Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1540/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1540
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5,Curtea de Apel Brașov, cu sediul în municipiul B,-, județul B, Tribunalul Brașov, cu sediul în municipiul B,-, județul,Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul B, B- -, nr. 7, județul B, împotriva sentinței nr.852/din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția civilă, în dosarul nr. -.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsă fiind reprezentanții celorlalți recurenți, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, Curtea de Apel Constanța, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului său, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2001 - 2003, iar față de capătul de cerere privind actualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor a pus concluzii de respingere a acestuia.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Brașov și înregistrată sub nr. -, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Finanțelor Publice B, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, Curtea de Apel Constanța și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să-i oblige pe aceștia la plata sporului de vechime în muncă începând cu data de 01.01.2001 și până la zi, în cuantum actualizat, în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății și până la data executării hotărârii, respectiv acordarea dobânzii legale și acordarea sporului până la eliminarea discriminării;
- să oblige pârâții 2, 6 și 11 la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă;
- obligarea pârâtului nr. 4 la includerea în buget sumelor necesare plății drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii reclamanții, au arătat că au calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel Brașov.
Reclamantul a avut calitatea de judecător la Judecătoria Vaslui, în perioada 01.01.2001- 06.05.2002, de judecător la Judecătoria Î Buzăului, în perioada 07.05.2002- 30.04.2004, iar din data de 30.04.2004 funcționează la Tribunalul Brașov.
Reclamantul a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în perioada 01.01.2001- 06.05.2002, judecător la Judecătoria Constanța în perioada 07.05.2002 - 30.04.2004, judecător la Judecătoria G pe perioada 01.05.2004, iar din data de 01.09.2004 funcționează neîntrerupt la Tribunalul Brașov.
Salarizarea s-a efectuat în temeiul Legii nr.50/1996 și a nr.OUG 177/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.347/2003.
Potrivit art.33 alin.l din Legea nr.50/1996 republicată privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
de vechime în muncă Cota din salariul de bază
- între 3 și 5 ani | 5% |
- de la 5 la 10 ani | 10% |
- de la 10 la 15 ani | 15% |
- de la 15 la 20 de ani | 20% |
- peste 20 de ani | 25% |
Deoarece legea nu distinge, noțiunea de "personal" include atât magistrații,cat si personalul auxiliar de specialitate.
De asemenea, potrivit art.98 din Legea nr.92/1992 republicată,act normativ abrogat la data de 07.09.2004,"magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, pentru participare la ședințe de judecată, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru titluri științifice, precum și de alte drepturi reglementate prin lege".
Prin art. 2 din OG nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, se prevede ca "(1) Magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare lunară, stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
(2) de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația lunară sunt prevăzuți la cap. A al anexei nr. 1.
(3) Indemnizația prevăzută la alin. (1) și (2) este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de magistrat și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport de venitul salarial."
Astfel, în cazul magistraților salariul de bază se înlocuiește cu indemnizația de încadrare lunară, unica formă de remunerare, păstrându-se dispozițiile referitoare la modul de calcul al indemnizației.
Referitor la sporul de vechime, art. 1 pct. 31 din OG nr. 83/2000 prevede că acesta nu se mai aplică magistraților, păstrându-se însă pentru personalul auxiliar de specialitate.
În mod diferit față de magistrați, pentru personalul auxiliar de specialitate se păstrează toate drepturile prevăzute de Legea nr. 50/1996 (spor de stabilitate, spor de vechime, salariu de merit, etc).
Se constată astfel că dreptul salarial aferent sporului de vechime, cuvenit magistraților, stabilit prin Legea nr. 50/1996, a fost suprimat prin efectul dispozițiilor OG nr. 83/2000.
Or, potrivit art. 56 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru eliberarea actelor normative, o atare suprimare nu poate fi primită ca admisibilă cât timp o dispoziție dintr-o lege este modificată de un act normativ de valoare inferioară - Ordonanță a Guvernului - în disprețul principiului constituțional al supremației legii.
Prin menținerea sporului de vechime pentru personalul auxiliar de specialitate și suprimarea acestuia pentru magistrați, s-a creat un tratament diferențiat între cele două categorii profesionale, fiind în prezența unei discriminări, în sensul art. 2 alin. 1, art. 2 alin. 3 și art. 6 din OG nr. 137/2000.
Situația de fapt și de drept mai sus prezentată, a fost confirmată de Hotărârea din 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care constatat că măsura eliminării aplicării prevederilor legale privind acordarea sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art. 6 din OG nr. 137/2000.
Prin aceeași hotărâre s-a constatat existența unui tratament diferențiat discriminatoriu, potrivit prevederilor art.2 alin. 1,art.2 alin.3 si art.6 din OG nr. 137/2000,recomandându-se Ministerului Justiției și Ministerului Public adoptarea de măsuri în vederea înlăturării tratamentului discriminatoriu.
