Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

LITIGII DE SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR 405

Ședința publică din 27 Februarie 2009

PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu

JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu

- -

GREFIER-

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI cu sediul în comuna, Județul P, împotriva sentinței civile nr. 2998 din 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL ȘCOALA - prin reprezentant legal președinte prof. G în numele membrilor de sindicat cu sediul în P,-, județul P și pârâții LICEUL TEORETIC, GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII S M, GRĂDINIȚA DE COPII CU PROGRAM PRELUNGIT NR.5 M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII DE, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI M, PRIMARUL ORAȘULUI M - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimații pârâți Consiliul Local al comunei și Primarul comunei, avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Avocat, având cuvântul depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat întrucât aceste sume se acordă din bugetul propriu al Ministerului Educației.

Consiliul local nu plătește drepturile salariale pentru profesori, din fondurile proprii plătind doar transportul profesorilor.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, formulată de reclamanții SINDICATUL ȘCOALA - prin reprezentant legal președinte prof. G în numele membrilor de sindicat cu domiciliul în P,-, județul P, în contradictoriu cu pârâții LICEUL TEORETIC, GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII S M, GRĂDINIȚA DE COPII CU PROGRAM PRELUNGIT NR.5 M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII DE, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI M, PRIMARUL ORAȘULUI M - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligați pârâții, la calcularea și plata primelor de concediu de odihnă pe perioada 2005-2007 conf. art. 2 alin 1 din OUG nr. 146/2007.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic este reglementată de Legea nr. 128/1997, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ 2003-2004, acest personal beneficiază de o primă de vacanța din venituri proprii în condițiile legii și se acordă odată cu indemnizația de concediu.

În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu acte.

Prin întâmpinare Consiliul Local al com. și Primarul com, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece potrivit art. 34 alin 1 lit g din CCM pe anii 2003-2004 personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii, iar sursa de finanțare a acestei sume o reprezintă bugetul propriu al.

Prin sentința civilă nr.2998 din 26 noiembrie 2008 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților semnatari ai tabelelor anexate cererii a primelor de concediu de odihnă în cuantum de un salariu de bază pentru perioada 2005 - 2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții îndeplinesc funcția de personal didactic în cadrul unităților de învățământ pârâte, împrejurare în care potrivit disp. OUG nr. 146/2007, sunt îndreptățiți la plata primelor de concediu de odihnă ce au fost suspendate în perioada 2001-2006.

Disp. art. 1 alin 1 don OUG 146/2007 reglementează modul de plată a primelor de vacanță a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive, iar potr. Art. 2 alin 1, în categoria persoanelor cărora le sunt aplicabile disp ordonanței sunt incluși și funcționarii publici, personalul auxiliar, precum și orice alte categorii de personal care beneficiază de primele concediilor de odihnă, în baza legilor speciale.

Prin disp. art. 50 alin 12 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic se prevede că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Prin art. 37 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ se garantează dreptul personalului din învățământ la o primă de concediu ce se acorda odată cu indemnizația de concediu.

Potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, salarizarea acestei categorii de personal se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate naționala, ținând seama de complexitatea muncii iar salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând din adausuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2003-2004 prevede în art. 37, că personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii, primă ce se acordă odată cu indemnizația de concediu.

Întrucât pârâții nu au achitat reclamanților prima de vacanță, Tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților, semnatari ai tabelelor anexate cererii, a primelor de concediu de odihnă în cuantum de un salariu de bază, pentru perioada 2005-2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Împotriva aceste sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,solicitând admiterea căii de atac,casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Acesta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,raportat la disp. art. 21 din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora unitatea administrativ-teritorială,în speță,comuna,e persoană juridică de drept public care are calitate procesuală pasivă și e reprezentată de primar.Totodată,a învederat că,deși nu se opune acordării primelor de vacanță,ele nu pot fi acordate din bugetul local și nu pot fi stabilite de Consiliul Local,acesta neavând calitatea de angajator și nefiind parte în contractele colective de muncă.

Curtea,examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ.constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Având în vedere că potrivit art. 167 din Legea nr.84/1995 a învățământului finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat,în care sunt incluse și cheltuielile de personal, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ,în mod just prima instanță a apreciat asupra existenței calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local,organ care,deși nu are calitatea de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant,și nici atribuții de a calcula sau recalcula drepturile salariale ale acestora,deține prerogativa de a repartiza fondurile către unitățile de învățământ(art. 38 alin. (2) lit. d din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală),Curtea urmează a aprecia ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a consiliului Local,și,în baza art. 312 proc.civ.a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local împotriva sentinței nr. 2998/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI cu sediul în comuna, Județul P, împotriva sentinței civile nr. 2998 din 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL ȘCOALA - prin reprezentant legal președinte prof. G în numele membrilor de sindicat cu sediul în P,-, județul P și pârâții LICEUL TEORETIC, GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII S M, GRĂDINIȚA DE COPII CU PROGRAM PRELUNGIT NR.5 M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII DE, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI M, PRIMARUL ORAȘULUI M - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2009.

Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu

- -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.2 ex./26.03.2009

/

.fond nr- Trib.

Jud.fond

Președinte:Dan Andrei Enescu
Judecători:Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Ploiesti