Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5574/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5574
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță
- - --Președinte Secție
-- -- JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
Grefier-
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL, împotriva sentinței civile nr. 7182/02.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA GENERALĂ -, PRIMĂRIA COMUNEI și intimata reclamantă LA ȘCOALA GENERALĂ -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă LA ȘCOALA GENERALĂ -, au lipsit recurentul pârât CONSILIUL LOCAL și intimații pârâți ȘCOALA GENERALĂ - și PRIMĂRIA COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, petenta a chemat în judecată intimații Consiliul Local și Școala Generală -, prin care a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați intimații la plata primelor de vacanță neacordate pentru perioada 2001-2008, conform nr.OUG146/19.12.2007, art. 50 alin.12 din Legea nr.128/1997 și Contractul Colectiv de Muncă nr.5521/09.01.2004, sume actualizate la data plății.
În motivarea acțiunii petenta a arătat că este cadru didactic al Școlii Generale -, sens în care condițiile de salarizare ale personalului didactic sunt reglementate de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare și de alte acte administrative cu caracter normativ specifice învățământului.
De asemenea a fost invocat faptul că în contractul colectiv de muncă al personalului didactic nr.5521/2004, la art. 37 alin.1 lit. g se prevede acordarea primelor de vacanță odată cu acordarea indemnizației de concediu.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.128/1997, nr.OUG146/2007, nr.5521/2004 și art. 274.pr.civ.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosarul cauzei copia carnetului de muncă a petentei.
Intimatul Consiliul Local al Comunei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive.
S-a invocat de către intimat că în conformitate cu art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, termenul de naștere a dreptului la acțiune este de trei ani pentru plata drepturilor salariale neacordate.
S-a invocat de asemenea că intimatul Consiliul Local nu are calitate de a acorda drepturi salariale personalului didactic din învățământ, deoarece acesta face doar plata drepturilor așa cum reiese din art. 167 alin.3 din legea învățământului, finanțarea de bază asigurându-se prin bugetele locale administrativ teritoriale.
De asemenea, conform întâmpinării, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată prin care a susținut că personalul contractual din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar este salarizat potrivit Legii nr.128/1997, în care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță.
Prin sentința nr. 7182 de la 2 decembrie 2008 Tribunalul Gorja respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și obligată Școala Generală - și Consiliul Local la plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță aferente perioadei anilor 2001-2008, sumele actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG 146/2007 primele de concediu pe perioada 2001-2006 căror plată a fost suspendată prin legea bugetului de stat trebuiau acordate pe lângă categoriile de personal nominalizat expus "si altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OUG 146/2007, personalul didactic din sectorul bugetar care până la data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe nu i s-a acordat primele de concediu de odihnă pe perioada 2001-2006, urmează să primească aceste drepturi în cursul anului 2008.
Raportat la aceste dispoziții coroborate și cu prevederile art. 50 alin. 12 din Legea 128/1995 și art. 37 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Învățământ pe anii 2007 -2008, tribunalul a considerat ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Local criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate.
S-a susținut că OUG 146/2007 nu face referire la personalul didactic așa încât acesta nu poate beneficia de primele aferente concediului de odihnă.
În întâmpinare, reclamanta a invocat prevederile art. 1 alin.2 din OUG 146/2007 care face trimitere la "categoriile de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale și în temeiul cărora se justifică plata primelor de concediu și personalului didactic.
Recursul este fondat.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă,în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendatăprin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1) funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precumși alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007.
Este nefondată susținerea reclamantei în sensul că dreptul s-a născut prin reglementarea existentă în art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007.
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare.
Acesta este cazul personalului din învățământ, dreptul la primă de vacanță nefiind reglementat expres în niciun act normativ.
Legea nr. 128/1997 art. 50 alin. (12) prevede într-adevăr faptul că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Însă dispozițiile art. 37 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramurii învățământ 2003-2004 și 2007-2008 prevăd că personalul din învățământ beneficiază de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".
La negocierea acestei clauze, partenerii sociali au stabilit posibilitatea de a fi acordată în viitor o asemenea primă de vacanță, în condițiile în care dreptul va face obiectul unei reglementări legale.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază ca fondat recursul și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl admită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admire recursul declarat de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL, împotriva sentinței civile nr. 7182/02.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA GENERALĂ -, PRIMĂRIA COMUNEI și intimata reclamantă LA ȘCOALA GENERALĂ -, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința nr. 7182/02.12.2008, respinge acțiunea formulată de reclamanta.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
. red.3 ex.
02.11.2009
//
Președinte:Mihaela Cotora Dorina StoichinJudecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Ioana Bodri