Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7646/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 7646

Ședința publică de la 29 August 2008

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Dorina Stoichin

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M împotriva sentinței civile nr. 373/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, precum și cu intimații-pârâți Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, recurentul-pârât solicitând și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

Prin cererea adresata Tribunalului M la data de 12 decembrie 2007, reclamantul - a chemat în judecată Ministerul Internelor si Reformei Administrative B, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, Inspectoratul Judetean al Poliției de Frontieră M și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați la plata primelor de concediu pentru anii 2004 - 2007 și a sporului de fidelitate pe perioada 2002 - 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

A motivat că este personal civil angajat cu contract de muncă la Inspectoratul Politiei de Frontiera M și deși, își desfășoară activitatea în condiții similare cu funcționarii publici cu statut special, nu beneficiază de toate sporurile acordate acestora din urmă, ceea ce creează o gravă discriminare în ceea ce privește salarizarea celor două categorii sociale profesionale.

Referitor la prima de concediu, a susținut că acordarea acesteia a fost suspendată prin OUG nr.33/2001 și menținută suspendarea prin legile bugetare ulterioare, suspendare care nu echivalează însă cu înlăturarea dreptului acordat prin lege.

In cauza, Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Inspectoratul Politiei de Frontiera au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea actiunii intrucat legea de salarizare a personalului contractual nu prevede sporurile solicitate, drepturile salariale ale celor doua categorii profesionale sunt reglementate de legi distincte, avand in vedere si conditiile deosebite ale activitatii fiecaruia.

Prin sentinta nr. 373 din 14 februarie 2008, Tribunalul Maa dmis în parte acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâtilor Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B și Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera M, pe care i-a obligat să-i plătească reclamantului primele de concediu de odihna pentru anii 2004 - 2007 și sporul de fidelitate pentru perioada decembrie 2004 - decembrie 2007, sume actualizate în raport de inflație la data plății.

A fost respinsa acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca reclamantul este personal angajat cu contract de muncă la Inspectoratul Politiei de Frontiera.

Drepturile salariale acordate reclamantului sunt reglementate de OUG nr. 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar.

Din adresa depusă la dosar de pârâtul Inspectoratul Judetean al Poliției de Frontieră reiese că reclamantul beneficiază și de unele sporuri specifice polițiștilor conform HG nr. 501/1994, mai puțin sporul de fidelitate.

Conform OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază și de sporul de fidelitate în raport cu vechimea în muncă.

Cum cele două categorii socio - profesionale își desfășoară activitatea în condiții similare, salarizarea diferențiată a acestora creează o gravă discriminare, reglementată de OG nr. 137/2001.

Mai mult decât atât, până la apariția OG nr. 38/2003, drepturile salariale ale celor două categorii erau reglementate de Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, care prevedea acordarea acestui spor ambelor categorii.

Sporul de fidelitate a fost acordat după apariția OG nr.38/2003, numai polițiștilor astfel ca, pentru a înlătura discriminarea creată, se impune a se acorda sporul de fidelitate în raport cu vechimea în muncă, pe o perioadă de 3 ani, anterior introducerii acțiunii față de dispozițiile art. 283 Codul muncii și reclamantului.

Reclamantul a solicitat acordarea acestui spor începând cu anul 2002 insa, pentru perioada decembrie 2002 - decembrie 2004, tribunalul a constatat ca dreptul la acțiune este prescris.

Referitor la acordarea primei de concediu, instanta a constatat întemeiat și acest petit al acțiunii.

Acordarea primelor de concediu a fost suspendată prin OG nr.33/2001 și menținută prin legile bugetelor anuale.

Această suspendare nu poate fi privită ca o înlăturare a dreptului conferit de lege.

A accepta că reclamantul nu beneficiază de prima de concediu, ar însemna o încălcare a prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituția României și a art. 1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia fiecare persoană trebuie să se bucure de respectul bunurilor sale, în sfera noțiunii de bun fiind incluse toate drepturile și interesele active.

