Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4928/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3709/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4928/
Ședința publică de la 01 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și recurenții-reclamanți, (fostă ), și, împotriva sentinței civile nr.2634 din data de 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19364/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul București, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Alba, Tribunalul Galați și Tribunalul Dâmbovița, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de vechime".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, recurenții-reclamanți, (fostă ),și intimații-pârâțiTribunalul București, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Alba, Tribunalul Galați și Tribunalul Dâmbovița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, din oficiu, invocă excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă, pentru nesemnarea cererii de recurs dedusă judecății.
Totodată, Curtea, având în vedere că părțile recurente prin cererile formulate au solicitate judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare atât asupra excepției invocate cât și pe fondul pricinii.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2634 din data de 14.12.2007 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, astfel cum a fost îndreptată prin îndreptarea din data de 23.01.2008, dată în Camera de Consiliu, s-a respins acțiunea privind pe reclamanții, (fostă ), și, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul București, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Alba, Tribunalul Galați, Tribunalul Dâmbovița, ca fiind prescrisă pentru perioada 1 sept 2000 - 30.05.2004; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și s-au obligat pârâții la plata sporului de vechime în muncă pe perioada 31.05.2004 - 13.03.2007, actualizat de la data nașterii dreptului până la data plății efective și a dobânzii legale de la data nașterii dreptului până la data plății efective după cum urmează: față de reclamanta la 16122 lei, față de reclamanta la 20411 lei, față de la 12704 lei, față de la 11143 lei, față de la 29689 lei, față de la 19870 lei, față de reclamanta la -ei, față de la 26345 lei, față de la 9188 lei, față de la 22110 lei, față de la 11424 lei și față de la 32.110 lei.
Prin aceeași sentință s-a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul alocat Ministerului Justiției sumele necesare, și s-au respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă și comunicare a sumelor către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcțiile teritoriale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, este prescrisă, cererea de obligare la plata drepturilor bănești pentru perioada 1 sept 2000 - 30.05.2004, având în vedere prevederile art.283 al.1 lit.c din Codul muncii potrivit cărora, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, iar față de data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 31.05.2007, termenul de 3 ani prevăzut de lege este depășit pentru perioada 1 sept 2000 - 30.05.2004, motiv pentru care pretențiile pentru această perioadă au fost respinse ca prescrise.
De asemenea, s-a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, față de prevederile HG386/2007 privind organizarea si funcționarea, art.2 alin.2 din acest act normativ, potrivit cărora are funcția de reglementare si sinteza prin elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar realizării obiectivelor strategice în domeniul finanțelor publice, elaborând și implementând politica bugetară și fiscală a Guvernului, administrând veniturile statului, cu control financiar public intern. Totodată s-a ținut seama că art.3 litera a pct.6 din același act normativ prevede că analizează la nivelul instituțiilor publice modul de utilizare/administrare a fondurilor si patrimoniului public, prezentând Guvernului spre dezbatere si aprobare proiecte de acte normative care să conducă la îmbunătățirea procesului de programare si execuție bugetară. S-a arătat că pct.13 din același articol stabilește că aprobă prin delegare de competențe anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite bugetare, atribuție care urmează să o exercite și în ceea ce privește rectificările bugetare asupra drepturilor salariale rezulte din situația de discriminare.
Prin urmare, s-a reținut că pârâtul are un rol decisiv - stabilit prin propria lege de organizare și funcționare - cu privire la plata despăgubirilor rezultate din discriminare - delegarea sa de competență urmând să acționeze asupra aprobării anexelor la bugetele ordonatorilor principali de credite bugetare.
În fine, s-a precizat că art.4 din același act normativ arată că, în exercitarea atribuțiilor sale colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autoritățile publice și celelalte organisme în vederea realizării obiectivelor strategice bugetare.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin art. 31 din Legea 50/1996 s-a acordat magistraților și personalului auxiliar un spor de vechime, care prin OUG 83/2000 de completare și modificare a legii menționate, nu a mai fost prevăzut pentru magistrați.
Astfel, art.9 alin.4 din OG 83/2000 prevede că orice dispoziții contrare acesteia se abrogă, aceeași formulare regăsindu-se și în art. 50 din OUG 177/2002, însă s-a precizat că art.31 din Legea 50/1996 nu conține o dispoziție contrară acestor acte normative care reglementează salarizarea magistraților, fiind complementar, deci în vigoare după adoptarea lor.
