Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1707/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA CIVIL, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVIL NR.1707/R-CM
Ședința public din 17 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judector
Judector: - -
Judector: - --
Grefier:
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamanții, HG, și, împotriva sentinței civile nr.12/F-CM din 09 septembrie 2008 pronunțat de Curtea de APEL PITE ȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public, au lipsit prțile.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Având în vedere c s-a solicitat judecarea în lips, curtea constat recursul în stare de judecat și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constat c prin acțiunea înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea și ulterior declinat ctre Curtea de APEL PITE ȘTI, reclamanții -, HG, și au chemat în judecat pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITE ȘTI și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii B, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, s fie obligați pârâții la plata despgubirilor reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevzut în anexa 1 lit.A pct.6-13 din nr.OUG27/2006, corespunztor funcțiilor exercitate de fiecare dintre ei, începând cu data intrrii în vigoare a nr.OUG27/2006 la zi și în continuare, reactualizate și cu dobânda aferent și s fie înscrise mențiunile corespunztoare în carnetele de munc ale reclamanților.
În motivarea acțiunii s-a artat c prin Hotrârea nr.185 din 22 iulie 2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii a constatat c prevederile art.28 alin.4 din nr.OUG24/2004, modificat prin Legea nr.601/2004 și ale art.24 din Legea nr.508/2004, au instituit o discriminare direct între reclamanții judectori și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism.
Deși actualul sistem de salarizare trebuia s dea eficienț corespunztoare prevederilor art.2 din nr.OUG27/2006, completat și modificat prin Legea nr.45/2007, actele normative de salarizare sus-artate sporesc importanța activitții desfșurate de procurorii din cadrul și prin salarizarea acestora potrivit criteriilor 6-13 de la litera Aceast gril de salarizare stabilește în favoarea respectivelor categorii de salariați un coeficient de multiplicare cuprins între 19-23, în timp ce judectorul care judec în prim instanț este salarizat cu un coeficient de multiplicare de numai 13,5.
Prin aplicarea diferit a coeficientului de multiplicare s-a realizat o discriminare direct, potrivit art.2 alin.1 și 2 din nr.OG137/2000.
Prin întâmpinarea formulat, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiat, artând c potrivit Legii nr.508/2004 reprezint o structur în cadrul Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfșoar activitatea în aceast instituție trebuie s fie identic cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție. Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a fcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al Parchetului unde funcționeaz, în acord cu dispozițiile art.3 din nr.OUG27/2006 și art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004, cu modificrile ulterioare. Așadar, nu poate fi reținut un tratament diferențiat, nelegal, între procurorii și magistrații de la nivelul judectoriilor, deoarece nu poate fi reținut o situație comparabil sau analoag între cele dou categorii de magistrați.
Pe de alt parte, și susținerile reclamanților cu privire la pretinsa stare de discriminare în care se afl sunt nefondate, întrucât reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000.
Prin întâmpinarea formulat ulterior, pârâtul Ministerul Justiției a artat c prevederile art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 au fost declarate neconstituționale prin Decizia din 03 iulie 2008 Curții Constituționale.
Prin întâmpinarea formulat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii a solicitat respingerea acțiunii, artând c nu are calitate procesual pasiv, ci este expert în domeniul nediscriminrii. Scopul introducerii în astfel de cauze, în sensul voinței reale a legiuitorului, este acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu în speța respectiv, fapt ce nu poate atrage calitatea procesual pasiv a acestuia.
Prin încheierea nr.88/30.06.2008, Tribunalul Vâlceaa scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competent soluționare Curții de APEL PITE ȘTI, în baza art.II alin.2 din nr.OUG75/2009.
Prin sentința civil nr.12/F-CM/9.09.2008 pronunțat de Curtea de APEL PITE ȘTIa fost respins acțiunea.
Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța a reținut c reclamanții sunt judectori în cadrul Judec toriei Râmnicu Vâlcea și c, potrivit art.3 alin.1 din nr.OUG27/2006, judectorii sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brut lunar stabilit în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținut și cu vechimea în magistratur prevzut de art.86 din Legea nr.303/2004, pe baza valorii de referinț sectorial și a coeficienților de multiplicare prevzut în anexa ce face parte din ordonanț.
