Obligație de a face. Decizia 1054/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Completul 5
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1054
Ședința publică din 18.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sorina Gabriela Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu
Grefier - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 1577 din 3.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă consilierul juridic pentru recurentul - pârât Municipiul B prin Primarul General, în baza delegației (fila 9) și avocatul pentru intimata - reclamantă, în baza împuternicirii nr. -/2009, eliberată de Baroul București (fila 11).
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul învederează că nu are alte cereri de formulat sau probe de administra, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul - pârât Municipiul B prin Primarul general, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,modificarea deciziei recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 341/2004. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului formulat de către Municipiul B prin Primarul General, deoarece instanțele au stabilit corect că această instituție are capacitate procesuală pasivă, că este care are personalitate juridică, capacitate de folosință cât și un patrimoniu în care se regăsesc bunurile ce cad sub incidența Legii nr. 341/2004 în raport de dispozițiile art. 21 din legea nr. 215/2001. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, sub nr. 7174/-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiului B, reprezentat prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în principal, obligarea acestuia să îi atribuie în proprietate o suprafață de teren de 500. intravilan cu destinația de locuință, în condițiile art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este fiica eroului martir al din 1989, deținând certificatul seria --D nr.00014 și că în această calitate, reclamanta a arătat că beneficiază de dreptul de a primi o suprafață de 500. teren intravilan cu destinația de locuință, deoarece nu a avut și nici nu are un alt spațiu locativ în proprietate.
Prin sentința civilă nr. 6394/15.09.2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Municipiul B, reprezentat prin Primarul General și a obligat pârâtul să atribuie reclamantei în proprietate o suprafață de teren de 500. teren intravilan, conform art. 5 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 341/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, din data de 23.12.2005, reclamanta este titular al Certificatului seria --D nr.00014, ce confirmă titlul de "Erou - Martir al Romane din 1989", pentru autorul acesteia, -.
Reclamanta a formulat, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. g din Legea nr. 341/2004, cerere de atribuire în proprietate a terenului intravilan în suprafață de 500. atât la Primăria Sector 2 B, cât și la Primăria Municipiului B, comunicându-i-se prin adresa nr. 2628/44300/23.08.2006, respectiv adresa nr.2222/30.05.2008, că prevederile legale invocate nu pot fi aduse la îndeplinire din lipsa terenului pe raza administrativa teritoriala a sectorului 2
La rândul său, Primăria Municipiului B i-a comunicat că în cadrul acestei instituții are loc inventarierea terenurilor din domeniul privat municipalității, astfel că nu se poate da curs solicitării reclamantei (adresa nr. 2222/30.05.2008).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul B, reprezentat legal prin Primarul General, în termen legal, la data de 10.10.2008, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr. 7174/-, la data de 23.10.2008, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, s-a arătat că, în cauză, calitate procesuală pasivă are Primăria în raza căreia domiciliază reclamanta, în nici un caz Municipiul B, prin Primarul General.
Prin decizia civilă nr. 1577/A/03.12.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul B prin Primarul General și a luat act că intimata-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că persoana care poate sta în justiție (și care are capacitate procesuală civilă de folosință, conf. art. 21 din Legea 215/2001 republicată), este numai unitatea administrative teritorială, iar nu primarul, acesta având atribuții, conform celor menționate anterior, doar în sensul reprezentării în justiție a unității administrativ teritoriale, însă nu să stea în judecată în nume propriu.
Persoana juridică de drept public Municipiul B este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și, respectiv un patrimoniu în care se pot găsi bunurile ce cad sub incidența dispozițiilor art. 5 lit. g din legea 341/2004, ca și prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001 conform cărora unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii (Legea nr. 341/2004).
Împotriva acestei decizii civile, anterior menționată, a declarat recurs pârâtul, arătând că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Recurentul-pârât a mai arătat că beneficiarul legii trebuie să se adreseze primăriei în raza căreia domiciliază și poate formula cerere către Consiliul General al Municipiului B, singura autoritate competentă să se pronunțe pe solicitarea privind trecerea unor suprafețe de teren din domeniul public în domeniul privat.
La data de 09.04.2009, a formulat întâmpinare intimata, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că s-a stabilit corect de către Tribunalul București că persoana juridică de drept public (Municipiul B) este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunurile ce cad sub incidența dispozițiilor art.5 lit.g din Legea nr. 341/2004.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu art. 80 din Legea nr. 215/2001,,Autoritățile Administrației Publice Locale din Municipiul B sunt Consiliul General al Municipiului B și consiliile locale ale sectoarelor, ca autorități deliberative, precum și Primarul General al Municipiului B și primarii sectoarelor, ca autorități executive,alese în condițiile legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale".
Legea nr. 215/2001 nu conferă acestuia personalitate juridică, legea necuprinzând prevederi în acest sens; pe de altă parte, Consiliul General al Municipiului B nu are organe proprii de conducere, în consecință, nefiind îndeplinite nici condițiile impuse cumulativ de art.41 alin.2 Cod procedură civilă.
Conform art. 21 din Legea nr. 215/2001,(1)Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu..Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg dincontractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și dinraporturile cu alte persoane fizice sau juridice. în condițiile legii.(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean."
Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, cererea intimatei a fost soluționată în mod legal, în contradictoriu cu Municipiul B și Primarul General, în calitatea sa de reprezentant al Municipiului B, de reprezentant al autorității executive a Administrației Publice prin care se realizează autonomia locală a Municipiului
Față de aceste considerente, Curtea a constatat că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, așa încât va fi menținută decizia instanței de apel și va respinge ca nefondat, recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 1577 din 3.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
I
Red.
Tehnodact. / 2 ex./13.07.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 5. - Civ. - -
Președinte:Sorina Gabriela PrepelițăJudecători:Sorina Gabriela Prepeliță, Stere Learciu, Claudiu