Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1140/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1140
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții:, G, -, împotriva sentinței nr. 1348 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru pârâții intimați Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, lipsă fiind recurenții și reprezentanții pârâților intimați Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reprezentanta chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, reiterând motivele precizate în întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică întrucât în cauză nu este dată discriminarea întrucât atribuțiile lor diferă față de acelea ale procurorilor din cadrul și DIICOT și sunt legi diferite de salarizare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 06.06.2008, reclamanții, -, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate discriminarea cauzată de prevederile art. 11 alin. 1 și 2 raportat la art. 3 și 4 din OUG 27/2006, coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) și art. 27 din OU nr. 137/2000, să fie anulată situația creată prin discriminare prin acordarea despăgubirilor reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul efectiv încasat de către reclamanți și cel prevăzut în Anexa I lit. A pct. 6-13 (pentru procurorii din structura DIICOT) corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, începând cu data intrării în vigoare a OUG 27/2006 (respectiv 10.04.2006 până la zi și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, în calitate de procurori la parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și unitățile din subordine, începând cu intrarea în vigoare a OUG 27/2006 au fost și continuă să fie discriminați în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT - structura centrală, serviciile de pe lângă parchetele curților de apel și birourile de pe lângă parchetele tribunalelor - sub aspectul remunerației muncii, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. 2 lit. i din OG nr. 137/2000 privind dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Astfel, procurorii DIICOT, indiferent de structura unde lucrează sunt salarizați ca procurorii la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit coeficienților de multiplicare cuprinși în anexa A pct. 6-13 din OUG 27/2006, deși cauzele instrumentate de aceștia sunt susținute în fața instanțelor de procurorii de la celelalte parchete, procurori care au salarii mult inferioare deși munca prestată este aceeași.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa invocat excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii întrucât aceștia nu fac parte din Secția Judiciară a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
În subsidiar, pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiată, reclamanții nefăcând dovada instrumentării infracțiunilor prevăzute de art. 12 din Legea 508/2008.
În cazul admiterii acțiunii pârâtul a arătat că drepturile solicitate s-ar putea cuveni reclamanților doar după data de 1.01.2007, odată cu intrarea în vigoare a OUG 131/2006.
Totodată pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamanților acesta să fie obligat să rectifice bugetul Ministerului Public prin includerea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată față de decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale prin care dispozițiile art. 2 alin. 1 și 11 precum și art. 27 din OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii întrucât competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară aparținând ordonatorului principal de credite.
Prin sentința civilă nr. 1348 din 15 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția lipsei de interes invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, ca nefondată.
Pe fond s-au respins atât cererea de chemare în judecată cât și cererile de chemare în garanție formulate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția invocată că folosul practic urmărit de reclamanți este evident, legitim, juridic, născut și actual, personal și direct.
Pe fond s-a apreciat că nu se poate reține existența unui tratament diferențiat în sensul art. 2 din OG 137/2000 în ceea ce privește salarizarea judecătorilor față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv Direcția Națională Anticorupție, diferențele de salarizare fiind justificate de necesitatea specializării și particularitățile activității în domeniul în care funcționează.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea acestor motive se arată că deși prin decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale, au fost declarate neconstituționale aceste dispoziții legale, acestea nu trebuie interpretate în defavoarea reclamanților, dat fiind că la momentul introducerii cererii aceste temeiuri erau perfect legale și constituționale, iar orice modificare intervenită pe parcursul procesului civil, atrage obligația instanței de a face încadrarea în drept a cererii cu care a fost investită, cu atât mai mult cu cât, există în prezent un cadru legislativ comunitar care are prioritate în cauză.
Ca atare având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratate diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei se impune și pentru ei, cu necesitate imperativă, deoarece se află într-o situație similară cu categoriile de personal din sistemul justiției, care au primit drepturi salariale superioare.
Susțin recurenții că singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă.
Ca atare, existența discriminării directe rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, tară nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53 2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, tară discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Mai arată că, dacă în ceea ce "privește salarizarea magistraților judecători, nu există nici o diferențiere, în funcție de specializarea acestora, pentru procurori, situația este diferită, existând două sisteme de salarizare (unul pentru procurorii și și altul pentru procurorii de la parchetele ordinare).
Această situație este motivată de către prima instanță prin aceea că "legiuitorul poate stabili însă drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului egalității, reglementat de art. 16 din Constituție".
Instanța a omis însă să se pronunțe și să motiveze de ce nu consideră că există discriminare, cel puțin în cazul procurorilor de la parchetele ordinare, care susțin în instanță cauzele instrumentate de
Așa cum au arătat și în acțiunea inițială, procesul penal are două faze principale: urmărire penală și judecată. în timp ce procurorii își instrumentează cauzele în ambele faze, procurorii au un regim preferențial, în sensul că instrumentează dosarul doar în faza urmăririi penale, iar în faza judecății, sunt obligați să participe, prin ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii de la celelalte parchete. Astfel, este vorba de:, -, care, făcând parte din Secția Judiciară a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, își desfășoară activitatea în folosul, susținând în instanță cauzele acestora, tară a fi plătiți corespunzător. Consideră că, cel puțin în cazul acestor procurori, există un sistem de salarizare vădit discriminatoriu.
În dovedirea motivelor de recurs s-au depus în copie ordinele nr. 19A din 24.11.2006 și nr. 263 din 11.07.2008 ambele emise de Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Pârâții intimați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că nu poate fi reținută discriminarea între procurorii reclamanți și procurorii DIICOT și că aceasta nu rezidă în posibilitatea magistraților procurori de a participa la soluționarea unor asemenea cauze, ci eventual în îndeplinirea efectivă a acelorași acte de cercetare și soluționare ca și procurorii DIICOT.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriul administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondat. Așa cum a reținut și instanța de fond, acțiunea formulată de reclamanți este nefondată, având în vedere că dispozițiile art. 1, 2, 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze și să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (deciziile nr. 818, 819, 820 și 821, toate din 3.07.2008).
Apreciază Curtea că, potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a dispozițiilor art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale acțiunea este admisibilă, dar este neîntemeiată. Aceasta întrucât, condițiile de numire în funcție și atribuțiile procurorilor din cadrul și T sunt diferite față de ceilalți magistrați, primii aflându-se sub incidența dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea DIICOT, ale art. 75 alin. 3 și 4 din Legea nr. 304/2004, pe când celor din urmă le sunt incidente dispozițiile art. 31 alin. 1, art. 33 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, indemnizația de încadrare brută lunară fiind stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004.
În esență, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează, nefiind situații analoage sau comparabile între acestea, motiv pentru care nu există nici discriminare.
Așa fiind, față de considerentele mai sus-expuse, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din pr.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții:, G, -, împotriva sentinței nr. 1348 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond: -, Gh.
2 ex. 28.10.2009, dact.
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ciută Eugenia, Dumitraș Daniela
