Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4988/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2511/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4988/
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.4675 din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41997/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații reclamanți, Langă, G, ProtoE., și intimații pârâți Tribunalul București, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect - drepturi bănești, spor de 30%-40%.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.07.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.4675/04.06.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus respingerea capătului doi din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți ce are ca obiect sporul de vechime pentru perioada 01.01.2001-28.11.2004; a admis cererea în contradictoriu cu pârâții MJ, TB, PÎCCJ; au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de 30% și respectiv de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 01.04.2002-31.03.2006 actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective; au fost obligați pârâii la plata către reclamanți a sporului de vechime în muncă pentru perioada 29.11.2004-12.03.2007, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective; au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale aferente acestor sume pe perioada cuprinsă între data introducerii cererii de chemare în judecată și data plății efective, au fost obligați pârâții la efectuarea cuvenitelor rectificări în carnetele de muncă reclamanților; s-a respins cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în baza art. 137. proc. civ. va respinge ca prescris capătul doi din acțiune având ca obiect sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.01.2001-28.11.2004.
Pe fondul cauzei a analizat obiectul cererii și în raport de înscrisurile depuse la dosar prin prisma prevederilor deciziilor VI și XXXVI ale ÎCCJ s-a reținut că drepturile se cuvin tuturor magistraților pentru a se înlătura discriminarea, iar în ceea ce privește sporul de vechime în muncă și acesta se cuvine în raport de decizia în interesul legii precum și de dispozițiile art. 155 din Codul muncii, care stabilește că salariul cuprinde: salariul de bază,indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către recurenții: Ministerul Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În recursul său recurentul Ministerul Justiție solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii capătului de cerere privind plata sporului de 30%-40% pe perioada 01.04.2002-28.11.2004 ca fiind prescrisă.
În motivarea cererii de recurs se arată că în conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, deoarece termenul este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii.
Pe de altă parte decizia nr. VI din 15.01.2007 a ÎCCJ nu a stabilit în cuprinsul său un termen de la care a început să curgă prescripția, iar începutul unei prescripții trebuie să se determine potrivit prevederilor Decretului nr.167/1958 și art.283 din Codul muncii.
Prin recursul său recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a MEF, a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01 aprilie 2002 - 28 noiembrie 2004, pentru primul capăt de cerere și 01 ianuarie 2001 - 28 noiembrie 2004, pentru cel de al doilea capăt de cerere, și respingerea capetelor de cerere privitoare la actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale.
În motivarea cererii de recurs, se invocă următoarele critici:
Se solicită trimiterea cauzei spre competentă soluționare ÎCCJ conform art. II alin. 3 din OUG nr.75/2008.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației iar recurentul nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiv cheltuială.
De asemenea în mod greșit a fost obligat a stabilit prima instanță înscrierea în carnetele de muncă mențiunile corespunzătoare, deoarece din dispozițiile legale rezultă că doar retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi care se includ în aceasta se pot transcrie.
În mod nelegal s-a dispus acordarea dobânzilor legale în temeiul OG nr.9/2000, deoarece nu există nici o convenție legală între reclamanți și pârâți privitoare la acordarea dobânzii legale.
Instanța în mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a MEF, deoarece Legea nr.304/2004 stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este subvenționată de la bugetul de stat.
O ultimă critică se referă la prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 1 aprilie 2002 - 28 noiembrie 2004, și 1 ianuarie 2001 - 28.11.2004 motivat de faptul că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, de 3 ani.
Se solicită introducerea în cauză a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în calitate de ordonator secundar de credite raportat la reclamanta.
Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus și concluzii scrise prin care se arată că datorită decizie Curții Constituționale prin care s-a existența unui conflict de natură juridică între autoritatea judecătorească Guvernul și Parlamentul pe de altă parte, că ÎCCJ și-a depășit competența legală și prin urmare solicită soluționarea cauzei fără raportare la interpretarea dată de ÎCCJ, deoarece a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate cât și din oficiu conform art. 3041. proc. civ. Curtea constată că recursul formulat de recurentul Ministerul Justiție este nefondat urmând a fi respins ca atare, iar recursul formulat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va fi admis, iar sentința va fi modificată doar în parte în sensul că vor fi obligați pârâții la plata dobânzii legale aferente drepturilor acordate începând cu data introducerii acțiunii 28.11.2007 și până la plata efectivă, iar celelalte pretenții ale reclamanților vor fi respinse ca neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește critica sentinței de către recurentul Ministerul Justiției cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, Curtea reține că aceste sunt nefondate, deoarece pe de o parte prescripția a fost întreruptă prin faptul recunoașterii discriminări prin cele două acte normative, asumate de către ordonatorii principali de credite prin promovarea unei OUG privind salarizarea magistraților în mod unitar, iar pe de altă decizia interesul legii este cea care a constatat existența discriminării.
De asemenea,Curtea reține că prin HG nr.232 din 30 martie 2005 s-a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.-, întrucât termenul a fost întrerupt prin recunoașterea făcută de Ministerul Justiție (debitorul) în preambulul OG nr.27/2006 privind salarizarea judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiție.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respins recursul formulat de către recurentul Ministerul Justiție.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea urmează să rețină doar criticile privind acordarea dobânzii legale cumulat cu rata inflației, urmând a modifica sentința atacată cu privire la acest aspect, în sensul că va admite cererea reclamanților și va dispune acordarea dobânzii legale doar de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă și va respinge ca neîntemeiate pretențiile privind acordarea inflației, iar celelalte critici ale sentinței nu vor fi reținute pentru motivele care se vor arăta.
