Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1355/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1355
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier C -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S cu sediul în S,-, jud. S împotriva sentinței civile nr.1607 din 03 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, pârâtei intimate Curtea de Apel Suceava și reclamanții intimați,.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr- la data de 20.05.2009, reclamanții, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN- prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR B și CURTEA DE APEL SUCEAVA, au solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, în solidar, la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută începând cu data de 27.10.2005 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, ctualizate în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății, și obligarea Tribunalului Suceava la înscrierea în carnetele de muncă ale acestora a mențiunilor corespunzătoare acordării acestor drepturi de natură salarială și a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Curtea de Apel Suceava, având în conformitate cu prevederile 28 din legea nr. 182/2002 bligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate în cadrul executării raporturilor de muncă.
Aceștia au mai arătat că alte categorii de personal, cum ar fi personalul militar și cel cu statut special din Ministerul Apărării, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul d e Interne, Ministerul Integrării Europene, direcțiile subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, consiliul Legislativ, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, etc. beneficiază în baza unor legi speciale, cum ar fi: art.1 din Legea nr. 144/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006, art. 15 alin.1 din OG6/2007, art. 20 alin.3 din Legea nr. 656/2002, legea nr. 405/2002, art.231 alin.3 din OG nr. 137/2000, etc. de sporul de confidențialitate, în timp ce personalul auxiliar din domeniul justiției nu beneficiază de acest spor, deși au aceiași obligație de a păstra confidențialitate informațiilor clasificate cu care lucrează.
Ca urmare se creează între personalul auxiliar din domeniul justiției și alte categorii de personal bugetar, cum este spre exemplul cel menționat mai sus, o situație de discriminare, deși cele două situații sunt comparabile. Astfel se încalcă prevederile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 la Convenție privind nediscriminarea, așa cum au fost interpretate și aplicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa.
Totodată, reclamanții au arătat că în baza art. 21 alin. 1. din nr.OG 137/2000 cu privire la prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare aduse prin legea nr. 48/2002, nr.OG 77/2003 și Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situație create prin discriminare, potrivit dreptului comun cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Pârâtul, Ministerul Justiției, prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii reclamanților, motivat în general pe faptul că pronunțarea unei hotărârii prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, modifice sau abroge norme juridice cu putere de lege sau să efectueze controlul constituționalității acestora, fapt pentru care decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii reclamanților prin care se solicită în fapt modificare și completarea unor acte normative.
Totodată, pârâtul a mai arătat că în cadrul raporturilor de muncă obligația salariatului este cea de a presta munca, iar a angajatorului de plata salariului și nicidecum la plata unui spor, iar teza ridicată la de principiu cum că oricărei îndatoriri privite analitic trebuie să-i corespundă un spor nu are nici un temei legal sau doctrinar. Dimpotrivă obligațiile rezultate din raporturile de muncă trebuie privite în ansamblu ca obligație de a presta munca specifică profesiei, îndatorire căreia îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de plată a salariului.
De asemenea acest pârât a mai arătat și că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul personalului auxiliar din instanțe de a primi un spor pentru confidențialitate, întrucât confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind ca o condiție de validitate a acestei obligații.
Pârâtul, Ministerul Finanțelor, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii față de el motivat de faptul că cererea reclamanților derivă din raporturile de muncă existente dintre aceștia și angajator, astfel încât între aceștia există drepturi și obligații, nu și între Ministerul Finanțelor și reclamanți.
Prin sentința civilă nr.1607 din 03 septembrie 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 Și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare.
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
S-a mai arătat că nu poate fi reținută susținerea pârâtului Ministerul Justiției că obligația de confidențialitate este o obligație normală, inerentă raporturilor de muncă ale reclamanților, odată ce pentru alți bugetari o asemenea obligație a fost privită ca o obligație specială, a cărei îndeplinire a fost recompensată cu spor de confidențialitate.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia nr.46 din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
Susținerea pârâtul Ministerul Justiției că o asemenea decizie nu poate produce efecte în speță pe motiv că tinde la modificarea și completarea unor acte normative nu este întemeiată, întrucât pe de o parte decizia nr. 46/15.12.2008 a ICCJ este dată potrivit art. 329 Cod procedură civilă în interpretarea legii și în nici un caz nu se poate susține că este dată în sensul modificării, abrogării sau completării unui act normativ.
