Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
osar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 432
Ședința publică din 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Pungă Titus
JUDECĂTOR 2: Bârsescu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanții:, -, -, și, toți cu domiciliul ales la Curtea de APEL SUCEAVA,-, județul S și de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 243 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți, reprezentantul pârâtului recurent, intervenienții intimați, și G, precum și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 6191/86 din 10 octombrie 2007, reclamanții, -, -, și au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, precum și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând plata diferențelor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada octombrie 2004 - octombrie 2007 și în continuare, sume actualizate în funcție de rata de creștere a inflației și dobânzii legale până la plata efectivă.
Totodată, reclamanții au solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate.
În fine, ei au mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
că au calitatea de judecători în cadrul Curții de APEL SUCEAVA. Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată (Monitorul Oficial I nr. 563 din 18 noiembrie 1999) au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar. Ulterior, prin nr.OG 83/2000, acest text a fost abrogat.
Or, precizează reclamanții, prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat doar să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996. De altfel, nr.OG 83/2000,in terminis,este intitulată ordonanță de modificare și completare.
Pe de altă parte, potrivit art. 54 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, evenimentele legislative pot fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior.
Rezultă că abrogarea a fost nelegală, afirmă, în continuare, reclamanții. Au fost astfel încălcate prevederile art. 114 din Constituția României (în vigoare,illo tempore).
Prevederile nr.OG 83/2000 încalcă și art. 53 din această lege fundamentală, cu trimitere la art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în sensul că ea (măsura adoptată) nu este proporțională cu situația care a determinat-
În plus, rațiunea inițială, avută în vedere de legiuitor, subzistă în continuare.
, art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct. 1 lit. d, din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, unde Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, dată în interesul legii, a statuat - că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din nr.OUG 160/2000 se interpretează în sensul că << judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege >>.
În concluzie, reclamanții susțin că neplata unor atare drepturi a intervenit ca urmare a modului greșit în care pârâții au făcut aplicarea dispozițiilor legale existente la momentul adoptării Ordonanței Guvernului nr. 83 din 29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În drept, ei se prevalează de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000, art. 16 și urm. precum și art. 281 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ).
Ulterior, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, și G, solicitând plata acestor diferențe salariale până la data eliberării fiecăruia din funcția de judecător.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției solicită respingerea acțiunii, întrucât nu este lipsită de temei legal.
De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Tribunalul Suceava - secția civilă, prin sentința nr. 243 din 29 ianuarie 2008, admis în parte acțiunea reclamanților, -, -, și, promovată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, precum și cu Ministerul Economiei și Finanțelor
A obligat pârâții (în solidar) să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la efectuarea plății.
Totodată, a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții, și
Pe cale de consecință, a obligat (în solidar) pârâții să plătească intervnienților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la efectuarea plății, după cum urmează:
- pentru intervenienta, perioada 1 octombrie 2004 - 1 februarie 2006;
- pentru intervenientul, perioada 1 octombrie 2004 - 1 februarie 2006;
- pentru intervenientul, perioada 1 octombrie 2004 - 1 decembrie 2005;
- pentru intervenientul G, perioada 1 noiembrie 2004 - 15 noiembrie 2005.
A respins acțiunea reclamanților pentru perioada 1 februarie 2007 - 31 octombrie 2007, ca nefondată.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind dobânzile legale.
A respins, pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
În fine, a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au promovat o acțiune pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariu, potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, cu actualizarea corespunzătoare a indicelui de inflație, același obiect fiind vizat prin cererile de intervenție formulate în cauză.
Potrivit acestui text de lege << Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar >>.
Este adevărat că, prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres. Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție << Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare și în condițiile prevăzute de aceasta >>. Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la << modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată >>.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Cu alte cuvinte, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de subliniat că acolo unde legiuitorul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres această posibilitate în cuprinsul legii de abilitare. De exemplu, potrivit art. 1 pct. Q 3 din aceeași lege (nr. 125/2000) Guvernul a fost obligat să emită ordonanța pentru << abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977. >>.
