Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 455/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A NR. 455/R-CM
Ședința publică din 30 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, B,-, sector 5 și STATUL ROMÂN - MINISTERUL FINANȚELOR - la DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.325 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Cauza a avut termen de judecată la data de 28 mai 2008, când s-a întocmit încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la 30 mai 2008, când în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA:
Examinând recursurile civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 10 octombrie 2007, reclamanții, (), G, și, au chemat în judecată pe pârâții - Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, să se dispună: 1.-obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând creșterile salariale prevăzute la art.1 alin.1 din nr.OG10/2007, în trei etape, astfel: cu 5 %, începând cu 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2%, începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11%, începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007; 2.-obligarea pârâților la plata creșterilor salariale în cuantum de 4%, prevăzute de G nr.3/2006 pentru perioada 1.02.2006-1.04.2006, cu actualizarea pe viitor a respectivelor drepturi salariale cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata lor efectivă; obligarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
În motivarea acțiunii, reclamanți au arătat următoarele:
Prin Ordonanțele Guvernului României nr.6, 8, 10, 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, acte normative prin care s-au prevăzut creșteri salariale pentru categoriile de personal din sectorul bugetar, cu excepția judecătorilor și procurorilor și a celorlalte categorii din sistemul de justiție, creându-se astfel un caz de discriminare.
Prin adresa nr.21/C/31.07.2007, Președintele a solicitat Ministrului Finanțelor Publice indexarea anuală a salariului judecătorilor, în raport cu indicele de inflație, ca parte a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar aferent anului 2007.
Prin Legea nr.47/2007, la art.39, se prevede că valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 2, 4 și 5 din Legea nr.50/1996 se majorează cu 4% începând cu data de 1.04.2006 față de nivelul lunii martie 2006.
Prin nr.OG27/2006, la art.36, se menționează că valoarea de referință sectorială prevăzută de anexele nr.2, 4, 5 și 6 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești se majorează cu 4% începând cu data de 1.04.2006 față de nivelul lunii martie 2006, iar prin nr.OG3/2006 începând cu 1.02.2006 salariile de bază din sectorul bugetar s-au majorat în două etape, cu 5% din 1.02.2006 și 6 %, din septembrie 2006, din economia acestor acte normative rezultând că în lunile februarie și martie 2006 salariile judecătorilor nu au mai fost indexate, existând o discriminare în raport cu majorările salariale prevăzute de nr.OG3/2006.
Pe de altă parte, exceptarea judecătorilor și procurorilor de la drepturile salariale pe anul 2007, conform nr.OG11/2007, contravine cu prevederile Directivei 2000/EC/1978, care definește discriminarea directă ca fiind tratamentul diferențiat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile și nu în situații similare, în baza legislației comunitare putându-se reține că discriminarea a existat chiar în cadrul acelorași categorii profesionale în sensul că până la 31.12.2006, potrivit nr.OG27/2006 s-a aplicat pe anul 2006 majorarea de 4% și 6%. începând cu lunile aprilie și, respectiv septembrie 2006, corectându-se discriminarea prevăzută de nr.OG3/2006, corectarea fiind însă parțială, iar aceasta întrucât ea s-a făcut cu luna aprilie 2006.
Prin nr.OG10/2006 este prevăzută această majorare pentru toate celelalte categorii sociale bugetare nu însă și pentru judecători și procurori.
Astfel, în raport de prima perioadă de timp, apare o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, deoarece în anul 2007 Guvernul nu a mai prevăzut majorarea prin indexare a salariilor categoriilor de personal respective, deși în anul 2006 făcut acest lucru, în acest fel fiind încălcate dispozițiile și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că: "diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă"
La data de 6.12.2007, petiționarele și I, respectiv, și, au formulat cerere de intervenție în interes propriu (filele 67 și 68 dosar), invocând aceleași motive expuse pe larg de către reclamanții din acțiunea principală și solicitând obligarea acelorași pârâți, în contradictoriu cu CNCD, la plata sumelor reprezentând creșterile salariale prevăzute la art.1 alin.1 din nr.OG10/2007, astfel: primele două petiționare - acordarea creșterilor salariale în procent cu 11%, începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, iar următoarele trei petiționare, în mod similar cu pretențiile formulate de către reclamanții din acțiune, având aceeași încadrare, creșterile salariale pentru cele trei etape succesive, respectiv cu 5%, cu 2% și cu 11%, precum și cele în cuantum de 4% prevăzute de nr.OG3/2006, cu obligativitatea pentru pârâți ca aceste drepturi salariale să fie actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, iar pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către ceilalți trei pârâți chemați în judecată fondurile necesare achitării drepturilor bănești care vor fi acordate prin prezenta acțiune.