Potrivit art.11 alin.1 din nr.OUG27/2006, modificat și completat prin Legea nr.45/2007, procurorii din cadrul și sunt salarizați potrivit pct.6-13 lit.A din anexa la ordonanț, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Pct.6-13 din aceast anex privesc salarizarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție.
este o structur în cadrul Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum rezult din art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.508/2004, cu modificrile ulterioare, situație în care salarizarea lor s-a fcut potrivit art.3 din nr.OUG27/2006 și art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004.
A apreciat instanța c susținerile reclamanților potrivit crora art.11 din nr.OUG27/2006 instituie o discriminare sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul este fcut în considerarea nivelului Parchetului unde funcționeaz.
de multiplicare 19-23 prevzut în anexa la.OUG nr.27/2006, lit.A nr.6-13 se acord procurorilor cu funcții de conducere și execuție, ce își desfșoar activitatea în cadrul Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel c regula aceleiași salarizri și pentru procurorii din cadrul este justificat.
De altfel, nu toate situațiile în care anumite persoane sunt tratate diferențiat pot constitui acte de discriminare, iar un asemenea tratament poate avea la baz un alt motiv decât apartenența persoanei respective la una din categoriile prevzute de art.2 din nr.OG137/2000.
Susținerea reclamanților privind modalitatea de acces a procurorilor în cadrul și, fr a se avea în vedere gradul profesional și vechimea în magistratur nu este relevant în raport de obiectul acțiunii, respectiv existența unei diferențe de salarizare între aceștia și procurorii din cadrul celor dou instituții, întrucât în cauz nu se contest modul de numire sau vreo discriminare în raport de modul de numire a procurorilor în cadrul structurilor menționate.
De altfel, atât prin Hotrârea nr.355/1 august 2007, cât și prin Hotrârea nr.232/17 decembrie 2007 ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminrii, s-a statuat c faptele prezentate - respectiv salarizarea diferențiat între procurorii și judectorii care își desfșoar activitatea în cadrul judectoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor de pe lâng acestea, pe de o parte, și procurorii din cadrul și, pe de alt parte, nu constituie o discriminare potrivit nr.OG137/2000.
A mai constatat instanța c, dup formularea acțiunii de ctre reclamanți, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008, Curtea Constituțional a admis excepția de neconstituționalitate ridicat de Ministerul Justiției și a constatat c prevederile art.1 alin.2 și 3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicat, sunt neconstituționale în msura în care din acestea se desprinde înțelesul c instanțele judectorești au competența s anuleze ori s refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând c sunt discriminatorii și s le înlocuiasc cu norme create pe cale judiciar sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speț, raportat la activitatea desfșurat de magistrați, care efectueaz activitți similare cu cele ale procurorilor din structurile menționate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, salarizarea diferențiat este stabilit de legiuitor în considerarea nivelului diferit al instanței în care funcționeaz aceștia, respectiv în cadrul Parchetului de pe lâng și nu în considerarea importanței activitții desfșurate.
A apreciat tribunalul c nu exist o înclcare a prevederilor art.14 (privind discriminarea) din Convenția pentru Aprarea Drepturilor Omului și a Libertților Fundamentale, întrucât diferența de tratament svârșit de ctre stat trebuie s fie între indivizi situați în situații analoage, fr o justificare obiectiv și rezonabil, în cauz justificându-se tratamentul diferențiat stabilit de lege, activitatea de urmrire penal a procurorilor din cadrul și fiind una specific, specializat, de urmrire penal pentru infracțiunile prevzute de Legea nr.508/2004 și de legi speciale, având în atribuții și aspecte ce nu țin de activitatea de judecat desfșurat de magistrați judectori sau procurori de la alte instanțe, cum ar fi studierea cauzelor care genereaz svârșirea infracțiunilor de criminalitate organizate, trafic de droguri, criminalitate informatic și terorism și a condițiilor care le favorizeaz, elaborarea propunerilor în vederea eliminrii acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu.
