Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7751/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 7751

Ședința publică din data de 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marian Lungu

JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței civile nr.1980/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Liber din Casa Județeană de Pensii G, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că intimatul reclamant a depus prin serviciul registratură o cerere prin care solicită suspendarea judecării cauzei conform art.242 alin.1 pct.1 pr.civ.că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța respinge cererea de suspendare și constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- petentul Sindicatul Liber din Casa Jud.de Pensii Gac hemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii G pentru a fi obligată la plata contravalorii tichetelor de masă pe perioada 2001-2007 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

In motivare, petenții au arătat că, în esență, potrivit Legii 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetarcare încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportat integral pe costuri de angajatori.

La data intrării in vigoare a legii menționate, toți salariații au beneficiat de prevederile acesteia.

Începând cu anul 2002, prevederile legii au fost suspendate succesiv până la 31.12.2006, prin legile bugetului asigurărilor sociale.

Art.38 din Codul Muncii în vigoare la data suspendării, stabilește că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul tranzacției, renunțării sau limitării ".

Că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

Că anumite categorii de salariați nu beneficiază de aceste tichete în mod discriminatoriu încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin.2, art. 53 din Constituție, art.5, alin.3 Codul Muncii și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 142/1998, Codul Muncii, Legea 188/1999.

Intimata Casa Județeană de Pensii Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia cu motivarea că, deși dreptul la tichete de masă este prevăzut de lege guvernul, în absența resurselor financiare nu l-a putut aplica, acesta fiind suspendat prin legile bugetului, și pentru anul 2008, așa cum este prevăzut de OUG nr. 88/2006.

In ceea ce privește perioada de acordare s-a arătat că nu au fost respectate prevederile Decretului nr.167/1958.

Prin sentința civilă nr.1980 din 18 februarie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Gorja admis acțiunea formulată de petent în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A obligat intimata la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea tichetelor de masa pentru perioada 2001-2007 cuvenite salariaților membri ai petentului, sume care vor fi actualizate la data plății efective precum și la acordarea acestora in continuare.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat că petenții sunt salariați ai Casei Județene de Pensii G, membrii de sindicat, conform tabelului de la fila 15 din dosar.

Potrivit art.1 din Legea nr.142/1998 "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrana, acordată sub forma tichetelor de masa, suportată integral pe costuri de angajator, iar alin. 2 prevede ca "ichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

De asemenea, dispozițiile art.1 si art.2 din Legea 193/2006 prevede ca, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieții, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuielile sociale.

In baza art.41 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.

Ori, petenții, membrii de sindicat, sunt salariați ai Casei Județene de Pensii G, așadar sunt salariați în cadrul sectorului bugetar, astfel ca veniturile sunt alocate de catre stat prin organele abilitate, fiind îndreptățiți sa primeasca o alocatie individuala de hrana sub forma unor tichete de masa, deoarece prin incasarea unor asemenea alocatii li se asigura salariatilor protectie sociala privind securitatea muncii constand in posibilitatea de a-si asigura hrana la locul de munca.

Prin urmare, acordarea acestor tichete de masă reprezintă o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al salariaților constând în desfășurarea activitatii în conditți optime, tocmai prin asigurarea hranei zilnice sub forma acestei alocații individuale de hrană, avand în vedere că angajatorul nu poate oferi angajatțlor posibilitatea de a-și procura hrana direct de la locul de muncă.

Apărarea intimatei privind faptul că aceste tichete nu pot fi acordate, datorită faptului că nu au fost prevăzute în buget nu poate fi retinuta, intrucat intimata are obligatia sa solicite alocarea acestora si virarea fondurilor necesare avand in vedere caracterul de protectie sociala al tichetelor statuat atat prin Constitutie cât si prin Codul Muncii - art.5.

Așadar, includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială petenților în raport cu alți angajați din sectorul bugetar.

Mai mult decât atât, legea nu stabilește nici o distincție în acordarea tichetelor de masă. Se constată că petenții sunt în raporturi de muncă cu angajatorul, astfel încât raportul juridic este stabilit direct și necondiționat, raporturile de muncă cu aceștia fiind suficiente, un alt criteriu stabilit în cauză fiind discriminatoriu, având în vedere acordarea sau neacordarea aleatorie diferitelor categorii de salariați din sectorul bugetar.

De altfel, Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activitățile din ramurile la nivel național.

Sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe ce nu se iau în calcul nici pentru angajat, nici pentru angajator la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocații individuale de hrană.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Gad eclarat în termen legal recurs împotriva sentinței nr.198/2008 a Tribunalului Gorj, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii.

Critică sentința pentru încălcarea prevederilor OUG nr.88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, care interzic acordarea tichetelor de masă în anul 2007 cât și pentru încălcarea prevederilor Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.

Analizând sentința recurată, Curtea apreciază că este nelegală și va fi casată.

Din cuprinsul adresei formulate de reclamanți către pârâtă, plângerea prealabilă existentă la fila 16-18 dosar fond, rezultă că reclamanții sunt funcționari publici.

Conform art.109 din Lg.nr.188/1999, modificată și completată, cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, motiv pentru care Curtea apreciază că instzanța de fond competența să soluționeze prezenta cauză este Secția de Contencios Administrativ și fiscal a Tribunalului Olt și în baza art.302 pr.civ. va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare la acreastă instanță, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE OTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței civile nr.1980/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Liber din Casa Județeană de Pensii G, având ca obiect, drepturi bănești.

Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

22.08.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/4 ex.

Președinte:Marian Lungu
Judecători:Marian Lungu, Florica Diaconescu, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7751/2008. Curtea de Apel Craiova