Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 456/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA CIVIL, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR.456/R-CM
Ședința public din 30 Mai 2008
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judector
Judector: - ---
Judector: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-prin, împotriva sentinței civile nr.333/CM/01 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul Arge ș în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Cauza a avut termen de judecat la data de 28 mai 2008, când s-a întocmit încheierea de ședinț din acea dat, care face parte integrant din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânat la 30 mai 2008 când, în urma deliberrii, s-a dat urmtoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedur civil, asupra recursurilor de faț;
Constat c, prin sentința civil nr.333/CM din 1 aprilie 2008, Tribunalul Arge șaa dmis acțiunea prin care reclamantul solicitase obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITE ȘTI, Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Direcția General a Finanțelor Publice A, Tribunalul Arge ș, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminrii de a se fi obligați pârâții la a-i calcula și plti drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de pân la 15%, începând cu luna ianuarie 2006 și pân la data pronunțrii hotrârii, actualizate la data plții efective, cu înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de munc, Ministerul Finanțelor Publice urmând a fi obligat la alocarea fondurilor necesare plții.
Au fost obligați pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de baz brut lunar, începând cu luna ianuarie 2006 și pân la data de 1 aprilie 2008, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data scadenței și pân la data plții efective. A fost obligat Curtea de APEL PITE ȘTIs efectueze mențiunile corespunztoare în carnetul de munc al reclamantului, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitrii acestor drepturi bnești.
În motivare, s-a reținut în fapt, în ceea ce-l privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, c cererea este, într-adevr, formulat împotriva acestuia în sensul de a aloca fondurile necesare plții drepturilor cerute, ori acesta este organul cu personalitate juridic ce, din partea statului, coordoneaz acțiunile ce cad responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregtește proiectele legilor anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În aceast calitate, potrivit art.1 din nr.OG22/2002 aprobat prin Legea nr.288/2002, este C care st în spatele posibilitții executrii obligației de plat ale instituțiilor publice, din sumele aprobate din bugetele lor cu titlul de cheltuieli la care se încadreaz obligația de plat, aprobare ce se d prin bugetul ce constituie responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice, cum s-a artat mai sus.
Asupra fondului, instanța a constatat c, prin natura sa, activitatea desfșurat de reclamant conține impunerea obligației profesionale imperative, special și specific de confidențialitate, cu privire la diverse date ce au un astfel de caracter, cu care intr în contact.
Clauza fiind una obligatorie, iar nu facultativ, este indiferent dac raportul este tipic sau atipic, așa încât, el rmâne unul sinalagmatic, obligației de confidențialitate corespunzându-i dreptul la primirea sporului salarial.
Ca urmare, lipsirea de un asemenea drept numai pentru motivarea c activitatea exercitat implic aceast obligație de confidențialitate, reprezint o discriminare faț de toți ceilalți salariații crora profesia le impune obligația identic.
Pe cale de consecinț, cea mai bun înlturare a discriminrii s-a constatat aoc onstitui ignorarea dispoziției legale vtmtoare și obligarea la plata dreptului de care ea îl lipsește pe reclamant, fr ca aceasta s poat fi considerat o adugare la lege, ci doar o manifestare a dreptului la despgubire a discriminrii în munc.
-se vreun motiv pentru care o asemenea obligație ar disprea în viitor în cadrul acelorași raporturi de munc, întemeiat s-a gsit și cererea de acordare a aceluiași spor și dup data pronunțrii soluției.
Cât despre obligarea la plata sumelor actualizate prin aplicarea indicelui de inflație, soluția a fost motivat de dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii care permit obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului ca urmare a întârzierii nejustificate a plții salariului sau chiar în cazul neplții ei.
Cum un asemenea drept decurge, cum s-a constatat, din raportul de munc, s-a dispus și înscrierea acestuia în carnetul de munc al fiecrui reclamant.
Împotriva sentinței, în termen, au declarat recursuri Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția General a Finanțelor Publice
Primul critic soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.
