Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1552/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale pers. just.-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1552
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntrean Daniela
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Ciută
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,- și Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală Finanțelor Publice a județului S, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței civile nr. 1136 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, al pârâtului intimat Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare asupra acestora.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 2921/86 din 16.05.2008 reclamanții -, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale în cuantum de total de 18% (reprezentând majorările salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007) începând cu luna aprilie 2008, precum și plata în continuare, lunar, a acestor drepturi, obligarea pârâtului Tribunalul Suceava la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă a fiecărui reclamant pentru majorările salariale enunțate, la plata actualizată a drepturilor începând cu luna aprilie 2008 și până la data plății efective dar și la plata dobânzilor legale, conform OG nr. 9/2000, calculate până la data plății efective și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor pretinse.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Ori prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii și ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 și 20 din Constituția României, decizia 447 din 15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 1 și următoarele din OG137/2000, art. 5 din Codul Muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG10, 16, 27/2007 și Legea 232/2002.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu.
De asemenea se arată că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000.
Se mai arată că magistrații au fost singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anul 2006 și 2007 și aceasta a fost rațiunea pentru care nu s-au mai acordat alte majorări salariale în cursul anului 2007, iar între situația magistraților și a celorlalte categorii din sectorul bugetar nu se poate vorbi de o "analogie".
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare.
Prin sentința civilă nr. 1136 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Suceavas-au espins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții -,.
Au fost bligați pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din neacordarea majorărilor salariale în cuantum total de 18% (reprezentând 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007) pentru perioada aprilie 2008 - 5 iunie 2008, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a fost obligat să aloce în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor nu este dată în cauză câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a reținut că potrivit HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 4, pct. X, Ministerul Justiției fundamentează, elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite și repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite, controlând modul de folosire a acestora, astfel încât justifică calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".
OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează: cu 5%începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel.
Că între magistrații care au beneficiat de majorările salariale conform OG 7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior există o situație comparabilă, rezultă fără putință de tăgadă, din dispozițiile Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 304/2004, "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea 304/2004 justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 303/2004 "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor".
Acordarea diferențiată a acestor majorări salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai datorită inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte.
Nu pot fi primite apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că eventualele "discriminări" cauzate de legiuitor nu ar face obiectul OG137/2000 câtă vreme în speță, prin acordarea diferențiată a majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 se încalcă prevederile art. 5 alin. 1 și 3 din Codul muncii.
De altfel, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în mod constant în sensul că și reglementarea diferită dată prin acte normative asupra drepturilor cuvenite acelorași categorii profesionale poate constitui un act de discriminare.
A mai invocat pârâtul Ministerul Justiției că neacordarea majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 și celorlalte categorii de magistrați s-a datorat majorărilor salariale substanțiale de care aceștia au beneficiat în 2006 și 2007.
Ori, nici această apărare nu poate fi primită de instanță întrucât judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au beneficiat de aceleași majorări salariale prin OG27/2006 și cu toate acestea au beneficiat și de majorările prevăzute de OG10/2007.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 281 și următoarele din Codul muncii, tribunalul a admis în parte acțiunea, apreciind că pretențiile reclamanților sunt întemeiate în acest sens până la data pronunțării hotărârii, pentru viitor interesul în formularea acțiunii nefiind născut și actual.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției a arătat, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu se găsește în culpă în ceea ce privește majorările salariale pretinse de către reclamanți, neavând nicio atribuție în acest sens. Pentru a avea calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției a mai arătat că drepturile solicitate de intimații - reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, astfel încât prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar. Prin urmare, a apreciat că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că legile sunt apreciate de instanța de fond ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
În susținerea excepției, a solicitat a se avea în vedere și dispozițiile art. 1 par. III pct. 4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, în temeiul cărora Guvernul a fost abilitat de către Parlament de emite ordonanțe în domeniul salarizării, inclusiv în domeniul reglementării creșterilor salariale acordate în sectorul bugetar în anul 2007.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției a mai arătat că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, a arătat că interpretarea instanței de fond din care rezultă faptul că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi beneficiari ai majorărilor prevăzute de nr.OG 10/2007 este eronată, întrucât aceștia nu au beneficiat de creșterile salariale acordate prin nr.OG 10/2007. Începând cu 1 aprilie 2006, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii este reglementată unitar de către OUG nr. 27/2006, iar reclamanții nu ar putea invoca o discriminare în acest sens.
Pe de altă parte, creșterile salariale acordate magistraților în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (potrivit OUG nr. 27/2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale (sporul de vechime, prima de vacanță, etc, potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006) depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar. În aceste condiții, nu se mai impun alte creșteri salariale iar decizia legiuitorului nu apare ca neconstituțională.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Justiției a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sar eiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâtul Ministerul Justiției, raportul juridic dedus judecății fiind unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că în speță nu pot fi incidente dispozițiile art. 1 al. 2 din nr.OG 137/2000, întrucât faptul că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități cu magistrații care beneficiază de creșterile salariale acordate nu echivalează cu o muncă egală, deoarece competențele, atribuțiile și responsabilitățile sunt diferite, nefiind vorba astfel despre persoane aflate în situații comparabile. A invocat decizia nr. 239/05.06.2003 a Curții Constituționale.
