Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 395/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 395/CM
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți reclamanții, A, -, G, I, și I, toți cu domiciliul ales în C,-, județul C și interveniențiiBĂRGAN, și, toți cu domiciliul ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 766 din 2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5,MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELORsediul în-, sector 5prin, cu sediul în strada - nr. 18, județul C,TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C șiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsă părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Recurenții reclamanți, a, G, I, și I au declarat recurs la data de 7.07.2008 împotriva sentinței civile nr. 766/2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții, a, G, I, și I au formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Constanța, Curtea de Apel Constanța și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, sume de urmează să fie actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Au mai solicitat reclamanții să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivare, reclamanții au arătat că, în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de persoane - salariați (militari civili) ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
S-a mai arătat că, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și
funcționarilor publici cu statut special din unitățile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Au menționat reclamanții că, de asemenea, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din nr.OG 5/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Însăși nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. 3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Au precizat reclamanții că, judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor la care a participat,inclusiv după încetarea exercitării funcției este obligat de asemenea să păstreze secretul de serviciu și confidențialitatea datelor obținute în exercitarea funcției, fără însă a beneficia, în mod discriminatoriu de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că, reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor forme lor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
S-a mai arătat că, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG 137/2000.
Sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activității desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului așa încât există dificultăți în a reține "situația comparabilă" - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se află într-o situație comparabilă - element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare.
Precizează pârâtul că, în anumite cazuri legiuitorul are în vedere "informații clasificate", astfel cum sunt reglementate acestea în Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, iar în alte situații, doar întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
În anumite situații, acordarea sporului este condiționată de existența unor alocații bugetare, precum și de decizia ordonatorului principal de credite, care urmează să stabilească persoanelor care desfășoară activități cu caracter confidențial.
S-a menționat că, din punct de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul are o valoare de 15% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
S-a mai arătat că, actul normativ prevede în beneficiul magistraților o serie de alte drepturi salariale, precum sporul de stabilitate, sporul de vechime în muncă, sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, pentru titluri științifice deținute, precum și alte drepturi, cu conținut patrimonial precum prima de concediu, premiul anual, premii periodice, compensarea diferenței dintre chiria ce s-a stabilit pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, în situația în care nu li s-a acordat locuință de serviciu.
Pentru existența discriminării este necesară și existența unui drept prevăzut de lege. În situația când un anumit drept nu este sau nu mai este reglementat de lege acest drept nu există și, pe cale de consecință, nu există nici discriminare.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
Ministerul Economiei și Finanțelor - Cad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că, în cauzele care au ca obiect litigii de muncă, părți nu pot fi decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, conform art. 282 Codul muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind terț, ori în cauză, reclamanții nu au făcut dovada culpei Ministerului Economiei și Finanțelor pentru neplata vreunui drept salarial.
Ministerul Economiei și Finanțelor doar administrează bugetul de stat în structură și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului.
S-a mai arătat că, conform prevederilor legale, proiectul de buget se întocmește la propunerea ordonatorilor principali de credite.
În cazul de față propunerea trebuia să o facă Ministerul Justiției - ordonatorul principal de credite, conform nr.HG 83/2005 privind Organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul Constanța, prin încheierea pronunțată la data de 23.11.2007, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului
Președintelui Tribunalului Constanța, în vederea stabilirii compunerii legale a completului.
Dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Constanța întrucât s-au formulat cereri de abținere de către toți magistrații Tribunalului Constanța.
Curtea de Apel Constanța, prin încheierea nr. 48/CM/2007 a admis cererile de abținere formulate și a trimis dosarul la Tribunalul Tulcea spre competentă soluționare.
La data de 3.03.2008 Bărgan, au formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul nr- al Tribunalului Tulcea, solicitând în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu 16.01.2008 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și pentru viitor; sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație, începând cu dat6a nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești; efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, deoarece Consiliul, conform art. 16-20 din nr.OG 137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, Având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin care orice metodă și în orice domeniu de activitate.
S-a precizat că, Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Prin sentința civilă nr. 766/2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea împotriva pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-au respins pretențiile pentru perioada iulie 2004-18 octombrie 2004, ca fiind prescrise.
S-au respins toate pretențiile solicitate de reclamanții, a,
, G, I, și I, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, începând cu data de 19 octombrie 2004, ca nefondate.
S-a respins, ca nefondată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de Bărgan, judecători la Judecătoria Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a, instanța a respins-o ca nefondată, având în vedere că, nu a fost citat în prezenta cauză în calitate de pârât, ci a fost citat pentru a-și spune punctul de vedere cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, precum și conform art. 283 alin. 1 lit. "c" din Legea nr. 53/2003, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, având cao biect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ori, având în vedere că reclamanții solicită drepturi salariale începând cu luna iulie 2004, iar cererea de chemare în judecată au formulat-o la data de 22.10.2007, instanța a respins pretențiile pentru perioada iulie 2004-18.10.2004, ca fiind prescrise.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat în fapt următoarele:
Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, prin Legea nr. 444/2006, se prevede că se acordă un spor lunar de plată până la 15% din salariul de bază funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională.