Cererile de intervenție premenționate au fost admise la data de 10.12.2007 (fila 74 dosar), toți reclamanții solicitând judecarea în lipsă a cauzei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, nr.OG6, 8, 10, 11/2007, nr.OG3/2006, art.39 din nr.OUG27/2007, Legea nr.47/2007, Directiva 2000/EC/1978, cât și prevederile art.14 din
Prin sentința civilă nr.325 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor reprezentant al pârâtului Statului Român.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și intervenientele în interes propriu și obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea, în solidar, la plata sumelor reprezentând creșteri salariale de 5 %, începând cu data de 01.01.2007, de 2%, începând cu data de 01.04.2007 și de 11%, începând cu data de 01.10.2007, către reclamanții judecători și asistenți judiciari și, respectiv, a sumelor reprezentând creșteri salariale, în aceleași procente și pentru perioadele mai sus menționate, plus creșterile salariale în cuantum de 4% pentru perioada 1.02.2006-1.04.2006, către reclamanții grefieri și celălalt personal contractual (mai puțin reclamantele și I, cărora li se vor calcula și achita de către pârâți, potrivit cererii formulate, doar creșterile salariale în procent de 11%, începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007).
S-a dispus actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii 10 octombrie 2007 și până la data plății efective către reclamanți.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentant al Statului Român să vireze către ceilalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești mai sus menționate.
Examinând cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, conform cu prevederile art.137 alin.1 pr.civ. s-a constatat că nu este întemeiată.
Astfel, în reglementarea actuală, în virtutea prerogativelor conferite de art.2 alin.(2) lit.c din nr.HG386/25.04.2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta din urmă îndeplinește și funcția -"de reprezentare, prin care se asigură, în numele Statului Român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate", iar potrivit cu dispozițiile art.3 alin.(1), pct.48, în realizarea funcțiunilor cu care acesta este învestit, Ministerul Economiei și Finanțelor -"reprezintă Statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ".
Cât privește calitatea sa de reprezentant al Statului Român, față de obiectul acțiunii și atribuțiile avute de acesta în conformitate cu nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, act normativ invocat de pârât, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, independent de faptul că litigiul se poartă de reclamanți și cu alte persoane juridice, care au obligații de natura celor solicitate prin acțiune, dat fiind că această instituție este singura care poate să aloce fondurile necesare efectuării plăților drepturilor solicitate de reclamanți, ca organ specialitate la nivel național, care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor celorlalți ordonatori de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
În concret, conform prevederilor art.3 din nr.HG208/2005, în realizarea funcțiilor sale, între atribuțiile legale principale, Ministerul Economiei și Finanțelor o are și pe aceea de elaborare a proiectului bugetului și a legii bugetare anuale, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite la nivel național, și pe aceea de transmitere spre adoptare Parlamentului.
În consecință, chiar dacă între acesta și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, respectiv în condițiile în care petenții nu sunt angajați ai Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece a fost chemat în judecată pentru a se conforma cerinței din petitul acțiunii, de efectuare a demersului de alocare a fondurilor necesare plăților stabilite în sarcina celorlalți pârâți, capătul de cerere împotriva sa nu este inadmisibil, cum în mod eronat s-a invocat de către pârât prin întâmpinare, respectiva cerere vizând materializarea efectivă a posibilității de rezolvare a însuși fondului pretențiilor solicitate în materia dedusă judecății.
În fapt, cum s-a reținut anterior, reclamanții, ca și angajați ai altei instituții, nu au solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata de salarii sau a altor drepturi salariale, ci doar să vireze resursele necesare plății drepturilor salariale în discuție, urmând ca Ministerul Justiției să ceară în prealabil deschiderea de credite pentru executarea plăților din prezenta acțiune.
În realitate, în cadrul procesual de față, numai între reclamanți și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu ar putea exista raporturi juridice de drept material, iar aceasta întrucât poziția procesuală a acestei instituții este expres stabilită prin art.27 din nr.OG137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ulterior modificată și republicată.
De aceea, excepția ridicată de pârât a fost privită ca nefondată, obligația acestuia nefiind aceea de "a da", ci de "a face", respectiv de a aloca celorlalți pârâți ordonatori de credite fondurile necesare plăților, obligație care îi revine în baza Legii finanțelor publice, potrivit căreia proiectul bugetului anual de stat se elaborează doar pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și art.3 pct.9 și, respectiv, art.35 din nr.HG208/2005, respectiva obligație îi revine tocmai în virtutea atribuțiilor și a calității sale de autoritate publică având rol de sinteză în activitatea specifică privind finanțele publice, fapt pentru care acesta se legitimează din punct de vedere procesual pasiv în cauza dedusă judecății.