Astfel, instanța a acordat un drept pentru care nu exist temei legal, raportându-se la cadrul legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificrile și completrile ulterioare, act normativ care se refer la modul de aplicare a unor dispoziții legale, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de ctre legiuitor.
C mult, reclamantul avea posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale ce le înltur dreptul la sporul cerut.
Pe de alt parte, instanța de fond nu a observat inexistența unei legi care s permit acordarea unui astfel de spor.
În mod greșit instanța s-a raportat la art.14 din Convenția European a Drepturilor Omului, întrucât aceasta nu conține vreo protecție a unor diverse sporuri salariale, ci numai a drepturilor și libertților enunțate în Convenție și Protocoalele anexe.
Pentru acest motiv, instanța a apreciat în mod neîntemeiat c ar exista o obligație de confidențialitate și un drept prevzut de lege.
Pe de alt parte, instanța nu a observat c, într-o hotrâre pronunțat de în anul 2007, acest organ a statuat c situațiile deosebite în care se gsesc diferitele categorii de salariați determin soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fr ca, prin aceast soluție, s se încalce principiul egalitții.
Instanța greșit a constatat existența în fapt a discriminrii, întrucât reclamantul, ca agent procedural, nu se afl într-o situație comparabil cu nici o alt categorie de salariați ai bugetului statului.
Astfel, nu au situație similar personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, nici cu cea a funcționarilor publici sau a personalului aparatului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminrii.
Cum obligația de pstrare a confidențialitții reprezint o atribuție de serviciu normal, greșit instanța a considerat c aceasta este una suplimentar, ce se cuvine a fi contrabalansat de sporul de confidențialitate, adugând la lege, fr a exista o asemenea prevedere în Codul muncii.
Ministerul Economiei și Finanțelor, la rândul su, a criticat soluția, de asemenea, pentru netemeinicie și nelegalitate, pe de o parte în ceea ce privește calitatea sa procesual pasiv, artând c instanța s-a aflat în eroare atunci când a considerat c acesta poate fi confundat cu Statul Român sau bugetul de stat.
În realitate, elaborarea proiectului bugetului general se face pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și ai altor beneficiari, Guvernul fiind C rspunztor de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ctre ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, potrivit destinațiilor stabilite conform legii bugetare anuale.
Salariul reclamantului se pltește de ctre Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, așa încât, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesual pasiv.
Pe de alt parte, instanța nu a observat c recurentului îi revine obligația de a se încadra în cheltuielile stabilite de ctre legiuitor, așa încât, plata drepturilor salariale solicitate este una imposibil, întrucât ele nu au fost prevzute în bugetul statului.
În același timp, se critic soluția pentru modul de rezolvare a excepției inadmisibilitții cererii de chemare în judecat, cât vreme Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții legate de modificarea legii bugetului de stat.
Suplimentarea unor astfel de cheltuieli nu poate fi fcut decât pe baz de lege, czând în domeniul legislativului, așa încât, instanța, admițând acțiunea, a depșit atribuțiile puterii judectorești, motiv pentru care se impune admiterea recursului și respingerea, în tot, a acțiunii.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor aduse, ca și a întregului probatoriu al cauzei, constat recursurile ca nefiind fondate, pentru cele ce se vor arta:
În mod indiscutabil, obligația de confidențialitate este una impus reclamantului din cauza de faț, ea venind din legea ce reglementeaz activitatea funcției pe care o ocup, respectiv dispozițiile art.901din Legea nr.567/2004, dispoziții care stipuleaz c prevederile legii se aplic în mod corespunztor și personalului conex al instanțelor judectorești și al parchetelor de pe lâng acestea, cu excepția celor ale art.68, 682, 683și 684.
Distincția între modul în care obligația de confidențialitate este înscris în sarcina unei funcții, nu a fost avut în vedere de legiuitor atunci când a edictat Legea nr.544/2001.
În aceast situație, în mod corect tribunalul și-a sprijinit soluția pe dispozițiile privitoare la nediscriminarea între persoanele în ale cror atribuții de serviciu intr pstrarea secretului profesional, legat de informații ce se bucur de o asemenea protecție.
