Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 9550/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9550
Ședința din Camera de Consiliu de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 27 octombrie 2008 privind judecarea recursului declarat de pârâții Primăria Municipiului S-Instituția Primarului, Consiliul Local al Municipiului împotriva sentinței civile nr. 1116 din 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradiuctoriu cu reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O, pârâții Școala Generală cu Clase I-VIII nr.1 S, Inspectoratul Școlar Județean O, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 27 octombrie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1116 din 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar al Județului Ol.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O în numele reprezentaților, împotriva pârâților Școala cu clasele I-VIII nr. 1 județul O, Consiliul Local, Primăria Municipiului - Instituția Primarului județul O și au fost obligați pârâții Școala cu clasele I-VIII nr.1 Consiliul Local al Municipiului județul O, Primăria Municipiului - Instituția Primarului, la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 20.07.2007, reactualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
rocedând la analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului O, s-a constatat ca fiind întemeiată, întrucât potrivit art. 167 din Legea 84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Din analiza acestui text de lege, rezultă că ordonator de credite este consiliul local în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.
Pe fondul cauzei, s- reținut că salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispozițiilor Legii 128/1997 privind Statutul cadrului didactic.
Prin Ordonanța nr.11/2007 s-au stabilit creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ. Astfel, ordonanța a prevăzut că în cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea coeficientului de multiplicare în trei etape,respectiv pentru perioada 01.01.-31.03.2007, valoarea coeficientului este de 221,307 lei, pentru 01.04.-30.09.2007 valoarea este de 225,733 lei și pentru 01.10.-31.12.2007 - 259,593 lei. La art.9 s-a prevăzut că această ordonanță se aplică începând cu luna ianuarie 2007,iar ulterior aceasta a fost aprobată prin Legea nr.220/2007,act normativ care a modificat anexele privind coeficienții de multiplicare cu menținerea acelorași etape de acordare..
De asemenea instanța a reținut că, coeficientul de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta deoarece acesta crește progresiv.
În speță, s- reținut că unitățile de învățământ nu au aplicat dispozițiile Legii nr.220/2007 care prevăd modificări ale coeficientului de multiplicare pentru perioada ianuarie - 20 iulie 2007, motivat de faptul că legea nu retroactivează.
Împotriva sentinței au declarat recurs Primăria si Consiliul Local S invocând următoarele:
Ca finanțarea sistemului de invatamant revine bugetului de stat.
Ca nu au calitate de finanțator, ci doar calitatea de ordonator de credite, ce procedează doar la deschiderea de credite bugetare in urma solicitărilor centrelor bugetare din subordine si nu la plați efective a bunurilor si serviciilor de care beneficiază acestea.
Ca in raport de prevederile art.15 alin. 2 din Constitutia Romaniei si art. 1 Cod civil, 220/2007 a intrat in vigoare la 3 zile de la publicarea ei, deci la 20.07.2007.
Ceilalti parati nu au formulat recurs astfel incat Curtea va analiza sentinta prin prisma recursului declarat in cauza.
Analizand motivele de recurs in raport cu sentinta pronuntata se retin urmatoarele:
Reclamantii prin actiunea formulata au solicitat instantei urmatoarele:
Sub aspectul primului capat de cerere a solicitat obligarea paratilor sa aplice dispozitiile legii nr. 220/2007 privind cresterile salariale incepand cu 01.01.2007.
Sub aspectul celui de-al doilea capat de cerere calculul si plata diferentelor neacordate ca urmare a neaplicarii dispozitiilor legale.
Instanta a admis actiunea si a obligat paratii Școala cu clasele I-VIII nr.1 Consiliul Local al Municipiului județul O, Primăria Municipiului - Instituția Primarului sa plateasca sumele respective, fara a preciza in raport de fiecare parat si raportat la petitele de actiune care sunt obligatiile legale care revin fiecarui parat.
Prin normele metodologice privind finantarea invatamantului preuniversitar s-a creat o procedura complexa de finantare potrivit cu care fiecare instituție de învățământ preuniversitar își întocmește bugetul propriu in funcție de necesitați după un anumit algoritm, aceste bugete se înaintează autoritatilor administrației publice. După aprobarea bugetului de stat, consiliile județene repartizează sumele către bugetele unitatilor administrativ teritoriale, pentru fiecare instituție de invatamant.
Consiliile locale comunica bugetele institutiilor de invatamant.
Instituțiile de invatamant fac plata efectiva a drepturilor salariale către salariații proprii.
In concluzie, la procedura de elaborare a bugetelor institutiilor de invatamant, finanțare si plata a drepturilor salariale concura mai mulți subiecți cu rol si atribuții bine stabilite prin actele normative referitoare la finantarea invatamantului preuniversitar.
Prin hotararea pronuntata, Tribunalul a obligat, alaturi de unitatea de invatamant, la plata drepturilor salariale si Consiliul Local si Primaria, autoritati ce nu au atributii in plata efectiva a drepturilor salariale, in conditiile in care aceasta are un alt tip de atributii, fara o analiza in fapt si drept a acestor atributii.
Ori in cauza, reclamantii au formulat o actiune cu obiect complex, ce trebuie analizat de catre instanta de fond in raport de fiecare parat si in functie de atributiile si obligatiile ce le revin acestora, potrivit actelor normative privind finantaarea invatamantului preuniversitar de stat.
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul, va casa in parte sentinta cu privire la cererea formulata impotriva Consiliului Local si Primaria S si va trimite cauza spre rejudecare, mentinand restul dispozitiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Primăria Municipiului S-Instituția Primarului, Consiliul Local al Municipiului împotriva sentinței civile nr. 1116 din 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradiuctoriu cu reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O, pârâții Școala Generală cu Clase I-VIII nr.1 S, Inspectoratul Școlar Județean
Casează în parte sentința cu privire la cererea formulată împotriva pârâților Primăria Municipiului S și Consiliul Local S și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.12.2008
Tehn./Ex.2/
/ și
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Lucian