Potrivit art. 56 din textul de lege menționat: (1) "După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente".
Pe cale de consecință, prima instanță a constatat că abrogarea n-a fost dispusă în mod legal.
Aceeași instanță, pe de altă parte, a statuat că art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevede că << Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional >>. Sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un drept de creanță și este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000 - care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 - nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.,illo tempore,drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, așa încât abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai mult lipsită de utilitate publică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel, prima instanță a reținut că, în cauza dedusă judecății, există conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a se da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text.
Deoarece abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală, iar rațiunea acordării sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică subzistă, tribunalul a apreciat întemeiate pretențiile reclamanților și intervenienților. Pe cale de consecință, pârâții au fost obligați (în solidar) la acordarea acestui spor, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanților pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, iar intervenienților pe perioada menționată anterior.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că sporul de 50% a fost abrogat expres prin nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate.
De asemenea, față de Ministerul Finanțelor Publice, acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, deoarece între reclamanți și pârât nu există un raport juridic obligațional.
În fine, în cauza dedusă judecății, aceeași instanță a reținut că nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată și nici dobânzile nu sunt datorate, de vreme ce au fost acordate actualizări cu rata inflației.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, -, -, și, precum și pârâtul Ministerul Justiției.
În recursul declarat de reclamanți, hotărârea (sentința) este criticată pentru că ea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Consideră că dispozițiile nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești nu justifică respingerea acțiunii pentru perioada februarie - octombrie 2007 și în continuare. Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și completată prin nr.OG 9/1997.
În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție (), a magistraților asistenți și a celorlalte categorii de personal s-a statuat că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar" (art. 231); aplicarea acestui spor a fost stabilită și pentru personalul de execuție de specialitate (prin Legea nr. 126/2000 de aprobare a nr.OG 55/1997).
Potrivit art. 107 alin. 3 din Constituție ( Of. I nr. 233/22.XI.1991) - actualul art. 108 din Constituția revizuită ( Of. I nr. 767/31.2003) << Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta >>. Or, prin Legea nr. 125/2000 ( Of. I nr. 331 din 17 iulie 2000) Guvernul a fost abilitat să emită anumite ordonanțe în unele domenii expres și limitativ prevăzute de art. 1. De exemplu, în domeniul salarizării, potrivit celor expres specificate de art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996, republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat expres opțiunea (art. 1 lit. Q pct. 3, care se referă la abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 în legătură cu încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă).
În temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisă nr.OG 83/2000 ( Of. I nr. 245 din 1 septembrie 2000) care, după cum o definește titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Din examinarea Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, precum și a titlului nr.OG 83/2000 nu rezultă existența învestirii pentru abrogarea unor dispoziții legale. Au fost astfel încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție, cât și textul lit. pct. 1 din Legea nr.125/2000., se constată că, fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. 56/1996, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a abrogat nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv art. 2, 6, 12, 121, 13, 131, 231, iar prin Legea nr. 126/2000 a fost aprobată nr.OG 55/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 56/1996 pentru salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție (), magistraților asistenți și celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție.
Se mai, în motivele de recurs, că la emiterea nr.OG 83/2000 au fost încălcate nu numai dispozițiile legale din legea fundamentală și legea de abilitare nr. 125/2000, ci și dispozițiile legale stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 3), care sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege, la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel de atribuții, precum și dispozițiile art. 4 cu privire la ierarhia actelor normative, fără a se putea depăși limitele de competență instituite printr-un act normativ și nici nu se poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia.
Pe de altă parte, prin art. 18 din Codul muncii anterior și art. 38 din Codul muncii în vigoare (Legea nr. 53/2003) se statuează principiul potrivit căruia drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu (aspect reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia în interesul legii nr. XII/2007).
