Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drept. salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1569
Ședința publică din data de 08 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Ciută Eugenia
Grefier C -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-, jud. S și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1018 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții intimați, G, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2009 la Tribunalul Suceava reclamanții G, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru a fi obligați la plata sporului de confidențialitate de până la 15% începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești precum și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății, obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii au arătat că, în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost edictate mai multe acte normative, menite să ofere categoriilor de persoane care gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații și în acest sens au fost menționate Legea 444/2006, OG 6/2007, Legea 656/2002.
Au mai arătat că, în conformitate, cu art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului superior al Magistraturii nr. 328 din 24.08.2005, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Potrivit art. 99 lit. "d" din Legea 303/2004 republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Reclamanții au mai arătat că se instituie astfel un tratament discriminatoriu în ceea ce privește salarizarea magistraților față de celelalte categorii profesionale care beneficiază de un spor la salariu pentru respectarea confidențialității informațiilor.
În drept, reclamanții au mai invocat prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și OG 137/2000.
Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că, în conformitate cu OG 137/2000 nu poate fi chemat în instanță decât în calitate de expert în domeniul nediscriminării.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 11.02.2006, în conformitate cu art. 166 din Codul muncii.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi sporul de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau personalului auxiliar.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât raportul juridic dedus judecății este unul de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât ordonatorii principali de credite sunt cei cărora le revine obligația de a dispune măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin sentința civilă nr. 1018 din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada octombrie 2004 - 09.02.2006 invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.08.2008 - 05.05.2009, precum și în continuare cât timp se mențin condițiile pentru acordarea acestui spor, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească celorlalți reclamanți drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 10.02.2006 - 05.05.2009, precum și în continuare cât timp se mențin condițiile pentru acordarea acestui spor, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi salariale.
Pârâții Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava au fost obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării că nu este dată în cauză, întrucât acesta nu a fost chemat în judecată pentru plata drepturilor salariale ci în baza prevederilor OG 137/2000 care impune citarea obligatorie a Consiliului în cauzele în care se invocă discriminarea.
Cât privește pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a reținut că nici acesta nu a fost chemat în judecată pentru plata drepturilor salariale pretinse de reclamanți, obligație care, de altfel, revine angajatorului conform art. 154 din Codul muncii, ci pentru a fi obligat să aloce sumele necesare plății acestor drepturi, cerere în raport de care pârâtul justifică legitimare procesuală pasivă în condițiile în care instanțele judecătorești sunt finanțate de la bugetul de stat, conform Legii 304/2004.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că este întemeiată față de dispozițiile art. 166 din Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Ca urmare, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost adresată instanței la data de 10.02.2009, s-a constatat că dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada octombrie 2004 - 09.02.2006 este prescris.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanții sunt judecători la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, iar potrivit dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plata sporului de confidențialitate.
S-a apreciat că actualizarea sumelor la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Justiției și Libertăților.
Ministerul Finanțelor Publice a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a susținut că pretențiile reclamanților nu sunt întemeiate, acordarea acestor drepturi pe viitor nejustificându-se, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă susținând în primul rând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, invocând în acest sens deciziile nr.819/03.07.2008 și nr.1325 din 04.12.2008 ale Curții Constituționale.
De asemeni a arătat că dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare și nu face obiectul art.14 din CEDO, că în mod nelegal prin sentință s-a acordat acest spor și în continuare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursurile nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 2, 3 din nr.HG 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice are atribuții privind administrarea veniturilor statului, elaborarea proiectului bugetului de stat, deschiderea de credite pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite.
În plus, art. 4 al. 2 din nr.OG 22/2002 face trimitere la art. 47 din Legea nr. 500/2002, articol ce face vorbire de acordul Ministerului Finanțelor Publice privind virările de credite bugetare și angajarea cheltuielilor. Reducerea atribuțiilor Ministerului Finanțelor la un simplu rol de monitorizare a cheltuielilor, așa cum se susține, nu își găsește un suport legal. Plasarea întregii responsabilități bugetare și financiare numai în sarcina Ministerului Justiției, de asemenea, nu este în acord cu dispozițiile legale mai sus învederate. Prima instanță nu a obligat Ministerul Finanțelor la plata drepturilor salariale, ci l-a obligat doar la includerea în buget a sumelor necesare plății, obligație ce îi revine în virtutea atribuțiilor privind administrarea veniturilor statului și elaborării proiectului bugetului de stat, astfel încât, în raport de prevederile legale enunțate, acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin decizia nr.46 din 15.12.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art.18 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 din același act normativ, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Cu alte cuvinte și întrebuințând o sintagmă consacrată, instanța săvârșește un "exces de putere".
Instanța săvârșește un "exces de putere" când pronunță o hotărâre judecătorească fără nici o competență în acea problemă, când încalcă principiul separației puterilor în stat, prin imixtiunea în atribuțiile puterii legislative sau executive.
Ori, cât timp, în ce privește pricina dedusă judecății, a fost pronunțat un recurs în interesul legii, iar dezlegarea dată problemei de drept judecate este obligatorie pentru instanță, Curtea nu poate reține că în cauză prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Scopul declarat al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.
Fiind sesizată cu problema de drept ce face obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când, din modul cum este redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată.
Însă, așa cum mai sus s-a arătat, în materia dedusă judecății a fost pronunțat un recurs în interesul legii, iar potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, în aceste condiții Curtea neputând reține în cauză incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Totodată, fiind vorba de drepturi salariale (prestații periodice), neacordarea acestora și pe viitor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 Constituție, iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, a dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de România prin Legea nr.103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Având în vedere că, prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, sporul de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar al reclamanților reprezintă drepturi salariale, rezultă că aceste drepturi nu pot fi considerate eventuale, ci născute și actuale, astfel încât și interesul în promovarea acțiunii este născut și actual, justificat de neplata acestor drepturi de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.
De asemenea, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice", astfel încât Curtea constată că în mod corect prima instanță a acordat sporul de confidențialitate de 15% și pe viitor.
Deși recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat deciziile Curții Constituționale nr. 819 și 1325/2008, prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, Curtea constată că apariția acestor decizii nu este de natură a conduce la concluzia că decizia nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai este obligatorie pentru instanțe, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, prima instanță nu a reținut în considerentele sentinței recurate că în cauză ar fi incidente dispozițiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel încât deciziile Curții Constituționale nr. 819/2008 și 1325/2008 nu sunt aplicabile în speță.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 1018 din 05 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fd.
Tehnored.
Ex. 2
31.12.2009
Președinte:Dicu AurelJudecători:Dicu Aurel, Maierean Ana, Ciută Eugenia
