Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1396/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1396/R-CM
Ședința publică din 13 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.970/CM din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin. 2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată la data de 25.03.2009 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantele, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertățile, Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 11.01.2008 și până la data pronunțării sentinței, precum și pe viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, s-a solicitat a fi efectuate cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților să emită ordin privind plata drepturilor salariale solicitate, începând cu data pronunțării hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin sentința civilă nr. 17/1.01.2008 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia nr. 253/R/18.03.2008 a Curții de APEL PITEȘTIs -a constatat că sunt îndreptățite la acordarea sporului de confidențialitate, corelativ obligației prevăzute de Legea nr. 304/2004, precum și în fișa postului fiecăruia. Au susținut reclamantele că sunt discriminate prin neacordarea sporului de confidențialitate în raport de celelalte categorii de bugetari care beneficiază de acest drept, invocând în acest sens dispozițiilor art. 14 din CEDO, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, jurisprudența Curții Europene, art. 5 și art. 154 alin. 3 din Codul muncii și art. 2 alin. 1 din nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.
Au mai arătat reclamantele că potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor au obligația de a păstra confidențialitatea lucrărilor, iar nerespectarea acestor prevederi constituie abatere disciplinară.
Totodată, conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor aceștia au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Față de dispozițiile art. 111 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari, motiv pentru care, în mod cert și acestei categorii îi incumbă obligația mai sus menționată.
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, sporul de confidențialitate se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 555/2006, ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
De asemenea, judecătorii militari, precum și membrii Consiliului Director al beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% din solda lunară/indemnizație, în timp ce judecătorii, care controlează inclusiv actele, nu beneficiază de un astfel de spor, deși obligația este aceeași iar nerespectarea ei constituie abatere disciplinară.
Mai mult decât atât, dreptul solicitat de reclamante în prezenta acțiune a fost recunoscut pe cale judecătorească, pentru perioade diferite, pronunțându-se în acest sens sentințele civile nr. 764/CM/2007, irevocabilă prin decizia nr. 212/R/2008, nr. 836/CM/2007, irevocabilă prin decizia nr. 161/R-CM/2008 și nr. 187/CM/2008, irevocabilă prin decizia nr.396/R-CM/2008.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii, arătând că acțiunea este inadmisibilă în considerarea principiului separației puterilor în stat, pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești. Astfel, în ședința din 27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, reținând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege sau să efectueze controlul de neconstituționalitate al acestora, astfel că Decizia nr. 46/2008 a acestei instanțe nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față.
A mai arătat pârâtul că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar Curtea Constituțională a constatat prin Deciziile nr. - că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. Prin decizia nr. 135/2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A mai susținut pârâtul că prin neacordarea sporului de confidențialitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat.
Prin sentința civilă nr. 970/CM/3.06.2009, Tribunalul Argeșaa dmis acțiunea și a obligat pe pârâți să plătească reclamantelor sporul de confidențialitate în cuantum de 15% lunar, aplicat la indemnizația de încadrare brută, începând cu data pronunțării sentinței civile nr. 17/CM/2008 a Tribunalului Argeș, respectiv cu 11.01.2008 și în continuare, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamantele fac parte din categoria personalului din justiție (instituții finanțate de la bugetul de stat), îndeplinind funcția de judecător, iar raporturile juridice de muncă ale acestora sunt guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
Prin sentința civilă nr. 17/11.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia nr. 253/R-CM/2008 a Curții de APEL PITEȘTIs -a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea sporului de confidențialitate.
Pentru verificarea existenței sau inexistenței discriminării reclamantelor prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamantele în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, reclamantelor le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate - art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 111 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic - care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamante implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2001, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Obligația și prestația de confidențialitate de "non facere" reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamante.
Reclamantele se află într-o situație identică cu personalul din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamantele sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Unul și același element constând în obligația de confidențialitate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului bugetar, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate și anume, existența obligației de confidențialitate și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții, în niciun caz, criteriul categoriei socio-profesionale. Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor, a asistenților judiciari, a procurorilor, a personalului auxiliar) nu constituie o justificare, obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Concluzionând, instanța de fond a reținut că prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamantele sunt în mod evident și grav discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică ce fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului din sectorul bugetar.
Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, art. 4 din Carta socială europeană revizuită ratificată prin Legea nr. 74/1999, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a), art. 40 alin. 2 lit. c) și f), art. 54 alin. 3, art. 65 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art.41 din Constituție. Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nicio persoană nefiind mai presus de lege.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Întrucât reclamantele sunt îndreptățite să beneficieze de spor de confidențialitate, s-a apreciat că sporul trebuie acordat acestora în continuare, atâta timp cât va subzista obligația de a păstra confidențialitatea.
Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- Soluționând cererea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau prin care se tinde la modificarea actelor normative, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.
Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă că decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică acestei categorii profesionale.
Dovada o reprezintă Deciziile nr. 819/3.07.2008 și 1325/4.12.2008 prin care Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea de desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
- Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Protecția împotriva discriminării consacrată de art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, protocoalele adiționale la această convenție și de art. 16 din Constituție operează numai în privința recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Dreptul la sporul de confidențialitate nu este unul recunoscut de lege deoarece nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în hotărârea nr. 232/29.08.2007 a statuat că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Teza ridicată la de principiu al dreptului muncii de către instanța de fond, potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic îi corespunde un spor, nu are niciun temei legal sau doctrinar.
Toate îndatoririle reglementate de statut trebuie privite în ansamblu ca obligație de a presta munca specifică profesiei de magistrat, îndatoriri cărora le corespunde obligația angajatorului de plată a salariului.
apare ca o atribuție de sarcini normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
- O ultimă critică este aceea că instanța nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamante și pârâți și pentru viitor, cum de altfel nu se poate pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie pentru viitor, de aceea se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
În analiza primului motiv de recurs ce se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, trebuie pornit de la decizia nr. 46/15.12.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul deontologic al magistraților și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În adoptarea acestei interpretări, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere următoarele:
Sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților-asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative.
Nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
S-a arătat însă că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, modificată și completată prin Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată și de documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce înseamnă că se referă și la acte normative cu putere de lege.
În privința noțiunii de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Din cele reținute în soluționarea recursului în interesul legii se degajă o primă concluzie, și anume aceea că prin soluționarea acțiunii în repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea rezultând din stabilirea prin norme legale a unui tratament diferențiat unor persoane aflate în situații analoage și invers, instanțele judecătorești nu încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Această dezlegare dată problemei privind nedepășirea atribuțiilor puterii judecătorești este obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă.
Obligativitatea se impune și din alte perspective.
Pe de o parte, în motivarea Deciziei nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a arătat că o decizie emisă în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă.
Mai mult, s-a arătat, nu poate constitui motivul exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești.
Din alt punct de vedere, normele internaționale care interzic discriminarea - art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenție - și practica CEDO impun statelor nu numai obligația de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicare a legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, dar și pe aceea de a da posibilitatea reparării prejudiciului suferit prin discriminare prin acces liber la justiție.
În baza celor reținute mai sus, Curtea constată că nu se regăsește cu privire la soluția criticată motivul de nelegalitate constând în pronunțarea hotărârii cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de recurs potrivit căruia sentința este lipsită de temei legal.
Argumentele invocate de recurent, au mai făcut obiectul examinării în recursul în interesul legii, conform celor arătate mai sus.
În plus, s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistrații, cum sunt reclamantele din prezenta cauză, au potrivit art. 16 alin. 1 din Codul deontologic, obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă, rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor, răspunderii, dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Tratamentul diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului/indemnizației de bază.
Sporurile la salariul/indemnizația de bază trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Ca atare, s-a arătat în considerentele deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, magistrații, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000, republicată.
Despăgubirile trebuie stabilite raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul/indemnizația de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor.
Legat de ultima critică trebuie reținut că analiza cauzelor de stingere a acestei obligații de plată, respectiv eventuala încetare a raporturilor de muncă, excede obiectului judecății, de asemenea condamnarea prin sentință la efectuarea plății nu poate acoperi decât perioada în care subzistă discriminarea. Or, nu s-a recunoscut până în prezent de către recurentul-pârât acordarea respectivului spor pentru perioada supusă analizei, implicit încetarea tratamentului discriminatoriu.
Întrucât nu se regăsesc în cauză motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 970/CM din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele, și, cu domiciliul ales la Judecătoria Topoloveni, cu sediul în T,-, județul A și pârâții TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, B-dul. - nr. 3-5, județul A și CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
9 ex./22.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