În același timp, conform art.7 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției: "Ministrul Justiției este ordonator principal de credite. Președinții Curților de Apel sunt secundari de credite, iar președinții de tribunal sunt ordonatori terțiari de credite", astfel că, în calitate de ordonator principal de credite, Ministerul Justiției are obligația să prevadă în bugetul propriu veniturile din care să fie acoperite cheltuielile privind drepturile pretinse de către reclamanți și alte asemenea cheltuieli, fundamentând acoperirea lor, pentru activitatea proprie cât și cea a instituțiilor aflate sub autoritatea pârâtului, repartizând apoi alocațiile bugetare către ordonatorii secundari de credite și controlându-se modul de folosire a acestora (art.4, pct.3 din nr.HG83/2005).
Prin urmare, prin prisma reglementărilor legale menționate, au fost înlăturate ca neîntemeiate și celelalte susțineri făcute de Ministerul Economiei și Finanțelor, cum de asemenea au fost privite ca neîntemeiate și susținerile și apărările referitoare la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, formulate prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiției, după cum se va arăta în continuare.
Cu privire la pretinsa inadmisibilitate a acțiunii, invocată de Ministerul Justiției, s-a constatat că izvorul juridic al solicitării acestor drepturi salariale se regăsește și în cuprinsul OG nr.137/2000, în sensul posibilității de a se stabili dacă acordarea numai pentru anumite categorii de personal din sectorul bugetar și pentru magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție a unor drepturi salariale constituie un act de discriminare, conform interpretării de la art.2 din ordonanță.
Potrivit dispozițiilor art.21 al.(1) din OG137/2000, persoana care se consideră discriminată poate intenta, potrivit dreptului comun, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și pentru restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Analizând în fond pretențiile deduse judecății, prin raportare la dispozițiile normative invocate în cauză de către ambele părți, instanța a reținut că potrivit art.155 din Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003 - Codul muncii, act normativ care este aplicabil și petiționarilor - reclamanți, noțiunea de "salariu" cuprinde atât salariul de bază, indemnizațiile, cât și sporurile, respectiv și alte adaosuri.
În accepțiunea Codului muncii și pe temeiul art.41 din Constituția României, dreptul la salariu reprezintă un drept fundamental și principalul drept al oricărei persoanei salariate, noțiune generică în cadrul căreia, făcându-se delimitările de rigoare, se includ și petiționarii-reclamanți din prezenta acțiune.
Salariul sau indemnizația, se impun a fi luate ca atare în considerare și în cazul în speță, tocmai pentru a nu se ajunge altfel la golirea de sens a acestei noțiuni juridice, alături de toate sporurile și adaosurile statuate de către legiuitor.
Față de această situație, relativ la afirmațiile din acțiunea introductivă de instanță, s-a reținut că prin Ordonanța Guvernului nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale care se vor acorda pe parcursul anului 2007, atât personalului bugetar, cât și personalului care ocupă în Stat funcții de demnitate publică.
Conform art.1 din actul normativ premenționat, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, în mod succesiv, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007, precum și cu 11 % începând cu 01.10.2007, față de luna septembrie 2007.
Din datele dosarului s-a verificat faptul învederat de reclamanți, și anume că, în perioada în litigiu, aceste creșteri salariale nu au mai fost acordate magistraților (judecători, asistenți judiciari, procurori), personalului auxiliar de specialitate sau personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
La art.39 din Legea nr.47/2007 se statuează că valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 2, 4 și 5 din Legea nr.50/1996 se majorează la 4% începând cu data de 1.04.2006 față de nivelul martie 2006 (iar la art.36 din G nr.27/2006 se menționează că valoarea de referință sectorială prevăzută de anexele 2,4 și 5 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești se majorează la 4% începând cu 1.04.2006 față de nivelul lunii martie 2006).
Or, prin G nr.3/2006, începând cu data de 1.02.2006, salariile de bază din sectorul bugetar s-au majorat în două etape: cu 5% din 1.02.2006 și, respectiv, cu 6% din luna septembrie 2006.
Prin Adresa nr.21/C/31.07.2007, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, a solicitat Ministrului Finanțelor Publice, indexarea anuală a salariului judecătorilor, în raport cu indicele de inflație, ca parte a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar aferent anului 2007.
Din economia actelor normative prezentate, făcând distincțiile ce se impun în privința încadrării avute de fiecare dintre petiționari, rezultă în mod evident că salariile acestora nu au fost indexate corespunzător pe perioada indicată în cerere, rezultând astfel o discriminare în raport de majorările salariale prevăzute pentru celelalte categorii de personal.
