Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința /2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr-

Ședința publică de la 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu

- - - JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță

- - - asistent judiciar

- - - asistent judiciar

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, -, -IA, și, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL ALBA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la dosar din partea reclamanților adeverință pentru a face dovada raportului de muncă.

Instanța, respinge excepția necompetenței materiale invocată de prin prisma faptului că în speță se solicită drepturi salariale și indiferent de izvorul lor, competența de soluționare aparține în primă instanță în baza art. 2 pct. 1 lit. b/1 cod pr. civilă, raportat la art. 284 Codul muncii și disp. OG75/2008 Curții de APEL ALBA IULIA.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei civile de față;

Prin acțiunea înregistrată la TRIBUNALUL ALBA sub dosar nr-, reclamanții, -, -IA, și, au chemat în judecată pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL ALBA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună ca:

- să se recunoască discriminarea, să se calculeze și să se plătească drepturile reprezentând diferențe salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor respectiv personalul auxiliar din cadrul și începând cu data de 26.03.2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, actualizate potrivit indicelui de inflație la data scadenței și până la data plății efective a acestora;

- să efectueze Curtea de Apel Alba Iulia mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă;

- pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale mai sus arătate către reclamanți

- cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.

În motivare arată că în baza prevederilor art. 11 din OUG27/2006, procurorii din cadrul și sunt salarizați conform nr.crt.6-13 de la lit.A din anexă, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși între 19 și 23.

Invocând art. 5,7,8 din Legea 508/2004, art. 6 din OG42/2002 cât și art. 75 și 87 din Legea 304/2004 susțin că selecția procurorilor în cadrul și se face doar pe baza unui interviu, condiția de vechime minimă cerută fiind de doar 6 ani, în timp ce pentru promovarea obișnuită la Parchetul de pe lângă trebuie parcurse toate treptele ierarhice pe bază de examene, astfel că între cele două situații se creează o stare de discriminare. Aceiași este situația și în raport de judecători.

După revenirea din cadrul structurilor DNA și DIICOT, procurorului i se păstrează aceiași indemnizație după revenirea în parchetul de unde provine, aplicându-i-se principiul dreptului câștigat, deci o nouă situați de discriminare.

Se încalcă astfel, disp. art. 16 (1) din Constituția României, art. 23 al.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile politice și civile, art. 14 din CEDO și art. 1 al.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

Tot discriminare o apreciază ca fiind și luarea în considerare doar a naturii unor cauze, pe care o parte din procurori sunt desemnați s le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor.

Toate acestea deci, creează o discriminare între acești procurori și ceilalți magistrați și personalul auxiliar.

Invocă astfel o situație similară de discriminare și în cazul personalului auxiliar, care în cadrul structurilor DNA și DICOT este încadrat direct pe post, fără nici un interviu

În drept mai invocă disp. art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale, art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, art. 5,6,8,34(1) lit. a, 40 al.2 lit.c și f, art. 154 al.3, 165 și 155 raportat la art. 1 din Legea 53/2003, art. 20, 16(1), 53 și 41 din Convenție, art. 27 al.1 din OG137/2000, art. 269 Codul muncii, art. 1082 Codul civil, art. 161 al.4 Codul muncii, art. 19 din Legea 500/2002, art. 3 din HG208/2005 și art. 3 din HG386/2007.

Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a solicitat, prin întâmpinarea depusă (27), respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată deoarece prin promovarea ei se tinde la modificarea actelor normative și la acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care face trimitere reclamanta se acordă personalului auxiliar în temeiul legilor speciale.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei invocând, sub un prim aspect, excepția lipsei calității procesual pasive acestei instituții (41-43).

Cu privire la acest aspect a susținut că între pârâtul Ministerul Justiției și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic obligațional de garanție sau e despăgubire. În plus, pârâtul a arătat că nu se află în culpă pentru a fi obligat la alocarea vreunei sume de bani și nu se poate substitui legislativului în ceea ce privește sumele solicitate de reclamantă.

În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ.

Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depusă (36-40), a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea acțiunii reclamantei susținând că reclamanta nu poate susține că este discriminată în raport cu personalul la care se referă art.3 alin.7 din nr.OG8/2007, deoarece așa cum statuat și Curtea Constituțională, în deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.

În al doilea rând a susținut că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite prin lege, ori drepturile solicitate de reclamantă nu sunt prevăzute de legislația în vigoare și nu pot fi acordate decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat și cu depășirea limitelor puterii judecătorești care în acest mod și-ar aroga atribuții de legiferare.

În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ.

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întemeiat pe prevederile art.16-20 din nr.OG137/2000, republicată, potrivit cărora nu poate sta în proces ca pârât deoarece este abilitat și investit prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României și să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG137/2000 (32-34).

