Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 437/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 437/R-CM
Ședința publică din 05 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.194/F-CM din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 3 martie 2009 și sau consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Constată că,
La data de 10 septembrie 2009, reclamantele, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata unei sume egale cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut de la data încadrării până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, precum și pentru viitor.
Solicită de asemenea ca pârâții să fie obligați la plata creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 în cele 3 etape: 5% începând cu 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007, 11% începând cu 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație din momentul nașterii drepturilor până la efectuarea plății.
De asemenea se solicită ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce către ceilalți pârâți sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică", magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate "beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
OG nr.83/2000 este o ordonanță ordinară, emisă cu încălcarea dispozițiilor art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, a fost abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art.41 alin.2 și 53 din Constituția României și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, art.165, art.236, art.239 și art.241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Se arată că dreptul la acțiune al reclamantelor nu este prescris, întrucât a început să curgă de la data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXI/2008 prin recunoașterea dreptului magistraților la acordarea sporului de risc de 50% din salariul brut lunar.
Se arată în continuarea acțiunii formulate că prin nr.OG10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Potrivit art.1, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape începând cu 1 ianuarie, 1 aprilie și respectiv 1 octombrie 2007.
Nu se poate reține existența vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor de la beneficierea de creșteri salariale prevăzute de art.1 lit.a, b și c din nr.OG10/2007. Este discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale numai anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Constituția României prin disp.art.4 și art.16 consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală. De asemenea, și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează interzicerea discriminării.
Față de motivele arătate se solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii sub ambele capete de cerere, atât pentru plata indexărilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, cât și pentru 50% sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Se arată că prin decizia Curții Constituționale nr.821/3 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și disp.art.7 din nr.OG137/2000, sunt neconstituționale.
Acțiunea este inadmisibilă în raport de capetele de cerere privind plata indexărilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, motivat de faptul că această ordonanță reglementează doar creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: personalul contractual bugetar, salariat potrivit nr.OUG24/2000 și personalul salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998.
Pe de altă parte, reclamanții personal auxiliar de specialitate, au beneficiat prin efectul legii de salarizare de majorări identice celor acordate prin nr.OG10/2007.
Referitor la cererea reclamantelor pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se arată că prin decizia nr.XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la acest spor de 50% și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, însă Legea nr.50/1996 a fost abrogată prin nr.OG8/2007.
Reactualizarea sumelor cu indicele de inflație nu se justifică, deoarece fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat nr.388/31 decembrie 2007 care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație sau dobânda legală, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație, nu se justifică.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Față de motivele arătate solicită respingerea acțiunii reclamantelor.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Baf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca în situația în care se va admite cererea reclamantelor să se dispună prin aceeași hotărâre ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantelor.
Se arată că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, Ministerul Public ca ordonator principal de credite fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
La rândul său Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Se arată astfel că angajatorul reclamantelor este Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea care are obligația legală de a acorda drepturile salariale în măsura în care acestea se cuvin reclamantelor.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii întrucât Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu recunoaște dreptul reclamantelor și nu a prevăzut fonduri în bugetul său pentru acordarea acestor drepturi salariale.
Prin sentința nr.194/F-CM/18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea reclamanților, și, față de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și a obligat pe pârâți să plătească reclamanților și începând cu data de 15.11.2007, reclamantei începând cu data de 1.01.2008 și reclamantei începând cu data de 15.04.2008 la zi și pe viitor, următoarele drepturi salariale: sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și creșterea salarială de 18%, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la pretențiile reclamantelor privind obligarea pârâților la plata diferențelor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 se constată că reclamantele funcționează ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoria Rm.V și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate, motivându-se că aceste categorii profesionale au beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării. Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Reclamantele se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamantele au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați și personal auxiliar de specialitate, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamantelor în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamantele fiind excluse numai în anul 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, curtea a apreciat ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților și personalului auxiliar de specialitate de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
În ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamante referitor la inadmisibilitatea acțiunii invocată de pârât, s-a constat că:
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Pe fondul cauzei, s-a constat că reclamantele au calitatea de au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoria Rm.V și Tribunalul Vâlcea. Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a reținut prin această decizie că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, însă abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă. Potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
S-a mai reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii că norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
unei legi sau ordonanțe poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, însă Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art.147 alin.1, cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Ca atare, Înalta Curtea concluzionat că art.I pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României, și își încetează efectele.
Referitor la actualizarea sumelor la care urmează a fi obligați pârâții cu indicele de inflație, se constată că potrivit art.161 din Codul muncii salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună la data stabilită în contractul de muncă.
În alin.4 al acestui text se prevede că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Cum prin neplata la termen a drepturilor salariale sus arătate s-a cauzat un prejudiciu reclamantelor vor fi obligați pârâții la plata către acestea a sumelor respective, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În ceea ce privește cererea reclamantelor privind acordarea sporului de 50% și pentru viitor, Curtea a apreciat-o ca întemeiată.
În primul rând abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Acest aspect rezultă de altfel și din dispozitivul deciziei nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, în recurs în interesul legii. Astfel, în decizia sa, Înalta Curtea stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.324/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
Rezultă deci că reclamantele sunt îndreptățite să solicite acest spor până la pronunțarea prezentei hotărâri, precum și pentru viitor.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi bănești, s-au reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.
Cu toate acestea pregătirea proiectelor amintite și măsurile de aplicare a politicii fiscal-bugetare au ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite și se înscriu în limitele stabilite prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare.
