Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7747/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 7747
Ședința publică din data de 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier: - -
*******
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția de Servicii Comunale, împotriva sentinței civile nr.2562/03.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți primăria Orașului, Primarul Orașului și Consiliul Local, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2562/03.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimatii Primarul orasului, Primaria orasului și Consiliul Local.
S-a admis in parte actiunea formulata de petentul, impotriva intimatilor Primaria orasului, Primarul orasului, Consiliului Local si Directia de Servicii Comunale.
S- dispus obligarea intimatei Directia de Servicii Comunale la plata catre petentul a indemnizatiei de dispozitiv in procent de 25 % aplicat la salariul de baza, pentru perioada 01.03.2006 - 02.11.2007 suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.
S- dispus respins actiunea privind acordarea sporului pentru viitor ca fiind prematur introdusă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimatii Consiliul Local și Primarul Orașului, instanta admis-o, cu motivarea ca intre petentul si intimati nu exista raporturi juridice concretizate in obligatii specifice angajatorului si angajatului si prin urmare nu se justifica calitatea de parat a acestora.
In ceea ce priveste fondul cauzei, prin pct.9.2 din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 s-a stipulat faptul ca indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice.
In sensul acestui ordin, prin personal civil se intelege,functionarii si personalul contractual din cadrul ministerului Administratiei si Internelor".
Personalul civil din acest minister beneficiaza de drepturile stabilite prin Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si de acordarea unor drepturi salariale personalului civil din institutii, cu exceptia celor din domeniul administratiei publice care beneficiaza doar de dreptul prevazut la art.13 din lege, precum si de cele prevazute de reglementarile in vigoare aplicabile salariatilor omologi din sectorul bugetar.
Lecturand art.13 din Legea nr.138/1999 se retine:,cadrele militare in activitate, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de baza.
Mai mult decat atat, potrivit adresei nr.-/25.08.2003, Guvernul Romaniei prin Ministerul Administratiei si Internelor a comunicat catre toate prefecturile ca acordarea indemnizatiei de dispozitiv de 25% conform Ordinului Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 se aplica la salariul de baza care cuprinde salariul de incadrare, salariul de merit, indemnizatia de conducere. De aceasta indemnizatie urmand sa beneficieze tot personalul mai putin prefectul si subprefectul.este indreptatit sa primeasca indemnizatia de dispozitiv conform Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003, in procent de 25%.
În ceea ce privește solicitarea petentului de a obliga intimatele la plata pentru viitor a sporului de dispozitiv, instanța a constatat că acest capăt de cerere este prematur introdus întrucât, sub aspectul dreptului muncii, drepturile salariale se cuvin și se acordă salariatului în urma prestării de către acesta a activității (care face obiectul contractului individual de muncă), deci, pe parcursul derulării raporturilor de muncă dintre angajator și angajat. Or, deși contractele individuale de muncă se încheie de regulă pe perioadă nedeterminată, nu se poate aprecia în mod anticipat durata raporturilor de muncă, natura acestora și în consecință natura și componența drepturilor salariale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția de Servicii Comunale criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:
Petentul a arătat în motivarea acțiunii că este salariat cu contract individual de muncă în cadrul Dircției de Servicii Comunale a orașului și că beneficiază de prev. Ordinului nr.496/28.07.2003, act normativ care prevede acordarea indemnizației de dispozitiv în procent de 25% aplicat la salariul de bază.
În mod eronat, instanța de fond a reținut faptul că prevederile Ordinului nr. 496/28.07.2003 se aplică și salariaților din administrația publică locală.
Recursul este fondat.
Examinându-se sentința recurată, prin prisma criticilor invocate în recurs se vor reține următoarele:
În speță, recurenta-pârâtă Direcția de Servicii Comunale are personalitate juridică proprie.
Conform organigramei această direcție nu se subordonează în nici un fel Consiliului Local sau primarului Orașului, între acestea neexistând raporturi juririce; astfel că, nu poate fi obligat la plata sporului de dispozitiv către intimatul reclamant, așa cum incorect a apreciat instanța de fond.
În consecință, în baza art. 304 pct.9 pr.civilă rap. la art. 312 al.1 pr.civilă se va admite recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcția de Servicii Comunale, împotriva sentinței civile nr.2562/03.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți primăria Orașului, Primarul Orașului și Consiliul Local.
Modifică sentința în sensul că pe fond respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 03 2008.
- - - - - -
Grefier- - -
Red. Jud.Fl.
Tehn./Ex.4/01,10.2008
/St. și
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Florica Diaconescu, Corneliu Maria