Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4552/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(1826/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4552/
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr.79 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4905/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de Apel București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești, valoarea de referință sectorială.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții reclamanți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.79/10.10.2009 pronunțată în dosarul nr- (4905/2008), Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel București, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 07.07.2008, pe rolul Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor de salariu, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitatea publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate prin adaos în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, urmând ca la sumele cuvenite să se acorde dobânda legală, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților, precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plăților.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.1 din Legea nr.50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama pe rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească".
S-a invocat că potrivit art.2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și " celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Totodată s-a reținut că în art.9 din Legea nr.154/1998 se precizează că "prin legea bugetului de stat se stabilesc valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii, de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultat din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Astfel, persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr.lll din același act normativ.
Potrivit art.11din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin.1. constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin.1, rotunjite din o mie în o mie, în favoarea personalului".
OUG nr.2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în Anexele V-VIII din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bâză în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
OUG nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art.2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Arată reclamanții că această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgențe", în conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din OG nr.9/2005, privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2005, personalului salarizat potrivit OUG nr.24/2000, și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr.154/21998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele VIII și IX.
Prin OUG nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1.04.2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță.
Consideră reclamanții că prevederea din Anexa Ia O UG nr.27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr.303/2004, privind statutul magistraților, ale Codului Muncii și ale legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG nr.3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006, era de 312,3 lei, iar Ordonanța nr.27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Nu trebuie neglijat că legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Conform art.3 alin.4 din Constituția României, în anul 2006, se prevede că "Statutul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident, că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
Ordonanța nr.27/2006, încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din nr.OG8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus au valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG10/2007.
Prevederile legislative din ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art.74 din Legea nr.303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Stabilirea prin Ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004 contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.
S-a menționat că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007, încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte norme normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială, egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești, fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine atât Constituției, Codului Muncii, cât și spiritul OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancțiunea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care la litera i se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Reclamanții au invocat și practica judiciară în materie în sensul celor susținute, respectiv o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția Comercială, contencios Administrativ și Fiscal, decizia nr.62/18.01.2007, în dosarul nr-, prin care a fost admis recursul declarat de controlorii financiari de la Curtea de Conturi B împotriva sentinței nr.433/2.10.2006 a Tribunalului Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal, obligând pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând diferențele dintre salariile efectiv plătite și cele calculate în funcție de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite.
Curtea de Conturi a României funcționează pe lângă Parlament, iar salariații acesteia sunt retribuiți cu referință la valoarea sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese.
S-a mai arătat că, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 4.10.2007, în comun acord cu literatura de specialitate, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.83/2000, OUG nr.2/2000, OUG nr.177/2002, OG nr.9/2005, OUG nr.27/2006, OUG nr.8/2007, Legea nr.24/2000, OG nr.137/2000.
Analizând cererea formulată, prin prisma pretențiilor deduse judecății, prima instanță a constatat următoarele:
ispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pe care sunt întemeiate pretențiile reclamanților, au fost declarate neconstituționale, astfel cum rezultă din Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008.
Curtea Constituțională a reținut că art.1 din OG nr.137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminării între cetățeni, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice."
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale OG nr.137/2000 și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecății.
Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Constatând că prevederile legale ce constituie temeiul de drept pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea au fost declarate neconstituționale, prin decizia mai sus amintită și având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de aceștia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurenții susțin în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că din modul de redactare a Deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, reținută ca temei al respingerii acțiunii reclamanților nu se desprinde concluzia că reclamanții nu s-ar mai putea adresa instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor cuvenite, dat fiind faptul că o astfel de interpretare ar avea drept consecință încălcarea accesului la justiție prevăzut de art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Faptul că prevederile art.1, art.2 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde un anume înțeles, nu împiedică invocarea art.16 din Constituția României și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează executarea drepturilor și libertăților fără nici o discriminare. De altfel, în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o diferență de tratament are natură discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim și dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Ori, pretind recurenții, atâta vreme cât prin art.1 alin.4 din Constituția României se prevede că "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale", iar salarizarea reprezintă unul dintre elementele noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, stabilirea prin ordonanțe ale guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a unor valori de referință sectorială mult mai mici decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică din cadrul celor două puteri în stat este de natură să încalce acest echilibru. Printr-un astfel de tratament, se creează o discriminare care nu are o justificare rezonabilă și obiectivă,în condițiile în care și magistrații ocupă funcții de demnitate publică.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Reclamanții, judecători în cadrul Curții de Apel București au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești, reprezentând plata diferențelor de salariu, calculate pe baza valorii de referință sectorială și prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate prin adaos în raport de evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, respectiv de OUG nr.123/2003, OUG nr.9/2005, OG nr.3/2006, OG nr.10/2007.