Nu poate fi reținută ideea potrivit căreia indemnizația de încadrare bruta lunară a magistraților ar include si sporul de vechime deoarece cuantumul indemnizației este diferențiat in funcție de nivelul instanței și de vechimea în magistratură,iar nu de vechimea în muncă,aceasta din urma incluzând și perioade ale activității desfășurate în alte funcții, din alte domenii de activitate.
De asemenea, cap.6 pct.6.2. din Carta Europeana cu privire la Statutul Judecătorului,prevede că "remunerarea poate sa varieze in funcție de vechimea in munca,de natura funcțiilor cu care judecătorul profesionist a fost investit sau de importanta îndatoririlor care i-au fost impuse, apreciate în condiții transparente."
Deoarece reclamantele au suferit un prejudiciu material prin neacordarea drepturilor salariale constând in sporul de vechime aferent perioadei lucrate,acestea au dreptul la despăgubiri,constând in contravaloarea actualizata a acestui spor.
Actualizarea prin aplicarea indicelui de inflație se justifica prin necesitatea corelării salariului de care reclamantele ar fi beneficiat la momentul la care angajatorul îl datora si salariul de la momentul la care aceste sume de bani intra efectiv in patrimoniul beneficiarului,pentru a nu se diminua puterea de cumpărare.
Dobânda legala la suma datorata trebuie acordata pentru acoperirea prejudiciului constând in lipsa de folosință a banilor,pe perioada cuprinsa intre momentul la care trebuiau acordate aceste drepturi salariale si momentul plății efective.
Apreciază că Ministerul Finanțelor Publice are în cauză calitate procesuală pasivă raportat la dispozițiile art.l din nr.OUG22/2002, art. 19 Legea nr.500/2002, art.3 al.l pct.2 nr.HG208/2005.
De asemenea, potrivit art. 15 din HG nr. 83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin.l) pct. 2 din nr.HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice, are, în principal, următoarele atribuții:. "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetari anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Referitor la aplicarea regulilor de competență materială si teritoriala, invocă prevederile art.284 din Codul Muncii raportat la art.2 pct.l lit.c Cod procedură civilă, conflictul decurgând din neplata unor drepturi salariale cum sunt și cele de față.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, arată că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din data de 06.07.2006,prin care s-a constat existenta unei discriminări in ceea ce privește acordarea sporului de vechime, a întrerupt cursul termenului de prescripție, astfel încât,de la data de 06.07.2006,a început să curgă un nou termen de trei ani,in cadrul căruia se pot solicita drepturile salariale menționate anterior.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii; OG nr. 137/2000; art. 20, alin. 1 din Constituția României: "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte".
- prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căruia: " Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare."
- prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căruia:" 2. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală.
3. Orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui precum și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană și completată, dacă este cazul, cu alte mijloace de protecție socială.-"
- prevederile art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit căruia: "Statele părți la prezentul recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi:
a) remunerația care asigură tuturor muncitorilor cel puțin:
(i) un salariu echitabil și o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție; -".
- prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 potrivit căruia: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
- prevederile art. 4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 "Dreptul la o salarizare echitabila
În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la o salarizare echitabila, părțile se angajează:
3. sa recunoască dreptul lucrătorilor și al lucrătoarelor la salarizare egala pentru munca de valoare egala;
5. sa nu autorizeze reținerile din salarii decât în condițiile și în limitele prescrise de legislația sau de reglementarea naționala ori fixate prin convenții colective sau prin sentințe de arbitraj.
Exercitarea acestor drepturi trebuie sa fie asigurata fie prin intermediul convențiilor colective încheiate în mod liber, fie prin metodele legale de fixare a salariilor, fie prin orice alta modalitate adecvată condițiilor naționale."
În probațiune s-au depus înscrisuri privind salarizarea și funcțiile deținute în intervalul vizat; solicitându-se proba cu expertiza tehnica judiciara privind cuantumul sumelor cuvenite conform celor solicitate prin acțiunea introductivă; practica judiciară în materie.
Reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că, solicită plata pretențiilor doar pentru perioada 01.01.2001- 23.12.2001 și respectiv 21.11.2006 - 12.03.2007. Arată că, pentru restul pretențiilor solicitate prin acțiunea introductivă deține titlu irevocabil, conform sentinței civile nr. 1359/2006 completată prin sentința civilă nr. 113/2007 a tribunalului Alba.
Pârâta Curtea de Apel Brașova formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare se arată că activitatea desfășurată de magistrați nu se înscrie în rândul raporturilor tipice de dreptul muncii, având un caracter atipic, în cadrul căruia se aplică dispoziții speciale derogatorii.
Intenția legiuitorului în acest caz a fost de a institui un sistem de salarizare diferit pentru categoria profesională a magistraților, având în vedere specificul activității acestei categorii, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.
Judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare lunară brută, stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare. Indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității I corespunzătoare funcției de magistrat și reprezintă baza de calcul pentru I stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În speță legea nu prevede recunoașterea vechimii în muncă pentru j activitatea desfășurată de către magistrați în alte domenii de activitate, ci dispune imperativ prin din OUG 27/2006 de o indemnizație de încadrare lunară ca unică formă de remunerare.
Numai legiuitorul poate stabili dacă și ce anume sporuri se adaugă anumitor categorii de "salariați", cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toate persoanele care se află sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrate, ale volumului activității pe care o desfășoară, ale importanței și riscului muncii lor. Instituirea sporului de vechime în muncă pentru magistrați și cei asimilați acestora constituie o problemă de legiferare
Pârâtul Tribunalul Brașova depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cazul în care reclamantele nu a avut calitatea de judecător în raza de competență a Tribunalului Brașov.
Pe fond a arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare pentru magistrați, constând într-o indemnizație de încadrare lunară stabilită pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și de vechimea în magistratură, nu de vechimea în muncă.
Prin decizia nr.294 din 1 noiembrie 2001, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.33 din Legea nr.50/1996, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, reținându-se că "principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit".
De asemenea s-a apreciat de către Curtea Constituțională că salarizarea magistraților în urma modificării Legii nr.50/1996 prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, a fost corelată cu dispozițiile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art. 19 și art.20 alin.l din lege "persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație lunară" care este "unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției".
În concluzie, instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de personal care se află în situații diferite, nu este contrară art. 16 alin.l din Constituție și dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ministerul Justiției invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Se arată că în acest caz, prejudiciul suferit de reclamanții este rezultatul adoptării unui act normativ, respectiv OG nr.83/01.12.2000, care înlătură sporul de vechime în muncă pentru magistrați.
Prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani ar trebui să curgă de la data intrării în vigoare a OG nr.83/2000, care reprezintă în acest caz data săvârșirii faptei care a determinat instituirea discriminării la care reclamanții fac referire în motivarea acțiunii.
În opinia pârâtei, dacă reclamanții s-au considerat discriminați prin înlăturarea acestui spor, ar fi trebuit să valorifice dreptul la despăgubiri încă din anul 2000, având în vedere faptul că aceasta nu este condiționat de sesizarea CNCD, potrivit art.21 alin 1 din OG 137/2000.
De asemenea, a învederat instanței că legiuitorul, prin modificarea OG nr. 137/2000 prin Legea nr.324/14.07.2006, a statuat, în sensul că "termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Pe fond se solicită respingerea acțiunii arătând că începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite (doar) de OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie de personal.
În ceea ce privește atingerea adusă principiului nediscriminării în materie de muncă și de salarizare prin eliminarea dreptului magistraților la sporul de vechime în muncă a arătat că, după cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică în mod automat încălcarea art. 14 din Convenție.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Existența unor situații analoage sau comparabile reprezintă un element esențial pentru a putea reține un tratament diferențiat nejustificat.
În cazul de față, nu poate fi vorba despre existența vreunei situații comparabile sau cu atât mai puțin, a unei analogii între judecători și procurori și situația oricărei alte categorii profesionale, întrucât nu desfășoară aceeași activitate.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice arătând în motivare că, potrivit art. 15 din HG nr.83/2005, publicată în Monitorul Oficial partea I, din 11 februarie 2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea finanțelor publice.
Raporturile de muncă există între reclamant și instituțiile pârâte fără ca Ministerul Finanțelor Publice să fie implicat în vreun fel.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, ca reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice în teritoriu, în baza mandatului special emis de acesta, a formulat întâmpinare prin care a invocat în cauză excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției pentru următoarele considerente:
Așa cum este reglementată în art. 60 - 63 Cod procedură civilă instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în cauză a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul, deci această instituție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu există în sarcina Ministerului Finanțelor Publice. Cererea de chemare în garanție este o acțiune pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlu de salarii.
Temeiul unei astfel de cereri trebuie să îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a corectat periodic în mod nejustificat indemnizațiile cuvenite de drept reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție egală din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Ministerul Finanțelor Publice, Ministrul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar conform art. 23 alin.3 din Legea nr. 72/1996, privind finanțelor publice (în vigoare până la data de 01.01.2003 și nr. 500/2002 care intra în vigoare la 01.01.2003, art. 19-35): " creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite".
