Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 678/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 678
Ședința publică din data de 13 mai 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.340 din data de 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în P,-,.30,.C,.56, județul P, domiciliată în comuna, sat, județul P, domiciliată în P,-, județul P, -, domiciliată în P,-,.144,.10, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SA prin avocat din cadrul Baroului P, intimații-reclamanți, -, toți prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, declarat și motivat în termen, iar pentru termenul de astăzi prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimații-reclamanți.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune în xerocopie adresele cu nr.830 din data de 05.02.2008 și nr.831/ 05.02.2008 emise de SA-Direcția Corporative-Juridic privind salariul de bază mediu pe unitate.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SA, avocat pentru intimații-reclamanți, -, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SA, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul de a se constata că sumele solicitate sunt prescrise.
De asemenea, într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, iar într-un
al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul de a se acorda salariul de bază mediu pe SA comunicat prin adresele depuse la dosar.
Mai solicită ca în cuprinsul hotărârii să se menționeze dacă sumele sunt brute sau nete.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți, -, arată că în mod legal instanța de fond a apreciat termenul de 3 ani în care a fost formulată acțiunea având în vedere că este vorba despre drepturi salariale.
Mai arată că este susținerea recurentei-pârâte că aceste drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază întrucât nu s-a făcut dovada în acest sens.
Cât privește adresa referitoare la valoarea salariului de bază mediu pe societate, consideră că nu poate fi avută în vedere deoarece nu este rezultatul negocierilor directe dintre patronat și sindicat.
Solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, iar în cazul modificării sentinței să se menționeze dacă sumele sunt brute sau nete, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimații-pârâți și depune concluzii scrise.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3780 lei pentru fiecare reclamant, drepturi salariale suplimentare reprezentând prime de Paște și C, cuvenite și neacordate în perioada 2004-2005 și 474, 32 lei reactualizarea sumei conform indicelui de inflație de la data scadenței, precum și la suma de 179,97 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând dobânda legală, calculată la suma datorată pentru neplata la termen a drepturilor salariale, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariați la SA-Sucursala P P, raporturile de muncă încetând în luna martie 2006.
În conformitate cu prevederile contractului individual de muncă-art-III alin.3 beneficiau, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.
Au mai arătat că sumele solicitate reprezintă drepturi salariale suplimentare restante și neacordate în anii 2004-2005 și anume prime de Paște și de C prevăzute în art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2003-2005 și au menționat că pretențiile formulate sunt alcătuite din suplimentările salariale C 2004-980 lei, Paște 2005-1400 lei, C 2005-1400 lei.
Totodată, reclamanții au solicitat să se constate că pentru neacordarea la timpul cuvenit a acestor suplimentări pârâta datorează și suma de 474,32 lei reprezentând daune, beneficiu de care au fost lipsiți prin neplata la timp a sumei în raport cu rata inflației precum și 179,97 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând dobânda legală calculată la suma datorată pentru neplata la termen a drepturilor salariale pentru perioada în discuție, conform tabelului anexat.
În drept, rcclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.154 și urm, art.269 din Codul Muncii, art.1084 cod civil și art.168 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății renegociat pe anii 2004, 2005.
Pârâta SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca prescrisă și în subsidiar, ca neîntemeiată, întrucât se solicită plata unor sume de bani cu caracter premial, care potrivit contractului colectiv de muncă se plăteau numai cu ocazia sărbătorilor de C și de Paște și care au fost incluse începând cu anul 2003 în salariul de bază al pârâților.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
Prin sentința civilă nr.340 din 4 februarie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta la plata sumei de 3780 lei prime de Paște și de C pentru perioada 2004-2005 pentru fiecare din reclamanți, sume ce urmează a fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la câte 200 lei cheltuieli de judecată către fiecare din reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescrierii extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâtă, tribunalul a constatat că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile art.283 alin.1 lit.e care stabilesc un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiuni având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau ale unor clauze ale acestuia, ci art.283 alin.1 lit.c care stabilește un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în ce privește plata unor drepturi salariale.
Chiar în întâmpinarea formulată, pârâta a numit pretențiile reclamanților (prime de Paște și de C) - drepturi salariale- și a arătat că acestea au fost incluse în salariile de bază ale reclamanților și au fost achitate odată cu dreptrurile salariale aferente lunii respective.
În consecință, precum și față de prevederile art.43 din Codul fiscal care arată că premiile sunt asimilate salariilor, tribunalul a constatat că în raport de data înregistării acțiunii, 6.11.2007, termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea având ca obiect suplimentarea salarială de C 2004 și suplimentarea salarială de Paște 2005, nu este împlinit, iar în baza disp.art.137 Cod procoedură civilă a respins excepția prescrierii extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei, iar contractele acestora de muncă au încetat în baza art.65 și 66 din Codul Muncii.
În Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2006 încheiat la nivelul pârâtei, art.168 alin.1 se stipulează dreptul reclamanților de a beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SA.
Art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților SNP de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA, în acest sens, în cuprinsul contractului se arată că, cu minim 16 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Art.168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, dispune ca "pentru anul 2003, suplimentările de la aljn.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și condițiile negociate cu ". Același articol, din contractul colectiv de muncă pe anul 2005 prevede ca în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art.168 alin.2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2005 rezultă că drepturile prevăzute de art.268 alin.1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.
