OG 137/2000. or, instanțele nu pot refuza soluționarea unei astfel de acțiuni.
Faptul că reclamanții au invocat prevederile altor acte normative care prevăd sporul de confidențialitate pentru alte categorii profesionale nu înseamnă că
aceștia au solicitat să li se aplice prevederile acestor acte normative ci a constituit doar motivarea existenței unei situații discriminatorii.
De asemenea, faptul că reclamanții au solicitat despăgubiri echivalente cu un spor de 15% nu înseamnă că au solicitat să li se acorde acest spor care nu este prevăzut de legea specială care reglementează salarizarea judecătorilor, fiind vorba numai de un mod de calcul al despăgubirilor întrucât aceștia au apreciat că este un mod de calcul echitabil.
Cu privire la menținerea stării de discriminare și recunoașterea de către pârâtul Ministerul Justiției;
Față de prevederile art. 3041Cod procedură civilă recurenții au reiterat pe această cale toate motivele invocate în cuprinsul acțiunii:
Sporul de confidențialitate este acordat mai multor categorii de personal salarizat din fonduri bugetare pentru motivul că gestionează informații care, însă, ulterior sunt gestionate de către instanțele de judecată.
Astfel, în cazul funcționarilor din cadrul Consiliului Național pentru studierea Arhivelor Securității, actele întocmite de aceștia și informațiile pe care le cuprind fac obiectul verificării de către instanțele de judecată în procedura prevăzută de art. 11 din nr.OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.
Mai mult, deși până la acest moment sporul de confidențialitate nu a fost acordat magistraților, prin Ordinul nr. 1833/C din 2 iulie 2008, emis de Ministrul Justiției, s-au stabilit activitățile și lucrările cu caracter confidențial din cadrul instanțelor de judecată.
Cu privire la discriminarea determinată de jurisprudența neunitară și incidența jurisprudenței Curții europene a Drepturilor Omului în materie;
În prezent, mai mulți judecători au obținut prin hotărâri irevocabile obligarea Ministerului Justiției la plata despăgubirilor echivalente cu sporul de confidențialitate.
Or, într-o jurisprudență constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în situații similare că existența unei jurisprudențe neunitare poate constitui în sine o discriminare, invocându-se și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, va admite recursul cu consecința modificării în tot a sentinței și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
La pronunțarea acestei soluții Curtea are în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Potrivit art. 15 alin. 1 din Codul deontologic al magistraților, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
În conformitate cu prevederile art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară nerespectarea de către judecători și procurori a secretului deliberării și a confidențialității lucrărilor cu acest caracter.
În același sens, prin art. 10 din legea 303/2004 se prevede faptul că judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Prin urmare, obligația de confidențialitate pentru personalul magistrați este prevăzută prin lege.
Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, a instituit implicit și o obligație de plată (o contraprestație salarială).
Raportul juridic de muncă, indiferent că este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Așadar, raportul juridic de muncă dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți, respectiv prestarea muncii și plata salariului.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitatea și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul muncii.
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente, întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește, însă, sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează muncă, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în
contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cei în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit scop;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța și complexitatea atribuțiilor de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
În ceea ce privește, însă, sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiției sau în aparatul Parlamentului.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic al magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.
Conform art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În motivarea acestei decizii în interesul legii s-a reținut că magistrații, magistrații - asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative nu prevăd acordarea acestui spor au drept la despăgubiri în temeiul art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază (indemnizația) prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie acordate cu caracter temporar până la încetarea stării de discriminare.
Atâta timp cât prin recursul în interesul legii s-a constatat existența unei discriminări între magistrați și celelalte categorii de funcționari care primesc sporul de confidențialitate și că nu există o justificare legitimă, obiectivă și
rezonabilă pentru a acorda acest spor doar unora dintre ei, deși se află în situații comparabile, această problemă de drept, astfel cum a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, în temeiul art. 329 Cod procedură civilă enunțat mai sus.
În consecință, avându-se în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de reclamanți și va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară începând cu 10 octombrie 2004 și în continuare, actualizat cu inflație. Va obliga pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă. Va obliga Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății.
Reclamanții au înțeles să cheme în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a aloca fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG386/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta are atribuția de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de reclamanți, și, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Constanța,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 748/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5,MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în-, sector 5,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C șiTRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară începând cu 10 octombrie 2004 și în continuare, actualizat cu inflație.
Obligă pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. /3.07.2009
gref.
4 ex./8.07.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman Vanghelița Tase