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
În probațiune s-au depus înscrisuri privind salarizarea și funcțiile deținute în intervalul vizat; solicitându-se proba cu expertiza tehnica judiciara privind cuantumul sumelor cuvenite conform celor solicitate prin acțiunea introductivă; practica judiciară în materie
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în conformitate cu prevederile art.28.5 raportat la art.281 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr. 852/M/14.09.2007 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. -, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov pentru perioadele în care reclamanții nu au avut calitatea de magistrat la Tribunalul Brașov, instanțele din raza de competență a acestuia sau au avut suspendată calitatea de magistrat, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele Ministerul Justiției și Ministerul Public, s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, având și calitatea de chemat în garanție, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, Curtea de Apel Constanța, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Pârâții au fost obligați la plata sporului de vechime în muncă începând cu 1.01.2001 și până la 12.03.2007 iar pentru reclamanta pentru 1.01.2001 - 23.12.2001, 21.11.2006 - 12.03.2007, în cuantum actualizat în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății calculat începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii respectiv acordarea dobândirii legale pentru aceeași perioadă conform Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. -/2007 și suplimentelor la acesta întocmite de expert -u care fac parte integrantă din prezenta sentință, pentru perioadele în care reclamanții au avut calitatea de magistrat.
Pârâta Curtea de Apel Brașova fost obligată să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ost obligat la includerea în buget a sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate.
S-a respins restul acțiunii.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință, chematul în garanție a fost obligat la virarea fondurilor necesare achitării sumelor solicitate.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților suma de 451,70 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. l Cod procedură civilă, prima instanță s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașov, a excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov pentru perioada în care reclamanții nu au avut calitatea de magistrați la Tribunalul Brașov, la instanțele din raza de competență a acestuia sau au avut suspendată activitatea.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, prima instanță a reținut că nu operează prescripție dreptului la acțiune deoarece potrivit dispozițiilor art. 8 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă de la data publicării în monitorul oficial a deciziei XXXVI.
În acest context a invocat și dispozițiile art. 16 alin 1 lit. A din Decretul nr. 167/1958, care reglementează întreruperea curgerii termenului de prescripție prin aceea că, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Asemenea acte de recunoaștere au mai fost adrese ale Ministerului d e Justiție către Ministerul Economiei și finanțelor în vederea obținerii de fonduri pentru plată, includerea în angajamentul cu ocazia încheieri negocierii de aderare la Uniunea Europeană, a " obligației de plată a drepturilor salariale restante și asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar", Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului la acțiune este reglementat de art. 17 alin 1 și 2 din decretul 167/1958 și constă în esență în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție respectiv la data de 7 mai 2007.Invocăm și dispozițiile art. 21 alin 2 din OG 137/2000.
Pe de altă parte s-au încălcat prevederile art.56 și 64 din Legea 24/ 20( privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cai precizează că:
" după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existențe acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea completarea, abrogarea republicarea, suspendarea sau alte asemenea " iar art.64 din același act normativ prevede că " în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. In această situație, se vor prevedea în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată ".
Dreptul la vechimea în muncă fiind acordat prin lege organică ( Legea 50/ 1996, Legea 188/1999) aplicarea unei dispoziții din acestea nu poate fi suspendată decât printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, ceea ce nu este cazul în speță unde suspendarea a operat prima oară printr-o ordonanță de urgență ( act normativ inferior), termenul prevăzut de aceasta fiind prelungit prin legile bugetului de stat pentru anii 2002, 2003, 2004, reglementări ce, nu acoperă neregularitățile menționate în care prin aceste acte normative nu se instituie o nouă suspendare, ci doar se prelungește durata suspendării.
În anul 2001 este de notorietate că magistrați din instanțe din țară au primit drepturi salariale solicitate de reclamanți, ulterior intervenind suspendarea acestor drepturi. In acest mod s-a făcut o discriminare între cei care au primit aceste drepturi și cei cărora li s-a refuzat acordarea drepturilor respective, contravenindu-se legislației române actuale și Directivelor Consiliului Europei 2000/43/EC și 2000/78/EC.
Mai mult chiar în conformitate cu art.40 alin.2 din Codul Muncii, angajatorului îi revin mai multe atribuții, printre care și aceea de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contract individual de muncă sau contract colectiv de muncă.
Avându-se în vedere succesiunea în timp a actelor normative sus arătate, dispozițiile art.41 din OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, nu pot fi afectate de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor de stat pe anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii consacrat și de Constituția României. Cu atât mai mult cu cât prin noua lege, ce reglementează efectele unei situații juridice, nu se poate aduce nici o atingere, nici o îngrădire sau discriminare unui drept deja câștigat ce trebuie respectat, indiferent de situația elaborării unor legi succesive. Legea întotdeauna trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire legală și eficace contra oricărei discriminări a drepturilor omului și libertăților fundamentale" și de art. 292 din Codul Muncii care arăta că potrivit obligațiilor internaționale asumate de România, legislația muncii se va armoniza permanent cu normele Uniunii Europene cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, cu normele dreptului internațional al muncii.
