Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1553/2009. Curtea de Apel Suceava

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr- - drepturi salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1553

Ședința publică din 3 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 3: Maierean

Grefier

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, împotriva sentinței nr. 950 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Guvernul României, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, precum și reclamanta intimată.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată a rămas în pronunțare cu privire la acestea.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea adresată acestei Tribunalului Suceava - secția civilă la data de 27.03.2008 și înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport de luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, majorări egale cu cele acordate conform dispozițiilor art. 1, 2, 3 și 4 din OG 10/2007 obligarea la plata actualizată cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la efectuarea plății și obligarea pârâtul Tribunalul Suceava la efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în carnetul de muncă.

În motivarea cererii arată reclamanta că prin art. 1 - 4 ale OG 10/2007 au fost majorate salariile tuturor angajaților statului (demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție). Prin OG nr. 16/2007 Guvernul a dispus majorarea drepturilor bănești cu începere de la 01.01.2007 personalului, iar prin OG 27/2007 se majorează și salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României.

În condițiile în care pârâți refuză să recunoască aceleași majorări salariale ca și celorlalți angajați ai săi arată reclamanta că se încalcă dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. "e" pct. 1 din OG 137/2000 precum și ale Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007.

Pârâtul Guvernul României a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, precizând că instanța de contencios administrativ a Curții de Apel este competentă să soluționeze prezentul litigiu. Totodată a mai invocat excepția lipsei calități procesuale pasive deoarece acest organ colegial nu are capacitate juridică civilă și nu poate figura ca parte în litigiul dedus judecății, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive cu motivarea că nu poate figura în cauză în calitate de pârât întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 16 - 20 din OG nr. 137/2000 are calitatea de expert în domeniul nediscriminării, fiind chemat să-și spună părerea cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.

Prin sentința nr. 950/08.05.2008 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-au respins excepțiile necompetenței materiale a instanței și lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a respins acțiunea formulată împotriva Guvernului României pentru lipsa calității procesuale pasive și s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu ceilalți pârâți, și anume Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor,Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVAșiConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pârâții au fost obligați să acorde reclamantei creșterile salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport de indicele de inflației la data plății.

Pârâtul Tribunalul Suceavaa fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Analizând actele și lucrările dosarului, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, prima instanță a reținut că potrivit HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 4, pct. X, Ministerul Justiției fundamentează, elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite și repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite, controlând modul de folosire a acestora, astfel încât justifică calitate procesuală pasivă în cauză.

Cu privire la excepțiile ridicate de pârâtul Guvernul României, prima instanță a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a tribunalului, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat în contradictoriu cu Guvernul României obligarea pârâtului la plata unor drepturi salariale.

Ei nu au atacat un act emis un act emis de această autoritate publică centrală, situație în care și-ar fi găsit aplicarea dispozițiile art. 1 și 3 din Legea 554/2004.

Or, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 1 Codul muncii coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c din Codul d e procedură civilă, competența în prima instanță pentru soluționarea conflictelor de muncă aparține tribunalului.

Față de aceste considerente, prima instanță a respins excepția necompetenței materiale.

Art. 282 lit. a și d din Codul muncii stabilește că părți în conflictele de muncă sunt angajatorii și alte persoane care au această vocație în temeiul legilor speciale.

Or, Guvernul României nu are, raportat la obiectul acțiunii și statutul reclamanților, nici una din calitățile impuse de dispoziția legală mai sus arătată.

Față de aceste motive, în condițiile în care calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtei și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a respins acțiunea formulată împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prima instanță a reținut că art. 21 din OG 137/2000 stabilește că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, judecarea cauzei urmând a avea loc cu citarea obligatorie a Consiliului. Astfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu are calitate de pârât în accepțiunea dispozițiilor procedural civile, citarea sa în cauza fiind impusă de dispozițiile legale mai sus arătată.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut:

Potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".

OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din OG 16/2007: "În anul 2007, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 1 și 2 din Legea 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate - se majorează în 3 etape, după cum urmează:

a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;

b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;

c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."

Prin OG 27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 la Curtea de Conturi a României se prevede, de asemenea majorarea în aceleași trei etape cu procente de 2%, 5%, respectiv 11% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru controlorul financiar.