Faț de aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea, apreciind c nu se mai impune a fi analizat excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii, care, de altfel, a fost chemat în judecat pentru ca sentința pronunțat s îi fie opozabil.
În termen legal reclamanții au declarat recurs împotriva acestei sentințe, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea nr.4189/30.03.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PITE ȘTI, reținând c dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/11.06.2008 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.10/20.01.2009, situație faț de care au redevenit incidente dispozițiile art.3 pct.3 din Codul d e procedur civil, conform crora recursurile se judec de ctre curțile de apel.
Pe rolul Curții de APEL PITE ȘTI cauza a fost reînregistrat sub nr-.
Recursul declarat de reclamanți a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041Cod procedur civil, dup cum urmeaz:
Prin soluția pronunțat instanța de fond a înclcat dispozițiile nr.OG137/2000 care interzic discriminarea pentru persoanele aflate în situații comparabile, precum și dispozițiile art.2 pct.1 din Declarația Universal a Drepturilor Omului care, de asemenea, prevd aprarea drepturilor omului împotriva oricror discriminri. De asemenea, hotrârea recurat încalc dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocuprii forțelor de munc și exercitrii profesiei, text de lege potrivit cruia diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificrile cerute pentru o anumit ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
Arat recurenții c în speț singurul criteriu pe baza cruia s-a fcut distincția în salarizare între procurorii și judectorii care instrumenteaz același gen de cauze este locul de munc al acestora, iar aceast diferențiere nu se justific, în condițiile în care promovarea judectorilor și procurorilor la instanțele ierarhic superioare se face numai prin concurs, aspect trecut cu vederea de ctre tribunal, cu mare ușurinț.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond și-a întemeiat soluția pe decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale, ce nu poate schimba jurisprudența Curții în aceast materie și care nu poate înfrânge principiul nediscriminrii.
Analizând sentința recurat, în raport de criticile formulate, Curtea reține urmtoarele:
În primul rând, apreciaz ca fondat susținerea recurenților-reclamanți privind modul de aplicare a deciziei nr.821/2008 a Curții Constituționale.
Prin aceast decizie, precum și prin alte decizii (818, 819, 820) dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 au fost declarate neconstituționale, în msura în care din acestea se desprinde înțelesul c instanțele judectorești au competența s anuleze ori s refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând c sunt discriminatorii, și s le înlocuiasc cu norme create pe cale judiciar sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel, art.1 alin.2 lit. e punct (i)din nr.OG137/2000 garanteaz egalitatea între cetțeni, prin excluderea privilegiilor și discriminrii, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru munc egal.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede c unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaz anumite persoane, pe baza criteriilor prevzute la alin.1, faț de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanț, persoana care se consider discriminat poate formula, în fața instanței de judecat, o cerere pentru acordarea de despgubiri și restabilirea situației anterioare discriminrii sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutit de tax judiciar de timbru și nu este condiționat de sesizarea Consiliului.
Rezult așadar c, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate.
Pe de alt parte, îns, art.20 din Constituție stipuleaz c dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetțenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanț cu Declarația Universal a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar ac exist neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementrile internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, art.23 din Declarația Universal a Drepturilor Omului prevede c toți oamenii au dreptul, fr nici o discriminare, la salariu egal pentru munc egal. Este interzis orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea General a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru aprarea drepturilor omului și a libertților fundamentale (ratificat de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își gsesc aplicabilitatea în speț.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminrii din Convenția pentru Aprarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotrârea dat în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea European a Drepturilor Omului a apreciat c diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fr ca acestea s se bazeze pe o justificare obiectiv sau rezonabil, ceea ce înseamn c, pentru ca o asemenea înclcare s se produc, trebuie stabilit c persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiaz de un tratament preferențial și c aceast distincție nu își gsește nici o justificare obiectiv sau rezonabil.