Pentru aceste motive, acțiunea a fost respinsă față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate fără a invocat vreun temei legal, însă criticile pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, după cum urmează:
- în mod greșit prima instanță nu a procedat la respingerea capătului de cerere reprezentând indexările salariale prevăzute de OG nr.10/2007, deoarece intimatele-reclamante au beneficiat prin efectul legii speciale de salarizare, de majorări identice;
- față de decizia pronunțată de nr.21/2008 privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, prima instanță trebuia să constate că efectele aplicării acesteia încetează după data de 3 februarie 2007 și ea trebuie interpretată ca producând efecte numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin OG nr.8/2007;
- motivarea acțiunii formulată de către intimatele-reclamante pe prevederile OUG nr.137/2000 este nelegală, raportat la decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale potrivit cu care s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 precum și dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale și instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992;
- instanța a admis în mod nelegal plata pe viitor a drepturilor bănești, adăugând la legea de salarizare;
- nelegală este și admiterea capătului de cerere privind plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației în situația în care recurentul nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială;
- în mod greșit s-a pronunțat instanța cu privire la obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare, recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința recurată în carnetele de muncă pe considerentul că aceste sporuri se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci nu pot face obiectul transcrierii în carnetul de muncă;
- în mod greșit prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în situația în care a admis acțiunea reclamantelor.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât, curtea va constata că este fondată numai ultima critică pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Potrivit art.60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
A doua critică este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Pretențiile solicitate de către intimatele-reclamante nu pot înceta după intrarea în vigoare a deciziei în interesul legii pronunțată la 10.03.2008, atâta vreme cât efectiv acest spor nu este inclus în plata drepturilor salariale.
Efectele vor înceta numai după includerea acestui spor, în caz contrar intimatele-reclamante sunt prejudiciate prin neacordarea sporului prevăzut de lege. Nefondată este și susținerea acestei critici de recurs cu privire la încetarea aplicării sporului prin intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, interpretarea recurentului fiind în totală contradicție cu considerentele care au stat la pronunțarea deciziei din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, în decizia sa Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată din Legea nr.324/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
A treia critică este de asemenea nefondată, deoarece prin pronunțarea sentinței instanței de fond nu au fost încălcate dispozițiile deciziei nr.821/2008 a Curții Constituționale care ar fi stabilit neconstituționalitatea prevederilor nr.OUG137/2000, pentru următoarele considerente:
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar, însă nu și judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate și procurorilor, motivându-se că aceste categorii profesionale au beneficiat de măriri salariale în anii 2006 și 2007.
Însă, cum actul normativ nu are în vedere categoriile profesionale arătate mai sus, în mod legal a reținut instanța că intimatele-reclamante se află în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se putea dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților și personalului auxiliar de specialitate de la beneficiul creșterilor salariale cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca, criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Este atributul instanței de judecată de a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de norme interne și internaționale.
Nefondată este și cea de-a patra critică prin care se pretinde că instanța de fond a admis în mod nelegal plata drepturilor salariale pe viitor, adăugând la legea de salarizare.
În primul rând abrogarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Pe de altă parte, cum salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit cu care drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului, situație față de care intimatele-reclamante sunt îndreptățite să solicite acest spor și pe viitor.
Următoarea critică este de asemenea nefondată, și anume aceea prin care se critică sentința cu privire la admiterea capătului de cerere privind reactualizarea sumelor, deoarece potrivit art.161 din Codul muncii, salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună la data stabilită în contractul de muncă.
În art.4 al acestui text se prevede că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Cum în speța de față prin neplata la termen a acestor drepturi s-a cauzat un prejudiciu intimatelor-reclamante, în mod legal a fost admis acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cea de-a șasea critică și anume aceea prin care se pretinde că s-a dispus transcrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale acordate de instanța de fond, se reține de către C că această critică excede cadrului procesual de față, deoarece din dispozitivul sentinței recurate nu rezultă că instanța a procedat la înscrierea drepturilor în carnetele de muncă ale intimatelor-reclamante.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.291 din Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurentul-pârât și va modifica în parte sentința în sensul că va admite cererea de chemare în garanție formulată de această parte a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.194/F-CM din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-, intimați fiind, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, CONSILIUIL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Modifică în parte sentința în sensul că, admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.JD
EM/4 ex.
GM/16.03.2009
Jud.fond.
OPINIE SEPARATĂ
Consider că este nefondată și critica vizând soluția dată cererii de chemare în garanție, prin care s-a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești.
S-a arătat corect la judecata fondului că Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul legii bugetului de stat și pe cel al legii de rectificare a bugetului de stat pe baza și după analiza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
A se vedea în acest sens prevederile art.19 și următoarele din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare.
Angajarea cheltuielilor se realizează însă în limita bugetelor aprobate prin lege, iar monitorizarea execuției bugetare vizează tocmai respectarea acestor limite și a destinațiilor fondurilor bugetare.
Întrucât în atribuțiile acestui minister nu intră aprobarea propriu-zisă a proiectelor de buget întocmite de ordonatorii principali de credite, în mod judicios instanța de fond a considerat că cererea de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate prin acțiune este formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Aceasta înseamnă că nici față de această critică nu se regăsește cu privire la soluția dată motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Judecător,
- - -
Red.
Tehnored.
4 ex./18.03.2009
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Daniel Radu, Jeana
