Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 161/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 161
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
ASISTENȚI JUDICIARI - - -
- -
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, având în vedere că s-a solicitat de către reclamanți conform art. 242 alin.2 cod pr.civilă judecarea cauzei în lipsă. instanța din oficiu pune în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 07.04.2005 - 15.09.2005 și trece la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra acțiunii civile de față, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată cu nr- la Curtea de APEL BACĂU reclamantele, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:
- obligarea pârâților la calcularea și plata de despăgubiri echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază pentru perioada 07.04.2005, respectiv 10.04.2005, 11.07.2005 la zi și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data plății efective;
- obligarea pârâtei Curtea de APEL BACĂU la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor reclamate.
In argumentarea acțiunii reclamantele au arătat că îndeplinesc funcția de grefieri arhivari în cadrul Curții de APEL BACĂU, că, în această calitate desfășoară activitate de permanență ce presupune ca periodic și consecutiv timp de o săptămână, după rele de program și în zilele nelucrătoare, să fie disponibile pentru desfășurarea activității la sediul instanței pentru înregistrarea dosarelor ce presupun urgență, respectiv cauze penale având ca obiect luarea, prelungirea ori menținerea măsurilor preventive, mandate de arestare europene; pentru această activitate de permanență nu au fost niciodată recompensate material, în condițiile în care programul de permanență le îngrădește libertatea de mișcare în afara programului normal de lucru și în zilele declarate prin acte normative nelucrătoare sau sărbători legale.
Au mai arătat reclamantele că neplata pentru orele suplimentare efectuate conform programului de permanență conduce la crearea unei situații de discriminare în raport de polițiști, de exemplu, care, conform art. 11 din nr.OG 38/2003, republicată, care beneficiază de un spor pentru misiune permanență de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, indemnizația de conducere și gradații.
In drept reclamantele au invocat dispozițiile art. 25, 53 din Constituție, art. 13 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, invocând, în esență, faptul că pretențiile reclamantelor nu au un fundament juridic, stabilirea unui procent de 25% din valoarea salariului de bază pentru activitatea de permanență, fiind o problemă de legiferare.
Totodată, în speță, nu se poate reține o situație de discriminare în raport de corpul profesional al polițiștilor, reclamantele nefăcându-se în situații analoage sau similare acestora. S-a mai invocat faptul că " asigurarea permanenței" reprezintă o obligație de serviciu asumată de reclamante, motivarea privind îngrădirea dreptului la libera circulație neputând fi primită.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat lipsa calității procesuale pasive.
In cauză s-au depus înscrisuri și au fost solicitate relații de la Curtea de APEL BACĂU - departamentul economico - financiar cu privire la funcția deținută de reclamante în cadrul instanței și data de la care aceasta este îndeplinită.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea pronunțată la data de 15.09.2008 reclamantele au solicitat acordarea cu titlu de despăgubiri a 25% din salariul de bază începând cu perioadele 07.04.2005, 10.04.2005, respectiv 11.07.2005 la zi și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, pentru "activitatea de permanență" pe care o desfășoară în cadrul instanței, drept similar cu cel al corpului profesional al polițiștilor.
Având în vedere data promovării acțiunii, 15.09.2008, și datele de la care se solicită plata acestor despăgubiri, 07.04.2005, 10.04.2005, 11.07.2005, instanța, la termenul din 17.11.2008 a pus în discuție din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pentru intervalul cuprins între aceste date și data formulării acțiunii.
Potrivit decretului 167/1958 art. 3, art. 7, art. 8 termenul de prescripție este de 3 ani în cadrul acțiunilor având ca obiect un drept patrimonial, termen care curge de la data când se naște dreptul la acțiune sau în situația solicitării de despăgubiri, dată de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. In acest sens sunt și dispozițiile art. 27 al.2 din OG137/2000, Republicată, în contextul în care reclamantele își argumentează acțiune și pe invocarea situației de discriminare în raport cu prevederile din Ordinul MIRA.
In aplicarea textelor normative anterior arătate se constată că pentru intervalul cuprins între 07.04.2005 - 15.09.2005 dreptul la acțiune este prescris.
In ce privește lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de acesta prin întâmpinare, aceasta urmează a fi respinsă.
Astfel, deși reclamantele nu indică expres actul normativ în temeiul căruia să se constate situația de discriminare, din modul de formulare a acțiunii și argumentele invocate, rezultă că reclamantele fac referire la dispozițiile nr.OG 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Ori, potrivit dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicată, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri, potrivit dreptului comun, situație în care, conform alin.3 al articolului, citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este obligatorie pentru opozabilitatea hotărârii și nu pentru stabilirea unei obligații în sarcina acestuia.
In ce privește fondul litigiului instanța apreciază că acțiunea este nefondată în contextul absenței unei reglementări legale cu privire la drepturile revendicate de reclamante.
In ce privește situația de discriminare invocată, prin raportare la o altă categorie socio-profesională care beneficiază de acest drept, se reține faptul că în cauză, sunt incidente deciziile nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale, obligatorii pentru instanțe, care a statuat că prevederile art. 27 alin.1, art. din nr.OG 137/2000, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competență să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte normative.
Având în vedere cele anterior arătate, instanța, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 07.04.2005 - 15.09.2005, constatând prescrisă acțiunea pentru această perioadă, și va respinge ca nefondată acțiunea pentru perioada 15.09.2005 - 15.09.2008 și pe viitor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 15.09.2005.
Respinge acțiunea ca nefondată pentru restul perioadei solicitate, formulată de reclamantele, și toate cu domiciliul ales la sediul Curții de APEL BACĂU,-, jud. B în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BACĂU - cu sediul în B,-, jud. B, MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, sector 1,-- 3.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,
- - - - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.
.ct/2 ex
17.12.2008
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Gioni Popa