Deși art.14 conține o clauz de nediscriminare care nu are o existenț de sine stttoare, aplicându-se doar drepturilor și libertților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidenț al acestui articol (ca rspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție general a discriminrii, în raport de exercițiul oricrui drept prevzut prin legea intern), încât acest text a ajuns s conțin o clauz de nediscriminare general.
Curtea European a Drepturilor Omului a fcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotrârea Frette din 2002 prin care a acceptat s discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis c dreptul la adopție nu intr în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În alt ordine de idei, instanța reține c, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunitților Europene care consacr principiul remunerrii egale pentru munc egal, în cauza Defrenne//1976 Curtea European de Justiție a interpretat norma comunitar în sensul c interdicția discriminrii în materia remunerrii salariaților are caracter imperativ, se impune autoritților publice.
A concluzionat instanța internațional c principiul remunerrii egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și c acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care aceast dispoziție le confer justițiabililor, în special în cazul discriminrilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de munc.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciaz c prezenta acțiune este admisibil.
De altfel, și instanța de fond, deși a reținut incidența deciziei nr.821/2008 a Curții Constituționale, totuși nu a considerat c acțiunea formulat de reclamanți este inadmisibil și a procedat la soluționarea pe fond a cauzei.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizat, cum am artat, și de instanța de fond, Curtea constat c în speț nu se poate reține existența discriminrii.
Reclamanții sunt judectori la Judec toria Râmnicu Vâlcea, județul V și se consider discriminați faț de procurorii care funcționeaz în cadrul și, apreciind c se afl într-o situație similar cu aceștia.
Înființarea, organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism este reglementat de Legea nr.508/2004, ca structur cu personalitate juridic, specializat în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizat și terorism, în cadrul Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție (art.1).
Art.75 alin.3 și 4 din Legea nr.304/2004 prevede c se încadreaz cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul procurorii trebuie s aib o bun pregtire profesional, o conduit moral ireproșabil, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judector și s fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituit în acest scop.
Art.2 din Legea nr.508/2004 reglementeaz urmtoarele atribuții pentru: a)efectuarea urmririi penale pentru infracțiunile prevzute în prezenta lege și în legile speciale; b)conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penal, efectuate din dispoziția procurorului de ctre ofițerii și agenții de poliție judiciar aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism; c)sesizarea instanțelor judectorești pentru luarea msurilor prevzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism; 1 )conducerea, supravegherea și controlul activitților de ordin tehnic ale urmririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism; d)studierea cauzelor care genereaz svârșirea infracțiunilor de criminalitate organizat, trafic de droguri, criminalitate informatic și terorism și a condițiilor care le favorizeaz, elaborarea propunerilor în vederea eliminrii acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu; e)constituirea și actualizarea bazei de date vizând infracțiunile ce sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism; f)exercitarea altor atribuții prevzute de Codul d e procedur penal și de legile speciale.
Conform art.75 alin.11 din Legea nr.303/2004, la data încetrii activitții în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul s funcționeze potrivit legii.
Pe de alt parte, potrivit art.80 din Legea nr.304/2004, Direcția Național Anticorupție se organizeaz ca structur autonom în cadrul Ministerului Public, funcționând pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, are personalitate juridic, este specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii, și își exercit atribuțiile pe întreg teritoriul României.
Conform art.87 din Legea nr.304/2004, se încadreaz cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul, procurorii trebuie s aib o bun pregtire profesional, o conduit moral ireproșabil, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judector și s fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituit în acest scop.
Potrivit art.87 alin.9 din Legea nr.303/2004, la data încetrii activitții în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul s funcționeze potrivit legii.
Rezult din toate dispozițiile legale artate mai sus c pentru procurorii din cadrul și condițiile de numire în funcție și atribuțiile sunt diferite faț de ceilalți magistrați - judectori și procurori.
Aceștia din urm, potrivit art.31 alin.1 din legea nr.303/2004, dup ce au promovat examenul de capacitate, sunt numiți de Președintele României la propunerea De asemenea, potrivit art.33 alin.1 pot fi numiți în magistratur, pe baz de concurs, dac îndeplinesc condițiile prevzute la art.14 alin.2, foști judectori și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici etc. cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.