Dispozițiile art. 15 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici prevăd că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariu, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul.
Prin dispozițiile art. 21 din nr.OG 137/2000 se stabilește că persoana care se consideră discriminată poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
Ori, magistrații din cadrul instanțelor judecătorești sunt salarizați potrivit prevederilor nr.OUG 27/2006, act normativ care stabilește că salariile de bază pentru această categorie de personal se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare pe grade sau trepte profesionale în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului.
Potrivit Legii nr. 444/ 2006 sporul de confidențialitate se acordă astfel cum restrictiv este prevăzut de art. 3, cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanții nu fac parte din aceste categorii, rezultă că nu sunt îndreptățiți să li se acorde sporul de confidențialitate.
Nu există dispoziții în sensul acordării drepturilor solicitate de către reclamantă nici în Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care constituie actul normativ aplicabil în perioada de referință și nici în nr.OUG 27/2006 privind salarizarea magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, acest din urmă act fiind actualmente în vigoare.
Față de aceste considerente, instanța de fond a respins toate pretențiile solicitate începând cu data de 19 octombrie 2004, ca nefondate.
Având în vedere considerentele prezentate mai sus, instanța a respins și cererea de intervenție în interes propriu, ca nefondată.
Întrucât este nefondat capătul de cerere prin care s-a solicitat să se calculeze și să se plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu luna 1.02.2006 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, nefondat este și capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Având în vedere că în prezentul litigiu de muncă Ministerul Economiei și Finanțelor este doar un terț, care nu are atribuții privind salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă cu aceștia, iar alocarea fondurilor bugetare necesare reprezentând o chestiune de executare a hotărârii judecătorești, instanța a respins acțiunea îndreptată împotriva Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de recurenții reclamanți a vizat, în esență, următoarele:
Hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât având calitatea de judecători la Judecătoria Constanța, în exercitarea atribuțiilor profesionale sunt obligați potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 " Ca prin întreaga lor activitate. să respecte Codul Deontologic al Judecătorilor și Procurorilor", iar potrivit art. 15 din acest cod ".au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-a obținut în această calitate".
Potrivit aceleiași dispoziții "în cazul în care potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a Parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cazul prevăzut de lege și de regulament".
Tot astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 303/2004 în calitatea pe care o îndeplinesc, le este interzis să-și exprime în mod public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor, constituind abatere disciplinară, potrivit art. 99 lit. "d" din aceeași lege.
Principiul confidențialității profesionale a magistraților este reglementat, cu același conținut și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de congresul al VII-lea al Națiunilor Unite, privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin rezoluțiile nr. 40/32 din 29.11.1985 și nr. 40/146 din 13 decembrie 1985 prin care s-a stabilit că judecătorii au obligația de a păstra secretul profesional în ceea ce privește deliberările și informațiile confidențiale dobândite în timpul exercitării altor atribuții profesionale decât ședințele de judecată publice și că nu pot fi obligați să depună mărturie în astfel de cauze.
Obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al guvernului și al personalului contractual din Instituțiile și Autoritățile Publice (art. 13 din nr.OUG 12/2003) al personalului din Oficiul Român pentru Adopție (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004) al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003) al personalului din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000).
În favoarea acestor categorii și a altora s-a prevăzut prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate, însă în ceea ce ne privește pe noi magistrații pentru aceleași obligații nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Deși recurenții au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio-profesionale menționate, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești, contravin la prevederile art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care stabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și a nediscriminării consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate limitează libertatea de exprimare, acordarea unor compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socioprofesionale de mai sus, trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă excluderea recurenților fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condițiile de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Instanța de fond a refuzat să rețină că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii este guvernat printre altele de principiul legalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor, numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Principiul legalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale, indiferent de funcție, care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Instanța de fond nu a ținut cont că, în cauză discriminarea s-a repetat nu numai la dispoziția art. 16 din Constituție ci și la Declarația Universală a Dreptului Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului. Pe aceste considerente, în mod eronat s-a reținut în sentință susținerea Ministerului Justiției referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască magistraților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept invocat de a nu fi discriminate este deja consacrat, atât în legislația internă cât și în cea europeană.
Discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor normative injuste pentru anumite categorii de persoane.
A considera că numai anumitor categorii socio-profesionale le sunt aplicabile prevederile nr.OG 137/2000, republicată, ar însemna o restrângere nepermisă a domeniului de aplicare a normelor legale privind discriminarea și, implicit a dreptului constituțional de liber acces la justiție.
