Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1539/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale pers. just.-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1539
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntrean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 818 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reclamanții intimați și, precum și reprezentantul pârâtului intimat Tribunalul Suceava.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare asupra acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 1541/86/20.03.2008 reclamanții si au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea sumelor către pârâtul Tribunalul Suceava, acesta din urmă cu obligația plății efective către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art. 4 din OUG 27/2006 și OG nr. 177/2006, precum si obligarea pârâtei Tribunalul Suceava la efectuarea cuvenitelor mențiuni necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, în sensul evidențierii exprese a plății sporului de fidelitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din personalul judiciar din unitățile de justiție (asistenți judiciari), și sunt discriminați, contrar prevederilor art. 1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art. 5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din justiție și chiar față de personalul conex, prin neacordarea sporului solicitat.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii deduse judecății, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de vechime nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale din justiție nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
Prin sentința civilă nr. 818 din 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondată; admisă acțiunea; și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de fidelitate prevăzut de art. 4 din nr.OUG27/2006 modificată, începând cu data de 1.07.2005, la zi, drepturi salariale ce urmează a fi reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății; a fost obligat pârâtul Tribunalul Suceava, la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui salariat, în sensul evidențierii plății sporului de fidelitate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul judiciar, reclamanții prestând muncă alături de judecători și de personalul auxiliar de specialitate. Toate persoanele din acest cadru al personalului judiciar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, acumulează o vechime în muncă și în specialitatea funcției judiciare, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută).
O specie vechimii în muncă o constituie vechimea în specialitate (în funcție). Vechimea în specialitatea funcției judiciare este o variantă a vechimii în specialitate aplicabilă în sistemul judiciar (așa cum, de pildă, vechimea la catedră, este o variantă a vechimii în specialitate aplicabilă în sistemul de învățământ). Ca atare, vechimea în specialitate (în funcție) constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități într-o anumită funcție, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară (, "Conținutul conceptului de vechime în muncă", în Dreptul nr.2/2000, pag.82; Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.389).
Deci reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal judiciar, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și acumulează, în urma executării acestui raport, vechime în specialitatea funcției judiciare deținute, fiind fideli acestei funcții judiciare, deoarece își mențin activitatea în sistemul judiciar, neexercitându-și dreptul,prevăzut de art. 41 din Constituție, de părăsire din proprie inițiativă a acestui sistem în favoarea altei funcții extrajudiciare. De asemenea asistenții judiciari respectă aceleași incompatibilități ca și magistrații, deci această fidelitate trebuie remunerată la fel. În plus, legea declară în mod expres că perioada desfășurării activității de asistent judiciar reprezintă vechime în magistratură, adică în funcția de judecător sau procuror. Oricum, cu atât mai mult, nici între asistenții judiciari și personalul auxiliar nu poate exista un tratament diferențiat sub aspectul continuității într-o funcție judiciară.
În al doilea rând, criteriul și justificarea acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar sau chiar ne judiciar (dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție) este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară sau în serviciul public al justiției, și implicit a fidelității acumulate cu respectare incompatibilităților funcției, specifice sistemului, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din unul și același sistem al justiției. Deci sporul de fidelitate se acordă având în vedere că aceste funcții impun incompatibilități drastice care au ca efect interzicerea obținerii de venituri salariale sau de altă natură din alte locuri de muncă. Astfel, potrivit art. 4 din nr.OUG 27/2006, toate persoanele din categoria personalului judiciar de specialitate juridică din instanțele judecătorești (judecători, procurori, magistrați asistenți), ba chiar și personalul fără atribuții judiciare dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție, beneficiază de un spor de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară sau în funcția de specialitate juridică deținută în sistemul justiției. Chiar până și personalul administrativ de la protocol sau resurse umane, fără absolut nici o atribuție judiciară, se bucură, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 124/2000, de toate drepturile, inclusiv de sporul de fidelitate. Mai mult, și personalul judiciar care nu este de specialitate juridică (personalul auxiliar) beneficiază de sporul de fidelitate pentru vechimea în funcția judiciară deținută în sistemul justiției ( art. 16 din nr.OG 8/2007). De același spor beneficiază și celelalte categorii de personal ne judiciar conex din sistemul justiției: consilierii de probațiune (conform art. 7 din Legea nr. 327/2006) și personalul din penitenciare (potrivit art. 6 din nr.OG 64/2006).
Concluzionând, rezultă în mod evident și indiscutabil faptul că sporul de fidelitate ( sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției) se acordă întregului personal de specialitate din sistemul justiției, judiciar sau doar conex, indiferent de funcția concretă deținută în acest sistem (deci indiferent de statut, recrutare, atribuții, durata funcției etc.). Acest spor recompensează alegerea făcută de titular de a munci în sistemul justiției și însuși lucrul prestat în sistemul justiției, atât timp cât acesta este prestat, deci nu recompensează doar o anumită funcție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că art. 1 alin. 2 lit. pct. și art. 27 din OG137/2009, texte de lege pe care instanța de fond le-a reținut pentru a pronunța hotărârea, sunt neconstituționale în măsura în care prin aplicarea lor permit instanței de judecată să cenzureze soluția aleasă de legiuitor și să acorde drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii profesionale decât reclamanții.
Arată recurentul că prin hotărârea pronunțată și prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
Mai arată recurentul că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 raportat la art.312alin.3 teza finală Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Art.4 alin.1 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției dispune ca judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației, calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară.
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniu politic, economic, social și cultural sau în orice domeniu ale vieții publice.
3 stipulează că "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor arătate la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate.
Așadar, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind una de discriminare trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții:
- existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință;
- existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000.
Tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
De asemeni tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea și înlăturarea recunoașterii,folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
În concluzie, nu orice tratament diferit semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de tratament preferențial iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă dar rezonabilă.
Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consacră dreptul la tratament egal, "exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, însă, în speță, nu există nici un text legal care să recunoască drepturile solicitate de reclamanți.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție "salariații" au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Art. 155 din Codul muncii stipulează că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală".
Pentru munca prestată angajatorul este obligat să plătească salariatului salariul din care fac parte și sporurile în alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii.
De asemenea, reține Curtea că prin deciziile nr.818, 819 și 820 din 3.07.2008 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 al.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată.
Drept urmare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 din același act normativ, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.
- menține dispozițiile privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 818 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Suceava.
Menține dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Dact.
Ex. 2
30.12.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntrean
