Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Sentința 97/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția litigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 97
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici Valentin Turcin
ASISTENȚI JUDICIARI:- -
-
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Apărării și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Parchetelor Militare, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a prezentat, pentru pârâtul Ministerul Apărării, consilier juridic, iar pentru pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, consilier juridic C, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, părțile arată că nu mai au de formulat alte cereri de probă.
Constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra dezbaterilor în fond ale cauzei.
D-nul consilier juridic pentru pârâta Ministerul Apărării solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru considerentele arătate în întâmpinarea depusă la dosar, precum și admiterea excepțiilor invocate prin aceeași întâmpinare.
D-na consilier juridic C în reprezentarea Pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea excepției calității procesuale pasive a acestui minister, iar în subsidiar, respingerea ca nefondată a acțiunii, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
CURTEA,
După deliberare, asupra cauzei de față, constată:
Reclamantul, procuror militar la Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Timișoaraa chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Apărării și Secția Parchetelor Militare,solicitând obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut lunar stabilit prin art.47 din Legea nr. 50/1996, începând cu 01.05.2004 și în continuare, actualizat cu indicele de inflație la data primirii efective, precum și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/19969 republicată,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar" și că ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art.47 din Legea nr.50/1996, abrogare care a fost înlăturată prin art.41 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr.177/2002, nu și Legea nr.50/1996.
Reclamantul a apreciat că dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 este și a rămas în vigoare la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare procurorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru care nu s-a făcut. Mai mult, reclamantul a învederat instanței că la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care procurorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Reclamantul a arătat în consecință, că este îndreptățit la plata acestui spor în baza Legii nr.50/1996, text de lege care deși abrogat prin art. 1 pct.42 din OG nr.83/2000, nu poat produce efecte juridice fiind o ordonanță care nu poate abroga o lege organică.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, a solicitat în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, în subsidiar, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.05.2004-17.07.2005, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamant nu există nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat, atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului având în exclusivitate numai Ministerul Apărării fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.05.2004-17.07.2005 a invocat prevederile art.1 din Decretul 167/1958 iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că reclamantul având calitatea de magistrat, pentru această categorie de bugetari, legiuitorul nu a prevăzut acest spor.
Pârâtul Ministerul Apărării, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând și excepția lipsei procedurii prealabile, față de dispozițiile OUG nr.27/2006 care prevede la art.36 alin.1 o procedură prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată, de natură contencioasă, urmând ca magistrații nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale să facă contestație, după caz, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 15 zile de la data comunicării. De asemenea, a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele solicitate pentru perioada anterioară datei de 17.07.2005, învederând dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul 167/1958 precum și dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii.
Cât privește fondul cauzei, a arătat că art.47 din Legea nr.50/1996 republicată a fost abrogat în totalitatea sa prin art. I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001, și în consecință sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a mai fost inclus în drepturile salariale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
De asemenea, nici considerentele prezentate de reclamant, referitoare la înlăturarea unei abrogări nu sunt corecte, deoarece, în motivarea acestora sunt ignorate prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "abrogarea unei dispoziții sau unui act normativ are totdeauna un caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial."
În cauză s-a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor de către pârâtul Ministrul Apărării Naționale solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Apărării, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
În drept, a invocat dispozițiile art.61-63 Cod procedură civilă și Legea nr.500/2002.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secția Parchetelor Militare, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca prescrisă pentru perioada 01.05.2004 -17.07.2005, și ca neîntemeiată pentru restul perioadei. Totodată, a apreciat că instanța nu poate dispune plata și în continuare a sporului de risc și de suprasolicitare neuropsihică, întrucât s-ar adăuga la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, se va respinge, având în vedere faptul că fiind vorba de un conflict de drepturi, urmarea procedurii prealabile nu este obligatorie.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, nu este dată, câtă vreme, art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, precum și a proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Reținând că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, în baza art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția invocată, și fiind întrunite cerințele admisibilității cererii de chemare în garanție prevăzute de art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești, conform prezentei hotărâri.
Pe fondul cauzei, examinând actele și înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum și legislația în materie, invocată de reclamant în acțiunea dedusă judecății, instanța reține că reclamantul este procuror la Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, salarizarea fiind stabilită conform art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Abrogarea prin art. 42 al G nr. 83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct. 42 din G nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, a art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
În legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii, iar potrivit acestei decizii,judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001,dezlegarea dată asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Față de dispozițiile acestei decizii, instanța va admite acțiunea.
Problema care se pune în prezenta speță este legată de prescripția dreptului material la acțiune, invocată și de pârâți.
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că, procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art.47 din Legea nr.50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Lega nr.334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se află într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr.167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr.167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ce privește susținerea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secția Parchetelor Militare, că acest spor nu poate fi solicitat și acordat pe viitor, de asemenea, nu poate fi reținută.
Reprezentând practic o componentă a salariului, în condițiile art. 155 din Codul muncii, sporul se datorează și pe viitor - până la încetarea raporturilor de muncă, cu unitatea angajatoare.
În privința actualizării creanței, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil, sumele datorate vor fi actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plății.
Prejudiciul s-a produs în momentul în care, deși sporul de 50% a constituit un drept salarial câștigat, prin art. 50 din G nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
legislativă astfel sesizată, trebuie sancționată, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație.
Față de cele ce preced, acțiunea reclamantului va fi admisă, așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE:
Respingea excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Ministrul Apărării.
Respinge excepșia prescripției dreptulșui material la acțiune al reclamantului, pentru perioada 01.05.2004-17.07.2005, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul G, având ca obiect "drepturi bănești" și în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Economiei și Finanțelor Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare și Ministerul Apărării Naționale.
Obligă pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare să plătească, în solidar, reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar stabilit prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată în MO nr.563/1999, începând cu 01.05.2004 și în continuare, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație, de la data scadenței și până la plata efectivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și obligă chematul în garanție să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești, conform prezentei hotărâri.
Definitivă și executorie de drept.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
-
GREFIER,
Red. /08.12.2008
Tehnored. /08.12.2008
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Vasilica Sandovici Valentin Turcin