În alt ordine de idei, instanța constat c, potrivit art.3 din nr.OUG27/2006, udectorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfșurat la o indemnizație de încadrare brut lunar stabilit în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținut și cu vechimea în magistratur prevzut de art.86 din Legea nr.303/2004, republicat, cu modificrile și completrile ulterioare, pe baza valorii de referinț sectorial și a coeficienților de multiplicare prevzuți în anexa care face parte integrant din actul normativ.
Conform art.11 alin.1 din același act normativ, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt.6-13 de la lit.A din anex, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor dou categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționeaz.
Cât vreme reclamanții nu se afl în situații analoage sau comparabile cu procurorii din cadrul și, curtea constat c nu poate fi reținut existența discriminrii, în condițiile în care Curtea European a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa c diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când autoritțile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fr ca acestea s se bazeze pe o justificare rezonabil și obiectiv.
Faț de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedur civil, va respinge recursul ca nefondat, constatând c în cauz nu se regsesc nici unul din motivele de nelegalitate prevzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedur civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, HG, și, toți cu domiciliul ales la Judec toria Râmnicu Vâlcea, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.12/F-CM/9 septembrie 2008 pronunțat de Curtea de APEL PITE ȘTI în dosarul nr-, intimați fiind pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTȚILOR, ambii cu sediul în B,- sector 5, CURTEA DE APEL PITE ȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județul
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public astzi, 17 2009, la Curtea de APEL PITE ȘTI - secția civil, pentru cauze privind conflicte de munc și asigurri sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judector,
- - - -
Red. /Tehnored. //7 ex./25.11.2009 Grefier,
Jud. fond: ,
OPINIE SEPARAT
Formulat de noi,judector - --, asupra recursului declarat de reclamanții -, HG, și, toți, împotriva sentinței civile nr.12/F-CM/9 septembrie 2008 pronunțat de Curtea de APEL PITE ȘTI în dosarul nr-, intimați fiind pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertților, Curtea de APEL PITE ȘTI, și Tribunalul Vâlcea, în sensul admiterii acestuia, modificrii sentinței și admiterii acțiunii, cu recunoașterea și acordarea diferențelor salariale, proporțional cu timpul lucrat, în sum actualizat, pentru cele ce se vor arta:
Raporturile juridice de munc ale reclamanților, judectori la instanțele de pe raza Tribunalului Vâlcea, sunt guvernate de art.1 și art.295 alin.2 Codul muncii.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminrii reclamanților, prin neacordarea coeficientului de ierarhizare instanța urmeaz s cerceteze situația în care se afl, în raport cu categoria socio-profesionale a magistraților încadrați în structurile -T, tratamentele care se aplic acestora, justificrile și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munc și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminrii, publicat în Oficial al Comunitților Europene nr. nr.303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatrii discriminrii directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neaprat în situații chiar similare.
În speț, este fr putinț de tgad apartenența reclamanților la personalul salarizat în baza nr.OUG27/2006 reglementat salarizarea judectorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției, aceștia fiind judectori.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și a art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism li se acord o salarizare corespunztoare Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anex), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin G nr.27/2006, este de remarcat faptul c, potrivit art.3 alin.1 din aceast ordonanț, salarizarea personalului prevzut de acest act normativ a fost stabilit în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținut și cu vechimea în magistratur (noțiune definit de art.86 din Legea nr.303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevzuți în anexa ordonanței.
Îns, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizrii nu au o existenț și o aplicabilitate de sine stttoare și izolat. Dimpotriv, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționeaz reciproc.
Astfel, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanț fr criteriul vechimii în magistratur, care reprezint condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciar la o instanț sau la un parchet de un anumit nivel.
