Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 613/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 613/CM
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 prin mandatarul său DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.923/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Tulcea --, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,- și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - spor de confidențialitate 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și următoarele cod pr.civilă.
Recursurile sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat părțile din dosar, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că recurentele au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Justiției și Libertățilora declarat recurs la data de 27.07.2009, împotriva sentinței civile nr.923/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la aceeași dată - 27.07.2009 și Ministerul Finanțelor Publice prin
În fapt:
Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța și înregistrată sub nr-, reclamanții -, și, au formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților: Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu data de 1 octombrie 2007 până la data pronunțării acțiunii, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective cu indicele de inflație; să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerului Finanțelor să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate
În motivare, reclamanții au arătat că, în scopul asigurării efective a confidențialității informațiilor clasificate de persoane ce gestionează astfel de informații se impune plata unor sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații.
Astfel, potrivit art.unic pct.1 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/ avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instanțele publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate". Astfel judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.
Au precizat că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea nr.444/2006, ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al guvernului, în cuantum de până la 15% din sporul de bază precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
S-a mai arătat că potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost,modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și a altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
În temeiul art.30 alin.3 din OG nr.137/2002 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului tocmai în ideia unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.
Au precizat reclamanții că potrivit art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, "judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și a nu permite consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
Potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Au menționat reclamanții că pentru a fi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Astfel, pe de o parte, judecătorii militari, precum și membrii Consiliului Director al CNCD, beneficiază de un spot de confidențialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizație, iar judecătorii civili (care controlează inclusiv actele CNCD), nu beneficiază de un astfel de spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinară.
Acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu, ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate, a dreptului la renunțarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
Au invocat reclamanții decizia pronunțată de în decembrie 2008, care soluționând un recurs în interesul legii a stabilit că sporul de confidențialitate de 15% se cuvine tuturor magistraților.
La data de 6 februarie 2009 pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat să fie respinsă acțiunea reclamanților ca nefondată.
S-a menționat prin întâmpinare că Potrivit art.73 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.
"Stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora".
Conform art.74 din Legea nr.303/2004, republicată, modificată și completată, "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".
În exercitarea acestui drept și îndeplinirea acestei obligații a legiuitorului a fost adoptată OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, care creează cadrul legislativ pentru salarizarea acestor categorii profesionale.
Sistemul de salarizare instituit prin acest act normativ are în vedere stabilirea unei indemnizații de încadrare brute lunare, în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la ordonanță.
S-a precizat că, de asemenea, actul normativ prevede în beneficiul magistraților o serie de alte drepturi salariale - precum sporul de stabilitate, sporul de vechime în muncă, sporul pentru condiții deosebite de munci, grele, vătămătoare sau periculoase, pentru titluri științifice deținute, precum și alte drepturi, cu conținut patrimonial - precum prima de concediu, premiu anual, premii periodice, compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii, în situația în care nu li s-a acordat locuință de serviciu.
Și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției unde va trebui să se regăsească suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată este de observat că proiectul acestuia a fost elaborat pentru anul 2008 și urmează a fi elaborat pentru anul următor de ordonatorul principal de credite în concret Ministerul Justiției.
S-a menționat că orice cheltuială din bugetul celorlalte pârâte este dispusă de autoritatea în cauză, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să poată decide întrucât între aceste instituții nu există relații de prepușenie, astfel încât obligația uneia să fie opozabilă celeilalte.
Prin sentința civilă nr.21/CM/10.02.2009 Curtea de Apel Constanța, având în vedere disp.art.2 al.1 lit.c din Cod proc.civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Constanța.
La Tribunalul Constanțas -a format dosarul nr-, iar la acest dosar, pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.355/2009, având în vedere disp. art.284 al.2 din Codul Muncii, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
La Tribunalul Tulceas -a format dosarul nr-.
Prin sentința civilă nr.923/03.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea formulată de reclamanții: -, și, judecători în cadrul Tribunalului Tulcea în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea să plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 1 octombrie 2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și pentru viitor, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor sume către reclamanți.
A fost obligată pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Prin disp. art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.3 și 4 alin.1 din Legea nr.304/2004, raportat la art.15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție au obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art.2 al.4 și al.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art.13 din OUG nr.57/2000, art.30 alin.-3 din OG nr.147/2000, art.13 al.1 din OUG nr.123/2003, art.15 al.1 din OG nr.6/2007, art.20 al.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din OG nr.64/2006, art.13 din OG nr.10/2007, art.12 din Legea nr.53/1991, art.8 din OUG nr.111/1999, art.9, alin.4 din OG nr.65/1998, art.23 lit.m din Legea nr.319/2003, art.10 al.3 din Legea nr.274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul Muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd disp. art.295, art.1, al.1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr.1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr.97/2008, art.12 indice 2 din Legea nr.53/1991, OG nr.6/2007, OG nr.10/2008 și OUG nr.24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Inalta C de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a dosarului de confidențialitate.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea să plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 1 octombrie 2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și pentru viitor.
Având în vedere că de la data de 1 octombrie 2007 și până la executarea prezentei hotărâri va trece o perioadă de timp, instanța a obligat pârâții la plata acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit art.35 din Legea nr.500/2004 MFP, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art.15 din HG nr.93/2003 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.-304/2004.
Pe cale de consecință, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor sume către reclamanți.
