Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4205/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2920/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4205/
Ședința publică din data de 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante și, împotriva sentinței civile nr.1568 din data de 27.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.35678/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice - având ca obiect"drepturi bănești - spor 10%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurentele-reclamante și și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentele-reclamante și au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă.
Curtea constatând că, în cauză, recurentele-reclamante și au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1568/27.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția - a VIII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca prescrisă, acțiunea pentru perioada 01.11.2003 - 17.10.2004.
A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.
A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturi și Ministerul Economiei și Finanțelor, privind acordarea sporului de 10% solicitat, pentru perioada 18.10.2004 - 18.09.2005, precum și pentru.
În considerentele sentinței pronunțate, instanța de a reținut că, în ședința publică de la 27.02.2008, s-a pus, în discuție, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei si Finanțelor, excepție ce a fost admisă în baza considerentelor arătate în încheierea de ședință întocmită la aceeași dată.
Față de soluția pronunțată cu privire la această excepție, instanța a constatat că nu există identitate între acest pârât și debitorul obligației, în raportul juridic dedus judecații, motiv pentru care a respins acțiunea formulata împotriva acestui parat, față de lipsa calității procesuale pasive.
În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Pe fond, prima instanță a reținut că reclamantele au sesizat instanța cu o acțiune în despăgubiri, ce constau în sporul de 10%, acordat potrivit dispozițiilor art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările ulterioare aduse prin G nr.83/2000.
În temeiul acestor dispoziții legale, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară.
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de personal auxiliar de specialitate prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, grefierii care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii și conducătorii de carte funciară, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 2 din OG nr. 137/2000.
Din analiza textului de lege susmenționat, rezultă că, pentru a exista discriminarea, se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, indemnizația prevăzută de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată de 10% din salariul brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr.50/1996 nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite și suplimentare fată de cei care nu le au stabilite în fișa postului nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut, în raport cu timpul efectiv lucrat, numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite, în mod obișnuit, de personalul auxiliar.
Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art.19 din Legea nr. 50/1996, care contravin art.6 alin.2 din Codul muncii și a apreciat că, în aceste condiții, orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul din aceeași categorie profesională deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
În plus, a mai reținut că reclamantele nu arată criteriul sau criteriile prevăzute de lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. Cu alte cuvinte, reclamanțitele nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, recurentele și, recursul fiind înregistrat pe rolul prezentei secții a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că sentința civilă nr.1568 din 27.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare a hotărârii judecătorești atacate, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Recurentele arată că ele se află într-o situație identică cu cea în care au fost judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a Deciziei nr. VI din 15 ianuarie 2007 și că reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu xcede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000, o dovadă în acest sens fiind pronunțarea Hotărârii nr. 185 din 22 iulie 2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care se constată existența unei discriminări directe, referitor la aplicarea prevederilor textelor anumitor legi, potrivit cărora se cuvin anumite sporuri numai categoriilor de judecători și procurori expres și limitativ prevăzute de aceste texte de lege.
Mai arată că fac parte din categoria personalului auxiliar al Curții de APEL BUCUREȘTI, îndeplinind funcția de grefier, fără a efectua, însă, activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr. 50/1996 și că, deși îndeplinesc aceeași funcție, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ele nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciate și discriminate.
Astfel, arată recurentele, are loc o discriminare din punctul de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale in materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Ordonanța nr.137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
Precizează că grefierii repartizați la sectorul executări civile sau penale nu exercită o muncă suplimentară, iar repartizarea lor în aceste sectoare de activitate nu este condiționată de susținerea unui test, concurs sau examen, ori îndeplinirea unor cerințe privind pregătirea profesională, cerințe fără de care nu și-ar putea desfășura activitatea în acele sectoare, cum ar fi: studii superioare de specialitate, treaptă/grad profesional diferit de ceilalți grefieri, motiv pentru care reglementarea sporului de 10% doar pentru o anumită categorie de grefieri nu are nicio justificare, atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți grefierii din instanțe și parchete necesită aceeași pregătire de specialitate, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Recurentele au mai menționat că nu există în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Instanțelor și nici în Legea nr. 50/1996, vreo dispoziție referitoare la"cum se face distribuția personalului auxiliar pentru efectua activitățile la care se referă art. 19 din Legea nr. 50/1996 sau condițiile care trebuie îndeplinite pentru efectua aceste activități", creându-se, astfel, o discriminare între persoane aparținând aceleași categorii profesionale.