Cât privește efectele deciziei Curții Constituționale, în această privință este de observat mai întâi că o asemenea decizie nu poate avea efect retroactiv, și nu poate avea efect decât în ceea ce privește stabilirea pe viitor a limitelor în care ICCJ se poate pronunța în interpretarea legii. Decizia Curții Constituționale nu poate duce la desființarea deciziei nr.46 din data de 15.XII.2008 a ICCJ, deoarece potrivit art. 2 alin.3 din legea nr. 47/2002 "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Totodată, nu în ultimul rând, neacordarea sporului de confidențialitate personalului auxiliar din domeniul justiției care are obligația păstrării confidențialității informațiilor cu care lucrează, echivalează cu o discriminare, atât timp cât alte categorii de bugetari ce au aceleași obligații beneficiază de un asemenea spor.
O asemenea discriminare este contrară dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 și 1 adițional la Convenție.
În speță, nu se poate susține că diferența de tratament este bazată pe o justificare rezonabilă și obiectivă sau că urmărește un scop legitim și că este bazată pe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite, atât timp cât nu reiese din nici un act legal motivul pentru care personalului auxiliar din instanțe nu i s-a acordat sporul de confidențialitate și nici motivele pentru care între persoane ce se află în condiții comparabile există o diferență de tratament.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unui corelații, între salariul real și salariul nominal de care reclamanții nu ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai astfel încât se va admite și cererea privind actualizarea drepturilor bănești cuvenite cu indicele de inflație la data plății drepturilor.
Totodată, instanța constată că potrivit legii nr. 500/2002 și HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, printre care și cele privind pregătirea proiectelor anuale ale bugetului public, aprobarea contului general de execuție a bugetelor, fiind și ordonator de credite principal.
Potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin legea nr. 288/2002, Ministerul Finanțelor este cel care are atribuții în ceea ce privește executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, ce se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată.
Față de prevederile decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, Tribunalul Suceavaa fost obligat la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și intervenient cu privire la sporul de confidențialitate potrivit perioadelor lucrate de fiecare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Justiției și Libertăților arată că acțiunea reclamanților prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Arată recurentul că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de către Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești, invocând în acest sens decizia nr.838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale.
Mai arată că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor.
De asemenea a arătat că cererea privind acordarea drepturilor solicitate pe viitor nu este întemeiată, având în vedere faptul că se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel încât reclamanții nu justifică un interes actual.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin cererea de recurs a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de atribuțiile concrete ce îi revin în baza dispozițiilor legii privind finanțele publice.
În drept cererile de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 și 4 și art.312 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, probatoriul administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că sunt nefondate.
Prin decizia nr. 46 din 15.XII.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, astfel încât în mod corect pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază lunar pentru perioadele solicitate.
În ce privește decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009, invocată de recurentul Ministerul Justiției, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor pronunțate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale ce sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Instanța a fost investită cu soluționarea unui conflict de muncă privind executarea raportului de muncă, chiar dacă acestea sunt atipice în lipsa unui contract individual de muncă încheiat între părți, dat fiind prevederile legii speciale privind numirea în funcție.
Ori, potrivit principiilor generale ale legislației muncii, orice salariat are dreptul la salarizare pentru munca depusă, indiferent de funcția deținută, angajatorul având, la rândul său, obligația să acorde salariaților drepturile ce decurg din lege.
Conform dispozițiilor art. 154 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat" iar conform prevederilor art. 155 din aceeași reglementare "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, premii și alte adaosuri". Relevante sunt și dispozițiile art. 161 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună", iar potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă, neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Având în vedere că sporul de confidențialitate reprezintă o componentă a drepturilor salariale cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, faptul că aceste drepturi se calculează și se plătesc lunar, munca și obligația corelativă de plată a salariului fiind prestații succesive, datorită specificului raporturilor de muncă, se impune obligarea pârâților și la plata în continuare a acestui spor.
A nu se acorda și în continuare acest spor magistraților și personalului auxiliar al instanțelor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 din Constituție iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, a dispozițiilor nr.OG 137/2000, a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de Românie prin Legea nr. 103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Cu privire la cel de-al doilea recurs, se reține că potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general actual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practice în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul și să aloce sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamante, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respective puterea executorie.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Justiției și LibertățilorșiMinisterul Finanțelor PubliceprinDirecția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr.1607 din03 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 20.10.2009
Președinte:Ciută EugeniaJudecători:Ciută Eugenia, Dicu Aurel, Maierean Ana