Deși Legea 50/1996 cu modificările ulterioare a fost abrogată prin OG 177/ 6.12.2002 publicată în Monitorul Oficial nr.924/ 18 decembrie 2002, în care nu se mai prevede plata primei de vacanță pentru motivele sus arătate considerăm că acest drept fiind un drept câștigat nu se poate reveni asupra lui pentru a-1 înlătura. Mai mult decât atât sunt incidente în cauză celelalte dispoziții legale sus menționate interne și internaționale.
Legea 303/ 28.06.2004 prevede că salarizarea magistraților se stabilește prin lege specială fiind incidente și în prezent dispozițiile legale anterior arătate.
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului, așa cum se susține, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art. 1 și 3 din 167/1958 și art. 283 al. 2 din 53 /2003- Codul Muncii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, prima instanță a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG 83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții:. "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ca urmare, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, prima instanță a constatat că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002,Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție,acesta având, în principal, următoarele atribuții:. "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În consecință, prima instanță a apreciat că este admisibilă cererea de chemare in garanție, astfel încât a respins această excepție invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții, au arătat că au calitatea de judecători în cadrul Curții de Apel Brașov.
Reclamantul a avut calitatea de judecător la Judecătoria Vaslui, în perioada 01.01.2001- 06.05.2002, de judecător la Judecătoria întorsura Buzăului, în perioada 07.05.2002- 30.04.2004, iar din data de 30.04.2004 funcționează la Tribunalul Brașov.
Reclamantul a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în perioada 01.01.2001- 06.05.2002, judecător la Judecătoria Constanța în perioada 07.05.2002 - 30.04.2004, judecător la Judecătoria G pe perioada 01.05.2004, iar din data de 01.09.2004 funcționează neîntrerupt la Tribunalul Brașov.
Potrivit art. 33 din Legea 50/1996 republicată " pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.
Acest text legal s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG 83/2000, act normativ ce a completat și modificat Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Potrivit art. l pct.32 din OG 83/2000, la art.33 din Legea 50/1996 a fost introdus aliniatul 3, cu următorul conținut " prevederile alin.l și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de OUG 177/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională. în prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților este OUG 27/2006.
Trebuie precizat faptul că în analizarea tratamentului diferențiat cu privire la neacordarea sporului de vechime magistraților, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea 170/2006 după ce a analizat comparativ situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și situația magistraților, având în vedere că legiuitorul prin legea 50/1996 i-a așezat într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale.
Ulterior această hotărâre a fost anulată, iar tribunalul a analizat dacă, în speță, prin neacordarea sporului de vechime există un tratament discriminator pentru categoria profesională a magistraților.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct. 1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Pârâtul Ministerul Justiției invocă, în apărare, practica Curții constituționale potrivit căreia principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale aflate într-o situație comparabilă.
Având în vedere că în prezent salarizarea magistraților se realizează potrivit OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, categoriile profesionale aflate într-o situație comparabilă cu cea a magistraților sunt cele prevăzute de art. l alin 1 din OUG 27/2006. Se reține că prin modificarea sistemului de salarizare al magistraților, sistem ce nu mai este compatibil cu acela al demnitarilor publici aleși sau numiți, neacordarea sporului de vechime magistraților constituie un tratament diferențiat, tratament instituit prin OG 83/2000, ținând cont de faptul că există o diferențiere clară între sporul de vechime în muncă( acordat tuturor angajaților) și sporul de stabilitate în magistratură iar tratamentul diferențiat se reflectă în special asupra persoanelor care au desfășurat activități în alte domenii decât cele pentru care le este recunoscută vechimea în magistratură, potrivit OUG 27/2006.
De asemenea, apărările pârâtului Ministerul Justiției nu pot fi reținute, din moment ce, între timp, a fost emisă Legea 45/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 169/09.03.2007, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care pune capăt discriminării prin acordarea sporului de vechime, astfel că pârâtul Ministerul Justiției recunoaște implicit că anterior apariției acestui act normativ a existat o discriminare în salarizarea judecătorilor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia XXXVI, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate de reclamante.
În consecință, reclamanții, și au fost prejudiciați cu sumele reprezentând sporul de vechime începând cu 01.01.2001-11.03.2007 (data încetării discriminării odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 45 /2007) așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară nr.-/2007 (f 208-217 vol II), completarea la raportul de expertiză(231-252 vol I) și suplimentului la raportul de expertiză ( 1-16 vol. III) efectuat de expert contabil -u.
Reclamanta a fost prejudiciată cu sumele reprezentând sporul de vechime pentru perioadele 01.01.2001- 23.12.2001, respectiv 21.11. 2006- 12.03.2007 conform raportului de expertiză tehnică judiciară nr.-/2007, completării și suplimentului la acest raport.