Aceast interpretare nu examineaz soluția legislativ aleas de legiuitor, ci aplic dispoziția legal cuprins în legea general privind impunerea în mod suplimentar faț de alte profesii a unei obligații de confidențialitate, dispozițiilor speciale din domeniul justiției.
De aceea, nu era necesar invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor ce înltur dreptul la sporul cerut, instanța constatând atât faptul c aceste dispoziții sufer prin prisma modalitții de edictare precum și prin prisma autorului lor faț de domeniul în care sunt emise, pe de alt parte constatând c exist, chiar și așa, dispoziții direct aplicabile din legea general, respectiv Legea nr.544/2001 la domeniul special al profesiei reclamanților.
O alt critic de netemeinicie invocat, vizeaz lipsa unor informații clasificate în activitatea instanțelor judectorești, cu care are contact reclamantul.
Odat ce obligația de confidențialitate este una impus prin regulile aplicabile funcției, indiferent c este vorba de un funcționar al executivului, de un membru al puterii legislative sau de o persoan prin prisma creia Statul își îndeplinește funcția jurisdicțional, obligația corelativ a acestuia este înscris în lege și trebuie respectat, neputându-se vorbi despre aplicarea dispoziției speciale privitoare la salarizare, numai în eventuala ivire a unor situații ce necesit confidențialitate în mod expres.
Simpla edictare a obligației de confidențialitate în sarcina postului pe care reclamantul îl ocup, constituie o recunoaștere implicit a legiuitorului a faptului c acest post intr în contact cu datele cu caracter personal cu care instituția în care își desfșoar activitatea este autorizat s lucreze.
Nici raportarea la temeiul de drept izvorând din Convenția European a Drepturilor Omului nu constituie o greșeal, nefiind necesar ca sporurile salariale s fie în mod expres garantate printr-un act internațional pentru ca Statul Român s respecte dispozițiile acestuia act.
Aceasta, pentru c sporurile sunt o parte a patrimoniului persoanei, or, patrimoniul constituie una dintre cele mai importante garanții declarate astfel la nivel internațional, dar și prin art.41 al Constituției României.
În ceea ce privește hotrârea prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii a luat în discuție remunerarea diferitelor categorii de salariați, incontestabil aceast soluție statueaz în cauza în care consiliul a fost investit. Aceasta nu înseamn c instanțele judectorești, cercetând legislația aplicabil în cauza de faț, ar putea s nu constate existența discriminrii, atunci când diferitelor categorii de salariați le sunt impuse aceleași obligații crora li se ofer un același echivalent salarial.
Cât despre lipsa comparabilitții situației reclamantului, în calitate de angajat ca personal conex, cu alte categorii de salariați ai bugetului statului, urmeaz a se observa c, din punctul de vedere al obligației de confidențialitate, tuturor categoriilor cu care își exemplific susținerea recurentul Ministerul Justiției, le este impus aceeași obligație de confidențialitate, indiferent c sunt personal militar, funcționari publici cu statut special, funcționari publici sau personal al aparatului
Soluția la care se raporteaz recurentul privește distincția salarial în funcție de alte criterii cum ar fi studiile, treptele, gradele profesionale, cantitatea și calitatea muncii, condițiile de munc, or, nu aceste criterii sunt cele care fac obiectul dezbaterii aici, ci obligația de confidențialitate care atrage un spor distinct, indiferent de studii, treapt și grad profesional, cantitatea și calitatea muncii, condiții de munc etc.
Din acest punct de vedere, situația este una similar, atât salariaților despre care face vorbire recurentul Ministerul Justiției, cât și reclamantului fiindu-i impus obligația de confidențialitate, sub sancțiuni disciplinare.