Prima instanță a constatat astfel că reclamanta, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Suceava nu a beneficiat de aceste majorări salariale, fiind discriminată în raport de celelalte categorii de salariați ai statului astfel cum au fost menționate anterior. Aceasta cu atât mai mult cu cât majorările salariale acordate prin OG 10/2007, OG 16/2007 și OG 27/2007 nu au avut în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai ca urmare a inflației, efectele negative ale acestora fiind resimțite de câtre fiecare salariat al statului și nu numai de categoriile care au beneficiat de aceste majorări.

Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG 137/2000 prima instanță a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâtul Ministerul Justiției, raportul juridic dedus judecății fiind unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.

Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că în speță nu pot fi incidente dispozițiile art. 1 al. 2 din nr.OG 137/2000, întrucât faptul că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități cu magistrații care beneficiază de creșterile salariale acordate nu echivalează cu o muncă egală, deoarece competențele, atribuțiile și responsabilitățile sunt diferite, nefiind vorba astfel despre persoane aflate în situații comparabile. A invocat decizia nr. 239/05.06.2003 a Curții Constituționale.

În consecință, a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor.

În drept, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sai nvocat disp. art. 304 pct. 9 și 304/1 Cod procedură civilă.

Pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a arătat, în esență, că nu poate deține în speță calitate procesuală pasivă în sensul de a fi obligat la "a face ceva", sau a cădea în pretenții în favoarea intimatului, solicitând casarea dispozitivului hotărârii recurate, în parte, în ceea ce îl privește pe acest recurent, ori să se dispună lămuriri privind întinderea, înțelesul și aplicarea sau îndreptarea dispozitivului respectiv, raportat la calitatea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în speță, și la obligațiile acestuia față de intimat, în contextul în care natura obiectului cauzei o constituie drepturi salariale.

În drept, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat disp. art. 299, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pârâtul Ministerul Justiției a arătat, sub un prim motiv de recurs, că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale și, cu atât mai puțin, în domeniul corelării creșterilor salariale solicitate de către intimata - reclamantă. Guvernul a fost instituția abilitată de către Parlament de a emite ordonanțe în domeniul salarizării, inclusiv în domeniul reglementării creșterilor salariale acordate în sectorul bugetar în anul 2007, iar Ministerul Justiției nu se află în culpă în ceea ce privește majorările salariale pretinse și acordate intimatei - reclamante.

Pârâtul Ministerul Justiției a arătat, sub un alt motiv de recurs, întemeiat pe disp. art. 309 pct. 4 Cod procedură civilă, că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, consacrând un drept care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare, întrucât în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume ca urmare a neindexării salariilor pe anul 2007 constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.

Un alt motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este acela că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât prin nr.OG 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1, b și c, începând cu 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 și respectiv 1 octombrie, în consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale. A precizat că nu orice diferență de tratament face a se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage, fără o justificare rezonabilă și fără să fie necesară într-o societate democratică.

Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat să se constate că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, potrivit dispozițiilor din Constituția României, însă nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, întrucât nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia. În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația personalului auxiliar de specialitate și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care au beneficiat de majorări salariale în temeiul nr.OG 10/2007.

Un alt motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, este acela că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că nu rezultă care sunt considerentele pentru care intimata reclamantă este mai îndreptățită să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altor acte normative care acordă indexări salariale.

În consecință, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat casarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În drept, pârâtul Ministerul Justiției a invocat disp. art. 304 pct. 4, 7 și 9, coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, care în drept se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanta intimată nu l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.

Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.

Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.

Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.

În situația în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.

Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor.

În ceea ce privește criticile formulate de către pârâtul recurent referitoare la soluția pronunțată de prima instanță pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Potrivit disp. art. 27 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, "Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea majorărilor acordate în conformitate cu prevederile legale."

Articolul 1 din OG10/2007 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

Potrivit disp. art. 1 din OG 16/2007, "În anul 2007, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele 1 și 2 din Legea 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate - se majorează în 3 etape, după cum urmează:

a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;

b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;

c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."

Curtea constată că aceste majorări salariale nu au fost stabilite în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție sau mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane. În astfel de cazuri, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.

Majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au avut însă în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai ca urmare a inflației, efectele negative ale acestora fiind resimțite de către fiecare salariat al statului și nu numai de categoriile care au beneficiat de aceste majorări.

Din acest motiv, Curtea nu poate aprecia că suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra personalului auxiliar față de alte categorii de personal.

De asemenea, Curtea constată că împrejurarea că a beneficiat de creșteri salariale în anul 2007, nu poate conduce la concluzia că efectele negative ale deprecierii monedei naționale și scăderii nivelului de trai ca urmare a inflației, nu sunt resimțite și de către reclamanta intimată.