Fiind vorba de un drept câștigat, derivat dintr-un raport juridic de muncă, chiar în formă atipică, un atare spor nu putea fi abrogat câtă vreme se mențin toate condițiile avute în vedere la stabilirea acestuia, întrucât neîndoielnic, riscul constituie un element pentru stabilirea salarizării și a celorlalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, precum și magistraților asistenți (art. 2 din nr.OUG 27/2006).
Înlăturarea sporului de 50% prin nr.OG 83/2000 a fost contrară și dispozițiilor art. 53 din Constituția României (art. 49 din Constituția adoptată în anul 1991), prin care se prevăd condițiile în care exercițiul unor drepturi și libertăți poate fi restrâns prin lege, în anumite situații expres reglementate, care trebuie aplicate nediscriminatoriu.
, prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale se statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Or, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un drept de creanță, un bun în înțelesul dreptului comunitar european, susceptibil de a fi protejat prin dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/994.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, cu nesocotirea art. 107 din Constituție, precum și cu depășirea limitelor din Legea nr. 125/2000 (de abilitarea Guvernului de emitere a ordonanțelor) s-a produs o privare de un atare bun pentru care nu s-a justificat o cauză de utilitate publică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între reglementările interne și cele internaționale, au prioritate reglementările internaționale.
Din examinarea cuprinsului nr.OG 83/2000, prin care s-a abrogat nelegal art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu reiese care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura acordarea altor sporuri generate de activitatea desfășurată (decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007).
În fine, prima instanță a reținut greșit că un astfel de drept a fost abrogat prin nr.OG 8/2007, care se referă doar la salarizarea personalului auxiliar de specialitate, iar art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, statuează că drepturile salariale ale acestora nu pot fi diminuate decât în condițiile legii.
În ceea ce privește respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive, reclamanții consideră că soluția contravine legii, respectiv Legii nr. 304/2004, care prevede că instanțele sunt finanțate de la bugetul de stat, precum și Legii nr. 500/2002, care reglementează atribuțiile sale în legătură cu adoptarea bugetului de stat și a rectificărilor bugetare.
În cadrul celuilalt recurs, Ministerul Justiției critică sentința atacată pe considerentul că, în acest fel, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Același recurent susține că, în cauza dedusă judecății, devine incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ.
Subliniază că nr.OG 83/2000 a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 334/2001, astfel acesta,in terminis,a corectat pretinsele încălcări ale normelor constituționale și ale limitelor abilitării, dacă ele există.
Susține că, potrivit art. 60 alin. 5 (art. 62 alin. 5 în forma actuală) din Legea nr. 24/2000, abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative.
că acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituie o problemă de legiferare.
același recurent că dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului se referă,in terminis,la bunuri actuale ale reclamantului. El nu se poate plânge de o atingere a dreptului de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența acestuia ( România, nr. 85, p. 126).
Acest text de lege nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede ( Austria).
În fine, recurentul mai precizează că OG83/2000, față de reglementările Legii nr. 50/1996, a mărit substanțial, deopotrivă, valoarea de referință sectorială și coeficientul de multiplicare. În concluzie << reclamanții nu au pierdut drepturile aferente sporului de risc decât formal, acesta fiind inclus în indemnizația unică >>.
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea reține că recursul Ministerului Justiției care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 4 și 9. pr. civ. este nefondat, iar recursul reclamanților, -, -, și care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 9. pr. civ. este fondat.
În cauza dedusă judecății nu este vorba de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Reclamanții sunt judecători la Curtea de APEL SUCEAVA, iar intervenienții au avut această calitate în cadrul aceleiași instituții.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată ( Of. nr. 563/18 noiembrie 1999) prevede că << pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul - respectiv, indemnizația, - de bază brut lunar >>.
În mod similar, prin art. 231din Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ( Înalta Curte de Casație și Justiție), magistraților asistenți și celorlalte categorii de personal, cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat că << pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar >>. Aplicarea acestui spor a fost stabilită și pentru personalul de execuție de specialitate, potrivit Legii nr. 126/2000 de aprobare a nr.OG 55/1997.
