Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7678/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 7678

Ședința din Camera de Consiliu de la 25 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Manuela Preda

Grefier

XXX

Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică din 25 august 2008, privind judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL MUNICIPAL BĂILEȘTI împotriva sentinței civile nr. 660/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu, intimații MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D și, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 25 august 2008, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 660/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a

Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin nr.1306/11.09.2007 pronunțată în dosarul nr-, a admis acțiunea reclamantei a obligat pârâtul să-i plătească acesteia contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 01.10. 2004-30.06. 2007, proporțional cu zilele lucrate și obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în art.139, contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe anii 2005-2007 prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr.142/1998 și în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor de sănătate.

Pârâtul a procedat greșit, acordând tichete doar salariaților cu locul de muncă în secțiile cu paturi, în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalelor, făcând distincție față de celelalte categorii de salariați, atâta timp cât singura condiție pentru a beneficia de acest drept era aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanțată din venituri proprii.

Împotriva sentinței Tribunalului, a declarat recurs pârâtul Spitalul Municipal B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul prin Decizia nr. 2952/30.11.2007, reținând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererile de chemare în garanție, fiind astfel incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, a casat sentința și a trimis dosarul spre rejudecare la aceiași instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr- și s-a dispu citarea părților.

Prin sentința nr. 660/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Spitalul Municipal

S-a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantei o despăgubire egala cu contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit sa beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate în perioada 01.10. 2004-30.06.2007, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.

S-a dispus obligarea pârâtului către reclamantă la 300 LEI cheltuieli de judecată.

S-au respins cererile de chemare în garanție formulate de MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamanta este angajată a pârâtului Spitalul Municipal B în funcția de registrator medical, având locul de muncă la Cabinetul medical școlar Grup Agricol

Cererea reclamantei privind plata unei despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masa de care ar fi trebuit sa beneficieze aceasta vizează perioada octombrie 2004 - 30.06.2007.

Tichetele de masa reprezintă o alocație individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.

In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condițiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Deși intimatul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaților cu locul de munca in secțiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente funcționale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariați.

Aceasta diferențiere in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a încadrării intr-o unitate publica finanțată din venituri proprii.

Astfel se constată că reclamanta are contract individual de munca încheiat cu spitalul deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfășurare a activității neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar încalcă grav dispozițiile art. 5 alin 1 si art. 39 alin 1 lit. d din Codul Muncii.

Din punct de vedere constituțional, o hotărâre de guvern nu poate adaugă si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.

Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.

In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 definește ˝spitalele publice˝ definiție din care rezulta sursa de finanțare si modul de funcționare, respectiv faptul ca sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare si de asemenea sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 115/2004 potrivit cu care conform art. 23, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masa.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii -cum este situația spitalelor - sunt excluse din categoria instituțiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.

De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

In raport de aceste considerente, instanța urmează sa admită acțiunea reclamantei si sa oblige pârâtul să-i plătească acesteia contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 01 octombrie 2004-30 iunie 2007, proporțional cu zilele lucrate.

Asupra cererilor de chemare în garanție formulate de spitalul pârât, instanța reține și constată următoarele:

Spitalele publice pot primi sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care însă sunt utilizate numai pentru destinațiile pentru care au fost alocate și nu pentru cheltuieli de personal.

Între spitalele publice și Ministerul Sănătății există raporturi de subordonare doar în ceea ce privește organizarea și realizarea programelor de sănătate( art. 19, 21 din Legea nr. 270/2004 ). În acest sens, virează către spitale fonduri speciale, care nu pot fi folosite decât cu scopul pentru care au fost aprobate.

În ceea ce privește autoritățile de sănătate publică, acestea analizează, în conformitate cu art.38 alin. ultim din Legea nr. 270/2003, execuția bugetelor de venituri și cheltuieli lunare și trimestriale și le înaintează Ministerului Sănătății și Familiei, respectiv ministerului d e resort, după caz ( art. 36 din Legea nr. 270/2004).

Casele de asigurări de sănătate virează către spitalele publice fondurile contractate în baza contractelor de furnizări servicii medicale, în limita negociată de părți.

Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al spitalelor publice se elaborează de către conducerea spitalului( art. 38), în urma negocierilor consiliului de administrație cu conducerea casei de asigurări de sănătate, în funcție de indicatorii stabiliți în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale, finalizată prin contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări de sănătate( art. 37 ).

Astfel, în ceea ce privește sumele alocate pentru cheltuielile de personal ( salarii ), nu mai există o subordonare financiară a spitalului față de niciuna din persoanele chemate în garanție.

Ca urmare, fiecare dintre aceste instituții au calitate de ordonatori numai în limitele arătate anterior, conform atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 270/2003 aplicabilă în perioada analizată (anul 2005 ).

Cum cererea de chemare în garanție poate fi admisă numai în situația în care persoana împotriva căreia ar putea să se îndrepte pârâtul ( art. 60 alin. 1 cod procedură civilă ), respectiv chematul în garanție ( alin. 2 ) ar cădea în pretenții, instanța a constatat neîntemeiate cererile de chemare în garanție respingându-le.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta Spitalul Municipal Bailesti invocând următoarele:

Ca instanța nu a luat in considerare HG 529/2002, potrivit cu care finanțarea cabinetelor medicale si stomatologice din scoli si grădinițe se face integral de la bugetul de stat.

