Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1505/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1505/R-CM
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI și de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de Direcția -ă a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.492 din 04 mai 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegațiilor de la dosar, lipsind recurentul-pârât Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, intimatul-reclamant și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, intimatul-reclamant a depus la dosar completare la întâmpinarea formulată la termenul anterior.
Reprezentantul recurenților-pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor, punând în discuție excepția lipsei de interes a Ministerului Finanțelor Publice în promovarea căii de atac.
Reprezentantul recurenților-pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Consideră că recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice este lipsit de interes, solicitând respingerea lui.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată că rin p. acțiunea înregistrată la data de 25.02.2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta în calitate de chemat în garanție, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că până la data de 01 iulie 2007 când s-a pensionat era îndreptățit să primească sporul de 15% de confidențialitate și să se emită o adeverință în acest sens.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încadrat ca procuror la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA în perioada 01.08.1970 - 30.06.2007, având o vechime în muncă de 37 de ani.
A apreciat reclamantul că este discriminat contrar prevederilor art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special și militarilor angajați pe bază de contract care beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Reclamantul a mai arătat că instanțele de judecată au soluționat pozitiv aceste acțiuni formulate de alți magistrați care nu au primit sporul de 15% și spre dovadă a depus hotărâri de speță.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatând că dispozițiile art. 2 și 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art. 1 alin. 4 din Constituție și art. 126 alin. 6.
A mai arătat că instanța nu poate dispune plata și în continuare a sporului de confidențialitate adăugând la legea specială de salarizare a magistraților deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, astfel că acest capăt de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate și în continuare este inadmisibil.
În continuare, a arătat că discriminarea invocată de reclamant în raport cu alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista niciun fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
În final, a concluzionat că instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației în situația în care MINISTERUL PUBLIC nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin sentința civilă nr. 492/4.05.2009, TRIBUNALUL VÂLCEAa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării și în consecință a respins acțiunea îndreptată împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea și a constatat că reclamantul la data ieșirii la pensie era îndreptățit să fie retribuit pe lângă indemnizația de bază și cu sporul de confidențialitate de 15 %.
A obligat pe pârâtul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost privită ca întemeiată față de împrejurarea că, potrivit dispozițiilor art. 16-20 din nr.OG 137/2000, este instituția abilitată și investită de lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul face parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestuia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 din acest cod.
Reclamantului i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate - art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic - care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamant implica administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului - de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 108/1999 -, veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Astfel, conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
S-a reținut că potrivit art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamantului, instanța de fond a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie, iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii. Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul muncii ).
Deci, reclamantul se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și acesta a fost parte a unui raport de muncă și a îndeplinit, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Reclamantului, deși și-a executat obligația de confidențialitate, nu i s- recunoscut sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamantul este în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999), art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a), art. 40 alin. 2 lit. e) și f), art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție.
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea a fost privită ca întemeiată.
Împotriva sentinței au formulat recurs, în termen legal, pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 Cod procedură civilă, astfel:
- Prin Decizia nr. 821/3.07.2008 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, act normativ pe care s-a întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale.
Curtea a constatat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstituțional întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
- Prin cea de-a doua critică se invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare în raport de prevederile art. 111 Cod procedură civilă, pe motiv că reclamantul avea deschisă calea unei acțiuni în realizare pentru plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază.
Din petitul cererii, susțin recurenții, reiese că acesta are un obiect patrimonial, de aceea acțiunea în constatare este inadmisibilă câtă vreme cel interesat poate cere realizarea dreptului.
- Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia s-a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă deoarece recursul în interesul legii produce efecte juridice de la publicarea sa în Monitorul Oficial, și nu de la pronunțare.
S-a arătat că soluțiile pronunțate în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor examinate și nici asupra părților din litigiu, fiind obligatorii pentru instanțe numai în măsura în care se confruntă în viitor cu astfel de chestiuni de drept.
