Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1057/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
DOSAR nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1057
Ședința publică din 3 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței civile nr.962 din 28 aprilie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați, G,.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, la data de 8.01.2009 înregistrată sub nr-, reclamanții G, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Suceava, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata actualizată în raport de indicele de inflație calculat la data plății în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 19.06.2008 și în continuare, cu actualizarea în funcție de rata inflației pentru subsemnații G, - și - și începând cu data de 1.08.2008 pentru reclamanta, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății la care vor fi obligați primii doi pârâți prin hotărârea ce se va pronunța.
În motivarea acțiunii au arătat reclamanții că își desfășoară activitatea ca judecători la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc iar prin sentința civilă nr. 1210/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost admisă acțiunea având ca obiect "conflict de drepturi", pârâții fiind obligați în solidar să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu data de 1.02.2007 și până la data de 19.06.2008, actualizat în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Reclamanta a fost numită în funcția de judecător la aceeași instanță unde activează și ceilalți reclamanți începând cu data de 1.08.2008 prin Hotărârea nr. 358/3.07.2008 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Au mai arătat reclamanții că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilită și pentru personalul de execuție de specialitate, conform Legii nr. 126/2000 de aprobare a nr.OG 55/1997.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituție, publicat în nr. 233/22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită, publicată în nr. 767/31.10.2003) "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin Legea nr. 125/14 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 331/17 iulie 2000, Guvernul a fost abilitat să emită anumite ordonanțe în unele domenii de activitate expres prevăzute în art. 1.
Astfel, în domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești - republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex: art. 1 lit. Q pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă).
În temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisă nr.OG 83 din 29 august 2000, publicată în nr. 425/1.09.2000 care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Prin urmare, prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 au fost încălcate atât normele legale de principiu referitoare la dezlegarea legislativă dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dar și dispoziții de tehnică legislativă așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24/2000. Ori încălcarea acestor norme nu poate fi acoperită prin Legea nr. 334/2001 din moment ce aceasta se referă doar la modificările și completările Legii nr. 50/1996.
În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă care, admițând recursul în interesul legii, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 din nr.OUG 160/2000 cu privire la acordarea sporului de vechime a hotărât ca acesta nu a fost abrogat, argumentând că "stabilirea indemnizației lunare ca unică formă de remunerare nu poate înlătura un drept cu caracter general dobândit prin vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000.
Înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că reclamanții au solicitat prin acțiunea ce formează obiectul dosarului nr- înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% începând cu data de 1.02.2007 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație.
Prin sentința civilă nr. 1210/19.06.2008, instanța de fond a admis în parte acțiunea, obligând pârâții la plata sporului pentru perioada 1.02.2007 - 19.06.2008, actualizate cu indicele de inflație, respingând capătul de cerere privind plata acestui spor pe viitor.
A mai precizat pârâtul că potrivit art. 1201 cod civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Astfel sunt îndeplinite cele 3 condiții impuse pentru admiterea excepției puterii de lucru judecat.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, de asemenea a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu are calitatea de ordonator principal de credite, nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de monitorizare a cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat.
Prin sentința civilă nr. 962 din 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice; respinsă excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiției; admisă acțiunea; au fost obligați pârâții Tribunalul Suceava și Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar începând cu data de 19 iunie 2008, respectiv 1 august 2008 pentru reclamanta, la zi, precum și în continuare, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății efective; a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturile salariale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, s-a stabilit că magistrații au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară conform art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare. Mai mult, în perioada respectivă, drepturile salariale ale magistraților au fost majorate astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost nelegală.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel instanța de fond a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală iar rațiunea acordării sporului de stres subzistă, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, astfel încât pârâții au fost obligați la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzută de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada specificată în acțiune.
S-a constatat că prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 444/2008, instanța supremă, soluționând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001", această decizie fiind obligatorie conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Arată recurentul că, în condițiile în care posibilitatea rectificării bugetare și procedura de adoptare a legilor de rectificare bugetară la inițiativa ordonatorului principal de credite sunt prevăzute și reglementate de dispozițiile legale în vigoare, nu se justifică o măsură dispusă de instanța de judecată în sensul obligării pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare achitării drepturilor solicitate.
Mai arată recurentul că ordonatorul principal de credite are competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Finanțelor Publice, ca obligație dispusă de instanță.
De asemenea a arătat că responsabilitatea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a condițiilor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii revine în speță ordonatorilor de credite Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava, iar nu Ministerului Finanțelor Publice.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat.
În situația în care nu ar fi obligat Ministerul Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtulMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței civile nr.962din28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 17.09.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Sas Laura, Plăcintă Dochița