Nici criteriul funcției deținute nu are o relevanț proprie, deoarece este posibil o salarizare identic, în baza nr.OUG27/2006, pentru funcții diferite (de exemplu, una și aceeași salarizare prevzut la lit.A, nr.crt.28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotriv specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciar, personalului de instruire de la Școala Național de grefieri, personalului de specialitate juridic asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judectorilor, potrivit art.11 alin.2 și 3, art.16 din OUG nr.27/2006, lit.A, nr.crt.28 și lit.B nr.crt.13 și 10 din anexa ordonanței. Îns toți care dețin o funcție judiciar, de judector, asistent judiciar sau procuror, trebuie s aib o vechime în magistratur de peste 3 ani pentru a beneficia de aceast salarizate prevzut la lit.A nr.crt.28 din anexa ordonanței).
Rezult c vechimea în magistratur reprezint criteriul definitoriu și esențial în stabilirea salarizrii personalului prevzut de G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație direct, necesar și obligatorie cu celelalte dou criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținut.
Totuși, în cazul procurorilor din și, a fost, în mod privilegiat, eliminat corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dac nu au vechimea minim (de 8 ani prevzut de art.44 alin.1 lit.c din Legea nr. 303/2004) corespunztoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr.27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de aceast salarizare majorat, sub pretextul c nu are vechimea necesar pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (magistrații din cadrul și ) li se recunoaște aceast salarizare majorat, deși nu li se mai solicit vechimea minim necesar pentru acest nivel.
În plus, nu toți magistrații din cadrul și funcționeaz efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, aceast teritorialitate fiind analog structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art.5 alin.1 din G nr.43/2002 și art.4 alin.3 din Legea nr.508/2004). De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regul, în prim instanț, tribunalelor, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de alt parte, trebuie subliniat faptul c și sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție este o alt unitate cu alt personalitate juridic distinct, deci este vorba de instituții diferite conform alin.1 din nr.OUG43/2002 și art.1 din Legea nr.508/2004.
Mai mult, apartenența magistraților și la aceste structuri este doar temporar, conform art.87 alin.9 și art.75 alin.11 din Legea nr.304/2004, deci aceștia nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de magistrat al Parchetului de pe lâng
Rezult în mod evident faptul c, în realitate, salarizarea are ca și criteriu de baz domeniul specializat de activitate (urmrirea penal a faptelor de corupție și criminalitate organizat), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urm criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minim necesar posibilitții de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunztor de salarizare; numirea efectiv și real în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea real și definitiv în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu pstrarea definitiv a gradului profesional corespunztor nivelului).
Într-adevr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilrii cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lâng, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplic direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție (persoan juridic distinct de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Îns, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizrii doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lâng, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minim în magistratur ca și cea cerut procurilor din și CO.
În acest sens, a statuat prin Decizia nr.VI/2007, cu forța obligatorie dispus de art.329 alin.3 Cod procedur civil, c folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul c domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizat și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinit a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesar pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial, iar distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizat și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhic este lipsit de justificare obiectiv și rezonabil, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru aprarea drepturilor omului și a libertților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitțile lui specifice.
Deci, instanța suprem a statuat c sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumit natur (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizat și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhic sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Ï. acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. respectiv unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumit categorie socio-profesional și de locul de munc.
Sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de dou principii fundamentale: cel al egalitții de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de munc.
Principiul egalitții de tratament în salarizare implic recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabil.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat asimilarea salarizrii sub pretextul c aparțin la o anumit categorie socio-profesional și sub pretextul locului de munc (loc de munc specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art.2 alin.1 din nr.OG137/2000).
Existența discriminrii directe a reclamanților rezult și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universal a Drepturilor Omului (care garanteaz dreptul tuturor la protecție egal a legii împotriva oricrei discriminri și dreptul la o remunerație echitabil și satisfctoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garanteaz dreptul la condiții de munc juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fr nicio distincție); art.14 din Convenția european privind aprarea drepturilor omului și a libertților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceast Convenție (care interzic discriminrile); art.4 din Carta social european revizuit (ratificat prin Legea nr.74/1999) care garanteaz dreptul la o salarizare echitabil; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garanteaz plata integral a drepturilor de natur salarial, fr discriminri, restrângeri sau limitri); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garanteaz aplicarea principiului nediscriminrii și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la munc și care nu poate face obiectul unor limitri discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetțenii sunt egali în fața legii și a autoritților, fr privilegii și discriminri, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificrile și completrile de ulterioare, principiile egalitții între cetțeni, al excluderii privilegiilor și discriminrilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la munc, la libera alegere a ocupației, la condiții de munc echitabile și satisfctoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru munc egal, la o remunerație echitabil și satisfctoare.