În consecință, a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor atât sub aspectul plății drepturilor salariale solicitate, cât și sub aspectul obligării la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale. În subsidiar, a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În drept, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat disp. art. 304 pct. 9 și 304/1 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea constată neîntemeiate recursurile.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Referitor la motivul de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cât și de Ministerul Justiției, în sensul că acțiunea formulată de reclamanți este nefondată, Curtea reține următoarele:
Articolul 1 din OG10/2007 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Potrivit disp. art. 1 din OG 16/2007, "În anul 2007, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 1 și 2 din Legea 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate - se majorează în 3 etape, după cum urmează:
a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."
Prin OG 27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 la Curtea de Conturi a României se prevede, de asemenea majorarea în aceleași trei etape cu procente de 2%, 5%, respectiv 11% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru controlorul financiar.
Curtea constată că aceste majorări salariale nu au fost stabilite în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție sau mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane. În astfel de cazuri, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au avut însă în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai ca urmare a inflației, efectele negative ale acestora fiind resimțite de către fiecare salariat al statului și nu numai de categoriile care au beneficiat de aceste majorări.
Reclamanții recurenți au calitatea de magistrați și nu au beneficiat de aceste majorări salariale, în timp ce celelalte categorii de salariați ai statului sus-menționate menționate, au beneficiat de aceste majorări.
În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, indiferent de nivelul salariului sau de creșterile salariale de care ar fi beneficiat, Curtea constată că în mod corect prin hotărârea primei instanțe au fost acordate reclamanților creșterile salariale prevăzute de OG10/2007, având în vedere că sumele rezultate din indexarea drepturilor salariale nu au fost acordate în cursul anului 2007 personalului din justiție.
Astfel, acordarea indexărilor salariale constituie o măsură de protecție socială a muncii, garantată prin dispozițiile art. 53 din Constituția României, art. 155 din Codul muncii, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO și justificată de necesitatea atenuării efectelor inflației, prin corelarea salariului real cu cel nominal.
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar potrivit art. 53 al. 1 din Constituția României, "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenești; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Articolul 5 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) prevede că:
"(1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe", iar art. 6 al. 1 din aceeași lege prevede că "Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare."
De asemenea, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994), prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, Curtea apreciază că prin neacordarea creșterilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, s-ar crea o stare de discriminare între aceștia și alte categorii de salariați, care au beneficiat de astfel de creșteri salariale, discriminare care ar fi de natură să conducă la încălcarea art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea magistraților de la plata acestor creșteri salariale.
Potrivit disp. art. 20 al. 2 din Constituția României, "Dacă există neconcordanțe între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Prin urmare, în prezența unei atare neconcordanțe, Curtea constată că, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din Constituție, au prioritate reglementările internaționale sus-menționate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea reține următoarele:
Potrivit HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 4, pct. X, Ministerul Justiției fundamentează, elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite și repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite, controlând modul de folosire a acestora, astfel încât justifică calitate procesuală pasivă în cauză.
În cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților în raport de prevederile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, în limitele investirii. Or, în cauză instanța de fond a reținut în mod corect că prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007. De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați, care se află în situații comparabile.
De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței judecătorului, conform dispozițiilor Legii nr. 317/2004, cu actul nr. 21/C din 31 ianuarie 2007, care figurează pe site-ul său, califică această măsură ca fiind un tratament diferențiat nejustificat, iar "eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007 judecătorilor și procurorilor constituie o eroare sau omisiune involuntară".
Față de cele reținute, Curtea constată că pretențiile reclamanților reprezintă drepturi salariale, interesul în promovarea acțiunii fiind născut și actual, justificat de neplata acestora de către pârâtul Ministerul Justiției.
Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.
Astfel, potrivit disp. art. 155 și 156 din Codul muncii, salariile cuprind atât salariile de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor, iar potrivit art. 161 din aceeași reglementare, salariile se plătesc cel puțin o dată pe lună. Față de aceste reglementări, și majorările enunțate în procentul total de 18% trebuie achitate în mod lunar, odată cu plata celorlalte drepturi salariale.
Atât timp cât Curtea apreciază că sunt datorate reclamanților sumele reprezentând indexarea drepturilor salariale, pentru atenuarea efectelor inflației, iar dispozițiile legale evocate au prevăzut acordarea procentelor de 5%, 2% și respectiv 11%, începând cu datele prevăzute în mod expres, și anume 01.01.2007, 01.04.2007 și 01.10.2007, fără a stabili o limitare în timp, se impune ca efectele acestor majorări salariale să se producă și în continuare, astfel încât reclamanții să beneficieze de o indexare reală și conform nr.OG 13/2008 privind criteriile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, pentru anul 2008. De asemenea, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze și în continuare de aceste majorări salariale, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice".
Curtea constată că în cauză s-a impus actualizarea sumelor acordate reclamanților în raport de indicii de inflație la data plății, în vederea recuperării creanței la valoarea ei reală, inclusiv a pierderilor suferite datorită neexecutării la timp a obligației debitorilor. Această actualizare reprezintă despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1 - 3 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursurile declarate pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,- și Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței civile nr. 1136 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fd.
Tehnored.
Ex. 2
21.12.2009
Președinte:Mitrea Muntrean DanielaJudecători:Mitrea Muntrean Daniela, Maierean Ana, Ciută