Prin Încheierea pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-, s- dispus, în temeiul art. II din OUG nr.75/2008 scoaterea cauzei de rol și trimiterea dosarului de îndată spre competentă soluționare Curții de APEL ALBA IULIA - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pe rolul Curții, dosarul a fost înregistrat cu păstrarea nr. unic de înregistrare -.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.

Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.

Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.

Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor conform art.137 pr.civilă, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța o va admite având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.

Ca urmare a celor mai sus menționate instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției față de obiectul și temeiul juridic al acțiunii ( OG137/2000), Curtea o va respinge ca neîntemeiată, câtă vreme despăgubirile solicitate, indiferent de izvorul lor reprezintă până la urmă diferențe salariale ce constituie un element al Chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, așa cum se susține, a drepturilor solicitate în prezenta acțiune și care nu sunt prevăzute în legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, totuși calitatea sa procesuală este dată de faptul că este ordonatorul principal de credite în privința reclamanților.

Pe fond, se constată că acțiunea reclamantei este nefondată.

Reclamanții, grefieri, aprod, paznic sau agent procedural, după caz la Judecătoria Blaj, au promovat o acțiune în justiție solicitând drepturi salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut pentru altă categorie de personal din cadrul justiției, conform Anexa I lit. A pct.6-13(vezi adeverința 5735/2008 emisă de Curtea de APEL ALBA IULIAf.52).

Potrivit art.27 din OG 137/2000, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri ca urmare a discriminării, fiind obligat să probeze existența discriminării.

Acțiunea promovată privind plata drepturilor salariale se soluționează potrivit actelor normative în vigoare care reglementează această salarizare.

Reclamanții au beneficiat de plata drepturilor salariale conform prevederilor OUG8/2007 și nu precizează în care categorie de personal prevăzut la pct.6-13 din Anexa I se încadrează.

Faptul că legiuitorul a înțeles să stabilească o altă grilă de salarizare pentru o categorie de personal ce-și desfășoară activitatea în justiție, le poate conferi reclamanților calitatea procesuală activă de a promova o acțiune conform dispozițiilor art.27 din OG 137/2000, dar nu le conferă calitatea procesuală activă de a solicita plata de drepturi salariale retroactiv și în continuare dacă aceste drepturi salariale nu sunt prevăzute de legislația privind salarizarea, aplicabilă lor.

În concluzie, reclamanții nu pot pretinde un drept salarial care nu este prevăzut în legislație ca fiindu-le aplicabil, iar instanța de judecată nu poate dispune plata unor drepturi salariale neprevăzute de lege nici pentru trecut și nici pentru viitor.

În ce privește discriminarea categoriilor de magistrați și a personalului auxiliar, prin stabilirea unei alte grile de salarizare pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate din structurile DIICOT și DNA decât cea pentru judecătorii și procurorii și personalul auxiliar care funcționează la judecătorii, tribunale, curți de apel sau parchetele de pe lângă acestea, apreciem că acțiunea reclamanților este nedovedită.

CEDO a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când se aduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Potrivit nr.OG 137/2000, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, boală cronică, infectare. Tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosința sau exercitarea unui drept în condițiile de egalitate prevăzute de lege. În acest context, se poate invoca principiul consacrat în legislația muncii, prin art.6 din Codul muncii, respectiv pentru muncă egală și pregătire profesională egală salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal.

În acest context, reclamanții trebuiau să facă dovada că se află într-o situație egală, comparabilă cu persoanele tratate în mod diferit și că acest tratament nu este justificat obiectiv sau rezonabil, ci este rezultatul discriminării așa cum este ea prevăzută de art.14 din Convenție și OG137/2000.

Conform art.3 alin.1 din nr.OG8/2007, salarizarea și celelalte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau parchetului.

Reclamanți nu au făcut dovada situației comparabile în ce privește riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile între situația lor și situația procurorilor DNA și DIICOT, astfel că afirmația acordării unei importanțe vădit superioare activității desfășurată de acești procurori, este nedovedită. Nu se poate dovedi de asemenea nici faptul că cele două categorii prestează același tip de muncă sau o muncă egală, având în vedere atribuțiile specifice pe care le îndeplinesc procurorii DNA și DIICOT și personalul auxiliar care lucrează în aceste instituții.

Sub acest aspect acțiunea reclamanților este nedovedită și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, -IA, și, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Blaj,-, județul A, împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, P-ța -, nr.1, jud. A, TRIBUNALUL ALBA, cu sediul în A I,P-ța - -, nr. 24, jud. A,

Respinge aceiași acțiune civilă împotriva pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-. sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, P-ța - -, nr. 1-3, sector 1, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 27.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

ASISTENȚI JUDICIARI,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința /2008. Curtea de Apel Alba Iulia