Cu privire la Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a constatat ca acest pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, între reclamant și acesta neexistând raporturi de muncă.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs pârâtul Inspectoratul Judetean al Poliției de Frontieră M, criticand-o pentru nelegalitate in temeiul art. 304 pct. 9.civ.

Cod Penal

În motivarea recursului, recurentul a sustinut ca prin hotararea recurata instanta de fond a adaugat noi drepturi salariale actului normativ care reglementeaza salarizarea personalului civil din cadrul, cata vreme, desi potrivit art. 49 din Legea nr. 138/1999 personalul civil din care desfasoara activitati similare cu cele ale cadrelor militare beneficiaza de prime, sporurile si indemnizatiile acordate acestora, in legislatia referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevazuta nici plata sporului de fidelitate si nici plata primelor de concediu, fiind astfel evident ca personalul civil din nu poate beneficia de plata acestor drepturi.

Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a actelor dosarului, Curtea urmeaza sa constate ca in speta este incident motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, in conformitate cu care modificarea unei hotarari se poate cere daca este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Astfel, tribunalul a reținut în mod corect că drepturile salariale ale reclamantului sunt reglementate de OUG nr. 24/2000, insa este gresit rationamentul potrivit caruia aceasta beneficiază și de unele sporuri acordate de legiuitor polițiștilor, mai puțin sporul de fidelitate.

Personalul contractual beneficiază, intr-adevar, de spor de dispozitiv, precum și de spor pentru condiții de pericol deosebit, însă aceste sporuri nu sunt specifice polițiștilor, ci cadrelor militare, fiind reglementate de Legea nr. 138/1999, privind drepturile personalului din instituțiile publice de apărare națională și, potrivit art. 49 din această lege, personalul civil din aceste instituții care desfășoară activitatea în condiții similare cu cadrele militare, beneficiază de drepturile de care beneficiază și aceștia.

Instanța face însă confuzie între statutul cadrelor militare și drepturile acordate acestora, conform legii mai sus amintite și statutul polițiștilor, reglementat de Legea nr. 360/2002 și OG nr. 38/2003.

Aceste reglementări, care au avut în vedere atribuțiile specifice polițiștilor și care îi diferențiază de cadrele militare, nu sunt aplicabile reclamantului, care beneficiază de drepturile acordate cadrelor militare și reglementate de Legea nr. 138/1999.

Sporul de fidelitate, precum și prima de concediu, nu sunt prevăzute de actele care reglementează salarizarea și celelalte drepturi ale cadrelor militare, astfel că reclamantul nu poate beneficia de aceste drepturi.

Concluzia instanței de fond privitoare la similitudinea activitatilor desfasurate de cele două categorii socio-profesionale si existenta unei discriminari care s-ar crea intre acestea in cazul in care reclamantul nu ar beneficia de aceleasi drepturi, este una eronată și fără a avea un temei legal, intrucat art. 49 din Legea nr. 138/1999 vizeaza activitățile desfășurate în condiții similare, or sporul de fidelitate și prima de concediu nu reprezintă drepturi salariale care se acordă ca o contraprestație a unei activități desfășurate în anumite condiții.

In alta ordine de idei, pentru a putea vorbi de discriminare este necesar să fie vorba de persoane aflate în situații comparabile sau analoge. Această condiție nu este îndeplinită în speță, nefiind vorba de aceeași categorie profesională, unii fiind polițiști, cu atribuții și salarizare specifice, iar ceilalți personal contractual, care ocupă diferite alte funcții.

Eronat este, de asemenea, și considerentul privitor la actul normativ care a reglementat dreptul la sporul respectiv până la apariția OG nr. 38/2003, anume Legea nr. 138/1999, intrucat aceasta legea nu a prevazut un asemenea spor pentru cadrele militare, ca de altfel nici dreptul la prima de concediu.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, Curtea va admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Judetean al Poliției de Frontieră M și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea formulata de reclamantul -.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M împotriva sentinței civile nr. 373/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, precum și cu intimații-pârâți Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 August 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. -

Ex.4/10.09.2008

Jud.fond

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Dorina Stoichin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7646/2008. Curtea de Apel Craiova