S-a considerat că, unul dintre principiile sistemului de salarizare este diferențierea salarizării, care se face în funcție de mai multe criterii, printre care vechimea în muncă, or lipsirea unei întregi categorii profesionale de sporul de vechime echivalează cu atingerea integrității sistemului de salarizare, definit ca un ansamblu organizat în părți componente, care păstrându-și individualitatea, depind unele de altele.
S-a constatat că, înlăturarea criteriului vechimii în muncă este nejustificată și conduce la încălcarea principiului diferențierii salariilor, inechitatea fiind creată chiar în cadrul corpului magistraților, din moment ce perioadele lucrate în altă profesie nu se oglindesc în veniturile obținute după includerea în această categorie profesională.
S-a precizat că prin eliminarea sporului de vechime, categoria profesională a magistraților a fost plasată într-o situație discriminatorie față de personalul auxiliar de specialitate, care a continuat să beneficieze de acordarea sporului, după intrarea în vigoare a actelor normative menționate mai sus și s-a menționat că toate categoriile profesionale beneficiază de spor de vechime, iar excluderea magistraților constituind o încălcare a principiului egalității de tratament, consacrat de art. 5 Codul muncii.
Instanța de fond nu a putut reține că sporul de vechime în muncă este inclus în calculul indemnizației lunare prevăzute la art. 2 și urm. din OUG nr. 177/2002, întrucât la art. 3 din aceeași ordonanță, se precizează modalitatea de stabilire a indemnizației cuvenită magistraților pentru activitatea desfășurată, făcându-se referire doar la funcții, nivelul instanțelor și vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă.
S-a arătat că, prin Decizia nr.XXXVI din 07.05.2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art.329 pr.civ. Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că: judecătorii, procurorii precum și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
Tribunalul a acordat indicele de inflație și dobânda legală, în temeiul dispozițiilor art.1082 și 1084 cod civil și OG 9/2000, motivat de faptul că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamanților, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări, în speță neexistând o cauză străină exoneratoare de răspundere.
Astfel, s-a arătat că reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ce include și beneficiul de care au fost lipsiți, iar indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii de cumpărare.
Prin aplicarea în practică a acestui calcul, s-a arătat că banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare, iar dobânda reprezintă câștigul, folosul ori profitul pe care l-ar fi obținut reclamanții din investirea banilor, dacă pârâții ar fi plătit debitul datorat la termen.
Drept consecință, tribunalul a dispus ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul alocat Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților reținându-se atribuția acestui pârât de coordonare a acțiunilor care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, stabilite prin Legea 500/2002.
În fine, s-a reținut că reclamanților li se va putea elibera, la cerere, adeverințe care să ateste faptul că sumele ce sunt acordate prin prezenta hotărâre reprezintă contravaloarea sporului de vechime în muncă, pentru aceste sume, angajatorul urmând a reține și a vira contribuțiile către fondurile bugetului de stat precum și impozitul aferent.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, reclamanții, (fostă ), și, pârâții Ministerul Justiției și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul Ministerul Justiției a arătat că instanța de fond a dispus obligarea sa atât la plata actualizărilor, cât și la plata dobânzii legale.
S-a arătat că potrivit art. 1088 din Codul Civil "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate, iar aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."și că art. 1082 din codul civil dispune că "debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
De asemenea, s-a menționat că daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut, instanța de fond acordând deja daune interese prin obligarea pârâților la plata creanței cu reactualizări.
S-a precizat că prin obligarea la plata de actualizări și dobânzi împreună se obține o dublă reparație a prejudiciului, ceea ce ar constitui o îmbogățire fără just temei.
Prin urmare, câtă vreme nu se poate stabili culpa angajatorului prin neîndeplinirea unei obligații legale față de salariați, nefiind întrunite elementele răspunderii civile, recurentul a arătat că nu se pot acorda despăgubiri sub forma dobânzii legale.
Pe de altă parte, s-a învederat că dobânda s-a dat pentru întreaga perioadă, iar nu de la data cererii de chemare în judecată, dispozițiile Codului civil condiționând acordarea acestora de punerea debitorului în întârziere.
În concluzie, recurentul a solicitat înlăturării obligației de a plăti și dobânda legală, concomitent cu sumele rezultate din actualizarea creanței.
În recursul său, recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4, 7 9, a arătat că instanța de fond a respins greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției recurente, deși în cauză calitatea de pârât o avea Statul Român, iar instituția recurentă nu stătea în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Statului Român.
S-a arătat că între Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există raporturi juridice de natura celor prevăzute de Codul muncii sau de un alt act normativ, astfel că nu se realizează identitatea impusă de legea procesuală civilă în prezenta cauză între partea care poate fi obligată în raportul juridic litigios și cea care deține calitatea de pârât.
