Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința /2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr-
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL ALBA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr-, prin trimiterea de la TRIBUNALUL ALBA, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL ALBA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând:
- să fie obligați pârâții să recunoască discriminare, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor, respectiv procurorului auxiliar din cadrul și, începând cu data de 26.03.2005 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective a acestora,
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă,
- să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aprobe fondurile necesare plății drepturilor salariale respective.
În motivarea cererii au arătat că în aplicarea prevederilor art. 11 din OUG 27/2006 procurorii din cadrul și sunt salarizați potrivit art. 6-13 de la litera A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin.
Modul de selecție al procurorilor din cadrul și pe bază de interviu, la care poate participa orice persoane cu o vechime de doar 6 ani în funcția de procuror, în timp ce, pentru a promova la Parchetul de pe lângă este necesară o vechime de 8 ani, ridică aspecte de discriminare față de ceilalți procurori care parcurg toate treptele ierarhice, precum și față de judecători.
Un procuror odată selectat la. sau și salarizat la nivelul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă îți păstrează aceiași indemnizație după vechimea la parchetul din care provine, ceea ce reprezintă o acordarea în continuare în mod mascat a sporului de 30 %, respectiv 40 % acordat anterior intrării în vigoare a OUG 27/2006.
În acest fel sunt încălcate principiul egalității cetățenilor în fața legii consacrat prin art. 16 alin. 1 din Constituția României, principiul egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, principiul interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a liberalităților fundamentale.
Dispozițiile legale amintite creează o discriminare evidentă între participanți la înfăptuirea justiției, pe de o parte procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul și, iar pe de altă parte judecătorii și grefieri de la instanțe în cadrul aceleiași profesii.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii întrucât tinde la modificarea actelor normative, și acordarea altor drepturi decât cele solicitate prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere se acordă personalului auxiliar în temeiul legilor speciale de salarizare.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin A, a invocat lipsa calității procesual pasive cu motivarea că între Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor neexistând nici un raport juridic obligațional de garanție sau de despăgubire. Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în stabilirea salariilor reclamanților care sun acordate prin lege specială, respectiv OG 8/2007.
Pârâtul a invocat și excepția necompetenței materiale a instanței, competență care, potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, revine Judecătoriei Alba Iulia.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Justiției, s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât au ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege tinzându-se la modificarea ori completarea actelor normative în vigoare, prerogativă care aparține exclusiv legiuitorului.
În cauză, apreciază pârâtul, nu operează nici o discriminare, fiind vorba de categorii profesionale distincte, respectiv procurori din cadrul și T și personal auxiliar de specialitate de la instanțe.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu poate fi citată în cauză în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare, conform prevederilor art. 16 - 20 din OG137/2000.
Prin încheierea pronunțată de TRIBUNALUL ALBA din data de 10.09.2008 în dosarul cu numărul de mai sus, dându-se eficiență dispozițiilor art. II alin. 1 din OUG 75/2008, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe invocată de pârâtul Ministerul Justiției, cauza fiind scoasă de pe rol și trimisă Curții de APEL ALBA IULIA.
Analizând actele și lucrările dosarului, funcție de prevederile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finețelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării va fi admisă și pe cale de consecință va fi respinsă acțiunea față de acești pârâți, pentru următoarele considerente:
Aflându-ne în prezența unui litigiu de muncă, părți în proces nu pot fi decât angajatorul și salariații. Or, între pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există raporturi de muncă, pârâtul neavând nici atribuții în domeniul stabilirii și plății salariilor și altor drepturi de natură salarială în favoarea reclamanților. Bugetul instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite, între acesta și Ministerul Economiei și Finanțelor neexistând raporturi de garanție sau de subordonare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum rezultă din prevederile art. 16 - 20 și art. 27 din OG 137/2000, nu poate fi citat în cauză în calitate de pârât ci numai de expert, pentru a-și preciza punctul de vedere cu privire la pretinsa discriminare invocată de reclamanți.
Acțiunea formulată de reclamanți urmează a fi respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanții au promovat o acțiune în justiție solicitând drepturi salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut pentru altă categorie de personal din cadrul justiției, conform Anexa I lit.A pct.6-13.
Potrivit art.27 din OG 137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri ca urmare a discriminării, fiind obligat să probeze existența discriminării.
Acțiunea promovată privind plata drepturilor salariale se soluționează potrivit actelor normative în vigoare care reglementează această salarizare.
Reclamanții au beneficiat de plata drepturilor salariale conform prevederilor OUG 27/2006 și nu precizează în care categorie de personal prev. la pct.6-13 din Anexa I se încadrează.
Faptul că legiuitorul a înțeles să stabilească o altă grilă de salarizare pentru o categorie de personal ce-și desfășoară activitatea în justiție, le poate conferi reclamanților calitatea procesuală activă de a promova o acțiune cf. disp. art.27 din OG 137/2000, dar nu-le conferă calitatea procesuală activă de a solicita plata de drepturi salariale retroactiv și în continuare dacă aceste drepturi salariale nu sunt prevăzute de legislația privind salarizarea aplicabilă reclamanților.
In concluzie, reclamanți nu pot pretinde un drept salarial care nu este prevăzut în legislație ca aplicabil acestora, iar instanța de judecată nu poate dispune plata unor drepturi salariale neprevăzute de lege nici pentru trecut și nici pentru viitor.
CEDO a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când se aduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Potrivit OG 137/2000, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, boală cronică, infectare. Tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterea, folosința sau exercitarea unui drept în condițiile de egalitate prevăzute de lege. In acest context se poate integra principiul consacrat în legislația muncii prin art.6 din Codul muncii, respectiv pentru muncă egală și pregătire profesională egală salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal.
In acest context, reclamanții trebuie să facă dovada ca se afla într-o situație egală, comparabilă cu persoanele tratate în mod diferit și că acest tratament nu este justificat obiectiv sau rezonabil ci este rezultatul discriminării așa cum este ea prevăzută de art.14 din Convenție și OG 137/2000.
Conform art.2 din OUG 27/20006 aprobată și modificată prin Legea 45/2007, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținând cont de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Reclamanții nu au făcut dovada situației comparabile în ce privește riscurile funcției, incompatibilități și interdicții între situația lor și situația procurorilor DNA și DIICOT, astfel că afirmația acordării unei importanțe vădit superioare activității desfășurată de acești procurori, este nedovedită. Nu se poate dovedi de asemenea nici faptul că cele două categorii prestează același tip de muncă sau o muncă egală, având în vedere atribuțiile specifice pe care le îndeplinesc procurorii DNA și DIICOT.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admte excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, toți cu domiciliu procesual ales în A,-, jud. împotriva pârâților
Continuarea minutei sentinței civile nr.150/2008
Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, P-ța -, nr.1, jud. A, TRIBUNALUL ALBA, cu sediul în A I,P-ța - -, nr. 24, jud. A,
Respinge aceiași acțiune civilă împotriva pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-. sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, P-ța - -, nr. 1-3, sector 1 ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 27.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENȚI JUDICIARI,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță