Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5094/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 3716/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5094R

Ședința publică de la 13 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenții:, I, C, - împotriva sentinței civile nr.3419 din data de 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect "drepturi bănești spor de fidelitate".

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar în data de 10.07.2009 și respectiv 13.07.2009, de către intimatul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cerere prin care solicită comunicarea motivelor de recurs.

Curtea, având în vedere faptul că, cererea de recurs nu a fost motivată, din oficiu, invocă excepția nulității recursului și reține cauza în pronunțare sub acest aspect.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2007 pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub-, reclamantii, I, C, au chemat în judecată pe pârâtii Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice si Ministerul Justiției si Libertăților, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând diferenta de spor de fidelitate pe perioada oct. 2004-la zi, actualizate cu rata inflatiei si efectuarea mentiunilor corespunzatoare in carnetul de munca.

Prin sentința civilă 3419 din data de 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Minsiterul Economiei si Finantelor(actual Ministerul Finantelor Publice) si s-a respins actiunea de acest parat pentru lipsa calitatii procesuale pasive. de ceilalti parati cererea a fost respinsa ca neintemeiata.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin OUG nr. 27/2006 s-a prevazut acordarea unui soor de fidelitate in favoarea magistratilor, in procente mai mari decat cele prevazute prin OG nr. 8/2007 in favoarea personalului auxiliar de specialitate, categorie din care fac parte si reclamantii.

Prima instanta a considerat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, si nici ale art. 14 din CEDO, intrucat cele doua categorii socio-profesionale (magistrati si personal auxiliar de specialitate) nu se afla in situatii comparabile, pentru a fi retinuta existenta vreunei discriminari. Continutul concret al atributiilor de serviciu este diferit, astfel ca regulile de salarizare in ceea ce ii priveste pot fi diferite.

Impotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantii, I, C, inregistrat pe rolul Curtii de Apel B - Sectia a VII-a Conflicte de munca si Asigurari Sociale la data de 02.06.2009, dupa ce a fost inaintat de Inalta C de Casatie si Justitie, care si-a declinat competenta prin sentinta civila nr. 892/02.02.2009, pronuntata in dosarul cu acelasi numar, -.

La termenul de judecată din 13.07.2009, Curtea a ridicat din oficiu excepția nulității recursului declarat, pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Conflictul de muncă dedus judecății este supus normelor de procedură cuprinse în Legea nr. 168/1999 care se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d e procedură civilă.

Conform dispozițiilor art. 3021Cod de procedură civilă "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.", iar potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod de procedură civilă "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".

Din actele de procedură întocmite în cauză rezultă că recurentii-reclamanti nu au indicat și dezvoltat niciun motiv de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat, nici în cererea de recurs depusă la dosar la data de 18.07.2008, și nici ulterior într-un memoriu separat, în cadrul termenului de recurs, care a inceput sa curga la data de 07.07.2008, deși sentința recurată le-a fost comunicată în mod legal la domiciliul ales-Tribunalul B, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 57-66 din dosarul de fond.

Față de acestea și văzând dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal", precum și faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 306 alin.2 și 3 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să constate nul recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de recurenții:, I, C, - împotriva sentinței civile nr.3419 din data de 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.: /20.07.2009

Jud.fond: /

Președinte:Silvia Georgiana Ignat
Judecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5094/2009. Curtea de Apel Bucuresti