Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1527/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1527
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 835 din13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA și înregistrată sub nr- din 05.01.2009, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, să fie obligați pârâții la calcularea și plata diferențelor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2000 - 31 august 2004, actualizate în funcție de rata de creștere a inflației, precum și obligarea pârâților la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi de natură salarială.
La termenul de judecată din 5 februarie 2009, Curtea de APEL SUCEAVAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că are calitatea de judecător la Judecătoria Vatra Dornei, iar potrivit Legii nr. 50/1996 a beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar.
Conform art. 47 din Legea nr. 50/1996, în forma republicată în Of. nr. 563 din 18 noiembrie 1999, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text a fost abrogat însă în mod nelegal și abuziv, întrucât prin Legea nr. 125/2000 (art. 1, lit. Q pct. 1), Guvernul României a fost abilitat doar să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996.
Au fost enunțate dispozițiile art. 114 alin. 1 și art. 53 din Constituție privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul unor legi organice, respectiv cele privind restrângerea unor drepturi sau libertăți, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
S-a mai susținut că, în acest sens a fost admis și recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, instanța supremă statuând că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, reclamanta evocând considerentele deciziei susmenționate, astfel cum au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008, obligatorie conform dispozițiilor art. 329 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cât privește eventuala prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada specificată, reclamanta a evocat dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, conform căruia termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale, text ce se coroborează cu dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. c și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 care stabilește că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, exemplificând decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/2006, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile Codului muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, art. 11, 20, 53 și 148 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocând dispozițiile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958 și prevederile art. 283 din Legea nr. 53/2003 potrivit căruia cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Au fost evocate dispozițiile deciziei nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare în cauză.
Prin sentința nr. 835 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Suceava - Secția civilă a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, să-i plătească drepturile salariale reprezentând sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% aferente perioadei 1.09.2000 - 31.08.2004 actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Totodată a obligat pârâtul Tribunalul Suceava să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi salariale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa. Într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, nu-i poate fi imputată reclamantei pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii aceasta a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului, dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă, conform art. 295 din Codul muncii.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art.17 alin. 1 și 2 din același act normativ, în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Ori, în cauză, au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1 - 18 la ordin).
Totodată, tribunalul a constatat că prin nr.HG 232/2005, publicată în Of. nr. 273/2005, acest act normativ producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsura preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005 - 2007.
Față de aceste considerente, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, enunțând dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispozitivul deciziei nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, că reclamanta este îndreptățită la sporul solicitat.
De asemenea, că actualizarea sumelor solicitate la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanta ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul său, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, pârâtul Tribunalul Suceavaa fost obligat la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, potrivit perioadei arătată mai sus.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris pentru perioada solicitată, invocând în acest sens dispozițiile art. 3 și 12 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003. A mai arătat că decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit în cuprinsul său un termen de la care a început să curgă prescripția.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în timpul stabilit de lege, iar conform art. 3, termenul de prescripție este de 3 ani.
Art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii prevede că termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Întrucât salariul este o prestație periodică, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de lege menționate ar fi împlinit la data promovării prezentei acțiuni, însă în discuție este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile statului, respectiv cea executorie, cu depășirea abilităților sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Instituția prescripției extinctive constituie o modalitate de protecție a securității juridice, care sancționează titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
O asemenea neglijență conține o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului.
Însă, în situația în care acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.
În cauză, art. 47 din Legea nr. 50/1996 apărea abrogat prin emiterea nr.OUG 83/2000, acțiunea și implicit dreptul la spor fiind declarate inexistente.
Ulterior, însă, în cadrul soluționării recursului în interesul legii prin decizia nr. 21/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței acestuia, în toată această perioadă.
OUG nr. 83/2000 fiind adoptată cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare către Parlament, a creat în toată perioada convingerea inexistenței dreptului.
Așadar, statul prin organul său executiv, a determinat lipsa de previzibilitate a apărării dreptului, reclamanta neputând prevedea, contra normei care crea aparența lipsei dreptului, până la declararea nelegalității acestei norme, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în favoarea sa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, reclamanta a avut posibilitatea să se adreseze instanței pentru plata acestor drepturi, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, calculându-se așadar, de la data pronunțării acestei decizii.
Pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că în mod întemeiat prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, critica adusă sentinței nefiind fondată.
În consecință, recursul va fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.835din13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. judecător - -, aflată în,
semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 11.12.2009
Președinte:Dicu AurelJudecători:Dicu Aurel, Maierean Ana, Sas Laura