Nici motivarea în sensul că prin hotărârea nr. 318/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ar fi pronunțat că nu există un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și alte categorii socio- profesionale, nu poate fi primită întrucât soluțiile date de această autoritate nu sunt obligatorii, așa cum în dreptul intern nici jurisprudența instanțelor nu constituie izvor de drept, cu atât mai mult cu cât hotărârea invocată nu a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanții.
Într-o atare situație, ceea ce este de verificat în această cauză, este pe de o parte faptul că reclamanții se află în aceeași situație ca și persoanele care beneficiază de sporul la care fac referire, iar pe de altă parte trebuie observat că tratamentul diferit de care recurenții "se bucurau" nu sunt justificate obiectiv de vreun scop legitim, așa cum cer prevederile art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2000 privind Finanțele Publice, acest minister coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 208/2005 și ale art. 3 din nr.HG 387/2007, motiv pentru care și sub acest aspect recurenții critică sentința
pronunțată de instanța de fond, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Prin sentința recurată instanța de fond a respins cererea reclamanților de chemare în judecată, prin care solicitau obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, sume actualizate conform indicelui de inflație de la data plății efective, drept nerecunoscut magistraților în mod discriminatoriu.
În mod nefondat instanța de fond a reținut că magistrații nu sunt persoane îndreptățite la plata sporului de confidențialitate prevăzut pentru alte categorii de salariați menționați în cererea introductivă deoarece tocmai în acest aspect constă discriminarea invocată.
Mai mult, instanțele naționale, în majoritate, așa cum s-a depus deja practică judiciară în dosarul de fond, au admis cererile magistraților prin care se solicita sporul de confidențialitate de 15%, hotărârile judecătorești rămânând definitive și irevocabile și devenind titluri executorii, creându-se astfel, datorită practicii neunitare, o nouă și gravă discriminare în ceea ce îi privește pe recurenți, sens în care aceștia își rezervă dreptul de a se adresa Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996 Curtea Constituțională a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite", iar în ceea ce îi privește pe recurenți, scopul acordării sporului de confidențialitate este același ca și pentru celelalte categorii de bugetari care beneficiază de acest spor, numai că magistrații nu primesc sporul de 15% în mod discriminatoriu.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, va admite recursul cu consecința modificării în tot a sentinței și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
La pronunțarea acestei soluții Curtea are în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Potrivit art. 15 alin. 1 din Codul deontologic al magistraților, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
În conformitate cu prevederile art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară nerespectarea de către judecători și procurori a secretului deliberării și a confidențialității lucrărilor cu acest caracter.
În același sens, prin art. 10 din legea 303/2004 se prevede faptul că judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Prin urmare, obligația de confidențialitate pentru personalul magistrați este prevăzută prin lege.
Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, a instituit implicit și o obligație de plată (o contraprestație salarială).
Raportul juridic de muncă, indiferent că este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Așadar, raportul juridic de muncă dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți, respectiv prestarea muncii și plata salariului.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitatea și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul muncii.
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente, întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește, însă, sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează muncă, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cei în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit scop;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța și complexitatea atribuțiilor de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
În ceea ce privește, însă, sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiției sau în aparatul Parlamentului.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic al magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.
Conform art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În motivarea acestei decizii în interesul legii s-a reținut că magistrații, magistrații - asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative nu prevăd acordarea acestui spor au drept la despăgubiri în temeiul art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază (indemnizația) prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie acordate cu caracter temporar până la încetarea stării de discriminare.
Atâta timp cât prin recursul în interesul legii s-a constatat existența unei discriminări între magistrați și celelalte categorii de funcționari care primesc sporul de confidențialitate și că nu există o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru a acorda acest spor doar unora dintre ei, deși se află în situații comparabile, această problemă de drept, astfel cum a fost dezlegată de Înalta Curte
de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, în temeiul art. 329 Cod procedură civilă enunțat mai sus.
În consecință, avându-se în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de reclamanți și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța către reclamanți și intervenienți la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația brută lunară, actualizat cu rata inflației la data plății, începând cu 19.10.2004 și în continuare pentru reclamanți și începând cu 16.01.2008 și în continuare pentru intervenienți.
Va obliga pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Va obliga Ministerul Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Reclamanții au înțeles să cheme în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a aloca fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG386/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta are atribuția de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de reclamanții, A, -, G, I, și I, toți cu domiciliul ales în C,-, județul C și interveniențiiBĂRGAN, și, toți cu domiciliul ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 766 din 2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâțiMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5,MINISTERUL ECONOMIEI și
FINANȚELORsediul în-, sector 5prin, cu sediul în strada - nr. 18, județul C,TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C șiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța către reclamanți și intervenienți la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația brută lunară, actualizat cu rata inflației la data plății, începând cu 19.10.2004 și în continuare pentru reclamanți și începând cu 16.01.2008 și în continuare pentru intervenienți.
Obligă pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Obligă Ministerul Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -, Șt.
Red. dec. jud. /3.07.2009
gref.
4 ex./8.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