Ca D aproba in mod direct bugetul de venituri si cheltuieli.

Ca bugetele unitații sunt elaborate si executate conform dispozițiilor. 755/2004, modificat prin. 1345/2005.

Ca, ca ordonator principal de credite bugetare repartizeaza prin D, sume de la bugetul de stat pentru finantarea integrala a cabinetului medical.

Ca instanta de fond nu a luat in considerare normele de aplicare ale contractului cadru pe anii 2004-2007, unde se mentioneaza ca activitatea reclamantei nu face obiectul contractului cu CAS

Ca nu a fost avuta in vedere OG nr.23/31.01.2007, din care rezulta ca reclamanta nu se afla printre categoriile de personal care beneficiaza de tichete de masa.

Ca instanta a luat in considerare doar alin.1 al art. 188 din 95/2006 si art. 35 din 270/2003 si nu tot capitolul IV, respectiv III privind "Finantarea spitalelor".

In ceea ce priveste respingerea cererilor de chemare in garantie se arata ca potrivit art. 4 alin.3 din 500/2002, unitatea nu poate sa angajeze cheltuieli decât in limita creditelor bugetare aprobate, D si au obligația de a aproba anual bugetele de venituri si cheltuieli ale spitalului si obligația de a finanța unitatea pentru cabinetele școlare.

Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:

Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.

Potrivit rt. 23 din OUG 115/2004, ncepând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.

Potrivit art.139 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara pe perioada 2005-2007, angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus menționate, pentru a beneficia de tichete de masa trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Pe de o parte, unitatea sanitara publica sa fie finanțata din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, situație juridica in care se găsește unitatea sanitara recurenta.

Pe de alta parte, beneficiarul tichetelor de masa trebuie sa fie angajatul unitații sanitare, condiție, de asemenea, îndeplinita așa cum rezulta din carnetul de munca.

In situația in care cele doua condiții sunt îndeplinite, dispozițiile imperative ale OUG 115/2004 se aplica tuturor salariaților aflați in aceasta situație.

Se retine de asemenea ca dispozițiile menționate nu stabilesc criterii de diferențiere intre angajații unitații sanitare.

Prin urmare nu pot fi reținute ca si criterii de diferențiere prevederile HG 529/2002,care stabilesc doar sursa de finanțare pentru anumite activitati, fara ca prin aceasta sa se schimbe calitatea juridica a spitalului de unitate sanitara publica finanțata din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel cum e definit in ordonanța.

In consecința, ceea ce are relevanta juridica, din punct de vedere al dreptului la acordarea tichetelor de masa, este forma juridica a unitații sanitare si calitatea de salariat a unei astfel de unitati sanitare.

In situația in care legiuitorul ar fi vrut sa excepteze o anumita categorie de salariați ar fi prevăzut in mod expres acesta situație, ca situație de excepție de la regula stabilita prin actul normativ cadru.

Se retine astfel ca nu exista identitate juridica intre situația prevăzuta de ordonanța care privește subiectul căruia ii revine obligația de acordare a tichetelor de masa si anume unitatea sanitara publica finanțata din venituri proprii si situația prevăzuta in hotărârea de guvern care vizează obiectul finanțării de la bugetul de stat si anume activitățile din cabinetele școlare.

In consecința, Curtea constata ca in mod temeinic si legal Tribunalul a constatat dreptul reclamantei la acordarea tichetelor de masa.

In ceea ce privește motivul de recurs cu privire la cererea de chemare in garanție, Curtea constata următoarele:

Deși finanțate integral din venituri proprii, unitatea sanitara recurenta in ceea ce privește finanțarea activității cabinetelor medicale, este supusa procedurii prevăzuta in HG 529/2002.

Astfel finanțarea se face de către Ministerul Sanatatii Publice prin Autoritatea de Sănătate Publica, in calitate de ordonator secundar de credite.

Aceasta finanțare include si cheltuielile de personal, care isi au izvorul in prevederile legale specifice domeniului sanitar, intre care se regăsește si obligația legala de acordare a tichetelor de masa stabilita prin ordonanta de salarizare.

Astfel se retine ca celor doua instituții, chemate in garanție, le revenea obligația virării la bugetul unitații sanitare a sumelor necesare acordării tichetelor de masa, in temeiul drepturilor stabilite prin OG 115/2004 in favoarea reclamantei salariate.

Existând culpa procesuala, datorata nerespectării obligațiilor legale, urmează ca si cheltuielile de judecata sa revină celor doua chemate in garanție.

In consecința, sub acest aspect, recursul este întemeiat, urmând a fi admis, modificata sentința in sensul admiterii cererii de chemare in garanție si de obligare a chemaților in garanție sa vireze contravaloarea tichetelor de masa si a cheltuielilor de judecata, către unitatea parata.

Vor fi menținute celelalte dispozitii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul SPITALUL MUNICIPAL BĂILEȘTI împotriva sentinței civile nr. 660/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu, intimații MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D și.

Modifică sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva chemaților în garanție MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D.

Obligă chemații în garanție să vireze pârâtului sumele necesare plății către reclamantă a despăgubirilor reprezentând valoarea tichetelor de masă precum și a cheltuielilor de judecată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 August 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

Red. Jud. 29.09.2008

Tehn./Ex.4

și

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7678/2008. Curtea de Apel Craiova