Astfel, reclamanta intimată are calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Suceava și nu a beneficiat de majorările salariale solicitate prin acțiune, în timp ce celelalte categorii de salariați ai statului sus-menționate, au beneficiat de aceste majorări.

Astfel, acordarea indexărilor salariale constituie o măsură de protecție socială a muncii, garantată prin dispozițiile art. 53 din Constituția României, art. 155 din Codul muncii, art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și justificată de necesitatea atenuării efectelor inflației, prin corelarea salariului real cu cel nominal.

Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar potrivit art. 53 al. 1 din Constituția României, "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenești; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."

Articolul 5 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) prevede că:

"(1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.

(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.

(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe", iar art. 6 al. 1 din aceeași lege prevede că "Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare."

De asemenea, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994), prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."

În condițiile în care prin majorările salariale acordate prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 nu au fost avute în vedere atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte, ci deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai, resimțite de fiecare categorie profesională, Curtea apreciază că prin neacordarea creșterilor salariale solicitate de către reclamanta intimată, s-ar crea o stare de discriminare între aceasta și alte categorii de salariați, care au beneficiat de astfel de creșteri salariale, discriminare care ar fi de natură să conducă la încălcarea art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești de la plata acestor creșteri salariale.

Potrivit disp. art. 20 al. 2 din Constituția României, "Dacă există neconcordanțe între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."

Prin urmare, în prezența unei atare neconcordanțe, Curtea constată că, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din Constituție, au prioritate reglementările internaționale sus-menționate.

Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea apreciază că motivele invocate, care, în drept, se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea reține următoarele:

Potrivit HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 4, pct. X, Ministerul Justiției fundamentează, elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite și repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite, controlând modul de folosire a acestora, astfel încât justifică calitate procesuală pasivă în cauză, după cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Cu privire la celelalte motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, în sensul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, Curtea reține următoarele:

În cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât prin chiar cererea introductivă au fost invocate dispozițiile legislației în materie, ale CEDO și ale nr.OG 137/2000, iar prima instanță a analizat acțiunea reclamantei în raport cu dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, în limitele învestirii.

Curtea constată că potrivit disp. art. 27 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, "Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea majorărilor acordate în conformitate cu prevederile legale."

a) cu 2,5% începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;

b) cu 2,5% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;

c) cu 8% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007."

Din acest motiv, Curtea nu poate aprecia că suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra personalului auxiliar față de alte categorii de personal.

Articolul 5 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) prevede că:

"(1) În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

Prin urmare, în prezența unei atare neconcordanțe, Curtea constată că, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 2 din Constituție, au prioritate reglementările internaționale sus-menționate.

Față de cele reținute, nu va fi primită critica pârâtului Ministerul Justiției, potrivit căreia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Justiției, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât nu rezultă care sunt considerentele pentru care intimata reclamantă este mai îndreptățită să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altor acte normative care acordă indexări salariale, Curtea îl apreciază ca fiind neîntemeiat.

Astfel, în considerentele sentinței recurate nu s-a reținut că reclamanta intimată este mai îndreptățită să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altor acte normative care acordă indexări salariale.

Prin urmare, nefiind făcută această mențiune, nu era necesar să se motiveze care sunt considerentele pentru care intimata reclamantă este mai îndreptățită să beneficieze de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altor acte normative care acordă indexări salariale.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, care în drept se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Articolul 21 din OG 137/2000 prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, judecarea cauzei urmând a avea loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

Prin urmare, în speță, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării nu are calitate de pârât în accepțiunea dispozițiilor procedural civile, citarea sa în cauză fiind impusă de dispozițiile legale mai sus arătată.

Or, atât timp cât pârâtul recurent Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării nu poate fi obligat, la fel ca și ceilalți pârâți, la plata către reclamanta intimată a drepturilor salariale solicitate, Curtea constată că în mod greșit prin hotărârea recurată s-a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu inclusiv cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1, 2 Cod procedură civilă și a dispozițiilor legale mai sus-arătate, Curtea va admite recursul declarat de Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii și va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondate.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Respinge cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Dact.

Ex. 2

30.12.2009

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Maierean

#Judecator Bratu Ileana

Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1553/2009. Curtea de Apel Suceava

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1553/2009. Curtea de Apel Suceava