Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6925/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1407/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6925/
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.455 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(7173/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, S, intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.455/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanții și S, în contradictoriu cu pârâții: TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul dispozițiilor art.246 din Codul d e procedură civilă; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții: TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii la plata sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, aplicat la indemnizația brută lunară, actualizat cu indicele de inflație, de la data scadenței, până la data efectuării plății; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății; a respins acțiunea pentru perioada 01.09.2004 - 02.09.2005, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a soluționat cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 03.09.2005, excepție ce a fost invocată de pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare și a admis-o în ședința publică din data de 15.12.2008 având în vedere dispozițiile art.283 lit.c Codul Muncii, precum și de dispozițiile cuprinse în art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, coroborate cu dispozițiile art.3 alin.1 din același act normativ, constatându-se astfel că, pentru perioada 01.09.2004 - 02.09.2005, dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris.
De altfel, despre modul de soluționare a acestei excepții s-a consemnat în practicaua sentinței.
În temeiul dispozițiilor art.246 Cod proc. civilă, prima instanță a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanții și S, astfel că a analizat numai cererea formulată de reclamanta.
Ca urmare, pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
S-a reținut că prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, s-a statuat că prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.(3), cu referire la art.73 alin.(1) din Constituția României.
Tot în acest sens s-a observat că Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, prevedea în art.81 că: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a considerat că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, reține prima instanță, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii cu care a fost investit de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Aceasta presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.(3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.(3), în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, având în vedere calitatea de judecător a reclamantei din intervalul menționat în acțiune, pentru care aceasta solicită sporul salarial, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestuia, astfel că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 %, din indemnizația brută lunară, actualizat cu indicele de inflație, de la data scadenței, până la data efectuării plății.
Totodată, a fost apreciată ca întemeiată solicitarea reclamantei de actualizare, cu indicele de inflație, a drepturilor salariale pretinse, în raport de dispozițiile art.269 raportat la dispozițiile art.295 alin.1 Codul Muncii.
Actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație se cuvine persoanei prejudiciate, pentru a se asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturile de serviciu.
A nu se ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna a se crea un nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp.
De asemenea, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor acordate reclamantei, prin hotărâre judecătorească, având în vedere că acest pârât a fost chemat în judecată numai vis-a-vis de această obligație.
Totodată, a fost respinsă acțiunea ce privește perioada 01.09.2004 - 02.09.2005 (întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 03.09.2008), constatându-se că, pentru această perioadă, dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, recurentul susține în esență că hotărârea nu este motivată în fapt și în drept, că este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că simpla enumerare a unor articole din actele normative prin care a fost reglementată organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice precum și a unor dispoziții din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice locale, nu poate fi considerată o motivare a hotărârii, respectiv de admitere a cererii de chemare în judecată de obligarea acestui recurent la alocarea fondurilor necesare acordate.
Totodată, potrivit dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002, executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit art.2 din OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plată ale Ministerului Justiției în temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fără nicio legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice in materie de buget.
Tot referitor la calitatea procesuală pasivă, recurentul solicită a se avea în vedere faptul că, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Prin urmare, este lipsit de relevanță, în speță, faptul că, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite - și nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora - și a proiectelor bugetelor locale.
Astfel, în opinia recurentului, părți în dosar trebuie să fie numai reclamantul - persoană fizică și pârâtul - instituția publică angajatoare, urmând ca în cazul admiterii acțiunii, instituția publică pârâta, în calitate de ordonator principal de credite să solicite Ministerului Finanțelor Publice o rectificare bugetară în acest sens, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
Față de aceste considerente, recurentul solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Mai arată recurentul că în cazul în care vor fi respinse excepțiile mai sus arătate, în subsidiar, pe fond, apreciază soluția de admitere a cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală, și pe cale de consecință respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată.
Solicită recurentul a se avea în vedere si dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilesc pe de o parte că, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte că, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
În condițiile în care Ministerului Finanțelor Publice ii revine obligația de a se încadra în cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata salariaților unor alte instituții publice apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat.
Menționează recurentul că în acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de normă specială, respectiv OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Având în vedere dispozițiile OUG nr.75/2008 și Ordinului comun nr.3774/22.08.2008 al Ministrului Justiției, al Ministerului Finanțelor Publice, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Procurorului General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plata drepturilor salariale din sistemul de justiție, recunoscute prin hotărâri judecătorești, vor fi achitate eșalonat de ordonatorii de credite din sistemul de justiție, din bugetele acestora, urmând ca fondurile să fie alocate prin legile de rectificare și prin legea bugetului.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept materiale incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prima instanță a prezentat motivele de fapt și de drept ce i-au format convingerea, astfel că soluția admiterii acțiunii din dispozitiv în ceea ce privește obligarea pârâtului-recurent la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale acordate prin sentința atacată, se justifică prin considerentele aceleiași hotărâri.
Se va avea în vedere astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul-recurent ca motiv de recurs și va fi respinsă ca atare, întrucât raportat la prevederile art.19 și art.20 din Legea nr.500/2002, acesta acordă anual ordonatorilor principali de credite, inclusiv Ministerului Justiției fonduri bănești pentru salarizarea magistraților, având obligația de a asigura pârâtului sus citata (Ministerul Justiției) sumele necesare acoperirii salariilor, neavând relevanță pe acest aspect că nu există raporturi de muncă între reclamant și pârâtul-recurent.
De asemenea, sume menționate sunt transferate la fiecare tribunal prin intermediul direcțiilor județene de finanțe.
Față de considerentele expuse, există identitate între pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și cel obligat în raportul juridic dedus judecății în condițiile în care în baza normelor de drept sus menționate, art.19 din Legea nr.500/2002 s-a dispus alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate prin acțiunea pendinte pe rol.
Dispozițiile OUG nr.75/2008 modificată privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, nu au aplicabilitate în speța dedusă judecății, întrucât aceste dispoziții fac referire la plata sumelor prevăzute deja în titluri executorii emise la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe.
Ori, intimații-reclamanți nu sunt deținătorii unui astfel de titlu executoriu ci tind la obținerea sa, prin promovarea prezentei acțiuni.
Drept urmare, nu se pune problema acordării eșalonate a drepturilor salariale, atâta vreme cât acestea nu au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești, condiție impusă de actul normativ sus citat.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind motivată în fapt și în drept și pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept substanțial incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.455 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(7173/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, S, intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./15.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