- prima critică, recurenții-pârâți susțin că obligând MINISTERUL PUBLIC la emiterea adeverinței care să cuprindă sporul de 15% pentru confidențialitate, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
- Hotărârea tribunalului, se arată într-o ultimă critică este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Reclamantul nu a beneficiat de sporul de 15% pentru confidențialitate anterior pensionării iar până la momentul actual nu s-a plătit procurorilor în activitate acest spor, care să ducă la actualizarea pensiilor de serviciu.
Sporul de 15% pentru confidențialitate a fost obținut de magistrați ca urmare a pronunțării de hotărâri judecătorești, însă cu titlu de despăgubiri, nu ca drept salarial, astfel că nu poate fi trecut în carnetele de muncă și nu poate influența drepturile de pensie. Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei vreun titlu executoriu în acest sens.
De aceea nu poate cere actualizarea pensiei de serviciu în raport de sporul de 15% conform art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
În memoriul depus la dosar în termen legal, recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa reluat criticile de mai sus, dezvoltând critica privind pronunțarea hotărârii cu încălcarea și aplicarea greșită a legii astfel:
Susținerile instanței în sensul că reclamantul este discriminat față de celelalte categorii de personal, beneficiari ai sporului de confidențialitate, nu pot fi reținute.
Curtea Constituțională a statuat prin deciziile sale, că pot fi instituite prin lege tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.
Practica CEDO este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Instituțiile care fac parte din organele autorității judecătorești nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pentru al căror personal s-a reglementat sporul în discuție.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva sentinței, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- Hotărârea este nulă fiind dată cu încălcarea competenței Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, singura în măsură să soluționeze acțiunea în constatare potrivit art. 1 Cod procedură civilă și potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
- Prin soluția pronunțată, tribunalul a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească.
- Hotărârea nesocotește formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, dispozitivul acesteia nefiind pus în executare față de Ministerul Finanțelor Publice.
Această persoană juridică nu mai există ca urmare a separării celor două ministere potrivit art. 7 din nr.OUG 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.
- Se invocă nulitatea hotărârii și sub aspectul nemotivării soluției de admitere a cererii de chemare în judecată.
Se arată că instanța de fond era obligată să menționeze în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea că este întemeiată cererea de chemare în garanție.
Din actele de la dosarul cauzei nu rezultă că angajatorul recunoaște dreptul pretins de reclamant și nici că ordonatorul principal de credite a solicitat Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 5 și 9 Cod procedură civilă.
Recursurile pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA nu sunt fondate.
Legat de pretinsa inadmisibilitate a acțiunii în constatare trebuie observat că potrivit obiectului său - constatarea dreptului reclamantului la sporul de confidențialitate de 15% cu consecința eliberării unei adeverințe în acest sens - suntem în prezența unei acțiuni în realizarea dreptului.
Reclamantul pretinde că este titularul dreptului de a-i fi eliberată adeverința cu privire la un anumit spor salarial și solicită instanței să îi oblige pe pârâți să îi respecte acest drept, urmărind astfel condamnarea acestora din urmă.
În această situație, nu poate fi invocată inadmisibilitatea acțiunii în constatare conform art. 111 Cod procedură civilă.
S-a susținut în cel de-al treilea motiv de recurs că s-a făcut greșit aplicarea prevederilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, considerându-se obligatorie dezlegarea dată problemelor de drept ce se ridică în speță într-o decizie de soluționare a recursului în interesul legii încă nepublicată.
Din considerentele hotărârii criticate în recurs nu rezultă că s-ar fi avut în vedere Decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.
Dimpotrivă, instanța de fond, a analizat temeinicia pretențiilor reclamantului, respectiv existența dreptului la sporul de confidențialitate de 15%, la data înscrierii la pensie, implicit a dreptului la eliberarea adeverinței privitoare la acest spor.
A reținut pentru aceasta că având obligația de confidențialitate, reclamantul se află în aceeași situație cu acele categorii de personal pentru care a fost prevăzută în lege plata sporului de confidențialitate.
