Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 144/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Drepturi salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA NR. 144

Ședința publică din 19 februarie 2009

PREȘEDINTE: Andrianu Virgil

JUDECĂTOR 2: Sas Laura Biscan Liliana

Asistenți judiciari - -

-

Grefier

Pe rol se află judecarea acțiunii civile având ca obiect drepturi salariale, formulată de reclamanții:, și, cu domiciliul ales la sediul Serviciul Teritorial Suceava,-,. IV, în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5 și Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B,--81, sector 1.

La apelul nominal au lipsit reclamanții și reprezentanții pârâților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, din oficiu, având în vedere Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, prin care Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea art. I și II din nr.OUG 75/2008, raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c din Codul d e procedură civilă, a invocat excepția de necompetență materială a acestei instanțe în soluționarea prezentei cauze și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra acțiunii de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 70/39/20.01.2009 reclamanții:, și, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la acordarea unor drepturi salariale pentru perioada funcționării lor ca ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, reprezentând creșterile salariale prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului României nr. 10/2007 pentru salariații bugetari în cele 3 etape, astfel: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007. De asemenea, solicită ca aceste creșteri salariale să fie actualizate cu indicele inflației de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă și, totodată, solicită plata pe viitor a acestor majorări prin includerea indexărilor în salariul de bază lunar pentru perioada funcționării lor ca ofițeri de poliție judiciară la Direcția Națională Anticorupție.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin OG10/31.01.2007, începând cu 1 ianuarie 2007, au fost majorate salariile tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului.

S-a mai susținut că singurii magistrați care au beneficiat de indexări au fost judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Președintele, Vicepreședintele și Președinții de secții din cadrul aceleiași instituții, judecătorii și Președintele Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi.

Ori, prin aceste dispoziții s-a creat o discriminare, atât în raport de celelalte categorii de salariați bugetari, dar și în raport de alți magistrați care au primit majorări salariale.

Au mai arătat că, în calitate de ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sunt discriminați, având în vedere că sunt asimilați magistraților, din punct de vedere al drepturilor salariale recunoscute.

În dovedirea cererii au depus la dosar decizia nr. 98 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr-.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată de astăzi, instanța a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra excepției invocate, instanța reține următoarele:

Art. I alin. 1 din nr.OUG 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției stabilește că, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate în prima instanță, de curțile de apel.

Prin decizia nr. 104 din 20.01.2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008 sunt neconstituționale.

Această decizie are efecte obligatorii în prezenta cauză, așa cum impune art. 147 alin. 4 din Constituția României.

Prin dispozițiile art. 284 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. c pr. civ. tribunalului i s-a conferit plenitudinea de competență în ceea ce privește soluționarea conflictelor de muncă.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 158 alin. 3. pr. civ. și a dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARĂȘTE:

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții:, și, cu domiciliul ales la sediul Serviciul Teritorial Suceava,-,. IV, în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,--14, sector 5 și Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B,--81, sector 1, în favoarea Tribunalului Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.

Președinte, Judecător, Asistenți judiciari, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

27.02.2009

Președinte:Andrianu Virgil
Judecători:Andrianu Virgil, Sas Laura Biscan Liliana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 144/2009. Curtea de Apel Suceava