Pârâții au fost obligați la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de vechime pe perioadele și in sumele indicate în Raportul de expertiză tehnică judiciară nr. -/2007 și suplimentul la acesta care fac parte integrantă din prezenta sentință.
În ceea ce privește petitul referitor la actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație și dobânzii legale, prima instanță a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere prevederile art. 1082 și art. 1084 Cod civilă.
Pârâții au fost obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantelor, potrivit art. 4 din Decretul nr. 92 din 16.04.1976 privind carnetul de muncă coroborat cu cele ale pct.14 din PROCEDURA nr. 3242 din 26.10.1995 a
În conformitate cu art. 3 alin.l pct.2 din HG nr. 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, prima instanță l-a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
În temeiul art. 274 cod procedură civilă, prima instanță a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 451,70 lei, reprezentând contravaloarea expertizei conform chitanței nr. -/1 de la fila 166 din vol.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, acesta din urmă având și calitatea de chemat în garanție.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției a arătat, în esență, că sentința recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material. Având în vedere că prin decizia nr. XXXVI/2007 a reținut acordarea de drepturi salariale reprezentând sporul de vechime în muncă, fiind vorba de prestații periodice cu caracter succesiv, pretențiile reclamanților ar fi trebuit examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. A invocat dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, arătând că, în raport de data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, în ceea ce privește pretențiile exprimate pentru intervalul anterior momentului 25.01.2004.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției a mai arătat că prin actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație plus dobânda legală, s-a creat o dublă reparare a prejudiciului suferit, realizându-se o dublă executarea a câștigului nerealizat și o îmbogățire fără just temei.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției invocate.
În drept, pârâtul recurent Ministerul Justiției a invocat disp. art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 2001 - 2003, având în vedere că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 al. 1, art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, față de dispozițiile Deciziei nr. XXXVI din 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulează recurs doar pentru capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație. Astfel, a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației și a cheltuielilor de judecată, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile. Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație ori cheltuieli de judecată, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii pentru anii 2001 - 2003 ca prescrisă, iar față de capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 304/1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâta Curtea de Apel Brașova arătat, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă pentru perioada cuprinsă între 01.01.2001 - 01.07.2005, când nu avea calitatea de ordonator secundar de credite, precizând că între reclamant și Curtea de Apel Brașov nu există nici un fel de raporturi juridice, acesta nedesfășurând activitate de magistrat în cadrul acestei instanțe. De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între 01.01.2001 - 01.10.2004, în temeiul art. 1 și 3 din Decretul 167/1957 coroborat cu dispozițiile art. 21 din nr.OG 137/2000.
Pe fondul cauzei, pârâta recurentă Curtea de Apel Brașova arătat că în lipsa unor dispoziții legale exprese care să reglementeze sporul de vechime în muncă nu în magistratură, în cazul menținerii sentinței pronunțate de prima instanță, înseamnă a adăuga la lege, ceea ce nu este permis, întrucât instanța de judecată are obligația de a aplica legea, neavând drept de legiferare în domeniu.
În ceea ce privește plata sumelor solicitate cu aplicarea indicelui de inflație, pârâta recurentă Curtea de Apel Brașova considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 Cod civil, din care rezultă că reclamantul creditor al unei obligații având drept obiect o sumă de bani nu pot pretinde decât dobânda legală, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată. Totodată daunele interese se acordă sub forma dobânzii legale, fără a se pune însă problema indexării, întrucât însuși acest tip de dobândă presupune raportarea sa la o dobândă fluctuantă, calculată de în funcție de evoluția pieței economice.
În consecință, pârâta recurentă Curtea de Apel Brașova solicitat casarea sentinței recurate, ca fiind nelegală și netemeinică și pe fond, respingerea acțiunii.
În drept, pârâta recurentă Curtea de Apel Brașova invocat disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Baa rătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că atribuții în angajarea, salarizarea, acordarea drepturilor reclamanților au Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, raporturile de muncă existând între intimații reclamanți și instituțiile pârâte, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel. De asemenea, a arătat că în mod eronat prima instanță a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere faptul că temeiul unei astfel de cereri trebuie să îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
În consecință, pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bas olicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de pârâtul Minsterul Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept, pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bai nvocat dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâtul Tribunalul Brașova arătat, în esență, că reclamanții nu au indicat cuantumul sumelor pe care le pretind, precum și perioada efectiv lucrată pentru care solicită plata acestor sume. Pentru perioada în care reclamantele nu au avut calitatea de judecător în cadrul instanțelor din raza de competență a Tribunalului Brașov, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov. De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001 - 01.01.2004.