Dacă părțile contractante nu intenționau să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art.168 alin.4.
De altfel, salariul de bază mediu la nivel de SA, la care se referă art.168 alin.1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestuia în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 prezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementată de art.168 aljn.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007.
Din adresele depuse la dosar, tribunalul a reținut că salariul mediu brut la nivel de unitate era în anul 2003-980 lei, în anul 2004-980 lei,în anul 2004-980 lei, în anul 2005-1400 lei și în anul 2006-1850 lei.
Conform dispozițiilor art.163 din Codul Muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, astfel că pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturașilor emiși reclamanților pentru lunile în care s-au plătit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu a efectuat-o în cauză.
A mai reținut instanța de fond că, angajatorul nu a probat nici susținerea că suplimentările prevăzute de art.168 alin.1 din contractele colective de muncă pe
anii 2005-2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art.287 din Codul Muncii.
Această dovadă putea fi făcută tot cu statele de plată ale salariaților și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiză judiciară în acest scop, date fiind și prevederile art.286 alin.1 din Codul Muncii.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a putut avea în vedere calcularea salariului de bază mediu la nivel de unitate stabilit prin raportul de expertiză efectuat într-o altă cauză, chiar având același obiect, față de principiile contradictorialității și nemijlocirii în administrarea probelor în procesul civil în sensul că părțile din prezenta cauză nu au fost convocate la efectuarea acestei lucrări și nu li s-a dat posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul întocmit.
În consecință, tribunalul a constatat că din actele și lucrările dosarului a rezultat că reclamanții deși erau îndreptățiți la plata acestor drepturi salariale, nu au primit primele de C și de Paște pe anii 2004-2005.
Instanța de fond a respins cererea reclamanților de acordare a dobânzii legale de la data scadenței până la data formulării acțiunii, deoarece în speță își găsesc aplicarea principiile răspunderii civile începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, dată la care aceasta a fost pusă în întârziere cu privire la obligația de plată a drepturilor salariale suplimentare.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, se susține, într-un prim motiv de recurs, că dreptul la acțiune al intimaților este prescris în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune și cum intimații și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, afirmând că prevederile acestui articol nu au fost respectate, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, astfel că acțiunea intimaților-reclamanți este prescrisă.
Pe fondul pricinii, se susține că în mod greșit prima instanță nu a reținut apărarea recurentei în sensul că sumele solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, împrejurare ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003-2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007, fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamanții necontestând că în anul 2003 au primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimaților-reclamanți, care în toată perioada 2004-2007 nu au spus nimic despre faptul că nu și-au primit drepturile salariale
negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceștia cunoșteau că și-au primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, iar apoi, la data de 31.08.2007, a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C, prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct
de vedere, iar această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
S-a mai arătat că prima instanță nu a observat că valoarea unei suplimentări este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP, sens în care a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta la plata unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând la dosar o serie de înscrisuri.
În subsidiar, recurenta solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței cu luarea în considerare a ultimului motiv de recurs.
Intimații-reclamanți, - au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia acțiunile conexe sunt prescrise și trebuie respinse ca atare, în raport de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, ce statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Astfel, raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă pe unitate încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia acțiunile conexe trebuie respinse întrucât primele de C pe anul 2004 și de Paște și de C pe anul 2005 au fost incluse în salariul de bază pe anii 2004, respectiv 2005.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul Muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi, suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele
de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004 și respectiv 2005 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunilor, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C pe anul 2004 și de Paște și C pe anul 2005, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005, ar fi fost acordate reclamanților prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestora pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunile reclamanților au fost introduse abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunilor în condițiile în care acestea au fost promovate înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata către reclamanți a unei sume de bani mai mare decât cea cuvenită acestora conform art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, care prevăd dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Or, sumele totalizând 3780 lei, reprezentând prime C și Paște pentru 2004-2005, sume care au fost reactualizate cu indicele de inflație, au fost acordate de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr. 1666/2003 și 313/2005 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-au prevalat intimații-reclamanți, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003 și respectiv 1.01.2005, noțiunea de salariu mediu brut
neconfundându-se cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004 și 2005.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar salariul mediu brut a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei nr. 6576/12.11.2007 a SNP, depusă în copie la dosarul de fond (fila 114), la care prima instanță nu face însă nici o referire,
rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, reieșind un cuantum de 681 lei pentru luna martie 2003, 685 lei pentru luna noiembrie 2003, 790 lei pentru luna martie 2004, 799 lei pentru luna noiembrie 2004, 850 lei pentru luna aprilie 2005, 927 lei pentru luna noiembrie 2005, 1047 lei pentru luna martie 2006, 1150 lei pentru luna noiembrie 2006, 1260 lei pentru luna martie 2007, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de C, astfel cum rezultă și din adresa recurentei, depusă în copie la dosar, în recurs.
În consecință, ținând cont de considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamanților la 2576 lei brut pentru fiecare reclamant, reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.340 din data de 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în P,-,.30,.C,.56, județul P, domiciliată în comuna, sat, județul P, domiciliată în P,-, județul P, -, domiciliată în P,-,.144,.10, județul
Modifică în parte sentința în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamanților la 2576 lei brut pentru fiecare reclamant, reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - - -
fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de către
Președintele instanței
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./28.05.2008
dosar fond --- Tribunalul Prahova
judecători fond -
- -
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
.
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu