Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 10/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ȘI DE CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.10/F DOSAR NR-
Ședința publică din 14 ianuarie 2009
PREȘEDINTE- - - JUDECĂTOR 1: Cristina Ștefăniță
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
- - - asistent judiciar
- asistent judiciar
- - grefier
Pe rol fiind judecarea litigiului de muncă intervenit între reclamanta în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTITIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR,având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reclamantei, precum și a pârâților TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instan a deliberând, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL BRAȘOV, invocată de această pârâtă prin întâmpinarea aflată la fila 27, întrucât reclamanta a solicitat pretenții pentru o perioadă în care a avut raporturi de muncă cu această instituție, respectiv 2.02.2007 - 16.10.2007, când a fost angajată la TRIBUNALUL BRAȘOV.
Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului TRIBUNALUL BRAȘOV, invocată de acest pârât prin întâmpinarea aflată la fila 42, pentru aceleași considerente, respectiv reclamanta a fost angajata acestei instituții în perioada pentru care se solicită pretențiile principale.
Instanța respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției invocată de acesta prin întâmpinarea aflată la fila 32, întrucât pretențiile posterioare datei de 16.10.2007 vor fi soluționate pe fond iar Ministerul Justiției are calitate în raport cu restul pretențiilor.
Instanța, deliberând, respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât prin întâmpinarea aflată la fila 48 pentru următoarele motive:
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor justifică calitatea procesual pasivă întrucât acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare conform art.28 din Legea 500/2002. Acest pârât are obligația de a vira fonduri de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest pârât și-o invocă în cadrul întâmpinării formulate, respectiv "rolul de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi salariale echivalente cu sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 2.02.2007 - 16.10.2007, drepturi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legala până la data achitării.
De asemenea se solicită obligarea la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta a fost angajată în calitate de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Brașov în perioada mai sus menționată, iar în prezent își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV.
Potrivit dispozițiilor art. 47din Legea 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar"
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele a fost abrogat și art. 47 din legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG27/2006 prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG177/2002.
În aceste condiții, prin motivele acțiunii se arată că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare de la apariția actului normativ care-l reglementează alături de celelalte sporuri prevăzute de Legea nr. 45/2007 și, pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare magistraților și personalului auxiliar, lucru ce nu s-a întâmplat.
Pârâta Curtea de APEL BRAȘOVa depus întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii arătând că actuala lege de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate este nr.OUG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007 iar acest act normativ nu cuprinde în nici unul dintre articolele sale dispoziții de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Coroborând dispozițiile OUG8/2007 la cele cuprinse în decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta consideră că acordarea acestui spor se poate realiza numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2007 însă nu și pentru viitor.
Prin întâmpinarea depusă de TRIBUNALUL BRAȘOV se solicită respingerea acțiunii iar pe cale de excepție se invocă lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții pentru perioada în care reclamanta nu a avut calitatea de personal auxiliar la această instanță.
Pe fondul cauzei se arată că nu poate fi angajată în nici un fel culpa Tribunalului Brașov deoarece acesta, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite nu avea posibilitatea de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate prin acțiune. Ca și ceilalți pârâți, se mai arată că acordarea pe cale judecătorească a unor drepturi care nu sunt prevăzute de nici un act normativ constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat, instanța de judecată substituindu-se voinței legiuitorului. Referitor la actualizarea sumelor se arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1088. Civil potrivit cărora se poate aplica doar dobânda legală de la data formulării acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Justiției se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a cestei instituții în raport de invocarea prin acțiune a unei situații discriminatorii întrucât ministerul nu are nici o atribuție în acest sens. Pe fond, Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Finanțelor Publice se invocă lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte având în vedere că nu există nici un fel de raporturi juridice între această instituție și reclamantă iar, pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art. 285 raportate la cele ale art. 281 din legea nr. 53/2003 - Codul Munci.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea reține următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Brașov, în perioada 2.02.2007 - 16.10.2007.
Excepțiile invocate prin întâmpinări au fost soluționate în ședința publică din 14.01.2009.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța apreciază că pretențiile solicitate prin acțiune sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile deciziei nr. 21, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii la data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 3 teza finală din Codul d e Procedură Civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe". Ori,problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului prezentei.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și "pentru viitor", curtea reține că această cerere nu este întemeiată deoarece drepturile salariale se acordă numai în temeiul unor raporturi de muncă iar acestea au încetat din data de 16.10.2007.
Prin urmare, acordarea pe viitor a acestui spor nu poate fi admisă, astfel încât pretențiile reclamantei sunt fondate numai în parte.
Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale va fi acordată de către instanță în baza dispozițiilor art. 1082 și art. 1073 cod civil deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat părții reclamante un prejudiciu constând în diferența de valoare ca urmare a inflației precum și în lipsa de folosință a banilor.
Actualizarea debitului si plata dobanzii legale constituie doua drepturi distincte care se cuvin de la data nasterii dreptului principal iar restrictia prevazuta de art. 1088 Cod Civil nu se aplica obligaiilor rezultand din fapte juridice si din lege, cum este cazul in speta.
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor solicitate
În acest sens curtea reține că potrivit nr.HG736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea 303/2004 activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
Pentru aceste motive
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
Obligă pârâții 1, 2 și 3 la plata către reclamantă a drepturilor salariale restante reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică aferent perioadei 2.02.2007 - 16.10.2007, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, până la data plății efective.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Respinge restul pretențiilor.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Izabela Mușat
- - - -
Cu votul consultativ al asistenților judiciari
- -
GREFIER,
-
Red../14.01.2009
Dact../20.01.2009
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Izabela Mușat