În aceast situație, reclamantul se afl în aceeași poziție ca și a tuturor celorlalți lucrtori din unitțile bugetare crora le este recunoscut prin diverse acte normative dreptul la sporul de confidențialitate ca reflexie a obligației impuse prin dispozițiile Legii nr.567/2004 care la art.3 alin.(3) care definește activitțile conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judectorești și al parchetelor de pe lâng acestea, cele îndeplinite de personalul cu funcție de agent procedural, aprod și șofer. Potrivit rt.78- (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judectorești și al parchetelor de pe lâng acestea este obligat s pstreze secretul profesional, confidențialitatea în legtur cu faptele și informațiile despre care ia cunoștinț în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfșurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Totodat, potrivit alin.(2) Personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judectorești și al parchetelor de pe lâng acestea nu îi este permis s comenteze sau s justifice în pres ori în emisiuni audiovizuale hotrârile sau soluțiile date în dosarele despre care a luat cunoștinț în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Dispozițiile de mai sus se aplic și reclamantului în calitate de agent procedural în cadrul Judec toriei Topoloveni, ca urmare a introducerii art.901în aceeași lege, dispoziție care stipuleaz c prevederile acestei legi se aplic, în mod corespunztor, și personalului conex al instanțelor judectorești și al parchetelor de pe lâng acestea, cu excepția dispozițiilor art.68, 682, 683și 684.
Nici în ceea ce privește susținerea c instanța ar fi adugat la lege dup ce a statuat c obligația de confidențialitate nu ar fi una normal, ci una suplimentar, critica nu este fondat.
Aceasta, deoarece hiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat c este atributul instanței de judecat s verifice dac aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane s-a fcut cu respectarea principiului egalitții cetțenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicat, cu C al egalitții de tratament salarial pentru munc egal instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondat susținerea recurentului în sensul c instanța ar fi intrat în sfera legislativului, adugând la lege.
Intimatul critic modul de soluționare a excepției lipsei calitții sale procesual pasive, artând c nu poate fi confundat nici cu Statul Români, nici cu bugetul de stat, atribuțiile sale fiind cele de a supraveghea realizarea prevederilor bugetare și repartizarea sumelor de la buget ctre ordonatorii principali de credite, potrivit destinației anuale.
Or, în opinia sa, rspunztor de plata salariului pârâtului este Ministerul Justiției.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaboreaz proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificrile corespunztoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 aceast instituție gestioneaz și proiectul legii de rectificare bugetar.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobat prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plat ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizeaz din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadreaz obligația de plat respectiv.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesar includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, s dispun toate msurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plții sumelor stabilite prin titluri executorii.
Rezult așadar c, faț de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmeaz a fi pltite reclamantului, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesual pasiv a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cât privește imposibilitatea executrii hotrârii cât vreme cheltuielile vizând acordarea acestor drepturi salariale nu au fost prevzute în actele ce au fundamentat bugetul în exercițiu și deci nici în bugetul statului, suplimentarea unor astfel de cheltuieli neputându-se face decât tot prin lege, și acest motiv de recurs este nefondat.
Cum s-a artat mai sus, Ministerul Economiei și Finanțelor elaboreaz inclusiv proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificrile corespunztoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, aceast instituție gestioneaz și proiectul legii de rectificare bugetar, de aceea, pentru a se asigura executarea cu bun credinț din partea tuturor debitorilor,în mod corect prima instanț a admis cererea de obligarea pârâtului recurent s aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitrii acestor drepturi bnești, în cadrul atribuției sale de gestionar al bugetului statului, conform legilor țrii, hotrârea judectoreasc având putere de lege între prți.
Faț de toate acestea, urmeaz a se observa c nu exist motive de netemeinicie și nelegalitate din cele invocate de recurenți, recursurile urmând a fi respinse, în temeiul art.312 Cod procedur civil, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin, împotriva sentinței civile nr.333/CM din 1 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul Arge ș în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul și pârâții CURTEA DE APEL PITE ȘTI și TRIBUNALUL ARGE.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public astzi, 30 mai 2008, la Curtea de APEL PITE ȘTI, Secția civil, pentru cauze privind conflicte de munc și asigurri sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
-,
Red.-/24.06.2008
GM/2 ex.
Jud.fond: Grefier,
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