Pârâtul recurent Tribunalul Brașova solicitat admiterea în parte a acțiunii, motivat de faptul că art. 33 din nr.OG 83/2000 prevede că nu se mai aplică magistraților, dar se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate. Mai mult, noul cod al muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 a abrogat expres prevederile codului muncii anterior și implicit dispozițiile referitoare la acordarea sporului pentru vechimea în muncă, acest spor nemaifiind reglementat nici în cuprinsul normei generale. Ulterior, art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, a abrogat nr.OUG 177/2002, noul act normativ înlocuind în totalitate prevederile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților, din Legea nr. 50/1996, fără a face referiri exprese la sporul de vechime în muncă, care de altfel nu a mai fost prevăzut nici de actele normative anterioare, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002.
În ceea ce privește plata sumelor solicitate cu aplicarea indicelui de inflație, pârâtul recurent Tribunalul Brașova considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 Cod civil, din care rezultă că reclamanții creditori ai unei obligații având ca obiect o sumă de bani nu pot pretinde decât dobânda legală, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua chemării în judecată. Totodată daunele interese se acordă sub forma dobânzii legale, fără a se pune însă problema indexării, deoarece însuși acest tip de dobândă presupune raportarea sa la o dobândă fluctuantă, calculată de în funcție de evoluția pieței economice.
În drept, pârâtul recurent Tribunalul Brașova invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
Pârâtul recurent Tribunalul Brașova invocat și excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL SUCEAVA, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 284 din Legea nr. 53/2003, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în cererile de recurs, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL SUCEAVA, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, prin încheierea nr. 2706/05.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. - al Curții de Apel Brașov, de la această instanță, la Curtea de APEL SUCEAVA.
Potrivit disp. art. 40 al. 3 Cod procedură civilă, în caz de admitere a cererii de strămutare, pricina se trimite spre judecată unei alte instanțe de același grad.
Prin urmare, datorită faptului că în cauză este dat unul dintre cazurile de prorogare judecătorească a competenței, Curtea constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze, deși nici unul dintre reclamanți nu are domiciliul în raza de activitate a Curții de APEL SUCEAVA.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașov pentru perioada în care reclamantele nu au avut calitatea de judecător în cadrul instanțelor din raza de competență a Tribunalului Brașov, precum și la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Brașov pentru perioada cuprinsă între 01.01.2001 - 01.07.2005, Curtea constată că acestea nu sunt date în cauză.
Astfel, prin sentința recurată, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov pentru perioadele în care reclamanții nu au avut calitatea de magistrat la Tribunalul Brașov, instanțele din raza de competență a acestuia sau au avut suspendată calitatea de magistrat.
De asemenea, în cauză s-a reținut că reclamanții, au arătat că au calitatea de judecători în cadrul Curții de Apel Brașov, iar întrucât raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, Curtea de Apel Brașov justifică în cauză calitate procesuală pasivă, inclusiv în ceea ce privește efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
De altfel, prin sentința recurată, prima instanță i-a obligat pe pârâți la plata sporului de vechime în muncă începând cu 1.01.2001 și până la 12.03.2007, iar pentru reclamanta pentru 1.01.2001 - 23.12.2001, 21.11.2006 - 12.03.2007, în cuantum actualizat în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății calculat începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, respectiv acordarea dobândirii legale pentru aceeași perioadă conform Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. -/2007 și suplimentelor la acesta întocmite de expert -u, pentru perioadele în care reclamanții au avut calitatea de magistrat.
Prin urmare, Curtea constată că din dispozitivul sentinței recurate rezultă cu claritate faptul că pârâții urmează să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă, în funcție de perioadele în care au avut calitate de magistrat, conform raportului de expertiză efectuată în cauză. Din acest motiv, nu are relevanță în cauză faptul că reclamanții nu au indicat cuantumul sumelor pe care le pretind și perioada efectiv lucrată pentru care solicită plata acestor sume.
Referitor la celelalte motive de recurs invocate în cauză, Curtea reține următoarele:
Articolul 33 alin. 1 și 2 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevedea că pentru vechimea în muncă personalul beneficiază de un spor de vechime, de până la 25% calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, spor de vechime care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă. Prin OG 83/2000, art. 1 pct. 32 s-a introdus aliniatul 3 care dispunea că prevederile art. 33 alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților.
Prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că "Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de acționa, și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație, prescripția fiind deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real. În condițiile în care art. 33 alin. 3 din Legea 50/1996 dispunea că prevederile ce reglementează plata sporului de vechime nu li se aplică și magistraților, nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa. După pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că și judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Prin urmare, prescripția se constituie într-o sancțiune specifică de natură a limita exercițiul acțiunilor civile de către reclamanții nediligenți, în cauză neputând fi reținută în sarcina reclamanților vreo culpă în neexercitarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cele două ministere pârâte au întreprins demersuri în sensul eliminării tuturor formelor de discriminare de natură salarială dintre magistrați. Susținerile pârâtului Ministerul Justiției privind necesitatea existenței vreunei cauze care să fi atras suspendarea sau întreruperea cursului prescripției, sunt corecte, însă acestea nu pot duce la reținerea excepției invocate. Aceasta, întrucât, în raport de modificările succesive aduse dispozițiilor legale vizând salarizarea magistraților, reclamanții nu au avut nici un moment posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2007, având în vedere că exista o aparentă abrogare expresă a acestui spor. Odată cu această aparentă abrogare, posibilitatea de a solicita acordarea drepturilor salariale cu acest titlu, în condiții de așteptare rezonabilă a unui rezultat favorabil, a reapărut abia la data de 07.05.2007, când s-a pronunțat decizia în interesul legii nr. XXXVI. Analizând posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest drept atât timp cât dreptul fusese suprimat expres de legiuitor (nelegal, astfel cum s-a dovedit ulterior), se observă că nu se poate imputa o lipsă de diligență din partea creditorilor/reclamanți, fiind vorba de o situație complet atipică, instanța supremă constatând că a avut loc o abrogare nelegală, ce nu a putut fi constatată în alt mod, decât prin pronunțarea unui recurs în interesul legii.
Prin urmare, termenul de prescripție a dreptului la acțiune a început să curgă la data de 07.05.2007, astfel încât nu se poate aprecia că la data la care reclamanții intimați au formulat acțiunea, respectiv la data de 25.01.2007, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 283 lit. c din Codul Muncii, coroborat cu art. 161 din Codul Muncii, ar fi fost împlinit.
În consecință, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel încât în mod corect prima instanță a respins această excepție.
Atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care în conformitate cu disp. art. 329 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțe, nu se poate reține că prin soluția pronunțată, prima instanță și-a arogat atribuții de legiferare.
Curtea constată însă că în mod greșit prima instanță a acordat atât actualizarea sumelor cu indicele de inflație, cât și dobânda legală.
Astfel, având în vedere faptul că, în principiu, dobânda legală cuprinde și rata inflației, deci și despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății, Curtea apreciază că actualizarea creanței în funcție de rata inflației nu poate fi cumulată cu dobânda legală, întrucât în caz contrar s-ar repara de două ori același prejudiciu, ceea ce ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză.
Prin urmare, în cauză se impune actualizarea sumelor acordate prin sentința recurată în raport de indicii de inflație de la data scadenței, doar până la data introducerii cererii de chemare în judecată - 25.01.2007. Această actualizare se justifică pentru recuperarea creanței la valoarea ei reală, inclusiv a pierderilor suferite datorită neexecutării la timp a obligației debitorilor.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 1088 Cod civil, în cauză se impune acordarea dobânzii legale doar de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 25.01.2007, până la plata efectivă a sumelor.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții intimați nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților și Ministerului Public de către Ministerul Finanțelor Publice, cele dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care au fost obligate prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Pentru aceleași considerente, Curtea constată că atât cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției, cât și cea formulată de Ministerul Public, sunt întemeiate, chematul în garanție fiind obligat la virarea fondurilor necesare achitării sumelor solicitate de către reclamanți.
Față de cele reținute, rezultă că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor, astfel încât în mod corect prima instanță a respins atât această excepție, cât și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat Ministerul Finanțelor la includerea în buget a sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate și, de asemenea, a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției și de Ministerul Public.
În ceea ce privește obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că potrivit disp. art. 274 al. 1 Cod procedură civilă, "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."
Prin urmare, având în vedere dispoziția legală sus-menționată, Curtea constată că nu pot fi primite apărările privind lipsa surselor de finanțare, astfel încât în mod corect prima instanță i-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 451,70 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea expertizei efectuate în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că îi va obliga pe pârâți să plătească sporul de vechime în muncă începând cu data de 01.01.2001 și până la 12.03.2007, iar pentru reclamanta pentru 01.01.2001 - 23.12.2001, 21.11.2006 - 12.03.2007, în cuantum actualizat potrivit indicelui de inflație, până la data introducerii cererii de chemare în judecată - 25.01.2007, iar de la data de 25.01.2007 până la plata efectivă prin aplicarea dobânzii legale prevăzută de nr.OG 9/2000, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate, ce nu sunt contrare prezentei decizii. De asemenea, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva sentinței nr. 852/M din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția civilă, în dosarul nr. -.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâții să plătească sporul de vechime în muncă începând cu data de 1.01.2001 și până la 12.03.2007, iar pentru reclamanta pentru 1.01.2001 - 23.12.2001, 21.11.2006 - 12.03. 2007, în cuantum actualizat potrivit indicelui de inflație, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, 25.01.2007, iar de la data de 25.01.2007 până la plata efectivă prin aplicarea dobânzii legale prev. de OG 9/2000.
Menține celelalte dispoziții ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 2
30.12.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