Raportat la dispozițiile art. 155 din Codul muncii și la principiul "accesorium sequitur principale", s-a susținut că raporturile juridice materiale și procesuale ce privesc drepturile bănești reprezentând sporuri sunt identice cu cele ce privesc drepturile salariale de bază, astfel că, atâta timp cât plata drepturilor salariale de bază cade în sarcina exclusivă a angajatorului, și plata drepturilor salariale conexe și/sau accesorii reprezentând sporuri cad în sarcina exclusivă a angajatorului, și nicidecum în sarcina a unei terțe persoane.
S-a precizat că Ministerul Economiei și Finanțelor în mod greșit a fost obligat în nume propriu, de vreme ce nu este ordonator principal de credite pentru reclamanți, pârâtul - Ministerul Justiției, în persoana ministrului justiției, fiind în acest caz ordonator principal de credite bugetare, iar obligația instituită în sarcina sa putea reveni doar unei persoane chemate în garanție.
S-au invocat prevederile art.1 și 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată de Legea nr. 110/2007, art. 25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și s-a susținut că aceste acte normative nu prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de alocare fonduri, precizându-se că această instituție nu răspunde pentru neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care potrivit legii elaborează propriile lor bugete, a drepturilor salariale cuvenite celor ce lucrează în instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, dar aflate în subordinea acestora.
Recurenții reclamanți, (fostă ), și, în recursul lor, au criticat hotărârea primei instanțe în privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.09.2000- 31.05.2004, întrucât data nașterii dreptului la acțiune este cea a pronunțării deciziei în interesul legii nr. XXXVI / 07.05.2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În subsidiar, precizându-se că cererea dedusă judecății a fost întemeiată și pe dispozițiile nr.OG 137/2000, recurenții au solicitat a se avea în vedere că abia la 6.07.2006, sesizat de procurorii din B cu privire la eliminarea dreptului la sporul de vechime pentru magistrați, prin noua lege de salarizare, CNCD a reținut că scopul a fost de acordare a unei remunerații unice lunare, dar metoda de atingere a acestuia a creat pentru magistrați o situație de inegalitate în comparație cu personalul auxiliar de specialitate față de care s-au păstrat dispozițiile cu privire la acordarea sporului de vechime,
S-a mai învederat că în măsura în care se apreciază că data dreptului la acțiune este reprezentată de momentele succesive la care au fost încasate drepturile salariale lunare, să se țină seama că a existat o cauză de întrerupere a cursului prescripției, în sensul art. 16 alin.1 lit.a din Decretul nr. 167/1958, ca urmare a recunoașterii drepturilor reclamanților de către pârâți a dreptul acestora la contraprestația muncii efectuate, respectiv adoptarea Strategia de reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2003-2007 prin nr.HG 1052/2003, unde se stabilește că reforma sistemului judiciar, implică și costuri pe care societatea trebuie să și le asume și că unul din scopurile majore ale strategiei de reformă este consolidarea statutului magistraților incluzând și aspectele financiare în ce îi privește raportat și la incompatibilitățile acestora, obiectiv care s-a considerat a fi fost realizată și prin adoptarea unor legi cu privire la salarizare.
Sentința primei instanțe a fost criticată de către reclamanți și sub aspectul greșitei respingeri a cererilor de efectuare a mențiunilor în carnetele de muncă și de obligare a pârâților tribunale, fiecare în raport cu calitatea atrasă de fiecare reclamant și de comunicare a sumelor reale cuvenite reclamanților cu titlu de drepturi salariale către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcțiile teritoriale în vederea corectei stabiliri, respectiv recalculării punctajelor anuale, fiind invocate prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă și art.6 alin.1 din Legea nr.19/2000.
În fine, recurenta reclamanta a invocat modul greșit în care a fost calculata diferența de indemnizație de maternitate în perioada 03.07.2006-05.11.2006, reținându-se impozit pe venit 16% la aceste sume deși nu sunt venituri impozabile, în condițiile în care conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin HG nr.44/2004, indemnizația de maternitate este inclusă în categoria veniturilor neimpozabile.
