Pretentii civile. Speta. Decizia 4929/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3710/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4929/
Ședința publică de la 01 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanțișiși intimatul-pârâtMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieîmpotriva sentinței civile nr.3055 din data de 09.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.37637/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanțieMinisterul Finanțelor Publice, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de vechime".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții-reclamanțiși,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.01.2008 depusă în dosarul de fond-fila 50, lipsind recurentul-pârâtMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenții-reclamanți și, prin avocat, interpelați fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurenților-reclamanți cuvântul în susținerea și combaterea cererilor de recurs deduse judecății.
Recurenții-reclamanți și, prin avocat, având cuvântul în susținerea recursului, solicită a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a dispus admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2003 - 30.10.2004, întrucât această prescripție nu are efect în prezentul litigiu motivat de faptul că în raport de prevederile art.1086 din Codul Civil coroborate cu dispozițiile Decretului nr.167/1958, termenul prescripției dreptului material la acțiune curge de la data recunoașterii dreptului, împrejurare față de care, solicită a se constata că până la această dată drepturile solicitate nu au fost recunoscute.
Cu privire la perioadele pentru care reclamanții au solicitat sporul de vechime în muncă, solicită a se observa că în cuprinsul hotărârii atacate s-au strecurat anumite greșeli față de minuta menționată în condica de ședință și față de acest aspect, consideră că instanța de fond în mod eronat a precizat acele perioade.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință, obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de vechime în muncă către reclamanți, astfel, către reclamantul pentru perioada 01.01.2003 - 09.11.2005, iar pentru pentru perioada 01.01.2003 - 05.07.2005, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective.
Cu cheltuieli de judecată.
Cât privește cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenții-reclamanți, prin avocat, solicită a se observa că acesta deși recunoaște sporul de vechime în muncă solicitat, înțelege să conteste acordarea acestuia cu aplicarea indicelui de inflație, motiv pentru care, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.3055/09.04.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada 01.01.2003 - 30.10.2004; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de vechime în muncă în perioada 01.11.2004 - 2005 pentru și pe perioada 01.11.2007 - 10.09.2007 pentru, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la comunicarea hotărârii către Casa de pensii a Sectorului 1 B; a respins cererea formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 1000 lei cheltuieli de judecată față de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre,Tribunalul în baza art.137 pr. civilă, raportat la art.158 pr. civilă, a examinat în ședința publică din 12.03.2008 excepția necompetenței materiale a instanței dispunând respingerea acesteia în raport de prevederile art.282 din Codul Muncii și a obiectului cererii de chemare în judecată, iar în baza art.283 alin.1 din Codul Munciia admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârât pentru perioada 1.01.2003 - 30.10.2004, avându-se în vedere data introducerii acțiunii - 30.10.2007.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada că pe perioada dedusă judecății, pentru care nu s-a prescris dreptul material la acțiune, au avut calitatea de procurori și că, potrivit art.155 din Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, sporurile precum și alte adaosuri. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.36/2007 a hotărât că sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, se cuvine și procurorilor.
În acest sens, tribunalul a mai reținut că prevederile deciziei nr.36/2007 sunt obligatorii pentru instanțe în ceea ce privește dezlegarea dată problemei de drept analizate conform art.329 alin.3 Cod proc. civilă și, în consecință, a obligat pârâtul la plata sporului de vechime în muncă pe perioadele indicate de reclamanți cu aplicarea indicelui de inflație, în baza art.161 alin.4 din Codul Muncii,
Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care se solicită comunicarea unei copii a sentinței pronunțată de prima instanță cu motivarea că pensia pentru limită de vârstă se determină în raport de datele din cartea de muncă și actele care le prezintă reclamanții în original la Casa de Pensii a Sectorului 1
Tribunalul a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, constatând că între reclamanți și chematul în garanție nu există raporturi de muncă, în sensul prevederilor art.282 din Codul Muncii, astfel că nu sunt îndeplinite prevederile art.60-63 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții și și intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea recursului lor, reclamanții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304/1 cod. proc. civilă, susținând că, în dispozitivul sentinței civile, perioadele pentru care s-a dispus admiterea în parte cererii sunt altele sau incomplete față de mențiunile din condica de ședință astfel: pentru, în sentință 1.11.2oo7-lo.o9.2oo7 iar în condică 1.11.2oo4-10.o8.2oo5;
pentru, în sentință 1.11.2oo4-2oo5 fără lună și zi iar în condică 1.11.2oo4-10.08.2oo5, contradicția dintre datele înscrise în condica de pronunțări și dispozitivul sentinței fiind evidente.