Exceptarea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la creșterile salariale pe 2007 contravine cu prevederile Directivei 2000/EC/1978 care definește discriminarea directă ca fiind tratamentul diferențiat prin prisma unor categorii de persoane aflate în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, pornind de la definiția dată prin art.2 2 (a) din Directiva 2000/78 a, instanța a apreciat ca fiind certă în cauză existența unei discriminări directe (un tratament mai puțin favorabil petenților și o situație comparabilă), cu precizarea că reglementările indicate au contravenit, în ceea ce-i privește pe reclamanți, atât principiului egalității de tratament (art.15 din Directiva 43 și art.16 din Directiva 78.), cât și principiului nediscriminării, fiind încălcate și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că: "diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații omoloage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă."
Așa fiind, în baza legislației interne și comunitare instanța a reținut că discriminarea a existat chiar și în cadrul aceleiași categorii profesionale în sensul că până la 31.12.2006, potrivit G nr.27/2006 s-a aplicat pe anul 2006 majorarea de 4% și 6%, începând cu aprilie și respectiv septembrie 2006, ulterior corectându-se doar parțial discriminarea prevăzută de nr.OG3/2006.
Împrejurarea că aceste categorii sociale de personal bugetar au beneficiat de măriri salariale pe parcursul anilor 2006-2007 nu este de natură a-i discrimina pe aceștia în sensul neacordării majorărilor salariale prevăzute prin nr.OG10/2007, iar aceasta întrucât, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii, expres statuat la art.5 din Codul muncii, este și cel al nondiscriminării.
Potrivit art.2 alin.(1) din OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text legal sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, din examinarea textului legal (OG nr.10/2007), nu se poate reține existența vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei din care fac parte reclamanții de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit.a, b și c din OG 10/2007, cu atât mai mult cu cât chemare la acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ au avut-o și funcțiile de demnitate publică în care intră și Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța apreciind ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Astfel cum a statuat și Curtea Constituțională - principiile nediscriminării sunt cele cuprinse în articolul 4 alin.2 din Constituție, însă acestea pot fi extinse potrivit art.20 din Constituție, care permite corelarea dispozițiilor constituționale cu tratatele și pactele internaționale la care România este parte.
Aceleași principii sunt extinse prin art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și prin art.2 alin.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, iar art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție și de protocoalele la aceasta, în data de 26 iunie 2000, Comitetul de miniștri al Consiliului Europei adoptând și Protocolul 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare (intrat în vigoare 1.04.2005), Protocol care, la art.1 statuează că exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională este asigurată fără discriminare (întemeiată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine socială sau națională, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație) și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autoritari publice dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul dintre motivele arătate.
În acest sens, dreptul la un tratament egal (interzicerea discriminării) a devenit un drept cu existență independentă, legat de exercitarea oricăror drepturi recunoscute de lege devenind aplicabile în speță și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană care reglementează și ele interzicerea discriminării.
În consecință, pretențiile reclamanților au fost admise așa cum au fost formulate.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare prin acordarea unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit prin actele normative.
Pe de altă parte, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-un act normativ este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, trebuie invocată în fața instanțelor judecătorești de către persoana interesată excepția de neconstituționalitate a respectivei prevederi legale, însă nici chiar Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări
2. Hotărârea primei instanțe este netemeinică, deoarece modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii sau nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unor categorii profesionale, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Chiar dacă s-ar aprecia că se poate formula o acțiune întemeiată pe nr.OG137/2000, în speță magistrații și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar nu se află într-o situație similară sau comparabilă, deoarece în anul 2007 veniturile salariale ale magistraților s-au majorat prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006, prin mărirea coeficienților de salarizare, sporului de fidelitate și prin introducerea unor noi drepturi de salarizare.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub aspectul greșitei aprecieri de către prima instanță a calității sale procesuale pasive, cu toate că între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției - nu a acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă acestuia din urmă nici o garanție legală din partea chematului în garanție.
Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte, iar raporturile de muncă existau între reclamanți și aceste instituții, fără ca recurentul să fie implicat în vreun fel.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea chematului în garanție, în sensul că instanța ar fi depășit atribuțiile judecătorești, intrând în sfera legislativului.
De asemenea este nefondată susținerea recurentului Ministerul Justiției în sensul că reclamanții, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.
Astfel, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Rezultă așadar că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persoana care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și STATUL ROMÂN - MINISTERUL FINANȚELOR - la DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.325 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/02.07.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