Concret, reclamanții au solicitat să se constate că actele normative sus menționate ce au domeniu de aplicare stabilit de legiuitor în privința salarizării unor categorii profesionale bine definite - persoane ce ocupă o funcție de demnitate publică li se aplică și lor, pe motiv că s-ar crea o nejustificată și disproporționată discriminare între categorii aflate în situații identice, făcând parte din cele trei puteri ale statului consacrate de legea fundamentală.
Ori, această argumentație propusă de reclamanți este greșită câtă vreme fiecare dintre categoriile profesionale menționate sunt salarizate în baza unei legi speciale, în baza unui statut propriu.
Așadar, deși toți se includ categoriei de bugetari în sens larg, adică persoane salarizate din fonduri alocate din bugetul de stat, iar nu din fonduri private, nu se poate susține că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării, pentru că nu se găsesc în aceeași situație. Magistrații, ca și categorie de persoane salarizate din bugetul de stat, beneficiază de salarizare în baza legii speciale, la fel cum și personalul care ocupă funcții de demnitate publică beneficiază de salarizare în baza OUG nr.24/2000 respectiv a legii speciale nr.154/1998,
Prin urmare, fiecare din această categorie este salarizată din aceeași sursă, dar diferit, pornindu-se de la importanța muncii prestate, de la răspunderea și complexitatea activității, de la interdicțiile stabilite prin lege.
Legiuitorul are așadar atributul de a majora salariile fiecărei categorii socio-profesionale de a acorda sporuri sau majorări, prin rațiuni justificate de moment, care poate fi acela a unei valori de referință sectorială majorată în ceea ce privește persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică. În atare situație, valoarea de referință sectorială acordată acestor persoane, ce ocupă funcții de demnitate publică este justificată și nu poate fi extinsă prin analogie și magistraților, pe considerentul păstrării situației de echilibru salarial al puterilor statului.
Curtea mai notează și faptul că deși reclamanții au invocat discriminarea, în speță existența vreunei discriminări între reclamanți și categoria persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică nu poate fi reținută, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.2 din OG nr.137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Simpla apartenență a magistraților la categoria celor trei puteri în stat nu constituie o situație premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în valoarea superioară a valorii de referință sectoriale prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică. Așadar, nu este îndeplinită în cauză nici condiția încălcării vreunui drept al omului sau a vreunei libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Așadar, numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și stabilirea unei valori de referință superioară - aceea stabilită pentru funcțiile de demnitate publică în conformitate cu devalorizarea monetară.
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că legal a statuat prima instanță că prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale pronunțată la data de 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorie pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Ori, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norma juridică, de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că interpretarea dispozițiilor art.2 și ale art.11 din OG nr.137/2000, în sensul menționat sunt neconstituționale, realizând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare, prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
Nu se poate reține în cauză nici existența unui conflict între norma internă ce reglementează drepturile solicitate prin acțiunea pendinte și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru ca, în baza art.20 alin.2 din Constituția României să se realizeze aplicarea acestor din urmă dispoziții. Nu se indică în concret jurisprudența în materie a Curții Europeană a Drepturilor Omului ce are aplicabilitate în speța dedusă judecății, respectiv cauzele de condamnare a statelor semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului ce sunt incidente în dosarul de față nefiind de altfel identificate nici de C astfel de cauze.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de, împotriva sentinței civile nr.79 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4905/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de Apel București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./14.07.2009
Jud.fond;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