Potrivit art.2 al.1 nr.OG137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferinț, pe baz de ras, naționalitate, etnie, limb, religie, categorie social etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlturarea recunoașterii folosinței sau exercitrii, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arat c sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaz anumite persoane, pe baza criteriilor prevzute la alin.1, faț de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul dup care s-a fcut distincția, în speța dedus judecții, este categoria socio-profesional și locul de munc (loc de munc specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, faț de procurorii și CO.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universal a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este aprat împotriva oricror discriminri, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertților sale, fiecare persoan este supus doar îngrdirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurrii, recunoașterii și respectului drepturilor și libertților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunstrii generale într-o societate democratic.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocuprii forței de munc și exercitrii profesiei, prevede c diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificrile cerute pentru o anumit ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speț neacordarea salarizrii solicitate nu are la baz o astfel de justificare obiectiv și rezonabil, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioar (prin asimilare) pentru calificrile cerute de ocupația acestora, ci doar pentru c salarizarea acestora este asimilat, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lâng, asimilare care are la baz criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judector soluționeaz un anumit gen de cauze care sunt deduse judecții, ori pentru cele de natur civil, comercial, fiscal, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioar, aparte, a unora faț de ceilalți. Nu s-a prevzut faptul c pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizat, procurorul trebuie s aib calificri superioare, condiții superioare de vârst, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi strine, etc. ci dimpotriv, tot personalul de specialitate juridic salarizat în baza G nr.27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contest faptul c, în multe situații, legiuitorul a prevzut acordarea unor sporuri bazate pe calificare profesional, dar acestea au într-adevr justificare real, sunt nediscriminatorii, ori în speț simplul fapt c se soluționeaz un alt gen de cauze nu justific inegalitatea de tratament, prin asimilri preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru munc egal este obligatorie o remunerație egal, aspect ce se afl în contradicție cu situația de faț.
Art.23 din Declarația Universal a Drepturilor Omului prevede faptul c este garantat dreptul tuturor oamenilor, fr nici o discriminare, la un salariu egal pentru munc egal munca pentru soluționarea unor cauze de o anumit natur (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalitții organizate) nu poate fi considerat ca superioar celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, c exercițiul drepturilor și libertților poate fi supus unor limitri prevzute de lege ce sunt necesare aprrii securitții naționale și ordinii publice, fapt ce implic inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speț, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, c acordarea unei salarizri superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificat pentru aprarea securitții naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza crora apreciem c acțiunea este întemeiat.
Pentru stabilirea cuantumului despgubirilor cuvenite reclamanților, se vor aplica, doar prin analogie, prevederile art.11 alin.1 din nr.OUG27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despgubiri, iar pe de alt parte, art.3 cod civil oprește instanța s invoce lacuna legislativ.
Acordarea despgubirilor solicitate nu se confund cu o adugare la lege, ci reprezint o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garanteaz dreptul la despgubire, inclusiv pentru discriminrile în munc.
Obligația pârâților de plat a drepturilor bnești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidar.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecții este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementeaz solidaritatea pasiv între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat c, în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bnești sunt implicate mai multe unitți, regula este c acestea rspund solidar.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o va gsi admisibil, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Pe cale de consecinț, considerm c se impune fi obligați pârâții la recunoașterea, calcularea, alocarea și plata ctre reclamanți a unei despgubiri egale cu diferența dintre coeficientul de multiplicare aplicat și cel calculat potrivit OUG nr.27/2006 începând cu data de intrri acesteia în vigoare, proporțional cu timpul efectiv lucrat, cu consecințele prevzute de lege asupra tuturor drepturi.
Judector,
- --,.
Tehnored./02.12.2009
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Daniel Radu, Corina Pincu
