Obligație de a face. Decizia 131/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 131/R/2010
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Daniela
-
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC & SA împotriva sentinței civile nr. 2227 din 21 august 2009, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, consilier juridic, care depune la dosar delegație, și reprezentantul pârâtei recurente, avocat G, precum și reclamantul intimat, asistat de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 04 decembrie 2009 s-a admis cererea de abținere formulată de către domnul judecător, membru a completului de judecată C 7R, motiv pentru care în compunerea completului de judecată intră, conform planificării de permanență din data de 07 decembrie 2009, doamna judecător, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea M nr. 387/2005.
Reprezentanți părților arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente, avocat G solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive și a admiterii cererii reconvenționale, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial și transportul la instanță.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, arătând că, în ceea ce privește cele două petite, respectiv restituirea carnetului de muncă și întocmirea și eliberarea unei decizii de desfacere a contractului individual de muncă prin demisie, s-a renunțat la judecarea acestora; depune la dosar concluzii scrise pe care le susține și verbal și solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei recurente, avocat G, în replică, arată că, așa cum rezultă din motivarea sentinței recurate, instanța de fond nu a respins cererea reconvențională pe motivul că reclamantul nu a îndeplinit funcția de răspundere, ci pentru că nu a fost dovedit prejudiciul, aspect care însă nu a fost motivat prin sentință.
Reprezentanta pârâtei recurente, consilier juridic solicită a se avea în vedere răspunsul la întrebarea numărul zece din interogatoriu.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
La data de 21.08.2009, prin sentința civilă nr. 2227/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta B și, în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile salariale restante, indexate, majorate și reactualizate, reprezentând plata perioadei de preaviz.
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului sumele reținute cu titlu de garanție în cuantum de 940 lei, sumă reactualizată cu dobânda legală de la data reținerii acestora și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta/reclamantă reconvențională B împotriva reclamantului/pârât reconvențional.
S-a reținut că reclamantul a fost încadrat în perioada 01.08.2007-16.02.2008 în funcția de șef coloană la punctul de lucru deschis în C- În data de 01.02.2008 a înaintat o cerere prin care a solicitat desfacerea contractului de muncă prin demisie, cu respectarea preavizului de 15 zile. La data încadrării s-a reținut din salariul reclamantului o sumă cu titlu de garanție și la data încetării raporturilor de muncă aceasta nu i-a fost restituită și nici nu i-au fost achitate drepturile salariale pe perioada de preaviz.
Din probele administrate a rezultat că într-adevăr reclamantului la data încetării contractului de muncă nu i-a fost restituită garanția reținută și nu i s-a plătit nici salariul pe perioada preavizului, de asemenea, martorii audiați în cauză au arătat că mașinile de care răspundea reclamantul nu erau funcționabile la depozitul II din C unde lucra reclamantul, arătând că societatea avea două depozite, depozitul l se afla în jud.
Pârâta prin cererea reconvențională arătată a solicitat obligarea reclamantului la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri arătând că acesta a cauzat un prejudiciu în dauna patrimoniului societății ca urmare a neîndeplinirii în mod corespunzător a activității de gestionare și administrare a unității coloana Este real faptul că s-a reținut o garanție din salariul reclamantului, dar având în vedere prejudiciul cauzat de acesta, nu se impune restituirea acestei garanții. Din referatul întocmit de șeful serviciului din cadrul societății pârâte, a rezultat că existau defecțiuni și lipsuri ale pieselor la autovehiculele înregistrate în evidentele punctului de lucru ce se afla în administrarea reclamantului. Mai arată pârâta că susținerea reclamantului că nu a avut calitatea de gestionar nu corespunde realității pentru că această calitate consideră că rezultă din specificul funcției îndeplinite și din înscrisurile care au fost depuse la dosar.
Cu ocazia soluționării acțiuni si a cererii reconvenționale, pârâta nu a reușit să facă dovada faptului că reclamantul se face vinovat de prejudiciul ce s-a produs în patrimoniul acesteia.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a mai invocat două excepții, excepția necompetentei instanței si excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Potrivit prevederilor art. 284 din Codul Muncii, cererile privind conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Rezultă din acțiune că reclamantul are domiciliul în C-N, astfel că instanța competentă de a soluționa conflictul de muncă este Tribunalul Cluj.
Privind excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii acestuia, s-a constatat că nu este întemeiată, acțiunea a fost semnată, astfel că a fost respinsă și această excepție.
Raportat la starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, s-a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată, fiind admisă, iar cererea reconvențională fiind respinsă ca neîntemeiată.
În baza art. 274.proc.civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta & Distribution
Recurenta susține nelegalitatea hotărârii primei instanțe ca urmare a faptului că aceasta nu cuprinde în dispozitiv soluția adoptată cu privire la excepția necompetenței materiale și teritoriale, respectiv cu privire la excepția nulității acțiunii principale ca urmare a nesemnării.
Invocă, de asemenea faptul că instanța fondului nu a soluționat excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată în ceea ce privește capetele 1 și 2 ale acțiunii principale.
Referitor la fondul cauzei, învederează că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în judecată, întrucât nu există temei legal și elemente probatorii pertinente care să dovedească și să susțină fondat pretențiile intimatului. Arată că instanța nu a indicat în cuprinsul sentinței care au fost motivele care au stat la baza formării convingerii sale pentru admiterea acțiunii și în temeiul cărora au fost înlăturate probatoriile administrate în combaterea acțiunii principale, apreciind, așadar, că hotărârea este viciată de nemotivarea(sau insuficienta motivare) a soluției adoptate cu privire la cererea de chemare în judecată.
