Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Sentința 41/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 41
Ședința publică din 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici Valentin Turcin
ASISTENȚI JUDICIARI:- -
-
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, având ca obiect drepturi bănești. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza este lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 21.02.2008 sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților, în solidar, la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 10/2007 la art. 1 alin. 1, în cale 3 etape, astfel:
-5% începând cu 01 ianuarie 2007 în raport cu salariul din decembrie 2006
-2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007
-11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007.
Totodată, reclamanții au solicitat actualizarea sumelor aferente conform indicelui de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat prevederile Ordonanțelor Guvernului României nr. 6,8,10,11/2007, arătând că prin aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, cu excepția judecătorilor și procurorilor, astfel că prin excluderea acestora de la creșterile salariale s-a creat un caz de discriminare.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG 137/2000 și au invocat și practica judiciară a altor instanțe care au invocat acțiuni cu același obiect.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Pârâtul Guvernul României a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că litigiul pendinte este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții, fiind vorba de un litigiu în care se contestă actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, a mai invocat excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României și implicit a calității procesuale pasive.
Astfel, potrivit prevederilor constituționale și a Legii nr. 90/2001, modificată și completată, raporturile juridice în care participă Guvernul nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se, modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind raporturi de putere ce apar în sfera relațiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi civile guvernate de norme și instituții ale dreptului privat.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că instanța judecătorească nu are competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unei legi și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor prevederi deja existente.
În speță, de vreme ce acțiunea a fost promovată după ce nr.OG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a fost aprobată prin Legea nr. 45/2007, iar aceasta a fost publicată în al României nr. 169 din 9 martie 2007, conținutul normativ al acestei ordonanțe devenind lege, instanțele judecătorești nu au competența de a modifica, completa sau abroga această lege specială de salarizare a judecătorilor și procurorilor, după cum nu pot nici să creeze asemenea norme juridice sau să le adauge consecințe contrare.
Pârâtul Ministerul Publica depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, susținând că instanța competentă este Judecătoria Timișoara, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Cu privire la fondul cauzei s-a susținut în esență că acțiunea este neîntemeiată nefiind incidente art.2 alin.2 din nr.OG 137/2000.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note de ședință invocând Decizia nr. 821/3.07.2007, pronunțată de Curtea Constituțională și prin care s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin. 11 și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale și, fiind incidente dispozițiile art.31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin mandatarul Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare invocând lipsa calității procesuale pasive, deoarece, pe de o parte, între reclamanți și Ministerul Economiei nu există nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu statul român.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ce privește excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei de către Tribunalul, invocată de pârâții Ministerul Public și Guvernul României, se va constata că în baza dispozițiilor art. II alin.1 și 2 din OUG75/2008, raportat la dispozițiile art. I alin.1 din același act normativ, Curtea a fost corect investită cu soluționarea cauzei, așa încât excepția invocată este rămasă fără obiect, nemaiputând fi supusă analizei.
Pe fond, instanța constată că reclamantele au calitatea de magistrați în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Potrivit art.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust, reclamanții fiind tratați discriminatoriu prin nerecunoașterea drepturilor de salarizare corespunzătoare nivelului puterii legiuitoare, așa cum s-a procedat în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești.
Prin Decizia nr. 821/3.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să analizeze și să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cu privire la alte norme.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Curtea de Apel, investită cu soluționarea prezentei cauze, apreciază că excepția inadmisibilității acțiunii nu este fondată.
Conform art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
2 al art.20 din Constituție prevede că, în cazul în care există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În condițiile în care actele normative privind salarizarea creează discriminare, există obligația pentru judecătorul național ( conform art.20 din Constituție ) să dea prioritate acestor tratate.
În această situație susținerile pârâtului cu privire la inadmisibilitatea acțiunii întemeiate pe Decizia 821/2008 a Curții Constituționale, fiind în contradicție cu textele constituționale de mai sus, nu pot fi acceptate.
Opinia pârâtului contravine și dispozițiilor art.21 din Constituție cu privire la accesul liber la justiție.
Și dintr-o altă perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi admisă.
În condițiile în care o parte a magistraților au avut câștig de cauză în litigii de muncă cu același obiect, respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă ar duce și la încălcarea art.1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, nefiind posibilă interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale.
Potrivit jurisprudenței CEDO, există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ( CEDO, decizia nr. 26.09.2002, Duchez contra Franței, decizia nr. 6.12.2007, Beian contra României ).
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea aceleiași valori de referință sectorială magistraților nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece puterile în stat sunt pe poziție de egalitate și echilibru, iar pe de altă parte în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești s-a recunoscut același nivel de salarizare ca cel al aparatului puterii legiuitoare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, reclamanții depun o muncă de importanță egală cu cea prestată în cadrul celorlalte puteri ale statului.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor indemnizații doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică(nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același:creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Se va reține în acest sens, faptul că prin nr.OG 10/31.01.2007, tuturor demnitarilor numiți sau aleși, judecătorilor Înaltei curți de Casație și Justiție, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta curte de casație și Justiție și adjuncții săi, judecătorilor Curții constituționale, tuturor funcționarilor publici și tuturor salariaților contractuali ai statului le-au fost acordate majorări salariale de 5% începând cu 01 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2" începând cu 01 aprilie 2007 și de 11" începând cu 01 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, pentru acoperirea inflației.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În consecință, solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil.
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Astfel, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând seama și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este obligat, dacă se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanta nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Ținând seama de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată în parte cererea reclamanților, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Acțiunea va fi respinsă față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive, între reclamanți și acest pârât neexistând un raport juridic obligațional, precum și față de pârâtul Guvernul României.
În ce privește calitatea procesuală a acestui din urmă pârât, se va reține că potrivit dispozițiilor constituționale și celor ale legii speciale de organizare și funcționare,( Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare), Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate bazate pe baza și în vederea executării legii (hotărâri și ordonanțe), în condițiile stabilite de art. 102 coroborat cu art. 108 din Constituția României, republicată.
Prin urmare, potrivit prevederilor legale mai sus indicate, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi de drept administrativ care se, modifică sau sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, apărând în sfera relațiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme și instituții ale dreptului privat.
Față de cele ce preced instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții să plătească reclamanților, în solidar, diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 1.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport cu rata inflației, începând cu data nașterii în parte a fiecărui drept, și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei de către instanță, invocată de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, Bv. nr. 14 sector 5 și Guvernul României.
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive, precum și față de pârâtul Guvernul României.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele:, și, toți cu domiciliul procedural ales în T,-, în contradictoriu cu restul pârâților.
Obligă pârâții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, să plătească reclamanților, în solidar, diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 1.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport cu rata inflației, începând cu data nașterii în parte a fiecărui drept, și până la data plății efective.
Definitivă și executorie de drept.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
ASITENȚI JUDICIARI:- -
-
GREFIER,
Red. /06.11.2008
Tehnored. /07.11.2008/12 ex.
Sentința civilă se comunică:
Reclamantele:, și, toți cu domiciliul procedural ales în T,-
Pârâții: Guvernul României, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
EX. 10 COM
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Vasilica Sandovici Valentin Turcin
