Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1354/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1354
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier C -
Pe rol judecarea recursului declarat de Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în mun. B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1618 din 03 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, pârâților intimați Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și reclamantele intimate și Al -.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 18.05.2009 și înregistrată sub nr- reclamantele și Al - au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu data angajării ca personal conex până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și în continuare, drepturi actualizate în raport cu rata inflației, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea cererii au arătat că judecătorii, funcționarii publici și personalul auxiliar de specialitate care lucrează cu documente clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce alte persoane, de exemplu cei din Ministerul Apărări Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, beneficiază de acest spor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 și art. 3 din OG nr.19/2006.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat pârâtul că, dat fiind conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
A invocat totodată prescripția dreptului material la acțiune.
A mai invocat pârâtul Decizia nr. 838/27.05.2009 și Deciziile nr. 818/819/820/03.07.2008, toate ale Curții Constituționale a României.
Pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor Publice au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive arătând că față de obiectul litigiului nu pot avea calitatea de pârâți în cauză.
Prin sentința nr.1618 din 03 septembrie 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A respins acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu ceilalți pârâți, respectiv Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Justiției și Libertăților și i-a obligat pe aceștia să le plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 12.11.2007 pentru reclamanta Al, respectiv 17.03.2008 pentru reclamanta până la data pronunțării hotărârii precum și în continuare cât timp subzistă condițiile de acordare a acestui spor, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A obligat pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze mențiunile corespunzătoare dispozițiilor sentinței în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că aceasta este întemeiată întrucât reclamantele nu se află în raporturi de serviciu cu pârâtul, neputând solicita plata drepturilor salariale direct de la acesta întrucât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitatea de angajator.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât reclamantele, neavând nici un raport de muncă cu pârâtul, nu pot solicita plata drepturilor salariale direct de la acesta, lipsind calitatea de angajator în ceea ce-i privește.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă. Potrivit art.3 din actul normativ precizat anterior, termenul prescripției este de 3 ani. De asemenea, potrivit art.166 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În același sens sunt și dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii
În cauza de față, reclamantele au solicitat acordarea drepturilor salariale de la data angajării în funcția de personal conex până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și în continuare, ori, din adresa nr. 789/S/14.07.2009 a Tribunalului Suceava rezultă că reclamantele au fost angajate în aceste funcții de la data de 12.11.2007, respectiv 17.03.2008.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, cu modificările ulterioare, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, nerespectarea acestei obligații constituind abatere disciplinară potrivit art.84 alin.1 lit. e) din lege.
Astfel, prin dispozițiile art. 84 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 567/2004, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (art.18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare ale instanțelor judecătorești și parchetelor.
Obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia nr. 46 din 15.12.2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă statuând că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 alin.1 lit. d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar", decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de confidențialitate solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin neacordarea acestui drept bănesc reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Au fost înlăturate susținerile pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților privind decizia nr.838/2009 a Curții Constituționale întrucât aceasta produce efect doar pentru viitor, iar aplicarea deciziei nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că acțiunea reclamantelor, prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Arată recurentul că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de către Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, invocând în acest sens decizia nr.838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale.
Mai arată că reclamantele sunt salarizate în temeiul unei legi speciale care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care acestea beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor.
A mai susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din cadrul sistemului justiției, invocând deciziile Curții Constituționale nr. 819/2008 și 1325/2008, prin care s-a constatat că prevederile nr.OUG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea a arătat că cererea privind acordarea drepturilor solicitate pe viitor nu este întemeiată, având în vedere faptul că se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel încât reclamantele nu justifică un interes actual.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea nr. 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG 65/1998, art. 23 lit. m din Legea nr. 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 274/2004).
Prin urmare, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile Codului muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens, se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea nr. 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Mai mult decât atât, prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilorart. 99alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat laart. 16alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și aleart. 78alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat laart. 9din Codul d eontologic al acestora,
constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
În consecință, Curtea constată că, atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu disp. art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate reține că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești.
Prin urmare, reclamantele intimate, care fac parte din personalul auxiliar de specialitate, sunt îndreptățite la acordarea sporului de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar.
Apariția deciziilor Curții Constituționale nr. 819 și nr. 1325/2008, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții din nr.OG 137/2000, nu este de natură a conduce la concluzia că decizia nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai este obligatorie pentru instanțe, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
În ce privește decizia Curții Constituționale nr.838 din 27 mai 2009, invocată de recurentul Ministerul Justiției, Curtea reține că prin această decizie s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Însă, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor pronunțate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale ce sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Privitor la critica adusă modului de soluționare a capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare, instanța constată că a fost investită cu soluționarea unui conflict de muncă privind executarea raportului de muncă, chiar dacă acesta este atipic în lipsa unui contract individual de muncă încheiat între părți, dat fiind prevederile legii speciale privind numirea în funcție.
Ori, potrivit principiilor generale ale legislației muncii, orice salariat are dreptul la salarizare pentru munca depusă, indiferent de funcția deținută, angajatorul având, la rândul său, obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege.
Conform dispozițiilor art. 154 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat" iar conform prevederilor art. 155 din aceeași reglementare "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, premii și alte adaosuri". Relevante sunt și dispozițiile art. 161 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună", iar potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă, neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Având în vedere că sporul de confidențialitate reprezintă o componentă a drepturilor salariale cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, faptul că aceste drepturi se calculează și se plătesc lunar, munca și obligația corelativă de plată a salariului fiind prestații succesive, datorită specificului raporturilor de muncă, se impune obligarea pârâților și la plata în continuare a acestui spor.
A nu se acorda și în continuare acest spor magistraților și personalului auxiliar al instanțelor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 din Constituție iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, a dispozițiilor nr.OG 137/2000, a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de Românie prin Legea nr. 103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și împotriva sentinței civile nr.1618 din 03 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 25.11.2009
Președinte:Ciută EugeniaJudecători:Ciută Eugenia, Dicu Aurel, Maierean Ana
