Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1042/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1042
Ședința publică din 3 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,- și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, CU SEDIUL ÎN B,--81, sector 1 și de către chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în municipiul S,-, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr. 780 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurenților, ai pârâților intimați: Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și reclamanții intimați:, i, -, G, -, G, și
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, față de cererea formulată de Direcția Națională Anticorupție B de a i se comunica numărul inițial de dosar, instanța consideră că nu este motiv de amânare a cauzei ca urmare a faptului că de la data primirii citației și până la termen unitatea avea posibilitatea să identifice numărul dosarului și constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 865/86/21.02.2008 reclamanții, -, G, -, G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Direcția Națională Anticorupție obligarea pârâților la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant pentru perioada efectiv lucrată a despăgubirilor reprezentând sporul de vechime în muncă datorat pentru perioada noiembrie 2000 - ianuarie 2003, actualizat în funcție de indicele de inflație la data plății și obligarea pârâților la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 s-a prevăzut că sporul de vechime nu se acordă magistraților, prin completarea adusă art. 33 alin. 3.
Au arătat în continuare că prin această dispoziție a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii și ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De asemenea, au arătat că pârâtul Ministerul Justiției a inclus ca măsură în Strategia de reformă a sistemului judiciar și în Planul de acțiune aprobat prin HG nr. 232/2005 eliminarea discriminărilor salariale în domeniul salarizării magistraților.
În dovedirea cererii reclamanții au depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 956 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr- ( 8 - 19).
Pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
A arătat pârâta că pretențiile reclamanților trebuie examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară introducerii acțiunii.
A mai formulat această pârâtă și cerere de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea, Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea inițierii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008.
Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive cu motivarea că nu poate figura în cauză în calitate de pârât întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 16 - 20 din OG nr. 137/2000 are calitatea de expert în domeniul nediscriminării, fiind chemat să-și spună părerea cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Prin sentința civilă nr. 780 din 17 aprilie 2008, Tribunalul Suceavaa respins excepțiile invocate iar pe fond a admis acțiunea, obligând pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de vechime aferent perioadei 01.11.2000 - 01.01.2003, actualizat în funcție de indicele de inflație la data plății.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitatea de pârât în accepțiunea dispozițiilor procedural civile, citarea sa în cauză fiind impusă de dispozițiile art. 21 din nr.OG 137/2000.
Cu privire la excepția prescripției invocată de Direcția Națională Anticorupție, tribunalul a reținut că pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său și că această posibilitatea s-a născut de la data pronunțării deciziei nr. XXXVI din 07.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin motivele invocate, a criticat soluția pronunțată sub aspectul greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând că în privința termenului de 3 ani prevăzut de art. 166 alin. 1 din Codul Muncii nu poate opera întreruperea așa cum este aceasta reglementată de dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, întrucât în cazul de față nu a avut loc niciodată o recunoaștere a dreptului a cărei acțiune s-a prescris, nici unul dintre pârâți neavând intenția de a achita benevol drepturile bănești pretinse de reclamanți.
Prin cel de-al doilea motiv se invocă faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, față de dispozițiile art. 14 alin. 2 și art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Cât privește pârâta Direcția Națională Anticorupție prin motivele de recurs a reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, având în vedere dispozițiile art. 1 și 12 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Mai arată că în speță nu există o recunoaștere expresă și neîndoielnică din partea pârâtului, situație față de care nu devin aplicabile dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Cât privește decizia nr. 36/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, aceasta produce efecte numai pentru viitor, neavând vreo influență asupra cursului prescripției extinctive.
Cât privește pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, prin motivele de recurs a criticat sentința recurată, susținând că în mod greșit a fost obligat să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale, în raport de obiectul litigiului, conflict de muncă în care obligații și drepturi sunt prevăzute doar în raporturile dintre angajator și angajat, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de ordonator principal de credite, obligația sa constând doar în aprobarea statelor întocmite de ordonatorii de credite.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea constată că sunt nefondate.
Întemeiat instanța de fond a constatat că Ministerul Finanțelor are calitate procesuală în cauză, față de dispozițiile art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit cărora, instanțele și parchetele sunt finanțate de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor fiind cel care elaborează proiectul bugetului de stat și proiectul de rectificare bugetară și fiind obligat, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, să vireze fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurenți la instanța de fond și reiterată prin motivele de recurs, Curtea apreciază că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, din următoarele considerente:
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile cu referire la art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1959, în care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Ori nu se poate reține că nu a avut loc o recunoaștere din partea recurenților cu privire la pretențiile reclamanților atât timp cât prin Ordinul nr. 903/C din 28 martie 2003 al Ministerului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților iar în acest sens s-au făcut demersuri repetate de la Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Tot un act întreruptiv de prescripție îl reprezintă și Ordinul nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, prin care Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale și a centralizat sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr. 1-10 ale ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art. III din acest ordin se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform anexelor nr. 11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministrului Justiției a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de acțiune aprobate prin HG nr. 232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
Asemenea acte de recunoaștere sunt și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum și decizia ICCJ 36 din 7 mai 2007.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului material la acțiune este reglementată de art. 17 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/1958 și constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție, respectiv de la data de 7 mai 2007 când ÎCCJ a statuat în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Ca urmare, așa cum a statuat și instanța de fond, dreptul la formularea pretențiilor reclamanților curge de la data la care au cunoscut sau trebuiau să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Față de aceste considerente, nefiind date motive de netemeinicie și nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B și de către chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr. 780 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:, Gh.
2 ex. dact., 15.09.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Plăcintă Dochița