Curtea va constata nulitatea recursul formulat de către recurenta reclamantă, raportat la prevederile art.133 pr.civ. având în vedere că această parte nu s-a prezentat în instanță să semneze cererea de recurs, deși a fost legal citată în acest sens.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către ceilalți recurenți reclamanți, Curtea reține următoarele:
Pronunțarea deciziei nr.XXXVI din 7 mai 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, prin care se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii și prin care Curtea s-a pronunțat asupra chestiunilor de drept ce au fost soluționate și interpretate diferit de instanțele judecătorești nu poate reprezenta momentul de la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamanților recurenți întrucât, în măsura în care a existat o discriminare între magistrați și alte categorii de salariați din sistemul justiției cu privire la aplicarea sporului pentru vechimea în muncă sau angajatorul a înlăturat în mod nejustificat sau a interpretat eronat prevederile legale referitoare la acordarea acestui spor pentru magistrați, este neîndoielnic faptul că aceste fapte cât și consecințele lor au fost cunoscute sau trebuiau a fi cunoscute de persoanele la care se refereau dispozițiile art. 33 alin. 1 și alin.2 din Legea nr.50/1996, încă de la data sistării plății acestui spor.
Astfel, chiar și în ipoteza în care reclamanții reclamanți au cunoscut la data publicării deciziei nr.XXXVI din 7 mai 2007 despre clarificarea controversei cu privire la modul de interpretare al prevederilor referitoare la acordarea sporului de vechime în muncă pentru magistrați, această împrejurare nu este de natură a marca momentul nașterii dreptului la acțiune al acestora, față de formularea textului de lege care leagă începutului termenului de prescripție de data la care cel păgubit momentul trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, iar acest moment nu poate depinde de pronunțarea unei soluții în recursul în interesul legii, cale de atac extraordinară care are altă menire.
Cu privire la susținerea recurenților reclamanți în sensul că pretențiile nu sunt prescrise datorită intervenirii întreruperii cursului prescripției dreptului la acțiune, prin recunoașterea făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, în sensul art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție de 3 ani, care curge de la data recunoașterii, făcută prin nr.HG232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar, Curtea reține că prin Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar, cap. VI "Administrarea economico-financiară a instanțelor și parchetelor", pct.3, astfel cum a fost aprobat prin nr.HG232/2005, s-au stabilit mai multe obiective, respectiv: plata sumelor datorate magistraților și personalului auxiliar de specialitate în baza titlurilor executorii existente la data de 1 martie 2005; plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004; eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului salarial de 40% pentru anumite categorii de magistrați.
Prin actul normativ amintit s-a instituit obligația de efectuare a plăților către magistrați în privința acelor drepturi restante evidențiate distinct și expres în anexa la strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 -2007, (diferențe de valoare de referință sectorială, prime de vacanță, diferențe și restituiri de impozit, alte drepturi pentru care existau titluri executorii), iar nu a sporul de vechime, context în care nu echivalează cu recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, astfel încât, actul în discuție nu îndeplinește cerința de a fi o recunoaștere neîndoielnică cu privire la drepturile salariale în litigiu, în sensul prevederilor art.166 alin.2 din Codul mucii, făcută în scopul de a produce efecte întreruptive a cursului prescripției, care a început să curgă la data de 01 ianuarie 2000.
Or, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive trebuie să fie neîndoielnică, indiferent că ar fi vorba de o recunoaștere expresă ori tacită.
Curtea apreciază că dreptul reclamanților de a solicita plata drepturilor bănești pretinse în cauză s-a născut în momentul în care, în raport cu prevederile legale incidente, acestea nu au fost corect stabilite prin prestații succesive, pentru fiecare dintre aceste prestații curgând un termen de prescripție distinct, care are o existență independentă de celelalte, stingându-se la momentul împlinirii celor 3 ani.
În consecință, față de dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevăd că în cazul în care debitorul este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, Curtea constată că instanța de fond a admis corect excepția prescripției dreptului la acțiune în privința drepturilor bănești aferente perioadei 1 sept 2000 - 30.05.2004, fiind astfel nefondată critica recurenților reclamanți sub acest aspect.
De asemenea, Curtea reține ca fiind nefondată și critica recurenților reclamanți referitoare la cererea de comunicare a sumelor reale cuvenite acestora cu titlu de drepturi salariale către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcțiile teritoriale, în vederea corectei stabiliri, respectiv recalculări a punctajelor anuale, în condițiile în care acest aspect vizează de fapt executarea prezentei hotărâri judecătorești, prin care a fost recunoscut sporul de vechime.
În privința înscrierii în carnetul de muncă, critica recurenților reclamanți este întemeiată, în raport de prevederile art.1, 2 și 7 din Decretul nr.92/1976, întrucât carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta, respectiv sporul salarial acordat prin prezenta acțiune, care trebuie să figureze alături de indemnizația brută lunară de încadrare.