Tratamentul salarial diferit nu poate fi justificat prin apartenența la categorii socio-profesionale diferite, prin urmare este discriminatoriu.
Iar reparația prejudiciului suferit presupune și eliberarea actelor doveditoare cu privire la un spor salarial la care era îndreptățit în vederea stabilirii drepturilor de pensie decurgând din acesta.
Faptul că discriminarea constatată a fost sancționată și reparată în baza prevederilor nr.OG 137/2000, ale Codului muncii și ale actelor internaționale ratificate de România este în deplină concordanță cu cele reținute de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 46/2008, obligatorie la acest moment potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin această decizie ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul deontologic al magistraților și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În adoptarea acestei interpretări, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a avut în vedere următoarele:
Sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților-asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative.
Nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
S-a arătat însă că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, modificată și completată prin Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată și de documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce înseamnă că se referă și la acte normative cu putere de lege.
În privința noțiunii de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Din cele reținute în soluționarea recursului în interesul legii se degajă o primă concluzie, și anume aceea că prin soluționarea acțiunii în repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea rezultând din stabilirea prin norme legale a unui tratament diferențiat unor persoane aflate în situații analoage și invers, instanțele judecătorești nu încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Această dezlegare dată problemei privind nedepășirea atribuțiilor puterii judecătorești este obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă.
Normele internaționale care interzic discriminarea - art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenție - și practica CEDO impun statelor nu numai obligația de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicare a legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, dar și pe aceea de a da posibilitatea reparării prejudiciului suferit prin discriminare prin acces liber la justiție.
În baza celor reținute mai sus, Curtea constată că nu se regăsește cu privire la soluția criticată motivul de nelegalitate constând în pronunțarea hotărârii cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Nu este fondat nici motivul de recurs potrivit căruia sentința este lipsită de temei legal.
S-a mai arătat în considerentele Deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că magistrații au, potrivit art. 16 alin. 1 din Codul deontologic, obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă, rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor, răspunderii, dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Tratamentul diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului/indemnizației de bază.
Sporurile la salariul/indemnizația de bază trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Ca atare, s-a arătat în considerentele deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, magistrații, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000, republicată.
Despăgubirile trebuie stabilite raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul/indemnizația de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor.
Astfel cum s-a statuat prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, existența dreptului la sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar are drept obligație corelativă efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă privitoare la dreptul salarial, respectiv eliberarea adeverințelor doveditoare în acest sens.
Obligația este prevăzută de disp. art. 40 alin. (2) lit. g) și h) din Codul muncii.
Rezultă că nu se regăsesc cu privire la hotărârea atacată motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate, reglementate de art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, astfel că în baza art. 312 Cod procedură civilă recursurile acestor pârâți vor fi respinse ca nefondate.
Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este lipsit de interes și va fi respins ca atare în baza art. 312 Cod procedură civilă.
Calitatea de parte la judecata finalizată cu hotărârea atacată nu este suficientă pentru exercitarea recursului. Trebuie îndeplinite și celelalte condiții referitoare la exercitarea dreptului la acțiune.
Deși a figurat în cererea de chemare în judecată în calitate de chemat în garanție, împotriva acestei părți nu a fost formulată vreo pretenție.
Nu au fost precizate motivele pentru care Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată. În cauză nu a fost formulată o altă cerere de chemare în garanție.
Astfel, deși este admisă acțiunea formulată și împotriva acestei părți, hotărârea nu cuprinde condamnarea acesteia la o anume prestație.
Acest lucru rezultă și din considerentele hotărârii.
În aceste condiții și în lipsa recursului reclamantului prin care să se repună în discuție cererea formulată împotriva părții, recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice va fi respins ca lipsit de interes.
Inadmisibilitatea recursului împiedică examinarea criticilor formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești, b-dul. - nr.47, județul A și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul - chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5,reprezentat deDirecția -ă a Finanțelor Publice V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr. 492 din 4 mai 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în Râmnicu V,-, județul V și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored. /8 ex./02.11.2009/Jud. fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
