Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 843/2009. Curtea de Apel Iasi

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 843

Ședința publică de la 01 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 854 din 15.05.2009 (dosar nr-), intimați fiind, Tribunalul Iași și Curtea de APEL IAȘI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea acestora la recunoașterea discriminării și la calcularea și plata drepturilor bănești, reactualizate, reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începînd cu luna 2004 și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, precum și la plata pe viitor a acestui spor. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, precum și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost edictate mai multe acte normative, menite să confere categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, potrivit articolului unic, pct. 1 din Legea nr. - pentru aprobarea nr.OG 19/2006, "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate". Astfel, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară. De asemenea, prin art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

A mai susținut reclamanta că în temeiul disp. art. 23¹alin. 3 din nr.OG 137/2000 " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut", tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.

Conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005, "judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât pentru cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament". Potrivit art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.

A arătat reclamanta că, pentru a fi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Astfel, pe de o parte, judecătorii militari și membrii Consiliului Director al CNCD beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizație, iar judecătorii civili (care controlează inclusiv actele CNCD) nu beneficiază de un astfel de spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinară. În consecință, învederează reclamanta că acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu, ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la remunerarea pentru păstrarea confidențialității unor date.

Reclamanta a mai precizat că art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale căror dispoziții sunt aplicabile în mod direct dreptului intern, precum și jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului, prevăd că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu acte.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 2004-10.10-2005 în baza dispozițiilor art. 1, 3, 12 Decretul 167/1958, art. 283 al.1 lit. c Lg. 53/2003.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii pentru următoarele motive:

În speță, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate magistraților.

Astfel, magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OUG. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002.

Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a membrilor plenului și altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării și nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prev. art. 1, art. 2 alin 1-3, art. 6 și art. 27 alin. 1 din nr.OUG 137/ 2000 ridicată de Ministerul Justiției într-o cauză având ca obiect recursurile declarate de MEF și MJ împotriva sentinței civile nr. 1154/ 31.10.2007 a Tribunalului Maramureș prin care s-a admis acțiunea intentată de judecători de la Judecătoria Baia Mare și Tribunalul Maramureș și s-a obligat pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15 % prevăzut prin legi speciale pentru alte categorii profesionale decât magistrații, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 819/3.07.2008, a decis " admite excepția de neconstituționalitate. și constată că prev. art. 1, art.2, și art. 27 alin. 1 din nr.OUG 137/ 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

S-a solicitat ca instanța să constate că discriminarea invocată nu există, iar pretențiile referitoare la acordarea unui spor de confidențialitate suplimentar față de cele prevăzute de lege sunt neîntemeiate.

Mai mult, de la data pensionării ( 1.04.2008 ), nici nu se poate pune problema acordării unui spor cunoscut fiind faptul că pensionarii nu pot beneficia de sporuri, astfel încât solicitarea de acordare și pe viitor a sporului este neîntemeiată.

CNCD a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere faptul că dispozițiile art. 27 OG 137/2000 nu îi conferă calitate de pârât, ci de expert în domeniul nediscriminării; astfel instituția nu poate fi obligată la "a face ceva" în favoarea reclamantei. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Ministerul Economiei și Finanțelor - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iad epus întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii față de decizia 818/3.07.2008.

În motivarea Deciziei nr. 8181/3.07.2008, Curtea Constituțională a reținut că numai Parlamentul României, ca organ legislativ, și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui norme juridice de aplicabilitate generală.

Instanța de judecată nu are o asemenea competență, principala misiune a acesteia fiind aceea de a realiza justiția în conf. cu prev. art. 126 al. 1 din Constituția României, respectiv, de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Prin urmare, instanța de judecată nu poate stabili existența unei situații discriminatorii create prin actele normative ce reglementează drepturile și obligațiile personalului din sistemul justiției, în temeiul unor prevederi legale declarate neconstituționale, care sunt suspendate de drept și nu își produc efectele juridice (art. 147 din Constituția României ).

Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice având în vedere faptul că obligația acordării sporurilor și beneficiilor revine angajatorului sau ordonatorului principal de credite. Conform HG 386/2007 Ministerul Finanțelor Publice reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. Mai mult, dispozițiile art. 47 al. 4 Lg. 500/2002 privind finanțele publice prevăd faptul că, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.

În ipoteza admiterii acestei acțiuni și a obținerii unei hotărâri judecătorești irevocabile favorabile reclamanților, nu există nici un motiv să nu fie asigurate fondurile necesare plăților având în vedere faptul că hotărârile judecătorești irevocabile, mai ales în domeniul drepturilor salariale, sunt executorii, iar neexecutarea acestora constituie infracțiune. În temeiul dispozițiilor art.3 al.1 și 2 OUG 75/2008 s-a emis Ordinul comun 1859/C/2484/26650/131/3774/C privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii. În temeiul acestuia reclamanții trebuie să obțină un titlu executoriu în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite Ministerului Finanțelor Publice alocarea sumei respective. În conformitate cu dispozițiile legale în materie Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a aloca, pe baza datelor primite, sumele necesare plăților drepturilor solicitate, astfel încât nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens.

Instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în ceea ce privește capătul de cerere privind înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

Prin sentința civilă nr. 854 din 15mai 2009, Tribunalul Iașiaadmis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în ceea ce privește capătul de cerere privind înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

A declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă formulat dereclamanta(precum și a cererii de renunțare la judecată în ceea ce privește acest capăt de cerere ) cu domiciliul în-, -. A. 4. 19, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării - în favoarea Judecătoriei Iași. A admis excepția prescripției exctinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 2004- 09 octombrie 2005. A respins - ca fiind prescrisă - acțiunea reclamantei de obligare pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL și TRIBUNALUL IAȘI să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de 15 % pentru confidențialitate pentru perioada 2004- 09 octombrie 2005. A respins ca neîntemeiate excepțiile invocate: lipsa calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării - invocate prin întâmpinare. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării. obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15 % pentru confidențialitate începând cu 10.10.2005 până la momentul pensionării acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în ceea ce privește capătul de cerere privind înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă este întemeiată.

Conform art. 8 din Decretul nr. 92/1976, competentă în soluționarea acestui capăt de cerere este Judecătoria Iași. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17.pr.civ. întrucât legiuitorul a prevăzut prin lege specială competența de soluționare a acestor cereri. În aceste condiții prorogarea de competență nu poate avea loc. În aceste condiții, instanța urmează a admite excepția și a declina competența de soluționare a acestui capăt de cerere către Judecătoria Iași.

Excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada 2004-09.octombrie 2005 este întemeiată.

Cererea reclamantei a fost introdusă la data de 09.10.2008.

Conform art. 1 din Decretul nr.167/1958 "Dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.", art. 3 prevede faptul că termenul de prescripție este de 3 ani iar conform art. 12 "În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebita."

Față de momentul introducerii acțiunii și de dispozițiile menționate, instanța va admite excepția și va respinge - ca fiind prescrisă - acțiunea reclamantei de obligare a pârâților Ministerul Justitiei, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 2004-09.octombrie 2005.

Excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice este neîntemeiată.

Calitatea procesuală pasivă a Ministerul Economiei și Finanțelor nu decurge din existența unui contract de muncă încheiat cu reclamanta, dar,în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.

Potrivit art. 3 alin 1 pct. 2 din HG nr. 208/2005 modificată și completată, privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice si a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,:" (1) In realizarea funcțiilor sale Ministerul Finanțelor Publice are, in principal, următoarele atribuții: 2. elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare;".

De asemenea, art. 19 lit. a, d, și g din Legea nr. 500/2002 modificată și completată, privind finanțele publice prevede că: "În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, in principal, următoarele atribuții: a) coordonează acțiunile care sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, si anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; d) emite norme metodologice, precizări si instrucțiuni prin care se stabilesc practicile si procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea si plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea si raportarea; g) analizează propunerile de buget in etapele de elaborare a bugetelor;"

Raportat la obiectul acțiunii, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor este dată de textele de lege redate anterior, care stabilesc ca principală atribuție elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și atribuții de elaborare și control a bugetelor cum este prevăzut expres prin art. 28 alin 1 din Legea nr. 500/2002 modificată și completată, privind finanțele publice.

Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 131 din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată, privind organizarea judiciară, conform cărora, activitatea instanțelor judecătorești și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Așadar, în cauza de față există pe deplin dovedită identitatea dintre pârâtul Ministerul Finanțelor și subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, acesta având atribuții privind elaborarea bugetului de stat și a rectificărilor acestuia, buget de la care sunt finanțate instanțele judecătorești și parchetele fiind singura instituție abilitată a asigura fondurile necesare efectuării plăților salariale solicitate.

De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Calitatea CNCD este dată de dispozițiile OG 137/2000, art. 27 al.3 ce prevăd: "Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.".

Excepția inadmisibilității acțiunii urmează a fi respinsă având în vedere faptul că, în cauza de față reclamanta nu solicită anularea situației create prin discriminare prin anularea unei dispoziții legale, ci anularea situației prin plata despăgubirilor; cu privire la această modalitate, Decizia nr.1.011 din 8 noiembrie 2007 a Curții Constituționale referitoare la Ordonanța Guvernului nr.137/2000 a statuat că: " actul normativ criticat nu îngrădește în vreun fel accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiție prin posibilitatea "persoanei care se consideră discriminată de a formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.", opinie menținută expres prin deciziile Curții Constituționale nr. 820/16.07.2008 și 821/16.07.2008. Decizia Curții Constituționale nr.818/2008 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În nici un moment, reclamanta nu a solicitat instituirea de către instanță a unei norme juridice noi, pentru restabilirea echilibrului între subiectele de drept sau aplicarea unor dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana reclamanților.

