Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 171/R/2010
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, precum și recursul pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 2392 din 19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați -, precum și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2392 din 19 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepție invocata de acesta.
S-a admis în parte acțiunea reclamanților - și, formulată împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și în consecință pârâții de rândul 1-3 au fost obligați să calculeze și să plătească sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculate la salariul de bază brut lunar începând cu 15.06.2009 pentru reclamanta, și începând cu 16.06.2009 pentru reclamantul, până la zi și în continuare.
Pârâtul de rândul 4 fost obligat să aloce sumele necesare pentru efectuarea acestor plăti.
Pârâtul de rândul 3 fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Liberaților la emiterea unui ordin de salarizare care să conțină sporul de risc și solicitare neuropsihică pentru viitor, ca nefondat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că între reclamanți și această instituție nu există raporturi de muncă, că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct.Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.
Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamanți este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța a reținut că există conflict între art.1 pct. 47 din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, și art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a fi aplicat în cauză ultimul text legal.
S-a reținut că, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală, iar în plus rațiunea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică subzistă, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzute de art.47 din Legea nr. 50/1996.
De altfel în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXI/10.03.2008.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin S și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
În motivarea recursului arată că între acest minister și reclamanți nu există raporturi de muncă, pretenția reclamanților reprezintă drepturi de personal care nu pot fi plătite decât de către angajator din bugetul propriu pe care și l-a întocmit.
Potrivit dispozițiilor art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul adoptă legile bugetului anual și legile și rectificare elaborate de Guvern.
Printre atribuțiilor Ministerului Finanțelor Publice cuprinse în nr.HG39/2009 privind organizarea și funcționarea acestui minister, nu se regăsește și aceea de a aloca fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții legate de întocmirea proiectelor de legi, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Conform art.4 alin.1 din nr.OG22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile necesare pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin asemenea titluri.
Pe fondul cauzei arată că, cu ocazia soluționării conflictului juridic de natură constituțională, Curtea Constituțională a constatat că soluția pronunțată prin Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXI din 10 martie 2008, s-a întemeiat pe constatarea neconstituționalității dispozițiilor art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 prin care s-au abrogat prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 referitoare la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat admiterea recursului.
În motivare critică admiterea capătului de cerere privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pe viitor, având în vedere dispozițiile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel art.47 din lege prevede că: prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2010, cu excepția dispozițiilor art.49-52 și ale art.4 alin.1-4 din Anexa nr.VI, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Of.al României partea
Potrivit art.4 din anexa nr.VI, judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr.303/2004, personalul auxiliar de specialitate, de la 1 ianuarie 2010, beneficiază pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de un adaos de 25% și respectiv de 10% pentru asigurarea confidențialității din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară și care începând cu 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizația de încadrare brută lunară, sau după caz, în salariul de bază.
Având în vedere textele de lege menționate mai sus, consideră că cererea prin care se solicită acordarea sporului de 50% pe viitor este neîntemeiată.
1. Recursul Ministerului Finanțelor
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice curtea reține că art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din nr.HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din nr.HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Mai arată recurentul Ministerului Finanțelor Publice că în mod greșit instanța își motivează hotărârea pe prevederile Deciziei în interesul legii nr. XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838/2009 a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Curtea constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838/2009 reține că:
"În cauza de față, sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de <LLNK 11992 47 11 212 146 48>art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008).
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională."
Prin urmare, acest motiv de recurs în loc să constituie o critică este în fapt un argument în favoarea admiterii acțiunii și pentru respingerea recursurilor deoarece decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, acestea rămânând să producă efecte obligatorii în continuare.
2.Recursul Ministerului și Libertăților
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de, Curtea constată că la data pronunțării sentinței atacate, respectiv 19 octombrie 2010, Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu intrase încă în vigoare, astfel încât în mod corect și legal pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale pentru viitor.
Este evident că sintagma "pentru viitor" urmează a fi interpretată în acord cu prevederile acestei noi legi, însă aceasta este o chestiune ce privește executarea sentinței și nicidecum nelegalitatea ei.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR prin S și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2392 din 19.10.2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./8ex.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina
