Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1767/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1767/R-CM
Ședința publică din 24 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții -, - și, împotriva sentinței civile nr.653 din 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenții-reclamanți -, - și, intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că rin p. acțiunea înregistrată la data de 4 mai 2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții -, - și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea, cu citarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata unor drepturi salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază pentru perioada 1 mai 2006 - 2009 până la pronunțarea sentinței, sume actualizate în raport de rata inflației la data plății efective și pentru viitor, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în perioada sus-amintită au avut un program de permanență care presupunea ca periodic și consecutiv, după orele de program și în zilele nelucrătoare, să fie disponibili și în caz că este necesar să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea și participarea la ședințele de judecată a unor cauze penale ce presupun urgență.
Au mai arătat că prin această stare de fapt le-a fost restrâns dreptul la libertatea de mișcare și a fost adusă atingere relațiilor sociale privind viața de familie și în societate. Deoarece în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești asigurarea permanenței este obligatorie, această obligație trebuie să aibă un corelativ și în obținerea unor drepturi corespunzătoare pentru asigurarea principiului egalității și desfășurării relațiilor normale de serviciu.
Magistrații și grefierii din cadrul Judecătoriei Bălcești, care asigură permanența pentru soluționarea cauzelor penale se află într-o situație diferită față de ceilalți magistrați și grefieri, din perspectiva efortului suplimentar pe care îl presupune îndeplinirea saricnilor de serviciu. Cu toate acestea, tratamentul salarial a fost stabilit prin lege în mod similar pentru toți.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 11 din nr.OG 38/2003 republicată, polițiștii beneficiază de un spor de misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și din gradații.
Concluzionând, reclamanții au arătat că în baza art. 21 din nr.OG 137/2000, în baza art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești și a art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție, în toate cazurile de discriminare persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării, potrivit dreptului comun.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați. Tot el este cel care poate stabili și drepturi diferite care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții.
Prin sentința civilă nr. 653/19.06.2009, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt judecători, respectiv grefieri în cadrul Judecătoriei Bălcești, județul
Magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific reglementat de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
S-a reținut că situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordinea publică și siguranța națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002 întrucât statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite, iar instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță, ele constituind o categorie distinctă de autorități publice.
De asemenea, personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 567/2004 cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin legea specială.
Prin urmare, nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de permanență magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Tribunalul a mai constatat că prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești asigurarea permanenței reprezintă o obligație de serviciu a reclamanților, asumată de aceștia.
Într-o altă ordine de idei, s-a constatat că în speță nu poate fi vorba de o încălcare a principiului nediscriminării și a legalității de tratament. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenție atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții și anume: existența de tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile) și existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 republicată.
S-a apreciat că neacordarea sporului de permanență de 25% din salariu magistraților și personalului auxiliar de specialitate, de care beneficiază militarii și unii funcționari publici nu poate fi considerată ca faptă de discriminare.
Împotriva sentinței au formulat recurs, în termen legal, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că în mod greșit au fost respinse pretențiile formulate.
Magistrații și grefierii din cadrul secției penale care asigură permanența la instanțe se află într-o situație diferită față de ceilalți magistrați și grefieri din perspectiva efortului suplimentar pe care îl presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Cu toate acestea, tratamentul salarial a fost stabilit prin lege în mod similar pentru toți.
Deoarece în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești asigurarea permanenței este obligatorie, această obligație trebuie să aibă un corelativ și în obținerea unor drepturi corespunzătoare pentru asigurarea principiului egalității și desfășurarea normală a relațiilor de serviciu.
Întrucât activitatea de permanență în instrumentarea cauzelor penale este necesară conform Codului d e procedură penală și art. 53 alin. 1 din Constituția României, este legitimă cererea de plată a despăgubirilor ca urmare a restrângerii drepturilor fundamentale cum sunt libertatea de mișcare și viața de familie.
De asemenea, susțin recurenții-reclamanți, au fost discriminați față de alte categorii de salariați, de exemplu polițiștii, care sunt remunerați pentru serviciul de permanență.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată fără nicio discriminare întemeiată în special pe criteriile enumerate sau pe orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul dintre motivele arătate anterior.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat următoarele apărări:
Doar legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare. Astfel a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile sale. Curtea a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum este motivată în fapt și în drept acțiunea, obiectul pretențiilor îl formează plata drepturilor bănești pentru efectuarea programului de permanență de 25% din indemnizația/salariul de bază, în sancționarea discriminării ce se pretinde că există în tratamentul salarial al reclamanților pe de o parte și categoriile profesionale enumerate în acțiune, anume cealaltă parte a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, respectiv polițiștii.
Reclamanții au arătat că asigurând permanența la instanțe, se află într-o situație diferită față de ceilalți magistrați și grefieri, din perspectiva efortului suplimentar pe care îl presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu, efort determinat de afectarea timpului liber, a libertății de mișcare, a vieții de familie.
Pe de altă parte, s-a susținut că prin legea de salarizare a polițiștilor, pentru munca prestată peste orele de program sau pe timp de noapte sau pentru misiune permanentă a fost recunoscut sporul la salariu de 25%.
Deși execută serviciul permanent, reclamanții nu primesc în baza legii proprii de salarizare acest spor de 25%.
Soluționând recursul în interesul legii cu privire la hotărârile contradictorii pronunțate în cauze având drept obiect plata altor drepturi salariale, prin Decizia nr. 46/15.12.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, modificată și completată prin Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată și de documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce înseamnă că se referă și la acte normative cu putere de lege.
În privința noțiunii de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Din cele reținute în soluționarea recursului în interesul legii se degajă o primă concluzie, și anume aceea că prin soluționarea acțiunii în repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea rezultând din stabilirea prin norme legale a unui tratament diferențiat unor persoane aflate în situații analoage și invers, instanțele judecătorești nu încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Această dezlegare dată problemei privind nedepășirea atribuțiilor puterii judecătorești este obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă.
În prezenta cauză instanța de fond a analizat discriminarea raportându-se numai la apartenența reclamanților și polițiștilor la categorii profesionale diferite, cu legi de salarizare distincte, cu statut diferit, fără a verifica existența situației de comparabilitate din punct de vedere al prestației sau al conținutului concret al obligației de asigurare a serviciului de permanență.
Mai mult, existența discriminării nu a fost examinată față de toate categoriile profesionale enumerate în acțiune, respectiv față de magistrații și grefierii care nu au obligația de a asigura permanența în vederea instrumentării cauzelor penale iar motivele pentru care o astfel de analiză nu a fost făcută nu au fost arătate în considerentele hotărârii.
Situația echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, astfel că în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 3041Cod procedură civilă, coroborate cu art. 312 alin. (3) teza a doua și alin. (5) teza întâi Cod procedură civilă recursul va fi admis, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți -, - și, toți cu domiciliul procedural ales la Judecătoria Bălcești, județul V, împotriva sentinței civile nr.653 din 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V, nr.1, județul
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
20 ex./03.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