Reclamanta a solicitat aplicarea unitară a dispozițiilor G nr.27/2006 prin raportare la categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), deci cu privire la aceleași subiecte de drept, raporturile juridice de muncă ale noastre fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod dar și de legislația specială.

Pe fondul cauzei,instanța a reținut că reclamanta fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 din acest cod.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.

Reclamantei i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.Reclamanta nu îndeplinește o funcție de demnitate publică, astfel încât se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare. Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art.30 alin.3 din OG nr.137/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art.13 alin.1 din OUG nr. 123/2003, art.3 din OG nr.19/2006, art.15 alin.1 din OG nr. 6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din OG nr. 64/2006, art.13 din OG nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.26 raportat la art. 1 și art. 295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.În ceea ce privește natura clauzei de confidențialitate, aceasta are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic ce se caracterizează prin reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și interdependența obligațiilor reciproce; obligația de confidențialitate este cauza juridică a obligației de plată corespunzătoare îndeplinirii primei obligații de către reclamanți.Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin.1 și art. 41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul muncii ).Reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanta este parte a unui raport de muncă și îndeplinește, în urma executării acestui raport o obligație de confidențialitate. Însă, este de remarcat că reclamanta, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitoare a acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.Conform dispozițiilor Codului muncii, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv, condițiile de muncă. Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanta este într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii ei, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi: doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc).În caz contrar, sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv, dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

În consecință, prin neacordarea sporului deconfidențialitate, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.

Existența discriminării directe reclamantei rezultă și din dispoziții internaționale aplicabile în cauza de față, conform art. 20 alin 2 din Constituția României: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă;

De altfel, în interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că " diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă".

Aceasta înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

S-a mai reținut că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne// 1976, Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.

Instanța internațională a concluzionat că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.

Tratamentul diferențiat trebuia analizat conform DIRECTIVEI 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe; normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern - self exuecuting - obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impun tuturor autorităților publice române deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă (cauza Van en din 5.2.1963, rămasă de referință).

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, soluționând recursul în interesul legii cu privire la îndreptățirea judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea de a beneficia de sporul de confidențialitate, a statuat - prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 că: "judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază lunar".

Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, urmând a proceda la admiterea acesteia.

În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamantei este întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 161 pct. 4 din Codul Muncii potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi, va fi admisă acțiunea și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și va fi obligat acest pârât să aloce fondurile necesare achitării de către celelalte pârâte, a sumelor reprezentând sporul de confidențialitate reactualizat (sume neachitate).Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate. Mai consideră recurentul că, pentru ca reclamanta să beneficieze de drepturile salariale solicitate, era necesar ca aceasta să fi obținut în prealabil un titlu executoriu, în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite alocarea sumei respective. Recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că, în ședința din 27mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților " susține, în primul rând, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care legea specială de salarizare stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale de care beneficiază reclamanta, iar sporul de confidențialitate de 15% nu este prevăzut de lege, în justiție putând fi valorificate doar drepturile recunoscute și ocrotite de lege. În același sens, deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin decizia 46/15.12.2008, în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15%, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009, constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Autoritatea Judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Instanța de control constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, de unde rezultă că Decizia 46/15.12.2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii. În al doilea rând, recurentul susține că hotărârea este lipsită de temei legal. Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu situația personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special, cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul este diferit și categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate sunt diferite. este o atribuție de serviciu normală, iar categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege. Instanța de fond a reținut în mod greșit că între magistrați și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, deși, în mod constant, Curtea Constituțională, în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări. În cazul de față, nu poate fi vorba de existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația judecătorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar. Intimații nu au formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:

Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. În ceea ce privește decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, Curtea reține că recurentul solicită ca această decizie să fie avută în vedere la soluționarea prezentului recurs. Or, această decizie a Curții Constituționale nu influențează soluționarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, recurs care vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia în cererea privind obligarea sa la alocarea unor fonduri. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. Astfel, acordarea, de către prima instanță, unor drepturi salariale, care au natura juridică a unor despăgubiri, ca urmare a constatării existenței discriminării intimatei reclamantei în mod direct, prin dispoziție legislativă, nu reprezintă o adăugare la textul de lege și nici o depășire a limitelor puterii judecătorești. De asemenea, decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezenta cauză, recurentul susține că decizia nr. 46 din 15.12.2008 a ÎCCJ "nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față", însă, din examinarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, nu rezultă că deciziile Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și alte autorități publice, pe de altă parte, au efecte asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, inclusiv asupra deciziilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă.

În ceea ce privește "lipsa de temei legal" a hotărârii pronunțate de prima instanță, în sensul inexistenței unui act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din justiție, precum și în sensul inexistenței unui tratament discriminatoriu, se reține că intimata reclamantă a îndeplinit funcția de judecător, până la data pensionării. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din codul deontologic al magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.

Conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, așa încât, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 854 din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored./

2 ex.

18.09.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 841/2009. Curtea de Apel Iasi Drepturi salariale (banesti). Decizia 842/2009. Curtea de Apel Iasi