Recurenții reclamanți au criticat și admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, având in vedere data introducerii acțiunii respectiv 30.10.2007, susținând că au solicitat recunoașterea unui drept/respectiv de a beneficia de sporul de vechime în munca și că nu există nici un temei legal privind prescripția recunoașterii unui drept. Cât timp nu este recunoscut acest drept nici nu se cunoaște cuantumul acestuia, deci a prejudiciului astfel că nu exista termen de prescripție. Acest termen ce prescripție, au susținut recurenții, începe să curgă ulterior, după soluționarea prezentei acțiuni, respectiv după recunoașterea dreptului pretins, în cazul în care acțiunea va fi admisă.
Recurenții au mai arătat că dreptul de a beneficia de sporul de vechime în muncă a fost stabilit prin Decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 Înaltei Curți de Casație si Justiție iar acțiunea a fost depusă la data de 3o.Io.2oo7, deci dupa
5 luni de la nașterea dreptului.
În ceea ce privește perioadele pentru care se cuvine sporul de vechime în muncă recurenții au solicitat acordarea lui pentru perioadele ce au fost solicitate prin acțiune si anume pentru 1.01.2003 - 9.11.2005 și pentru 1.01.2003 - 5.07.2005.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat în primul rând neconcordanța dintre minută și dispozitiv, în ceea ce privește perioada pentru care s-a admis acțiunea reclamantului. Astfel, dacă în dispozitivul sentinței este precizată perioada pentru care s-a acordat sporul de vechime în muncă pentru reclamantul ca fiind 01.11.2007 - 10.09.2007, în minută perioada pentru care s-a admis acțiunea acestuia este 01.11.2004 - 10 august 2005.
Recurentul a mai criticat sentința și în ceea ce privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație, și acordarea dobânzilor legale, susținând că, față de dispozițiile Deciziei nr. VI din 15 mai 2007 si a Deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației și a cheltuielilor de judecată, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Astfel recurentul a arătat că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388 din 30 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație ori cheltuieli de judecată - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație și imposibilitatea plății cheltuielilor de judecată se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată ", iar potrivit art.47 " creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, astfel că, a susținut recurentul, obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație ori cheltuieli de judecată, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Recurentul a susținut că plata cheltuielilor de judecată apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
In cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație, cât și a cheltuielilor de judecată, fiind lipsită de cauză juridică.
A mai arătat recurentul că, având în vedere aceste aspecte și Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, instanța, chiar în cazul în care a admis pretențiile intimaților-reclamanți cu privire la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație, nu putea admite actualizarea decât până la data de 7 mai 2007 când s-a pronunțat această decizie. Aceasta este data la care intervenit practic recunoașterea dreptului, care nu putea fi făcută în lipsa temeiului legal decât de instanța supremă, așa cum s-a și întâmplat, sau de legiuitor.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Critica formulată de reclamanți privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune de către instanța de fond este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul patrimonial la acțiune se stinge dacă nu a fost exercitat într-un termen de 3 ani de la data nașterii sale. n mod corect tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 cod proc. civilă și a apreciat că dreptul material la acțiune privind sporul de vechime pretins de reclamanți pentru perioada 1.01.2003 - 30.10.2004 este prescriptibil într-un termen de 3 ani de la data la care acest drept salarial se datora și nu a fost achitat.
Astfel, nu se poate reține că dreptul material a început să curgă la momentul pronunțării deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât aceasta nu reprezintă izvorul drepturilor patrimoniale pretinse de reclamanți. Decizia ÎCCJ recunoaște subzistența pe toată durata în care a fost în vigoare Legea nr. 50/1996 cu modificările ulterioare, a dreptului la sporul de vechime în muncă, astfel încât termenul de prescripție pentru solicitarea acestui drept curge succesiv de la data scadenței lunare a acestui drept ce trebuia plătit odată cu celelalte drepturi salariale.