Curtea apreciază ca fiind fondate și criticile formulate de către recurenta reclamanta, având în vedere că s-a calculat în mod greșit prin raportul de expertiză efectuat în cauză diferențele cuvenite acesteia pentru perioada în care a beneficiat de indemnizație de maternitate (03.07.2006-05.11.2006), în sensul că s-a reținut eronat un impozit pe venit 16%, deși conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin HG nr.44/2004, indemnizația de maternitate este inclusă în categoria veniturilor neimpozabile.
În consecință, Curtea va admite recursul formulat, (fostă ), în temeiul art.312 pr.civ. va modifica sentința recurată, în sensul că dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al acestora, cu privire la sporul de vechime și va bligă pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției la plata sumei de 1280 lei, diferență indemnizație brută de maternitate, pe perioada iulie 2006 - noiembrie 2006, către reclamanta.
Referitor la recursul formulat de către recurentul pârât Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține ca fiind fondate criticile aduse hotărârii recurate, întrucât prin obligarea atât la plata actualizării cu indicele de inflație cât și la plata dobânzii legale, prima instanța a aplicat interpretat și aplicat greșit legea, dispunând o dublă reparație a aceluiași prejudiciu patrimonial suferit de către reclamanți prin neacordarea sporului de vechime.
Astfel, instanța de fond nu a ținut seama la soluționarea cauzei de prevederile art.164 alin.4 muncii, cât și de dispozițiile art.1088 civ. care dispun că, în caz de neexecutare a obligației bănești, se pot acorda doar daune interese ce nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Față de prevederile OG nr.9/2000, care stipulează că în caz de neexecutare a unei obligații bănești se aplică dobânda legală, Curtea apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți doar la plata dobânzii legale aferente sumelor acordate, calculată de la data chemării în judecată până la data plății efective, motiv pentru care, va admite recursul formulat de către recurentul Ministerul Justiției, în temeiul art.312 pr.civ. va modifica în parte sentința recurată și va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de actualizare cu indicele de inflație.
În ceea ce privește recursulMinisterului Finanțelor Publice, nu poate fi reținut cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 cod proc. civilă întrucât instanța de fond a motivat în fapt și în drept care au fost raționamentele pentru care a obligat pârâtul să aloce fondurile necesare plății.
Curtea reține că are acest recurent are calitate procesuală pasivă, dat fiind atribuțiile în materie bugetară reglementate în sarcina sa prin Legea nr. 500/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, astfel cum chiar acesta recunoaște în cererea de recurs.
Nu prezintă relevanță sub acest aspect faptul că reclamanții nu sunt angajații recurentului, întrucât acesta nu este debitorul unei obligații de plată a drepturilor salariale pretinse ci a unei obligații de a face, respectiv de a efectua toate demersurile necesare în vederea alocării de fonduri pentru ca debitorul să fie în măsură să execute obligația de plată.
Curtea apreciază că nu poate fi reținută o lărgire a cadrului procesual sau o eventuală confuzie dintre recurent în calitate de reprezentant al Statului român și ca autoritate administrativă aflată în subordonarea Guvernului, întrucât din conținutul acțiunii principale rezultă că recurentul a fost chemat în judecată în virtutea atribuțiilor sale de gestiune a bugetului de stat ca parte a puterii executive și nu în baza mandatului de reprezentare al statului român.
În ceea ce privește incidența nr.OG 22/2002 și OUG nr. 75/2008 asupra raportului juridic de drept substanțial dedus prezentei judecăți, instanța de recurs apreciază că acestea nu sunt aplicabile în speță, întrucât reglementează aspecte ce țin de executarea unei hotărâri judecătorești, ce exced cadrului procesual limitat la recunoașterea și acordarea dreptului material.
Astfel, n conformitate cu dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse în prezenta cauză, în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
concluziei primei instanțe rezultă inclusiv din împrejurarea că a fost necesară participarea Ministerului Finanțelor Publice la aplicarea nr.OUG 75/2008, prin emiterea, împreună cu ordonatorii principali de credite, a Ordinului comun prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de către recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2634 din data de 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19364/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul București, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Alba, Tribunalul Galați și Tribunalul Dâmbovița.
Constată nul recursul formulat de recurenta, împotriva aceleiași sentințe.
Admite recursurile formulate de către recurentul Ministerul Justiției și de către ceilalți recurenți reclamanți, (fostă ), împotriva aceleiași sentințe.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a actualizării sumelor cuvenite cu titlu de spor de vechime, cu indicele de inflație.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la sporul de vechime, în cărțile de muncă ale recurenților-reclamanți.
Obligă pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției la plata sumei de 1280 lei, diferență indemnizație brută de maternitate, pe perioada iulie 2006 - noiembrie 2006, către reclamanta.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.:RF./2ex.
27.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