Consideră că în mod injust a fost respinsă cererea reconvențională, în condițiile în care, potrivit aprecierilor personale, a probat pe deplin faptele nelegale și prejudiciabile comise de către în exercitarea atribuțiilor lui, a dovedit existența și întinderea prejudiciului, respectiv culpa acestuia. Apreciază că prima instanța in mod greșit nu a stabilit răspunderea patrimoniala a fostului salariat deoarece a ignorat cu desăvârșire si fără just temei toate dovezile administrate in cauză.
Reclamantul intimat nu și-a exprimat poziția procesuală.
Trecând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate, se rețin următoarele considerente:
Reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta & Distribution să se dispună obligarea acesteia la restituirea carnetului de muncă aparținând reclamantului, obligarea la întocmirea și eliberarea unei decizii de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului prin demisie, obligarea la restituirea sumelor de bani reținute din salariu cu titlu de garanție, actualizate cu dobânda legală de la data reținerii și până la data plății efective, obligarea la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada de preaviz de 15 zile, cu dobânda legală de la data încetării raporturilor de muncă și până la data plății efective, respectiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
O dată cu întâmpinarea, prin care s-a opus admiterii acțiunii și prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței, excepția nulității cererii de chemare în judecată ca urmare a lipsei semnăturii, respectiv excepția lipsei de obiect a petitelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, pârâta & Distribution Aaf ormulat și o cerere recomnvențională( 17 dosar fond) prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 68.164 lei, cu titlu de despăgubiri, pentru prejudiciul provocat societății în îndeplinirea defectuoasă a activității acestuia, sub sancțiunea daunelor cominatorii, în cuantum de 100 lei, pentru fiecare zi de întârziere, respectiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cele două cereri cu care a fost învestită, Curtea notează că prima instanță le-a abordat generic, neputându-se identifica motivele care au fost avute în vedere de către aceasta și care i-au format convingerea pentru a pronunța soluția la care s-a oprit.
Astfel, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, se constată că după o scurtă și eliptică expunere a stării de fapt, aceasta a concluzionat că reclamantul este îndreptățit la restituirea garanției, respectiv la restituirea drepturilor salariale aferente perioadei preavizului, soluția sprijinindu-se pe "probele administrate", fără a se indica, care sunt acestea. Este real faptul că prima instanță a făcut referiri la "martorii audiați", însă a reținut aspecte legate de funcționabilitatea unor vehicule, și în nici un caz aspecte legate de cauțiune sau de perioada preavizului.
Omisiunea instanței vizează și analizarea apărărilor formulate de către societatea pârâtă, în condițiile în care aceasta a susținut că a achitat drepturile salariale aferente preavizului, care au fost virate în contul reclamantului.
De asemenea, se constată că nu au fost lămurite aspecte legate de petitele 1 și 2 ale cererii reclamantului, petite cu privire la care, s-a arătat într-adevăr de către reprezentantul reclamantului (fără mandat special)(fila 66 - dosar fond, termenul din 8 decembrie 2008) că reclamantul renunță la judecarea acestora, dar asupra cărora instanța nu s-a pronunțat nici într-un sens. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, anterior termenului din 8 decembrie 2008, respectiv prin întâmpinarea depusă (15.10.2008 - 17 dosar fond) societatea pârâtă a invocat excepția lipsei de obiect cu privire la petitele menționate, excepție pe care instanța de fond a omis să o analizeze și să se pronunțe.
În ceea ce privește cererea reconvențională, se reține că prin dispozițiile art. 270 Codul Muncii legiuitorul instituie răspunderea patrimonială a angajatului, răspundere care își are izvorul în contractul individual de muncă, și a cărei existență este condiționată de întrunirea cumulativă a următoarelor elemente: calitatea de salariat a persoanei păgubite, fapta ilicită a salariatului, prejudiciul cauzat să fie unul material, paguba să se datoreze vinovăției salariatului, respectiv să aibă legătură cu munca celui vinovat.
Curtea constată că Tribunalul a respins cererea reconvențională fără a proceda însă la analizarea existenței condițiilor menționate, ceea ce echivalează practic cu necercetarea fondului. -se să expună solicitările părților, prima instanță a concluzionat că societatea pârâtă nu a reușit să facă dovada faptului că reclamantul se face vinovat de prejudiciul produs în patrimoniul acesteia.
De altfel, criticile formulate de către societatea pârâtă prin cererea reconvențională vizează tocmai aceste elemente.
Pornind de la natura obiectului cererii cu care a fost învestită, prima instanță trebuia să procedeze la verificarea existenței fiecăreia dintre condițiile menționate, dar cu toate acestea, abordând de o manieră generală aspecte legate de cauză, a lăsat nesoluționat fondul.
Raportat la cererile cu care a fost învestită, Curtea notează că motivarea solutiei instantei de fond este una lacunara, generica, fără vreo referire in concret la motivele care au dus la pronuntarea solutiei, astfel că apreciază că aceasta nu conține așadar motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5.proc.civ, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5.proc.civ. au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie sa inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de realiza controlul judiciar. Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența motivării poate impieta asupra dreptului menționat anterior, mai ales în situația în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară.
Pentru aceste considerente, constatând că împotriva hotărârii recurate nu se poate realiza în mod eficient controlul judiciar în temeiul art. 304 pct.7 și 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze în întregime sentința, și în consecință, să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.
În rejudecare, în conformitate cu art. 315 Cod de procedură civilă, instanța urmează să analizeze fiecare cerere, prin prisma probațiunii și a susținerilor părților, cu arătarea considerentelor pentru care a admis sau a înlăturat aceste susțineri, urmând să aibă în vedere și celelalte motive de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta reclamantă & împotriva sentinței civile nr. 2227 din 21.08.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.DG/dact.MM
5ex./28.01.2010
Jud.fond: /
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Daniela