Decizia ÎCCJ nu are caracterul unui act ce întrerupe cursul prescripției și nu există în cauză alte dispoziții sau recunoașteri din partea debitorului obligației de natură a întrerupe cursul prescripției.
Prin urmare, în speță reclamanții aveau dreptul să pretindă sporul de vechime pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, 30.10.2007.
Nu poate fi reținută nici critica formulată de recurenții reclamanți în sensul că au solicitat pe calea unei acțiuni în constatare, imprescriptibilă, recunoașterea acestui drept și nu plata lui, întrucât, din petitul acțiunii nu rezultă o astfel de solicitare, cu atât mai mult cu cât aceștia au formulat un capăt de cerere prin care au solicitat și actualizarea sumei ce reprezintă dreptul bănesc pretins, la data plății. Faptul că ulterior invocării excepției de prescripție în fața instanței de fond, reclamanții s-au apărat cu motivarea că ar fi solicitat doar recunoașterea acestui drept nu reprezintă o modificare a acțiunii inițiale, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 111 cod croc. civilă, acțiunea în constatare are un caracter subsidiar acțiunii în realizare și nu au supus discuției contradictorii a părților o eventuală schimbare a temeiului juridic cu care au învestit instanța prin acțiunea inițială.
Critica formulată atât de reclamanți cât și de pârâți în legătură cu perioadele pentru care instanța de fond a acordat sporul de vechime este întemeiată.
Astfel, Curtea constată că reclamantul a solicitat acordarea sporului pentru perioada 1.01.2003- 9.11.2005 iar reclamantul pentru perioada 1.01.2003 - 5.07.2005, respectiv până la data pensionării fiecărui reclamant.
Instanța de fond a consemnat greșit în dispozitiv perioada la care reclamantul era îndreptățit la plata sporului, deși în minuta hotărârii aceasta a fost corect indicată și, de asemenea, nu a precizat pentru reclamantul data până la care era îndreptățit la plata sporului, consemnând doar anul.
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul reclamanților și al pârâtului, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, va modifica în parte sentința recurată în baza art. 304/1 cod proc.civilă în sensul că va obliga pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de vechime pentru pe perioada 1.11.2004 - 9.11.2005 și pentru pe perioada 1.11.2004 - 4.07.2005, perioadă pentru care nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de recurentul pârât, privind obligarea sa la plata actualizării și a cheltuielilor de judecată Curtea apreciază că nu sunt întemeiate, sub acest aspect urmând a menține dispozițiile sentinței recurate.
Astfel, referitor la critica potrivit căreia sumele acordate nu trebuie actualizate cu rata inflației, Curtea constată că recurentul se află în culpă sub aspectul neacordării sporului de vechime reclamanților.
În raport de dispozițiile art. 161 alin. (4) din Codul muncii, Curtea reține că reclamanții sunt îndreptățiți la acoperirea integrală a prejudiciului ce le-a fost produs prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege iar potrivit art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, ceea ce presupune plata sumelor actualizate.
În mod corect instanța de fond a dispus actualizarea pe toată perioada în litigiu, potrivit indicelui de inflație, la momentul plății efective și nu doar până la data de 7.05.2007 așa cum a susținut recurentul, întrucât Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu reprezintă izvorul drepturilor reclamanților ci doar interpretează o dispoziție legală.
Nu se poate aprecia că s-a dispus în sarcina recurentului o obligație imposibil de executat sau lipsită de temei legal sau nejustificată, întrucât pe de o parte s-a reținut culpa acestuia în neexecutarea obligației, iar pe de altă parte recurentul are la dispoziție mijloacele legale pentru a solicita alocarea fondurilor necesare efectuării plăților. În ceea ce privește obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 cod proc.civilă pentru partea căzută în pretenții, în condițiile în care această dispoziție legală nu distinge cu privire la calitatea de instituție bugetară a debitorului obligației de plată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanțișiși intimatul-pârâtMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieîmpotriva sentinței civile nr.3055 din data de 09.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.37637/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanțieMinisterul Finanțelor Publice.
Modifică sentința recurată, în sensul că obligă pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de vechime pentru pe perioada 1.11.2004 - 9.11.2005 și pentru pe perioada 1.11.2004 - 4.07.2005, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, cererea de comunicare către Casa de Pensii și cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 01.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
1.09.2009
Jud. fond.:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