În ceea ce privește actualizarea sumelor cu rata inflației și acordarea dobânzii legale, Curtea având în vedere faptul că potrivit art. 1088. civ."la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecat, afară de cazurile în care după lege, dobânda curge de drept", va acorda doar dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 28.11.2007 și până la data plății efective.
În ceea ce privește actualizarea despăgubirilor cu rata inflației, Curtea constată că pentru aceeași sumă nu se pot acorda două compensații, iar pe de altă parte legea nu prevede compensarea cu rata inflației. Ca exemplu a se vedea că la sumele depuse cu titlul de depozit bancar sau într-un cont curent, băncile nu acordă decât dobânda stabilită de bancă și nu și devalorizarea raportată la rata inflației, astfel că sub acest aspect cererea va fi respinsă.
În ceea ce privește celelalte critici ale sentinței, pentru considerentele ce se vor arăta Curtea le va respinge, astfel:
Cu privire la competența materială a ÎCCJ, a se vedea faptul că OUG nr.75/2008 a fost declarată neconstituțională și astfel competența în materia litigiilor de muncă a revenit în judecarea recursului Curții de Apel, astfel că nu poate fi reținută această critică.
Cu privire la plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, pentru care susține recurentul că nu are bază legală, Curtea menționează că această critică a rămas fără obiect prin faptul că sentința va fi modificată și pretențiile reclamanților privind actualizare cu rata inflației au fost respinse ca neîntemeiate.
În ceea ce privește critica privind obligarea în mod greșit cu privire la operarea în carnetele de muncă, Curtea reține că Tribunalul a procedat în mod corect admițând o astfel de cerere, deoarece pe de o parte azi numai avem noțiunea de retribuție tarifară, ci salariul de bază, iar pentru sporurile în cauză cu ocazia plății se vor reține contribuțiile la fondul de pensii, iar cu carnetul de muncă se va putea face dovada în viitor la stabilirea pensiei, că astfel de contribuții au fost plătite.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale, Tribunalul a procedat în conformitate cu art. 1088. civ. aceste dobânzi fiind considerate daune interese de la data punerii în întârziere a pârâților.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MEF, Tribunalul a respinso în mod temeinic și legal întrucât potrivit dispozițiilor art. 60-63. proc. civ. între reclamanți și chematul în garanție nu există raporturi de muncă, iar rectificarea bugetară nu este obligația decât pur tehnică a MEF, Guvernul și Parlamentul fiind cele care decid ordonatorii de credite care primesc bani sau li se i-au bani din bugetele proprii în urma rectificării.
Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2001-28 noiembrie 2004, Curtea observă că această critică nu poate fi reținută deoarece Tribunalul a admis prescripția pentru această perioadă și nu a acordat astfel de drepturi pentru perioada în cauză.
Cât privește cea de a doua perioadă a intervenirii prescripției, respectiv 1 aprilie 2002 - 28 noiembrie 2004, va fi respinsă și această critică cu aceleași argumente cu care s-a respins și recursul MJ care a formulat același critici, pentru considerentele care au fost menționate mai sus și care nu se mai impun a fi reluate, ele păstrându-și valabilitatea și pentru această critică, chiar dacă este vorba despre un alt recurent.
În ceea ce privește introducerea în cauză a ordonatorului secundar de credite Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea raportat la reclamanta-pârâtă menționată mai sus, Curtea reține că în calea de atac a recursului nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, așa cum dispune art. 316 raportat la art. 296, 298, 296. proc. civ. și în plus recurentul fiind ordonator principal de credite va putea plăti direct intimatei-reclamate creanța existentă.
Raportat la concluziile scrise, deși nu fac obiectul recursului și nu au fost depuse în termenul de recurs pentru a putea fi analizate, dar având în vederea caracterul de noutate al deciziei Curții Constituționale în materia conflictului de natură juridică, se impun câteva precizări.
În primul rând decizia în cauză vizează modul de soluționare a recursurilor în interesul legii pe viitor de către ÎCCJ în baza art. 329 alin.(1) proc. civ. aceasta neavând rolul de a anula sau reinterpreta deciziile în interesul legii pronunțate până la intervenirea sa pentru că astfel am avea de a face cu o instabilitate juridică ce ar deveni contrară dreptului la un proces echitabil stabilit de art. 6 din CEDO și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a caracterului său obligatoriu în dreptul intern.
Iar în al doilea rând ca un argument suplimentar față de cele reținute, Constituția României stabilește care sunt deciziile Curții Constituționale general obligatorii, ele regăsindu-se în enumerarea de la art.147 alin. (1) din Constituția României, astfel, "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei", prin urmare decizia invocată în cauză nu se regăsește printre cele enumerate, astfel că nu are aplicabilitate în speța de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiție și Libertăților.
Admite recursul formulat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.4675/04.06.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, Langă, G, ProtoE., și intimații pârâți Tribunalul București, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în parte sentința atacată.
Obligă pârâții Ministerul Justiție și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente drepturilor acordate începând cu data introducerii acțiunii 28.11.2007 și până la plata efectivă.
Respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate.
Mențiune celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Tehnoredact//2 ex./ 17.07.2009
Jud. fond:,.
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
