Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1395/R-CM
Ședința publică din 13 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.912/CM din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimata-reclamantă, intimații-pârâți Guvernul României și Curtea de Apel Pitești, intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Pitești și Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de chemat în garanție, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele 3 etape: 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin diferite acte normative au fost prevăzute creșteri salariale pentru diferite categorii profesionale din sectorul bugetar, fiind exceptat doar personalul din justiție și că în acest fel s-a creat o discriminare, ce poate fi înlăturată doar prin acordarea creșterilor salariale în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii, arătând că dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 și cele ale art.27 alin.1 au fost declarate neconstituționale, că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, că reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale și nu poate pretinde alte drepturi reglementate în beneficiul altor categorii profesionale și că nu orice diferență de tratament face a se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage.
Prin întâmpinarea formulată, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, iar suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai în baza legii. Pe de altă parte, reclamanta nu are nici un raport juridic obligațional cu acest minister, putând solicita îndeplinirea obligațiilor de către angajator.
La termenul din data de 14.05.2009 tribunalul a unit această excepție cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.912/CM/15.05.2009 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată împotriva acestuia.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Guvernul României.
A fost admisă acțiunea împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Pitești, care au fost obligați să acorde reclamantei creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, după cum urmează: cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% de la 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, în temeiul art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepție pe care a apreciat-o ca întemeiată, reținând că între reclamantă și acest minister nu există raporturi juridice de muncă, iar acest minister are doar rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta face parte din personalul auxiliar de specialitate al Curții de Apel Pitești.
Potrivit art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamantei, noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții. Salariul, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
A mai reținut instanța că prin nr.OG10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică. Art.1 a prevăzut că salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de art.5 din Codul muncii, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal al nr.OG10/2007, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamantei de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art.1 lit.a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
A mai reținut tribunalul incidența în speță a dispozițiilor art.4 și art.16 din Constituția României care consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și a discriminării, ale art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului care statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, precum și ale art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
În aceste condiții, tribunalul a admis acțiunea conform celor arătate mai sus.
Instanța a făcut aplicarea art.161 pct.4 Codul muncii și a dispus plata actualizată a acestor sume de bani, apreciind că în acest fel se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanta ar fi beneficiat la momentul la care pârâții îi datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Având în vedere natura colegială a Guvernului României, dar și faptul că această instituție poate fi chemată în judecată numai în limitele strict determinate de prevederile Constituției României și numai în legătură cu posibilitatea contestării legalității actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege, tribunalul a respins acțiunea reclamantei față de acest pârât.
În termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, care însă au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.818/3.07.2008 a Curții Constituționale și ca atare nu își mai găsesc aplicabilitatea.
Întrucât deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, hotărârea dată de instanța de fond este nelegală, în măsura în care dispune acordarea către intimați a unui drept neprevăzut de lege, prin interpretarea eronată a dispozițiilor nr.OG137/2000.
2. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, deoarece reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale, iar în cursul anului 2007, în baza nr.OG8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, a beneficiat de creșteri salariale. Este vorba despre majorarea coeficienților de multiplicare.
Reclamanta beneficiind de lege specială, nu-i pot fi acordate alte drepturi nerecunoscute de legea respectivă, drepturi instituite pentru alte categorii de persoane.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii în discriminare, curtea reține următoarele:
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, curtea apreciază că prezenta acțiune este admisibilă.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Reclamanta face parte din personalul auxiliar din cadrul Curții de Apel Pitești.
rin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria personalului auxiliar din justiție.
Reclamanta se află însă în situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că este tot persoană salariată de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu poate beneficia decât de acele creșteri salariale care îi sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanta a beneficiat de alte creșteri salariale în anul 2007 (creșterea coeficienților de multiplicare) nu poate fi considerat un scop legitim, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a personalului auxiliar nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale personalului auxilair, dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru personalul auxiliar, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria personalului auxiliar din justiție de la beneficul creșterilor salariale.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că în speță nu se regăsește nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.912/CM din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta, pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și CURTEA DE APEL PITEȘTI și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
7 ex./14.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