Potrivit art. 107 alin. 3 din Constituție (actualul art. 108 din Constituția revizuită - Of. I nr. 767 din 31 octombrie 2003) << Ordonanțele se emite în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta >>. Or, neîndoielnic, prin Legea nr. 125/2000 ( Of. I nr. 331 din 17 iulie 2000) Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în unele domenii de activitate anume prevăzute.
Astfel, potrivit celor menționate în art. 1 lit. Q pct. 1 din actul normativ citat, în domeniul salarizării s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996, fără a se face referire la vreo abrogare.
Critica recurentului Ministerului Justiției, care face trimitere la art. 60 alin. 5 din Legea nr. 24/2000 (art. 62 alin. 5 în forma actuală), potrivit căruia abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, n-are legătură cu aspectul examinat, nefiind incidentă o atare ipoteză în cauza dedusă judecății.
Este de subliniat că abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat o atare opțiune (exempli gratia:art. 1 lit. Q pct. 3 care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977).
În temeiul legii de abilitare, menționată anterior, a fost emisă nr.OG 83/2000 ( Of. I nr. 425 din 1 septembrie 2000) care - după cum o definește titlul - doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996.
Din examinarea Legii nr. 125/2000, precum și a titlului nr.OG 83/2000 nu rezultă nici o învestire pentru abrogarea vreunor dispoziții legale, încălcându-se astfel dispozițiile art. 168 din Constituție, precum și textul lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000.
Este vorba de o ordonanță ordinară, iar domeniul cu privire la salarizare nu putea fi reglementat decât printr-o lege organică. Au fost astfel încălcate prevederile art. 114 alin. 1 raportat la art. 72 alin. 3 din Constituție, care precizează domeniile care pot fi reglementate prin legea organică.
Împrejurarea - invocată de recurentul Ministerul Justiției - în sensul că OG83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 nu-i conferă relevanță juridică, sub aspectul examinat, de vreme ce încălcarea legii este sancționată cu nulitatea, iar ceea ce este nul nu produce nici un efect (quod nullum este, nullum efectum producit). Așadar, nu pot fi depășite limitele de competență instituite și nici nu se poate contraveni principiilor și finalității sale.
Pe de altă parte, în consens cu convențiile Organizației Internaționale a, art. 18 din Codul muncii anterior și art. 38 din Codul muncii în vigoare, statuează că drepturile salariaților, legal dobândite, nu pot face obiectul vreunor tranzacții, renunțări sau limitări. Un conținut similar are art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Este vorba de un drept câștigat, care derivă dintr-un raport juridic de muncă și care nu poate fi înlăturat, invocându-se variate pretexte, întrucât riscul și suprasolicitarea neuropsihică constituie, explicit, un element de bază pentru stabilirea salarizării și a celorlalte drepturi ale magistraților.
Prin urmare, rațiunea acordării acestui spor subzistă din momentul dobândirii unei atare calități și până la încetarea acesteia.
Înlăturarea sporului prin nr.OG 83/2000 este contrară și dispozițiilor art. 53 din Constituție (art. 49 din Constituția din 1991, revizuită), care se referă la condițiile în care exercițiul unor drepturi și libertăți poate fi restrâns prin lege, în anumite situații expres reglementate, care trebuie să fie aplicate în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței unor drepturi sau libertăți.
Este de menționat că, în cauza Miclici împotriva României (dosarul nr. 23657/3/comunicată la 20 decembrie 2007), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că salariul face parte din noțiunea de bun la care se referă art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Cum dreptul, despre care este vorba, constituie un drept de creanță, un bun în sensul dreptului comunitar european, susceptibil de a fi protejat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție - ratificată prin Legea nr. 30/1994, prin modalitatea utilizată de nr.OG 83/2000, a intervenit o privare a dreptului de proprietate fără a justifica o cauză de utilitate publică.