Referitor la cele reținute de instanța de fond, în sensul că ele nu ar fi invocat criteriul sau criteriile prevăzute de lege și care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii, recurentele au precizat că, practic, criteriul pe care l-au avut în vedere, este chiar lipsa criteriilor pentru care unele categorii de personal auxiliar beneficiază de acest spor de 10%, având în vedere că acestea nu efectuează în mod suplimentar activitățile respective.
Totodată, recurentele au criticat și nerespectarea, de către instanța de fond, a principiul rolului activ al instanței, prevăzut de dispozițiile legale, în sensul că nu a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării un punct de vedere privitor la problema supusă discuției în această speță.
Prin întâmpinarea formulată (filele 3 - 4 din dosarul nr- al ), intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Indemnizația lunară de 10% din salariul brut se acordă, în temeiul dispozițiilor art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările ulterioare aduse prin G nr.83/2000, grefierilor care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, secretarilor comisiilor de cercetare a averii, precum și conducătorilor de Carte funciară.
Curtea, în ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de personal auxiliar de specialitate prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, grefierii care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii și conducătorii de carte funciară, apreciază că în mod justificat a reținut Tribunalul că din analiza dispozițiilor art. 2 din OG nr. 137/2000 rezultă că, pentru a exista discriminarea, se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Față de acest aspect, Curtea constată că indemnizația prevăzută de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată de 10% din salariul brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr.50/1996 nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite și suplimentare fată de cei care nu le au stabilite în fișa postului nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Așadar, legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut, în raport cu timpul efectiv lucrat, numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite, în mod obișnuit, de personalul auxiliar.
În acest context, reținând și dispozițiile art.19 din Legea nr. 50/1996, care contravin art.6 alin.2 din Codul muncii, Curtea apreciază că, așa cum a reșinut și prima instanță, orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul din aceeași categorie profesională deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
Totodată, reclamantele nu au indicat nicic criteriile prevăzute de lege și care au avut ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii și anume, care sunt acele criterii de discriminare, directă sau indirectă, pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut drept scop sau efect discriminarea lor.
Concluzionând, Curtea apreciază că soluția dorită de recurentele-reclamante nu poate fi extrasă nici pe baza aplicării principiului egalității și aprincipiului nediscriminării,în raport cu alte categorii de personal care au beneficiat de prima de vacanță în perioada de referință, întrucâtinstanța nu este îndrituită să extindă ipoteza unei norme și la alte persoane, pe care aceasta nu le prevede, pe motiv că norma ar fi inechitabilă, discriminatorie, insuficientă sau umilitoare, ci este ținută, potrivit rolului său constituțional, să aplice legea în mod strict și limitat la categoriile pe care aceasta le creează, opțiunea legiuitorului neputând fi amendată de judecătorul ordinar, ci eventual, de cel constituțional, sesizat conform Constituției sau Legii nr. 47/1992, republicată.
În același sens, prin decizii succesive, începând cu Decizia nr. 818/2008, de asemenea, obligatorii, potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituție, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.1, art.2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale doar în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești ar avea competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea apreciază că, în absența oricărui text care să legitimeze pretențiile recurentelor-reclamante, aceste pretenții apar ca neîntemeiate, astfel că în mod justificat au fost respinse, ca atare, de către prima instanță, care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce va fi menținută ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante și, împotriva sentinței civile nr.1568 din data de 27.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.35678/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți: Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./31.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