Întemeiat este și capătul de cerere privind obligarea pârâtului Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
1.Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției și Libertăților cetățenești a vizat în esență următoarele:
Un prim motiv este cel prev. de art.304 pct.4 cod pr.civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Astfel, față de obiectul acțiunii instanța de fond ar fi trebuit să constate că intimații reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
În cazul de față obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege,o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Menționează că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, reținând că în exercitarea atribuțiilor prevederilor de art.126 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție, are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. nu poate să instituie, să modifice, să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă că Decizia 46/15.12.2008 a nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de punctul 9 al art.304 Cod pr.civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. Sistemul de salarizare nu este conceput după principiul potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
2.Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Finanțelor Publice prin T, a vizat în esență următoarele:
Ministerul Finanțelor Publice este terț atât în relația cu reclamanții, cât și cu angajatorii acestora și orice obligație asumată sau opozabilă structurilor în cauză nu urmează a le fi imputată.
Dispozițiile Legii nr.500/20002 privind Finanțele publice, în principal ale celor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35, evidențiază că fiecare minister în parte își proiectează, aprobă și execută bugetele proprii.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției și Libertăților, unde ar trebui să se regăsească suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată, este de observat că proiectul acestuia a fost elaborat pe scară ierarhică până la nivelul ministerului coordonator și executarea acestuia urmează a se face numai în limita fondurilor aprobate de Parlamentul României.
Ca executare, Ministerul Finanțelor Publice face doar alimentarea cu fonduri colectată la bugetul de stat, exclusiv în limita cheltuielilor și cu destinațiile prevăzute în bugetul Ministerului Justiției și Libertăților.
Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat printr-o hotărâre judecătorească să aloce fondurile pin care a căzut în pretențiile Ministerul Justiției și Libertăților decât dacă aceste fonduri se regăsesc în bugetul aprobat.
Suma în care Ministerul Justiției și Libertăților a căzut în pretenție, neregăsindu-se în bugetul acestuia pentru anul 2009, nu poate fi alocată așa cum dispune instanța.
Recursurile nu sunt fondate.
1. Recursul Ministerului Justiției și Libertăților:
Critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu poate fi primită, având în vedere următoarele:
Art.329(3) din Codul d e procedură civilă dispune "soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din alte procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Consecința imediată a normei juridice cuprinsă în textul de lege mai sus arătate este aceea că judecătorul are obligația să aplice în mod direct dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în toate cauzele pe care este investit să se judece având ca temei juridic norma interpretată.
Judecătorul cauzei nu poate refuza aplicarea deciziei pronunțate într-un recurs în interesul legii și nu poate da o altă interpretare decât Înalta Curte, căreia îi revine rolul constituțional de uniformizare a practicii judiciare.
Soluționarea conflictului de natură constituțională la data de 27 mai 2009 de către Curtea Constituțională nu are consecințe juridice asupra deciziilor pronunțate de în recursurile în interesul legii și implicit asupra hotărârilor judecătorești pronunțate în baza acestei decizii.
Semnificația soluționării acestui conflict nu este aceea că din momentul pronunțării, instanțele de judecată trebuie să judece făcând abstracție de dezlegările date de prin recursurile în interesul legii, întrucât Curtea Constituțională nu are competența legală de a anula deciziile date de în recursul în interesul legii.
Referitor la celelalte critici invocate, instanța le consideră neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 15 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
În conformitate cu prevederile art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară nerespectarea de către judecători și procurori a secretului deliberării și a confidențialității lucrărilor cu acest caracter.
În același sens, prin art. 10 din legea 303/2004 se prevede faptul că judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Prin urmare, obligația de confidențialitate pentru personalul magistrați este prevăzută prin lege.
Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, a instituit implicit și o obligație de plată (o contraprestație salarială).
Raportul juridic de muncă, indiferent că este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Așadar, raportul juridic de muncă dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți, respectiv prestarea muncii și plata salariului.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitatea și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul muncii.
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente, întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește, însă, sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează muncă, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cei în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit scop;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța și complexitatea atribuțiilor de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
În ceea ce privește, însă, sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiției sau în aparatul Parlamentului.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.
Conform art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În motivarea acestei decizii în interesul legii s-a reținut că magistrații, magistrații - asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative nu prevăd acordarea acestui spor au drept la despăgubiri în temeiul art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază (indemnizația) prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie acordate cu caracter temporar până la încetarea stării de discriminare.
Atâta timp cât prin recursul în interesul legii s-a constatat existența unei discriminări între magistrați și celelalte categorii de funcționari care primesc sporul de confidențialitate și că nu există o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru a acorda acest spor doar unora dintre ei, deși se află în situații comparabile, această problemă de drept, astfel cum a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, în temeiul art. 329 Cod procedură civilă enunțat mai sus.
2. Recursul Ministerului Finanțelor Publice prin:
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru următoarele considerente:
Art. 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de angajator, având în vedere disp. art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Finanțelor Publice urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Finanțelor Publice, se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că, deși Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de angajator, are calitate procesuală, având obligația de a aloca fondurile necesare plății acestor sume către reclamanți.
Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile întemeiate va respinge recursurile ca nefondate, în baza art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile civile formulate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 prin mandatarul său DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis județul T, împotriva sentinței civile nr.923/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Tulcea --, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în mun.C,- și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: Șt.;
Red.dec.Jud.-/30.10.2009
Tehnored.dec.gref.RD/2ex/02.11.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