Așa încât, în prezența unei atare necorelări, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, are prioritate art. 1 din Protocolul adițional 1 din Protocolul adițional 1 la Convenție.
la << indemnizația unică >>, invocată de recurentul Ministerul Justiției, constituie modalitatea prin care, nesocotindu-se legea, Constituția și CEDO, printr-o ordonanță ordinară, s-a urmărit suprimarea dreptului dedus judecății.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite -, prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008, având de soluționat recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanță, a statuat că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Este vorba de un drept câștigat, care derivă dintr-un raport juridic de muncă. Rațiunea (cauza) acordării acestui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică subzistă din momentul dobândirii unei atare calității și până la încetarea acesteia.
Rezultă că, sub acest aspect, prima instanță a greșit, obligând pe pârâți - inclusiv pe Ministerul Economiei și Finanțelor - la plata sporului, respectiv de la data de 1 septembrie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG 8/2007, care se referă la salarizarea personalului auxiliar de specialitate și care, din considerentele expuse anterior, nu justifică o asemenea soluție.
Așadar, sporul se cuvine reclamanților de la data de 1 septembrie 2004 și în continuare, până la încetarea calității acestora, iar intervenienților pe durata calității avute, înăuntrul termenului general de prescripție extinctivă.
Pentru obligația de plată în legătură cu care s-a împlinit termenul - deci pentru întârzierea plății acestui drept - reclamanții (și intervenienții) sunt îndreptățiți la actualizarea (creanței respective) în raport cu indicele de inflație (de la data scadenței fiecărei sume și până la efectuarea plății), potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, finalitatea nefiind alta decât asigurarea reparării integrale a prejudiciului cauzat magistraților (reclamanți și intervenienți).
Obligarea în continuare, în temeiul art. 110 alin. 3. pr. civ. raportat la art. 291 din Codul muncii, se justifică pentru că este vorba de drepturi salariale (prestații periodice), iar cererea înainte de termen pentru executarea la termen a acestei obligații are scopul de a preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamanții ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului (pentru promovarea unei noi acțiuni).
Din analiza dispozitivului sentinței se constată că toți pârâții, inclusiv Ministerul Economiei și Finanțelor, au fost obligați în solidar să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizate în funcție de rata inflației, astfel încât în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză.
Potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat", iar potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, pârâtului îi revine obligația de a coordona toate acțiunile cu privire la sistemul bugetar, respectiv de a pregăti proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare bugetară, la solicitarea ordonatorului principal de credite bugetare, în speță Ministerul Justiției.
Mai mult, conform nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002 și modificată prin Legea nr. 110/2007, creanțele stabilite prin titluri executorii, în sarcina instituțiilor publice, se achită din sumele aprobate prin bugetul acestora, ordonatorii principali de credite având obligația de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, virarea acestor sume efectuându-se pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 și a Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Cum recursul Ministerului Justiției este nefondat, el urmează să fie respins, iar recursul reclamanților, din considerentele expuse, este fondat.
Pe cale de consecință, sentința nr. 243 din 29 ianuarie 2008 Tribunalului Suceava - secția civilă urmează să fie în parte modificată, în sensul că pârâții (Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor) vor fi obligați să plătească reclamanților sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, de la data de 1 septembrie 2004 până la data de 31 octombrie 2007 (data introducerii acțiunii), precum și în continuare (până la încetarea calității de magistrat).
Celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare, inclusiv actualizarea creanței în raport cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la efectuarea plății, vor fi menținute.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții:, -, -, și, împotriva sentinței nr. 243 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), pe care o modifică în parte, în sensul că: Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamanților sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de la data de 1 septembrie 2004 până la data de 31 octombrie 2007, precum și în continuare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
22.04.2008
Președinte:Pungă TitusJudecători:Pungă Titus, Bârsescu Nicolae, Andrianu Virgil
