Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 100/

Ședința publică de la 15 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu Izabela Mușat

Asistenți judiciari: - -

-

Grefier:

Pe rol fiind judecarea litigiului de muncă intervenit între reclamanții -, -, -, și G în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa reclamanților -, -, -, și G, a pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin gfp B, precum și a participantului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar, prin serviciul registratură s-au depus copii de pe cărțile de muncă ale reclamanților.

Se constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Deliberând, instanța admite excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu de instanță, întrucât nu are calitate procesual pasivă, acesta însă, urmează a fi citat în baza dispozițiilor art.27 alin.3 din 137/2000, în cauzele care privesc o situație de discriminare, putând să exprime punctul de vedere față de aspectele invocate.

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât prin întâmpinarea aflată la fila 23 pentru următoarele motive:

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor justifică calitatea procesual pasivă întrucât acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art.28 Legea 500/2002. Acest pârât are obligația de a vira fonduri de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest pârât și-o invocă în cadrul întâmpinării formulate, respectiv "rolul de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".

De asemenea, respinge excepția de neconstituționalitate a art.27 art.1 alin.1 din OG 137/2000, invocată prin întâmpinare de pârâta Curtea de APEL BRAȘOV la fila 20, întrucât potrivit dispozițiilor art.29 alin.3 și 6 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin decizia 818/3.07.2008 s-a admis excepției de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și TRIBUNALUL BRAȘOV prin întâmpinările de la fila 37 și 47, instanța urmează a se pronunța odată cu fondul.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului pentru Minori și Familie, personal conex în cadrul aceleiași instanțe și G personal conex în cadrul Curții de APEL BRAȘOV, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică.

În motivarea cererii se arată că:

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG 134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic,în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.

OUG nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art.2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".

Prin OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1.04.2006, se prevede că, indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art.3 alin.1).

Conform anexei 1 la OUG 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.

Astfel potrivit OG 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006, era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.

Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.

Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior, prin legi de natură organică.

Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilit o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.

Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor d3e pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG 10/2007.

Stabilirea prin ordonanța de guvern, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Lege anr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterii statului.

Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei normative prevăzute de Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.

Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit."i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

Pârâta Curtea de APEL BRAȘOV a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii arătând căpersonalul auxiliarde specialitate al instanțelor nu face parte din categoria persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică și nici celor asimilate acestora iar pretențiile acestora nu sunt fondate.

Pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de trei ani de la data introducerii acțiunii.

În ceea ce priveștefondulpârâtul Ministerul Justiției a susținut respingerea acțiunii ca nefondată pentru că "începând cu intrarea în vigoare a Legii 347/2003 care a modificat art.2 din OUG 177/2002 nu există temei legal ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind expres și exclusiv prevăzute prin acte normative speciale.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin reprezentantul său în iu, invocând excepția lipsei calității procesual pasive considerând că nu poate fi implicat într-un raport obligațional față de care este terț pentru că reclamanții nu sunt angajații acestuia și nu poate răspunde pentru salarizarea lor.

Pe fondsolicită respingerea acțiunii pentru că nu poate fi considerată discriminatorie salarizarea judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar din justiție față de salarizarea personalului ce deține funcții de demnitate publică, deoarece legiuitorul a reglementat salarizarea primei categorii printr-un act normativ special, derogatoriu de la legislația privind salarizarea personalului din sistemul bugetar a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Cu privire la excepțiile invocate instanța s-a pronunțat înainte de închiderea dezbaterilor.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului constată că pretențiile din cererea de chemare în judecată nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art.11din Legea nr.50/1996, forma din 20.05.2002: "(1) pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi."

Analizând anexele 1 și 2 din prezenta lege, constatăm că magistrații și personalul auxiliar au avut aceiași valoare de referință sectorială, 1.1480.000, existând diferențe numai în ceea ce privește coeficienții de multiplicare.

De asemenea, în temeiul art.2 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților,indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Însă, prin Legea nr.347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată OUG nr.177/2002, art.2 a fost modificat urmând să aibă următorul conținut: " pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr.1 la prezenta ordonanță de urgență".

Totodată art.3 din OUG nr.27/2006 prevede: "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută deart. 86din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți înanexacare face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Prin art.50 din OUG nr.177/2002 au fost abrogate dispozițiile art.11și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,precum și orice ale dispoziții contrare.

De asemenea, prin OUG nr.27/2006 a fost abrogată OUG nr.177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul ÎCCJ și Legea nr.56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor ÎCCJ, cuprinse în Legea nr.154/1998, art.56 din Legea nr.317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.

Prin urmare,începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002, nu există temei legal ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG NR.177/2002, OG nr.23/2005 și OUG nr.27/2006.

Astfel, într-adevăr art.73, actual art.74 alin.2 teza I, din Legea nr.303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.", însă, în teza a II-a se precizează că: "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.". La momentul intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin OUG nr.177/2002 aprobată prin Legea nr.347/2003 și de Legea nr.50/1996. Prin urmare, dispozițiile art.73, actual art.74 din Legea nr.303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, și prin OG nr.8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Reclamanții solicită să li se aplice atât prevederile legislației speciale de salarizare, cât și prevederi ale unor dispoziții legale care statuează materia salarizării funcționarilor publici respectiv a demnitarilor publici, ori acest lucru este inadmisibil având în vedere că fiecare categorie de personal are lege specială de salarizare.

Pretențiile deduse judecății au fost concepute ca adevărate despăgubiri pe care pârâții ar trebui să le acorde reclamanților pentru discriminarea creată acestei categorii de personal, prin neaplicarea unei valori sectoriale de referință identică cu cea a personalului cu funcție de demnitate publică, discriminare ce izvorăște din încălcarea principiului egalității puterilor în stat.

Instanța trebuie să respecte la pronunțarea prezentei sentințe deciziile Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art.27 din OG 137/2000 deoarece potrivit art.31 alin.3 din Legea 47/1992 "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pune de acorda prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției". Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale suntsuspendate de drept.

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 prin decizia 821/3.07.2008, 818/3.07.2008, 820/2.07.2008 aceste decizii fiind publicate în MO din 16.07.2008 și fiind obligatorii pentru instanța de fond.

Fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată presupune chiar interpretarea dispozițiilor art.2 și art.27 din OG 137/2000 în sensul pe care Curtea Constituțională l-a considerat neconstituțional.

Admițând o astfel de cerere instanța ar fi apreciat că "omisiunea legiuitorului de a acorda și reclamanților beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare". Ori, prin deciziile mai sus arătate un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței pe care-și fundamentează reclamanții pretențiile - înțeles prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative (cazul în speță) a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat.

Prin urmare, instanța va respinge pretențiile reclamanților ca efect al admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada descrisă în dispozitivul prezentei și pe fond, ca neîntemeiate restul pretențiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioadele anterioare datei de 30.07.2005.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, și HG, toți cu domiciliul ales la Tribunalul pentru Minori și Familie,- jud.B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, Sector 5,-, Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, TRIBUNALUL BRAȘOV, cu sediul în B,-, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul ales la reprezentantul în iu gfp B, B- - nr.7.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 15 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Cu votul consultativ al asistenților judiciari

- - -

GREFIER,

Red: NG/29.10.2008

Dact: MD/4.10.2008 - 15 ex.

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu Izabela Mușat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Brasov